duminică, 20 decembrie 2009

Ultima speranţă

S-a lucrat la distrugerea mea încă de când eram atâtica. Cred că din cauză c-am avut serviciu încă de la câteva luni. 8 ore pe zi la creşă până la 3 ani, 8 ore pe zi la cămin până la 7 ani, apoi juma' de normă la şcoală şi tot aşa.


Creşa:

Greutăţile specifice - lupta mută pentru supravieţuirea pe oliţă atât cu clorul, precum şi cu unii fani co-oliţari (e greu să fii femeie şi, mai mult, divă de creşă! Bărbaţii la vârste fragede iubesc necontrolat, cu muşcături, ciupituri, strâns de gât etc) şi fantezia educatoarelor care ne puneau în sacoşe şi ne cărau aşa la coadă la Gaură (ăsta era un pătrat decupat într-un perete, din spatele căruia o tovarăşă vindea de la pui la măsline) - m-au înrăit.


Căminul:

Mi-a părut raiul pe lângă ce povesteam mai sus. De aceea am acceptat încrezătoare noul meu job, fără tăvăleli şi lacrimi, ba chiar privind cu mânie muncitorească pe chiaburii care trăiseră în puf până atunci cu 2 perechi de bunici. Era însă numai propagandă, nu eram în rai, dimpotrivă, mai coborâsem un cerc în infern.

Aici am experimentat următoarele:

- pastiluţa de la prânz (cine nu voia să doarmă primea un picior de scaun la fund, operaţiune care se repeta de fiecare dată când deschideai ochii şi tovarăşele te prindeau);

- panica în cazurile în care ai dat prânzul pe tine (că te dezbrăcau şi trebuia să-ţi continui activităţile în ştrampi) sau în cazurile în care luai o pătură de altă culoare decât cea atribuită ţie încă din grupa mică;

- hepatita, oreionul, vărsatul, enterocolita, păduchii;

- dragostea din nou (şi o cerere în căsătorie), precum şi dezamăgirea (când ursul - logodnicul meu - din sceneta în care eu eram vulpea, a uitat textul. Atunci am realizat că eram mai deşteaptă decât el şi l-am părăsit);

- conflictul cu reprezentantul legii în căminul nostru, adică fiul miliţianului, care aproape m-a convins să mă sinucid ca să scap părinţii de puşcărie... Prinsesem degetul Luminiţei în uşa de la baie, deget care cu siguranţă urma să pice, şi odată cu el şi maţele victimei, iar părinţii ei nu mai aveau alţi copii ca să uite de Luminiţa! Ca urmare, ai mei ar fi ajuns la pârnaie, iar eu la casa de copii.

Toate astea m-au înrăit şi mai mult.


Şcoala:

În etapa asta eram deja sceptică, mai ales că şcoala era la 2 paşi de cămin. Cum începusem să mă obişnuiesc, încă un cerc în jos... N-am avut mult de aşteptat, am văzut totul din prima zi: tovarăşa B!!! Aşa ne-a impresionat, că până şi în liceu ne feream de ea pe stradă. Ea ne-a învăţat despre igienă: când mirosea urât în clasă ne controla la chiloţi, dacă avea careva gulerul murdar începea să-şi bage pula în mama respectivului etc.

Am trecut de asta şi mai înrăită... Şi de toate cercurile ulterior...


De-aia zic, sunt un om rău, suspicios, frustrat! Anu' ăsta e special totuşi, fiind primul an în care am decis că job-urile mă distrug şi-am renunţat la ele. Acuma sper la o urcare rapidă fără să-mi dea borşu' pe nas...

12 comentarii:

  1. Un blog stangaci pe care sunt postate banalitati vecine cu durerea de dinti, dar cu "fine" pretentii de opere literare.

    Am trecut si eu prin asta, acum multi ani.

    Omul cand intra pe net descopera messengerul, dupa aia blogul dar, cei mai multi, in ciuda faptului ca invata sa apese pe niste butoane, nu sunt in stare sa descopere de fapt nimic.

    Isi exhibitioneaza nestiinta si nedorinta de cunoastere intr-un mod hilar, cu atat mai hilar prin absconsul in care isi infasoara cu grija identitatea.

    Nu "tin mortis" sa-si afiseze figurile, aura asta de pseudo-mister facandu-i si mai penibili.

    Ei nu sunt carne de tun. Ei sunt filozofi.

    Isi afiseaza in schimb, nonsalant si, evident, fara putere de intelegere, nepriceperea si nimicul in care se balacesc si care, in opinia lor, e raiul pe pamant, poarta cunoasterii la care n-a indraznit sa bata nimeni inaintea lor, dar care o vor deschide ei pentru noi, astia mai saraci cu duhul, asa de artistic si de scartaitor pe nervi, cum n-a mai deschis-o nimeni, niciodata.

    E bine ca inca mai spera si ca n-au ajuns la gustul amar-metalic pe care il incerc eu in fiecare dimineata, dupa articolele publicate, dupa ani de conversatii prin forumuri politice americane "de elita", dupa miile de suturi virtuale in cur pe care mi le-am luat.

    Ei ori vor ajunge pana unde am ajuns eu, ori, mai probabil, nu vor ajunge nimic niciodata.

    De fapt, singurul loc pana unde poti ajunge, e sa-ti dai seama ca esti un nimic fara puterea fizica si legislativa de a schimba ceva in viata ta si pe planeta asta rotunda si fara granite.

    Degeaba ai ganduri, degeaba ai vise (daca reusesti sa le ai macar si pe-astea).

    Ele ori mor nespuse, ori se usuca aici, pe o foaie de web, cu senzatia ca au fost transmise cuiva.

    Oricum nu intereseaza pe nimeni nimic.

    Parca era si un cantec chiar reusit: nimeni nu crede in nimeni, nu tine la nimeni...

    Internetul e doar o minciuna. Suntem la fel de indiferenti si de individualisti si aici ca si in viata reala.

    Fiecare este "therefore" atent doar la propriul blog. Fiecare isi citeste si reciteste propriul jurnal, fiind convins de faptul ca al lui e cel mai bun. Atat.

    RăspundețiȘtergere
  2. doamne maica domnului vera draga, doar nu vrei acu cu oaste si razboi ca sa ne certi?

    RăspundețiȘtergere
  3. veruska, iar n-ai somn? comentariul tau m-a demoralizat complet, e ca si cum mi-ai fi spus ca nu exista mos craciun! internetul e o minciuna???
    in alta ordine de idei: "planeta asta rotunda si fara granite" - iata intr-adevar ceva stangaci!

    RăspundețiȘtergere
  4. anonim, ne cerem scuze, ti-am respins din gresala comentul. il poti posta inc-o data cu incredere.

    vera, orice-ai zice tu, un simplu click pe profilu tau il duce pe un posibil curios direct in lumea psihiatriei.

    RăspundețiȘtergere
  5. veraaa
    te mariti cu mine? vreau sa te fut legal si crestineste.
    is io ostap. vreau binecuvantarea.

    RăspundețiȘtergere
  6. fiule, sper ca semeni cu Putin, ca ai toate glandele la locul lor si ca ti-a placut Samara din The Ring! daca da, ai binecuvantarea mea.

    RăspundețiȘtergere
  7. veraland.ro , pentru necunoscatori. un deliciu.

    RăspundețiȘtergere
  8. deci nu. nu pot sa cred.
    exista poezie in moda. exista poezie in medicina.
    exista poezieee.
    sunt distrus. creca ma marit tot cu gheorghe.
    vera ii prea stilata pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. eu la gradinita am invatat prima oara sa ma bat. prin urmare am batut o fata pentru ca o chema Violeta si mi s-a parut de neconceput.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate