marți, 12 mai 2015

Trupul spune mai mult



Oricât de bine ar scrie Dan Alexe uneori, moaca aia de satir disperat după pizdă, de unchi pervers, mă face să nu-l pot citi decât cu mari eforturi. Guşa cu fundiţă a Alinei Mungiu-Pippidi la fel. Să nu mai vorbesc de cei mai răi ochi din România, cei ai lui Liiceanu.

vineri, 1 mai 2015

Potlatch



Opusă noţiunii artificiale de troc, forma arhaică a schimbului a fost identificată de Mauss sub denumirea de potlatch*, preluată de la indienii din nord-vestul Americii, care au furnizat tipul cel mai remarcabil. Instituţii analoge potlatch-ului practicat de indieni sau rămăşiţe ale lor, au fost identificate aproape pretutindeni.

Potlatch-ul aşa cum este el practicat de triburile Tlingit, Haida, Ţimşian, Kwakiutl de pe coasta americană de nord-vest, a fost studiat în amănunt încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea (fără a fi, însă, comparat cu formele arhaice de schimb din alte zone). Cele mai puţin avansate dintre aceste populaţii americane practică potlatch-ul cu ocazia schimbărilor ce intervin în statutul persoanelor – iniţieri, căsătorii, funeralii – însă nici în forme mai evoluate el nu poate fi separat de sărbătoare, indiferent dacă ocazionează sărbătoarea cu pricina sau dacă are loc cu prilejul unei sărbători. El exclude orice fel de negociere şi, în general, se constituie din dăruirea unui volum considerabil de obiecte de preţ care sunt oferite în chip ostentativ cu scopul de a umili, de a sfida şi de a obliga pe un rival. Valoarea de schimb a darului rezultă din faptul că donatarul, pentru a şterge umilirea suferită şi a răspunde provocării, este obligat să satisfacă obligaţia, contractată prin acceptarea darului, de a replica ulterior printr-un dar şi mai mare, altfel spus de a rambursa cu dobândă.

Darul, însă, nu este singura formă de potlatch; rivalii pot fi sfidaţi şi provocaţi şi prin distrugeri spectaculoase ale propriei bogăţii. Prin intermediul acestei din urmă forme a sa, potlatch-ul se aproprie de sacrificiul religios, distrugerile fiind oferite, teoretic, unor strămoşi mitici ai donatorului. Până la o dată încă recentă, se întâmpla ca o căpetenie Tlingit să se înfăţişeze dinaintea rivalului său pentru a-şi ucide câţiva sclavi sub privirile lui. Această distrugere era înapoiată la o scadenţă dată prin uciderea unui număr superior de sclavi. Membrii tribului Ciukşi, din nord-estul Siberiei, cunoscători, şi ei, ai unor instituţii analoge potlatch-ului, ucid echipaje întregi de câini de valori considerabile, cu scopul de a sufoca şi de a umili un alt grup uman. În nord-estul american, distrugerile merg până la incendierea de sate şi la spargerea de flotile întregi de canoe. Lingouri de aramă marcate, îndeplinind funcţia de monedă, cărora li se atribuie, uneori, valori fictive echivalente unor averi imense, sunt distruse sau aruncate în mare. Delirul propriu sărbătorii se amestecă în astfel de cazuri cu distrugerile de proprietăţi şi cu darurile acumulate în scopul de a umili şi a strivi.

Camăta, care intervine în mod regulat în aceste operaţiuni sub forma surplusului obligatoriu prilejuit de potlatch-urile de revanşă, a făcut să se poată afirma că împrumutul cu dobândă ar trebui să fie aşezat în locul trocului în istoria originilor schimbului.
....................
*Despre potlatch a se vedea în primul rând Mauss, Essai sur le don, forme archaïque de l'échange în Année sociologique, 1925

(Georges Bataille – Partea blestemată)

Cât despre societatea românească e de ajuns să ne gândim la „am o obligaţie faţă de x”, „când apare Leo şi aruncă cu banii”, darul de nuntă, de botez etc. Societate arhaică, da. Potlatch, da.


vineri, 24 aprilie 2015

Masterchef



M-am trezit cu palma şoferului la doi centimetri de nas în timp ce butonam la tastatură. Mi-am amintit de câte ori l-am văzut ieşind de la baie fără să se spele.

“Miroase mâna asta!” mi-a zis pe un ton care nu admitea refuz.

“Leuştean!” am răsuflat uşurat uitându-mă îngrozit la unghia cea mare şi gri de la degetul mic.

“Da, i-am adus lui X nişte leuştean din grădină.”


miercuri, 8 aprilie 2015

Coşul zilnic



Şoferul maşinii de gunoi tocmai se întorcea de la magazin şi se pregătea să urce în cabină în timp ce tovarăşii lui erau în spate şi descărcau pubelele în remorcă. Era îmbrăcat într-o salopetă verde cum au toţi gunoierii în Cluj, dar peste aceasta mai avea şi un halat scurt verde deschis cum am văzut în serialele cu doctori. Îşi cumpărase de mâncare: o pâine albă feliată, un pate Bucegi mic şi o pungă de seminţe.


Persoane interesate