luni, 20 octombrie 2014

Usturoi



Am fost şi eu miercuri la proiecţia specială a filmului Usturoi la Cinema Florin Piersic.  Comedy Cluj din nou deci. Sala plină până la refuz, blogosfera clujeană  era atât în sală, cât şi pe genericul filmului. Cu greu am găsit un loc decent unde să stau, se vede că Groparu a promovat extrem de bine tot acest eveniment.

Oricât de simpatic ar fi Radu Băzăvan, n-am cum să nu spun că am văzut un film prost. I-am dat nota 2 din 5. Pe scurt: un ghiveci kusturician încropit din resturi. Se vede foarte clar că producătorii acestui film l-au cârpit pe parcurs neavând idee dacă, cum şi când îl vor termina. Din punctul meu de vedere acest film ar trebui promovat ca film pentru copii (am aflat ulterior că a fost şi înscris la un festival de filme pentru copii, foarte bine). Cei doi copii din film sunt foarte bine aleşi! Şi ca să mai zic încă ceva de bine: scena mea preferată e cea cu ghicitoarea, singura care mi-a părut că depăşeşte puţin încropeala şi amatorismul (filmul e făcut în mare parte cu actori amatori ceea ce din păcate se vede). Ah, a mai fost şi o manea foarte bună în film!

Remarcabil însă succesul la public, n-ai cum să treci peste el. Explicaţiile desigur există: cumetrii bloggeristice, prostia generală, aşteptările mari – unii oameni vin porniţi să radă şi nimic nu-i poate opri, poţi să le arăţi şi un floc cu căcat uscat pe el că ei o să cadă sub scaune râzând cu lacrimi. Prevăd un mare succes la public, mai ales în Ardeal, cu o promovare corespunzătoare. Să nu uităm că Garcea şi Oltenii a fost cel mai de succes film românesc în cinematografele de la noi, dacă nu mă înşel.

La plecare m-a enervat un păcălici din organizare care nu a vrut să ne lase să ieşim când s-a terminat filmul, pentru că urma o sesiune de Q&A şi cică dacă ieşim poate o să vrea şi alţii să iasă şi “nu dă bine”.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Din puţa gândirii



Dimineaţă la Pro TV. Un fotograf care le făcea poze copiilor dintr-o grădiniţă bucureşteană e suspectat că i-ar fi cerut unei fetiţe de 5 ani să se dezbrace pentru a o fotografia. Reporterul discută cu una dintre mămici:

-              Va îngrijorează?
-              Deocamdată nu. Mai ales că eu am băieţel.


sâmbătă, 11 octombrie 2014

Bruxism




Am fost ieri la deschiderea Comedy Cluj. La început a vorbit Boc, foarte profi, cu mesaj bine ţintit. Din păcate, lângă el se unduia ca o pulă bleagă cu ochi uitându-se tâmp prin sală, prezentatorul evenimentului, care nu stăpânea prea bine gramatica limbii române, deşi e român după cum am aflat de pe facebook. Nu poţi să te scălâmbăi aşa când lângă tine vorbeşte primarul, viţelule cu oase moi!

Titlul filmului, Hector and the Search for Happiness, părea potrivit cu propriile mele frământări. Am primit un film - şaorma cu de toate: comedie romantică mediocră, Africa-sărăcie, droguri şi warlords, Asia-prostituţie şi îmbulzeală, o arăboaică bolnavă de cancer cu perucă, citate motivaţionale, homosexuali împliniţi, traficanţi de droguri, psihanaliză, iubire regăsită, happy (!) end… Ce mă îngrozeşte la un asemenea film e, am mai spus-o, majoritatea oamenilor din sală care chiţăie, behăie, hăhăie, aplaudă într-un delir hazos (ce degenerare gravă o fi responsabilă pentru aceste aplauze, ce transformări maligne se întâmplă în creierul acestor indivizi dezlănţuiţi?) la cele mai proaste glume posibile. 




joi, 9 octombrie 2014

Băşinile (din capul) lui Dali



Ca de obicei, la un sfert de ceas după micul dejun, îmi prind o floare de iasomie după ureche şi merg la closet. Nici nu m-am aşezat bine şi deja am scaun, unul aproape nemirositor, aşa încît hârtia igienică parfumată şi firul de iasomie continuă să domine de departe atmosfera. Acest eveniment îmi fusese poate anunţat deja de visele fericite şi extrem de voluptoase ale nopţii, care, la mine, anunţă de regulă defecări suave şi inodore. Scaunul de azi a fost însă fără îndoială cel mai pur dintre toate, dacă se poate folosi acest adjectiv în asemenea context. Pricina trebuie că este ascetismul meu cvasiabsolut. Îmi amintesc cu scîrbă şi aproape cu groază de scaunele pe care le aveam în vremea orgiilor mele de la Madrid cu Lorca şi cu Bunuel, pe cînd aveam douăzeci şi unu de ani. O infecţie pestilenţială, discontinuă, spasmodică, plină de spume, convulsivă, infernală, ditirambică, existenţialistă, iritantă şi sangvinolentă faţă de ce e azi. Această continuitate cvasifluidă m-a făcut să mă gîndesc toată ziua la mierea harnicelor albine.

Am avut o mătuşă care avea oroare de tot ce avea legătură cu domeniul scatologic. Numai ideea că ar fi putut să scape vreun pîrţ o făcea să plângă. Faptul că nu i se întîmplase aşa ceva nici măcar o dată în viaţă era pentru ea o chestiune de onoare. Azi, treaba asta mi se pare în mult mai mică măsură o exagerare. Într-adevăr,  am observat că în perioadele de ascetism şi de viaţă spirituală intensă, aproape nu dau vînturi. Afirmaţia, mereu reluată în textele sfinte, unde se spune că sfinţii anahoreţi n-au excremente, mi se pare din ce în ce mai aproape de realitate, mai ales dacă ţinem seama de ideile unor Philippus, Theophrastus, Bombast von Hohenheim, care explică faptul că gura nu e de fapt o gură, ci un stomac şi că, după ce mesteci mult hrana fără s-o înghiţi, eşti oarecum hrănit chiar dacă scuipi ce ai în gură. Anahoreţii mestecă rădăcini şi lăcuste şi apoi le scuipă. Credinţa lor şi impresia naivă că se află deja în ceruri le dau o stare de euforie.

(Salvador Dali – Jurnalul unui geniu)


miercuri, 8 octombrie 2014

Ce-mi mai place viaţa!



Când am trecut pe lângă un negru foarte negru la metrou mi-am ţinut bine respiraţia. La cuşetă aşternuturile nu păreau cele mai curate din lume. Sunt răcit de două zile. Mă doare rău spatele. Nici măcar nu ştiu exact care-s simptomele pentru Ebola.


joi, 2 octombrie 2014

Uneori mi-e pur şi simplu milă de proşti



- Alo sunt …… doresc…….
- Vă fac legătura la…
- Acuma?
- Acuma, da.
- Păi să nu închid?
- Cum să închideţi dacă vă fac legătura?


Persoane interesate