sâmbătă, 16 ianuarie 2010

La bloc. Parterul

Cum ajungeai la scara B erai întâmpinat, cu rare excepţii, de Lili. Ea era şefa comitetului de primire în bloc şi responsabilă cu "sărnaaaaaaa". Lili era fata vecinei de la 2, despre care voi povesti la timpul potrivit. "Sărnaaaaaa" nu era numai un simplu salut reverenţios, el se exprima în funcţie de câteva reguli foarte clare, chiar dacă tacite: beneficiarii lui erau numai şi numai familiştii cu copii. Cuplurile căsătorite, dar fără copii primeau un "bună ziua" (în cazul în care erau suficient de în vârstă), sau un "bună" (în cazul în care aveau până în 40 de ani). De asemenea, "sărnaaaaaa" nu ţinea cont de sex. Nici de sexul emitentului, nici din cel al emiţătorului. În fine, cea mai importantă dintre reguli se referea la frecvenţa salutului: acesta nu se aplica numai la primul contact cu persoana salutată, ci la orice contact cu aceasta pe parcursul zilei. Astfel, fericitul părinte demn de "sărnaaaaaa" se bucura de respect la venirea de la serviciu, la ieşirea cu gunoiul, la intoarcerea de la gunoi, la ieşirea pentru cumpărături, precum şi la revenirea de la cumpărături, la scosul capului pe geam întru verificarea integrităţii copilului etc.

Odată intrat în scară, te întâmpinau familiarele cutii poştale. Nu exista cutie poştală necunoscută. Practic, în scara noastră era încă de pe vremea aceea o transparenţă extraordinară şi, probabil, uşile acestor cutii poştale mai existau doar pentru că locatarii erau prea ocupaţi pentru a-şi pierde timpul cu demontarea lor. În principiu, orice tip de corespondenţă era la comun, nici nu trebuia să memorezi numărul căsuţei corespunzătoare apartamentului tău fiindcă oricum le luai pe toate la rând. De aceea, pentru noi, apariţia presei după revoluţie nu a reprezentat un eveniment notabil şi, în niciun caz, un element de diversitate.

După lecturarea corespondenţei sau doar colectarea acesteia pentru o lectură tihnită la flacăra lumânării sau a aragazului, dădeai de cele patru apartamente de la parter. Salutai şi tu cu voce tare, ştiind că vecinii tăi deja o făcuseră din spatele vizoarelor. Aici ne oprim pentru o prezentare a celor 4 familii de la parter.

Familia lu' doamna Vica: de moment ce toţi aleseserăm să o denumim aşa, e clar cine era personajul reprezentativ. Familia era compusă din doamna Vica, soţul ei şi cei 2 copii - Georgiana şi Sorin. Dna. Vica era o femeie mică de statură, extrem de dârză şi voluntară, care se ocupa cu borşul, motiv pentru care apartamentul ei răspândea mereu o aromă specifică. Din cauză că stătea toată ziua acasă făcând borş, doamna Vica nu avea îmbrăcăminte de stradă, dar avea, in schimb, două capoate: unul pentru sezonul toamnă-iarnă şi unul pentru primăvară-vară orice an. În timpul în care procesul de borşire nu mai depindea de ea, stătea la geamul de la bucătărie, de unde schimba opinii diverse cu vecina omoloagă din 42C, scara B sau pur şi simplu contempla apolinic bucăţica de alee vizibilă de la geamul ei. Soţul avea uniformă şi lucra în armată. El era un tip posac, retras şi cam dubios. Faptul că era beţiv nu deranja pe nimeni, dar faptul că invita fetiţe (la propriu) în casă când doamna Vica întârzia câteva ore la cumpărături de seminţe a fost catalogat, chiar şi pe strada noastră, drept inadecvat. Copiii lor sunt personaje nesemnificative, Georgiana fiind prea mică şi neparticipând la jocurile noastre, iar Sorin prea mare.

