joi, 11 decembrie 2014

Stereotipie



Ploaie.  Întuneric.  Refugiul cel nou din staţia de autobuz e gol. Mă îndrept direct spre el. Sunt singur. Refugiul cel vechi la zece metri distanţă e plin de oameni care se înghesuie ca să nu-i plouă. Cei care nu încap sub copertină se înghesuie în jur ciocnindu-şi umbrelele unii de alţii. Mă uit şi nu înţeleg. O babă se desprinde din ghemotocul de umbrele care se formase în jurul refugiului vechi şi vine spre mine. Intră sub copertină, se uită în jur, iese şi se duce  înapoi de unde a venit. În cele din urmă apare un tânăr care aşteaptă împreună cu mine în refugiul cel nou.


miercuri, 10 decembrie 2014

Copilul, această molimă a discursului


De câte ori merg în delegaţie ajung la aceeaşi concluzie: unii oameni fac copii să aibă şi ei despre ce vorbi.


luni, 8 decembrie 2014

Avem de fructe



Am ieşit şi eu sâmbătă la ţigănia de sărbători din Piaţa Unirii. După vreo 15 minute de zgâit pe la căsuţele cu chicioşeniile obişnuite, m-a luat frigul. Întrucât nu pot bea vin fiert din pastile, că mă cac pe mine imediat, am vrut să-mi iau un ceai cald. Pe scenă se produceau muzical, în engleză desigur, merituoşii copii de părinţi bogaţi de la Transylvania College, unde criteriul de admitere e exclusiv bogăţia. M-am pus şi eu  la o coadă. Vânzătorul tânăr, pensat foarte atent cu două lungi luate cu lama din sprânceana dreaptă, mi-a comunicat că au ceai, dar numai de fructe. Când aud  de acest etern ceai de fructe îmi vine să borăsc. La 25 de ani de la revoluţie în restaurante, baruri, cantine, fast food-uri găseşti doar acest căcat de ceai de fructe făcut din cel mai infect şi mai ieftin pliculeţ, care de fapt n-are nici o legătură cu fructele, e doar un lichid roşiatic cu nişte arome dubioase, cu siguranţă având un gust mai rău decât urina mea după ce am mâncat sfeclă roşie. Din păcate, cu excepţia ceainăriilor, ceaiul este în continuare la noi o băutură second hand, pentru fraieri, că, na, nu te poţi îmbăta pulă de el ca să povesteşti a doua zi cât de tare te-ai îmbătat tu, pulă. Asta a fost prima şi ultima experienţă din acest an la târgul de sărbători. N-am mers nici acum din proprie iniţiativă.


marți, 18 noiembrie 2014

Menage a trois



Un tânăr cu sindromul Down se holbează rânjind pervers la o poză cu o femeie din Click în faţa chioşcului de ziare din staţia de autobuz. Mă-sa îl corectează grijulie, întorcându-i ziarul pe care tânărul îl ţinea invers.


joi, 6 noiembrie 2014

Alegători noiembrie 2014


Când văd câţi imbecili sunt în tabăra lui Iohannis înţeleg cum de are Ponta atâţia votanţi. Cretinii ăştia cu drept de vot sunt interschimbabili.


sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Curcubeul ororilor



185. Vânjosul Marco va executa sentinţa fără sa se lase rugat. I se dă pe mână Agathe, căreia îi leagă mai întâi mâinile la spate. Pe urmă o sileşte să îngenuncheze pe marginea divanului, cu coapsele desfăcute: o apleacă în faţă ca să aibă la dispoziţia lui fesele şi şanţul dintre ele cât mai lărgit. Mădularul sculat e foarte gros, dar cu puţină vaselină şi-l vâră fără dificultate în orificiul anal. Condamnata ţipă mai mult de formă, atât de slab încât cel care o violează intră la bănuieli: „Ai fost deja futută în cur, putoare mică!” – „Nu, domnule, vă jur că nu. O călugăriţă ne-a vorbit, la şcoala noastră de logodnice model, despre această practică, pentru că domnii o impun deseori tinerelor lor soţii. Doar am încercat între noi, în dormitor, cu morcovi cruzi, şi am discutat ca să ne dăm seama dacă ar putea fi ceva plăcut.” – „Ei bine, astăzi nu va fi!”, spune Marco, sodomizând-o cu furie. Şi, pentru a fi sigur că n-o să aibă nici o plăcere, ca urmare a injecţiei de excitare libidinală, o trage de umeri spre el, permiţându-i lui Odile să-i biciuiască sânii cu o curea tăioasă, mânuită cu atâta vigoare, încât pielea fragilă se crapă aproape la fiecare lovitură. Ţipetele sfâşietoare ale studioasei eleve nu îngăduie de astă dată nici o ezitare asupra naturii lor.

 (Alain Robbe-Grillet – Un roman sentimental)

Etc. Şi mult mai mult!


joi, 30 octombrie 2014

Farmacii şi carduri de fidelitate



În urmă cu două săptămâni am intrat într-o farmacie să-mi cumpăr nişte vitamine. Costau 25 lei cu card de fidelitate, 27 fără card. Mi s-au părut scumpe. Am trecut strada şi am intrat în prima farmacie. Le-am găsit cu 21 lei. Am luat o cutie. Ieri am vrut să-mi iau încă o cutie din acelaşi loc. Am întrebat din nou cât costă. 27 lei, mi-a zis vânzătoarea. Lângă casa de marcat am observat o stivă de carduri de fidelitate. Amabilă, vânzătoarea mi-a scanat un cod de bare de la un card să mi le dea mai ieftine. Au costat fix 25 lei. Muie carduri de fidelitate!


luni, 27 octombrie 2014

Meditaţia pulii



M-am băgat în cadă cu gândul să mă vindec de durerea de spate şi de nervii acumulaţi la muncă. Baia e unul din lucrurile care mă relaxează cu adevărat. Influenţat de tot felul de tâmpenii citite şi auzite recent am zis să încerc un nivel superior de relaxare. Un fel de meditaţie. Am închis ochii şi mi-am propus să număr până la 50 fără să mă gândesc la nimic altceva. Până pe la 20 totul a mers brici, apoi n-a mai fost aşa uşor, îmi tremurau degetele, mi se mişcau pleoapele care parcă voiau să se deschidă independent de voinţa mea. M-am concentrat şi am reuşit să-mi stăpânesc mişcările acestea involuntare, precum şi gândurile. Pe la 35 însă am perceput nişte furnicături tot mai intense în zona inghinală, care s-au concretizat într-o supererecţie de care n-am mai scăpat nicicum până la 50.


Persoane interesate