vineri, 15 iulie 2016

O prună


O femeie arunca prune pe geam de la etajul 4. Genul de româncă-gogoşar, trecută de 50 de ani, care nu-ţi mai spune nimic nici din punct de vedere erotic, nici uman. Iniţial am crezut că pică din pom, dar deasupra mea era un nuc, mai încolo nişte corcoduşi. Ori astea erau prune. Apoi m-am gândit că se distrează nişte copii. Când am ieşit de sub frunziş m-am uitat în sus la bloc. Femeia lansa cât se poate de natural câte o prună la 2-3 secunde până a scăpat de toate şi a intrat înapoi în casă. O prună, ar fi zis fosta noastră secretară folosind eufemismul ei preferat pentru pizdă.


joi, 14 iulie 2016

Elan frânt la metrou


Când doamna de lângă mine a coborât, am zvâcnit să mă mut pe locul ei, stătea la margine, loc râvnit de toţi, însă am observat pata umedă de transpiraţie de pe scaun corespunzătoare şanţului dintre buci, şi am finalizat această pornire ratată scotocind cu un firesc căutat în rucsac după sticla de apă din care am luat o gură.


miercuri, 13 iulie 2016

Coarne


Trecând ieri pe trotuarul de la marginea Parcului Tineretului am văzut lângă gard un arbust cu fructe roşii. Coarne, mi-am spus, astea sunt coarne! Nu mai mâncasem de mai bine de 30 de ani de când aducea bunicul meu de undeva din satul vecin, iar bunica punea 5-6 compoturi de coarne. Am luat una direct din pom, am băgat-o în gură, dar mi-a strepezit dinţii. Pula mea, dacă nu-s coarne m-am gândit, şi am scuipat-o. Uitându-mă pe traseul scuipatului am văzut o femeie amărâtă care culegea fructele căzute pe jos într-o găleată veche de lavabilă, cât pe ce s-o scuip în cap. “Astea sunt coarne?” “Da.” mi-a zis continuând să culeagă grăbită, de parcă i-era frică să nu vină cineva să i le fure. Am mai mâncat câteva, la fel de necoapte, dar liniştit că nu-s otrăvitoare.


Azi am găsit doi corni în Cişmigiu, de data asta am cules un pumn de pe jos, foarte coapte numai bune de mâncat. M-au văzut doi bătrâni şi au început să culeagă şi ei. E amuzant cum lumea încet încet nu mai înţelege nimic din natura înconjurătoare. Corcoduşele cad pe jos nu le mănâncă nimeni, dudele la fel, peste 10 ani, o să se uite lumea la mere ca la o boală.


miercuri, 6 iulie 2016

Dracula sau cum să sărbătoreşti ziua SUA pe banii tăi


Luni, 4 iulie, am fost să văd Dracula (1931) cu coloana sonoră compusă de Philip Glass şi interpretată live de el împreună cu celebrii Kronos Quartet. Biletul, scumpuţ, 170 lei. Cică sold out de câteva săptămâni. Intrăm în teatrul de vară din Herăstrău, care e un loc destul de mişto, păcat că miroase a parfum de la toaletele ecologice peste tot. Cam gol, la 9:30 p.m. când trebuia să înceapă nu erau ocupate nici jumate de locuri. Ce-i drept era înnorat, iar oameni mai fricoşi de apă ca bucureştenii în viaţa mea n-am văzut. Mi-aduc aminte cum la venirea mea în Bucureşti am văzut o femeie care a sărit foarte firesc peste o porţiune umedă de trotuar.

Curând se înfiinţează un papagal vesel cu costum la microfon care ne spune că putem să mergem mai în faţă pe locurile goale, un semnal că ăştia suntem toţi soldouţii. După care ce să vezi, căcatul ăsta la costum, despre care am aflat că este şeful de la Pricewaterhouse Coopers România, ne zice: “numele meu este ……………., desigur că mulţi dintre voi mă cunosc…” Apoi ne spune că-n fiecare an sărbătorim împreună ziua Americii (nu înţeleg la care noi se referă) pe 4 iulie şi că se ştie deja că organizăm ceva special de fiecare dată. Aşa că iată ce eveniment minunat am organizat să cinstim SUA. Păi muie, bă căcat cu engleză de baltă, io n-am plătit 170 lei să-mi spui tu că m-ai convocat să sărbătoresc ziua Americii, futu-te-n gură! Apare şi ambasadorul SUA care ne povesteşte ceva de David Bowie, mă prind şi io care-i treaba cu  malacii din public care cu siguranţă nu ştiau cine e acest Philip Glass şi desigur nu mă pot opri să nu mă gândesc la atentate. 170 lei în plm, merită să mor? Observ şi nişte tuciurii în spate care vorbesc o limbă dubioasă, mă uit la ei, n-au unde să aibă arme automate, poate cel mult pistoale. Nu ne-a controlat nimeni la intrare … Îmi dau seama şi de ce e gol amfiteatrul, boul ăla cu costum a împărţit probabil invitaţii la toţi prietenii lui ţărani care habar n-au de muzică. Şi care evident s-au speriat că o să moară inundaţi în amfiteatru şi şi-au băgat pula-n ziua Americii. Şi aşa locul ajunge să arate gol şi trist.


Începe şi filmul, cu muzică cu tot care se aude destul de prost, la fel ca replicile din film. Păcat, mare păcat!  Şi de muzică, foarte mişto, şi de film, de mult n-am văzut un film mai amuzant, dacă l-ai vedea fumat ai putea chiar muri de râs la propriu (privirile lui Bela Lugosi, liliecii falşi…) În fine, n-a fost evenimentul spectaculos la care mă aşteptăm, dar în afară de căcatul ăla de PwC, a meritat banii. Sper că proiecţia de pe 5 iulie a fost mai reuşită.

(Mulţumim Uber pentru ăia 40 lei!)


vineri, 27 mai 2016

Casting


Cătălin Tolontan - Ellsworth M. Toohey

(am terminat recent The Fountainhead de Ayn Rand)

(l.e. : M-am gândit, citind cartea asta, că și io-s un fel de Howard Roark, dar unul căruia nu-i place să facă nimic concret.)


marți, 10 mai 2016

Beton



Plouă. Mă uit la blocul de 8 etaje din faţă. Vecinii ies la geamuri, se înghesuie câte doi, câte trei deodată în cadrele mici ale termopanelor ieftine la care se poate deschide doar o jumătate de geam. Fumează, râd şi se uită la ploaie.


vineri, 29 aprilie 2016

Buda turbo, orașul budă



De fiecare dată când nimeresc, foarte rar, într-o budă în care miroase a gumă Turbo, mă cuprinde o mare bucurie. Ieri s-a întâmplat în Mamaia, la un restaurant de pe plajă.

Am fost şi prin Constanţa, unde poţi circula cu autobuzul RATC dând şpagă un leu la şofer. N-am mai văzut aşa ceva. Îi spui unde mergi, el deschide gemuleţul şi-ţi ia banii foarte firesc.


sâmbătă, 23 aprilie 2016

Politeism, creștinism, ateism,...




4. Ateismul, ultima consecință a creștinismului

Lipsa credinței este o mișcare într-un joc ale cărui reguli sunt stabilite de credincioși. Negarea existenței lui Dumnezeu înseamnă acceptarea categoriilor monoteismului. Toate aceste categorii ies din uz, ateismul devine neinteresant și își pierde repede sensul. Ateii spun că vor o lume seculară, dar lumea definită prin absența unui Dumnezeu al creștinilor rămâne totuși o lume creștină. Laicismul este, ca și castitatea, o stare definită tocmai prin lucrurile pe care le respinge. Dacă ateismul are un viitor, acela nu poate fi decât reînvierea creștinismului; de fapt, creștinismul și ateismul decad împreună.

Ateismul este o înflorire mai recentă a pasiunii creștine pentru adevăr. Nici un păgân nu e dispus să sacrifice bucuria vieții doar de dragul adevărului. Ei nu prețuiesc realitatea crudă, ci amăgirea. La greci, scopul filosofiei era găsirea fericirii sau mântuirea, nu găsirea adevărului. Dragostea de adevăr este un cult creștin.

Vechii păgâni aveau toate motivele să se sperie de asprimea barbară a primilor creștini. Nici una dintre religiile secrete de care lumea antică era plină nu pretindea ceea ce pretindeau creștinii – că toate celelalte credințe erau greșite. Tocmai din acest motiv, adepții lor n-ar fi putut deveni niciodată atei. Când creștinii au insistat spunând că sunt singurii care posedă adevărul, au condamnat definitiv bogăția luxuriantă a lumii păgâne.

Într-o lume cu mai mulți zei, ateismul nu poate fi niciodată generalizat. Ne putem doar lepăda de unul dintre zei, acceptându-l pe altul sau crezând – precum credeau Epicur și discipolii săi – că zeii nu contează de vreme ce au încetat de mult a se preocupa de lucruri lumești.

Creștinismul a lovit chiar în miezul toleranței iluziilor păgâne. Susținând că nu există decât o singură credință adevărată, el i-a conferit adevărului valoarea pe care n-o avusese niciodată înainte. De asemenea, a făcut pentru prima oară posibilă lipsa credinței în divinitate. Mult așteptata consecință a credinței creștine este o idolatrizare a adevărului, care și-a găsit cea mai desăvârșită expresie în ateism. Și dacă astăzi trăim într-o lume fără zei, trebuie să-i fim recunoscători creștinismului pentru asta.

(John Gray – Câini de paie, gânduri despre oameni și alte animale)

Persoane interesate