Familia lu' Ştefania: o familie mai modernă şi mai nonconformistă. Familia era compusă cu siguranţă din Ştefania. Ocazional, apărea şi un soţ. Numărul copiilor varia în funcţie de diverşi factori. Uneori erau mai mulţi copii, uneori mai puţini, dar niciodată sub 3. Casa ei era mereu deschisă 1. pentru că de multe ori nu avea uşă (se foloseau cartoane sau perdea) şi 2. pentru că era bordel. Casa era, de asemenea, amenajată în stil minimalist, mai precis nu avea mobilă, ceea ce, în mod normal, ar fi dus la o atmosferă aerisită. Paradoxal, apartamentul degaja un miros dulceag-leşinător cu accente înţepătoare. Un aspect şi mai pitoresc era acela că îşi amenajau bucătăria şi WC-ul în orice parte a casei în funcţie de necesitate sau stare de spirit. Ştefania era o tânără cu o siluetă ca cea a majorităţii femeilor britanice şi cu nişte buze imense, pe care nici Marinela Niţu nu le-ar putea egala. Bordelul era administrat de ţiganul de la etajul 4, dar nu a părut niciodata că Ştefania ar fi fost cumva obligată să facă sex împotriva voinţei ei. Aşa se pot explica gemetele de plăcere din spatele blocului în anumite nopţi, sau gemetele de acelaşi tip din casa scării în nopţile mai friguroase, sau din nopţile în care Ştefania nu mai avea loc în propriul apartament. Din când în când era gravidă sau bătută.

Familia Constantin: compusă din mamă în vârstă, pensionată pe caz de boală şi copil handicapat. Ea era o femeie pe care ai fi considerat-o blândă, dacă nu ai fi ştiut că e proastă. Mereu tăcută şi suferindă, extrem de uscată, fumătoare înrăită, ieşea des în faţa scării unde, evident, fuma şi asculta poveştile Ştefaniei, uneori mai atentă, alteori mai absentă. Fiul ei se bucura de o copilărie veşnică. Distracţia lui principală era bara pentru bătut covoare, de care se agăţa cu picioarele, rămânând minute bune cu capul în jos, murmurând propoziţia lui preferată: "sunt fatăăă (după care ofta din rărunchi) sau băiat"... Apartamentul lor nu degaja niciun miros.

Familia doamnei Olga: era compusă din doamna Olga, soţul ei şi un copil. Era o familie mixtă - ea mai în vârstă, el foarte tânăr. Ea, se stia pe surse, fusese cam curviştină, şi chiar se vedeau pe faţa ei diferitele straturi de alifii cu care fusese unsă. O întâmplare interesantă a avut loc în perioada în care doamna Olga era proaspătă mămică. Cum dânsa avea diverse întâlniri cu diverse prietene în timpul zilei, iar soţul era la serviciu, cineva trebuia să stea cu ăla micu' pentru câteva ore. De aceea, doamna Olga ne chema pe mine , pe Lili şi încă o fetiţă (aveam vreo 7 ani atunci) să-i supraveghem bebeluşul. Într-o astfel de zi, una din noi a avut un flash forward şi s-a imaginat mămică. În acea stare de efuziune maternă, a luat copilul în braţe, l-a ridicat, şi când să-l aducă spre o poziţie normală... i-a scăpat situaţia de sub control şi l-a izbit cu capul de genunchii ei. În urma zgomotului iscat, copilul a început să plângă, apoi să zbiere, apoi să se învineţească, apoi a intrat mă-sa providenţial. A acceptat cu uşurinţă nedumerirea noastră referitoare la toanele bebeluşului şi ne-a mulţumit pentru ajutor. De-atunci n-am mai fost babysitter niciodată.

După ce, timp de câteva secunde, rememorai cele de mai sus, te îndreptai spre etajul 1...

15 comentarii:

  1. rememorare 7D in timp si spatiu. foarte fain! o sa urc incet scarile cat sa-mi aduc aminte ce era pe la etajul 1

    RăspundețiȘtergere
  2. imi plac mult "ilf si petrov" (scriitorii)
    si vad ca nici voi nu faceti treaba rea.
    cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. plm, lu cartarescu nu i-ati fi zis de-astea. poate daca-l descurajati si pe el, acuma eram celebra si citeati "de ce iubim barbatii"

    RăspundețiȘtergere
  4. buna idee. ai putea incerca si " Viorel se hotaraste sa moara", "Alchimista", "Surorile Karamazov", etc.
    mie mi-a placut textul.keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere
  5. mai m-am gandit.iti mai dau niste sugestii de titluri interesante.
    Ioana, blestemul fuiorului,blestemul iubirii.
    Alin in tara minunilor.
    Morometile.
    Moby Cunt.
    Soareci si femei.

    RăspundețiȘtergere
  6. haha.corect.
    vitica de aur.
    leu tanar,amorul de nikita stanescu
    plomba de georgeta bacovia

    RăspundețiȘtergere
  7. balada unui creier mic si necajit

    RăspundețiȘtergere
  8. super tare. tineti-o tot asa !:) felicitari.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate