miercuri, 13 ianuarie 2010

La bloc. Episodul pilot

Timp de 20 de ani am numit "acasă" un apartament de la etajul 2 al blocului 43C, scara B şi probabil că pentru păcatul de a mă fi mutat de-acolo ard mocnit astăzi.


Strada T arăta ca o masă de 12 persoane. Pe laturile lungi, de-o parte şi de alta, stăteau cele 5 scări ale blocului 43C şi respectiv cele 5 scări ale blocului 42C.
Într-unul din capete trona un monument istoric, probabil cea mai veche construcţie din zonă - ţiganca Tilina. Pe ea o găseai la orice oră, în orice condiţii meteorologice, lipită de scăunelul de lemn care devenise demult un organ, c-o mână pe punga de seminţe şi cu cealaltă pe dopul de plastic capitonat cu vată. Dopul era submultiplu de cornet, în general un cornet însemnând 5 dopuri cu seminţe.
În celălalt capăt - ghena, care era şi un fel de checkpoint: până la ea era acasă, de la ea încolo ieşeai în lume.

Deşi cele 2 blocuri semănau izbitor, 43C se bucura în plus de un spaţiu parţial înierbat, aşa-zisul "spatele blocului", care-l separa de 41C (niciun rol semificativ, activ pentru noi, dat fiind că el aparţinea altei alei).

Populaţia majoritară pe strada T era de-un neam cu Tilina. Existau însă şi 2 - 3 enclave, printre care şi scara mea. Asta a generat însă, dincolo de unele aspecte civile sau penale, multe poveşti care să te facă să consideri Cireşarii sau Muşchetarii nişte plictisitoare lecturi obligatorii.

Noi, copiii, ne petreceam timpul adesea în faţa blocului, unde, la adăpostul unor jocuri ca "elasticul", "flori filme fete sau băieţi", "ţară ţară vrem ostaşi" sau "leapşa", urmăream dramaticele vieţi ale fanţilor şi divelor de pe strada noastră. Existau câţiva piloni - personalităţi cu autoritate, câteva personaje care gravitau în jurul lor (fericite să-şi lege, oricât de nesemificativ, existenţa de cea a mai marilor) şi câţiva oameni.
Printre piloni, era unul cu circumferinţa cea mai mare: Balena. Sincer, nu cred să fi existat cineva, nici măcar însăşi Balena, care să-şi amintească numele ei real (care, probabil, se situa în zona marilor oraşe ale lumii). Balena era o vietate de poveste, şi care, în ciuda formei totuşi umanoide, adusese pe lume vreo 12 purcei. Alăpta tot timpul, cam de când o ştiu şi până am plecat de-acolo. Dat fiind că neamul ei ocupa aproape o scară (exceptie făcând vreo 2 apartamente în care se rugau de moarte 2 păreri de fiinţe fără vârstă), aceea era la propriu scara ei.

Alte autorităţi pe strada T erau fraţii Cezar şi Cartouche - frumoşi, deştepţi, aventurieri, uneori tăiaţi, alteori tăietori, doriţi până la sinucidere de orice ţigancă întreagă la cap, parfumaţi, mereu ingânduraţi, cu cearcăne poetice de Rimbaud de cartier, campioni incontestabili la barbut. De multe ori s-au auzit sirenele miliţiei şi salvării pe strada noastră, însă numai o singură dată în tandem (când Cezar era să moară în urma unui duel din motive pe care nu le-am înţeles că eram prea mică să mi se spună) şi o singură dată decisiv (când miliţia ni l-a luat pentru câţiva ani pe Cartouche).

Alte două personaje importante - Venera şi Gore, frate şi soră. Venera avea un comportament repetitiv, în sensul că din când în când fugea cu câte un bărbat, ţigănimea se agita, o căuta, îl băteau pe nenorocit, iar ea se întorcea invariabil spăşită acasă. Gore era beţiv, dar avea un har: fascina puţinele românce tinere din zonă. Câteodată venea şi cu autsaidăre, tot românce.

La personaje secundare avem: femeia de serviciu la toate scările. Ea era una din fiicele Tilinei, extrem de mică şi slabă, fără dinţi, umilă, bătută rar da' bine de omul ei când acesta işi amintea că există. Era, de asemenea, primitor universal - de la haine vechi până la scuipaţi şi chiar bărbaţi beţi care încurcau apartamentele. Şi pe ea dumnezeu a iubit-o şi-a făcut-o fertilă, bucurând-o cu 3 copii: Alifie, Doina şi încă unu' (n-am ştiut niciodată cum îl chema). Alifie era al dracu şi incredibil de mic, din care cauză nu-i putea nimeni aproxima vârsta aşa ca au fost scandalizaţi toţi când l-au prins arzând-o pe una în scara blocului, aflând ulterior că omu' avea tot dreptu' la cei 15 ani.

În fine, mai e cineva de menţionat: mamaia Popescu. Româncă, bunică bună la toate pentru oricine, la orice oră. Stătea la parter şi casa ei era mereu descuiată. Era respectată chiar şi de Balena, ajuta pe toată lumea (inclusiv mie mi-a croşetat fularul pentru lucru manual), şi avea un dalmaţian. Nepoata ei, extrem de frumoasa Luiza, olimpică la limba română, a căzut în mrejele lui Gore, cu care a stat o perioadă până s-a măritat c-un ofiţer sau ceva de genul.

Scara B, adică a mea, reprezintă un caz atipic în tot acest context. Am evitat să povestesc aici despre vecinii mei de scară, pe care îi voi descrie în episoadele următoare, pe etaje.

8 comentarii:

  1. Am citit cu mare plăcere genericul, dă drumu' la film!

    RăspundețiȘtergere
  2. astept cu nerabdare continuarea . de fapt , zilnic astept cu nerabdare ce scrieti . va imbratisez cu drag , si pe tine , si pe petrov . erinula .

    RăspundețiȘtergere
  3. imi place, milf. un pic cartarescian asa.
    personajele tale cred ca o existat in orice cartier de blocuri din anii 80 da aveau alte nume. io cel putin, am regasit mai mult de jumate din ei.astept continuarea.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ erinula: si eu te citesc cu mare placere
    @ostap: daca ti-a placut, de ce ma jignesti? auzi, cartarescian!! =))

    RăspundețiȘtergere
  5. scuze milf. daca povestesti in continuare cum o luat tot cartieru sifilis, o sa te compar cu camus.
    ii mai bine?

    RăspundețiȘtergere
  6. oricum Venera si Gore suna cam ca Venerica si Gonorel.

    RăspundețiȘtergere
  7. =)) =)) excelent!
    ostape, si dan chisu e mai bine decat cartarescu =))

    RăspundețiȘtergere
  8. am avut si eu o Balena la bloc. si stateam tot in scara B. si m-am mutat pe la 21 de ani de-acolo.

    ah, memories...

    RăspundețiȘtergere