marți, 27 ianuarie 2015

Down with the sickness



Am trecut pe lângă tânărul cu sindrom Down pe care-l văd adesea dimineaţă.  Zic tânăr pentru că ştiu că ăştia nu trăiesc mult. Mahmur şi răcit am futut o flegmă hârâită cu muci pe gardul viu chiar când îl depăşeam. M-a auzit, s-a întors şi s-a uitat lung la mine în timp ce mă-sa îl trăgea de mână. Nu ştiu ce mi-a venit, dar i-am făcut cu ochiul şi am rânjit. Am făcut bine sau rău?


sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Garanţia calităţii Plafar



Am cumpărat ceai de fenicul marca Plafar din Kaufland. E bun pentru tuse, dar şi pentru balonare. Ambalajul exterior e din carton, iar în interior găsim o punguţă din plastic transparentă care conţine seminţele de fenicul. La două zile după ce l-am deschis am observat nişte musculiţe negre în pungă. M-am uitat la seminţele de fenicul, aproape toate aveau o mică gaură. Concluzia evidentă a fost că sunt toate pline de viermuşi care la căldură au devenit muşte. Am gândit pozitiv imediat: deci nu-s stropite cu tot felul de căcaturi!


vineri, 16 ianuarie 2015

Părul de pe piept



Părul de pe piept  e foarte senzual. Multe femei sunt atrase de el. Oferă o remanenţă foarte bună pentru parfumuri. De asemenea, cu ajutorul lui se pot face superclăbuci cu gel de duş sau săpun în vederea spălării părţii superioare a corpului. Nu suport bărbaţii raşi pe piept cu decolteu adânc. M-aş căca la ei în decolteu.


luni, 12 ianuarie 2015

Subumani


Am trecut pe trotuar pe lângă un cuplu de tineri voioşi. El ducea în mână o pungă verde transparentă plină cu energizante Hell.


duminică, 11 ianuarie 2015

Trâmbiţa piticului



Chiar dacă sună destul de pervers, nu este decât o ciupercă comestibilă, una foarte gustoasă şi prea puţin cunoscută la noi. Am cules ciuperci multă vreme şi habar n-am avut de existenţa ei. Am descoperit-o recent în Kaufland la raftul cu reduceri (lotul respectiv expiră în februarie). Costă 4 lei şi câţiva bani o punguţă de-o sută de grame de ciuperci uscate negre. M-am decis destul de greu s-o cumpăr din cauza semieşecurilor avute cu hribi şi gălbiori uscaţi, care păstrează prea puţin din aroma ciupercilor proaspete. În cele din urmă vineri am cumpărat o pungă şi sâmbătă am făcut un risotto absolut demenţial cu trâmbiţă piticului. După ce m-am informat un pic pe net am aflat că spre deosebire de alte ciuperci, aceasta prin uscare devine chiar mai aromată decât înainte. Am aflat şi că la noi există doar o singură firmă care o comercializează, adică cea care le distribuie şi prin Kaufland. Ca urmare, am hotărât că vreau să pun şi eu umărul la succesul acestor oameni scrind un post, din motive absolut egoiste, pentru că nu vreau ca acest produs să dispară de pe piaţă (în Kaufland nu pare să prea cumpere nimeni, e aceeaşi cantitate la raft de două săptămâni). Poftă bună!


vineri, 9 ianuarie 2015

Sens



Ani de zile am trăit cu impresia că ce mare şmecherie e să fuţi, că e cel mai important lucru pe care ar trebuie să-l urmăresc. Şi l-am urmărit cu mari aşteptări. Sigur că e bine să fuţi, fără asta viaţa poate fi searbădă. Obsesia asta a fututului (frumos ambalată în creier) i-a făcut pe mulţi să eşueze rapid în căsnicii şi relaţii ratate, dominate de plictis, frustrări, copii, alpinism, jogging etc. Această prelungire nejustificată dincolo de adolescenţă a obsesiei de-a fute  m-a făcut cu siguranţă să ratez o serie de oportunităţi, să fiu defazat, în contratimp. E foarte uşor să fuţi băga-mi-aş pula! Altele sunt problemele.


joi, 8 ianuarie 2015

Suspension of disbelief 2015



Există la om un soi de fixaţie, adică de sentiment absurd şi mai puternic decât raţiunea, care-l face să creadă că acei copii care se joacă sunt o rasă de pitici, în loc să fie nişte “scoală-te tu să mă aşez eu”.

Trăirea este o cădere orizontală.

Fără această fixaţie, o viaţă perfect şi neîntrerupt conştientă de viteza ei ar deveni intolerabilă. Ea îi îngăduie condamnatului la moarte să doarmă.

Fixaţia aceasta mie îmi lipseşte. Bănuiesc că este o glandă bolnavă. Medicina consideră această infirmitate drept un exces de conştiinţă, drept un avantaj intelectual.

Totul îmi arată că la ceilalţi această fixaţie ridicolă funcţionează, tot atât de indispensabilă pe cât este obişnuinţa care ne disimulează în fiecare zi spaima de a trebui să ne trezim, să ne radem, să ne îmbrăcăm, să mâncăm. N-ar fi decât albumul de fotografii, unul din cele mai caraghioase instincte care te împing să faci dintr-o degringoladă un şir de monumente solemne.

Opiumul îmi aducea această fixaţie. Fără opium, proiectele – de căsătorie, de călătorie – mi se păreau la fel de nebuneşti ca un individ care se aruncă pe fereastră şi vrea să lege prietenie cu cei care locuiesc în camerele prin faţa cărora trece.

(Jean Cocteau – Opium. Jurnalul unei dezintoxicări)

Persoane interesate