vineri, 9 aprilie 2010

Există şi se înmulţeşte


În autobuz eram când am văzut cea mai urâtă fată din lume. Nu, nu era Mara Bănică. Era o blondă spălăcită care se întreţinea cu prietena ei, ce stătea pe scaunul din faţa mea. Blonda stătea în picioare cu chestia care trebuia sa fie faţa, dar care semăna de fapt cu un lighean mic bej, spre mine. Avea ochi albaştri, nu era nici grasă, nici slabă, n-avea nici nas mare, nici păr naşpa, nici urechi clăpăuge, nici gât scurt, nici mustaţă, dar dispunerea tuturor acestor elemente aparent normale era îngrozitor de urâtă, era urâţenia desăvârşită, urâţenia care nu rezultă din vreun handicap fizic minor, era urâţenia matematică, o urâţenie gândită de-un savant bolnav. N-aveai ce să comentezi în faţa acestei urâţenii.

Şi stăteam şi mă uitam io la ea minunându-mă precaut să nu creadă că, doamne fereşte, mă dau la ea, şi mă gândeam: cine pula mea i-ar băga ăsteia limba-n gură? ce specimen ar fi în stare să se lipească cu trupul lui gol de meduza asta? (Prietena ei era tot cam ca ea, varianta tunată însă). Când deodată, să-mi bag pula, îi sună mobilul urâţeniei, cineva, oricine o suna. Incredibil! Şi nu numai că suna, ci fata, c-un zâmbet triumfător, întoarce mobilul spre prietena ei, şi implicit spre mine, să-i arate cine suna. Pe ecranul mobilului Nokia , albastru şi profund ca ochii ei, scria: IUBI!

28 de comentarii:

  1. =)))))) Uratenia matematica! Mi-a placut asta.
    Stai linistit ca si ea e pisi cuiva din lumea asta. Am vazut si specimene extraterestre de sex masculin urate cu spume.

    RăspundețiȘtergere
  2. Unde ai vazut tu ca Mara Banica e urata???

    RăspundețiȘtergere
  3. daca n-ai poza cu ea...geaba....

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca tu te-ai uitat la ea...cred ! Intrebarea e daca ea s-a uitat la tine?

    RăspundețiȘtergere
  5. ba, muie anonima, ma doare in pl daca s-ar uita ea la mine. manca-mi-ai pula de anonim frustrat, futu-ti mortii ma-tii! si s-o futa mara banica pe ma-ta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca vrei sa futi morti inseamna ca esti si necrofil.Saracu' de tine.Pacat de mata aia ca rau te-a crescut.Mai bine te facea un rahat langa un gard.

    RăspundețiȘtergere
  7. daca n ai futut nicio fiinta vie demult si n ai nici cascaval pt masaj erotic, sa mor daca nu fac un gest si ti dau io 2 mil juma sa nu ti mai patezi gresia n baie.Cat despre comparatia cu Mara Banica, cred ca daca ti-ar da kilotii sa-i sugi dupa ce a fost la sala, ai avea dublu orgasm, fatalau mic si compexat

    RăspundețiȘtergere
  8. cine e mara banica? oricum iti doresc recuperare grabnica! Sa ma pis pe tpto anonimii astia care lasa jigniri. Sunteti tari in degete cand tastati. Lasati macar un link, un nume, un contact ceva. E usor sa injuri din spatele calculatorului si sa te 'semnezi' anonim. Oricum oricine isi poate da seama cine sunteti dupa ip. Ma pis pe voi, n-aveti demnitate!

    RăspundețiȘtergere
  9. Laughing out loud! Domnita aia kiar nu e urata. Te-a parasit si regreti, nea' asta? :)

    RăspundețiȘtergere
  10. 'Comentariul dvs. va fi vizibil după aprobare.' Asta inseamna ca le-ai aprobat si comentariile anonimilor. F bine. Unii lasa doar comentariile in care sunt laudati :|

    RăspundețiȘtergere
  11. Bai prietene,in afara faptului ca la varsta asta nu stii cine e Mara Banica, nici nu prea stii sa citesti.Daca mutai ochiu' un pic mai sus vedeai ca autorul blogului este cel care incurajeaza astfel de limbaj.Daca-ti spuneam ca ma cheama Ionutz Miezu,de ex., te incalzea cu ceva?Poate pe mine in buletin ma cheama Anonim.De unde stii tu?Mai bine sa te semnezi pe un blog anonim decat sa fii unul...

    RăspundețiȘtergere
  12. Cine cristos e mara banica ?

    RăspundețiȘtergere
  13. Deh... She was special :D
    Iar pe telefonul mobil te pot trece si pe tine ca "iubi" deci putea sa fie mamica s-o indrume sa-si ia pachetu' de la autogara. Cred ca fatuca aia e cea mai tare la un chef de halloween.

    RăspundețiȘtergere
  14. intradevara ii urata mara banica. nu stiam cine ii da am cautat. ii mai urata chiar decat mihaela radulescu. sau mr. potato.

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonimule, femeie mai urata decat Mara asta (pacat de numele ei) n-am vazut. cred c-ar trebui schimbat dracu cu mara din vorba aia cu barbatul care tre sa fie oleaca mai frumos ca dracu

    RăspundețiȘtergere
  16. sau un pic mai frumos ca porcul, cum ar zice elena carstea.

    RăspundețiȘtergere
  17. e drept, incurajam limbaju de bagarea pulii in anonimi prosti. si-n mara banica.

    RăspundețiȘtergere
  18. Si-n tine ! Cred mult ti-ai frecat cei 7 cm, in erectie, pe care ii ai de la natura cu gandul la Mara Banica.Altfel nu inteleg ce ai avea cu ea.Ti-ai dat cumva seama ca nu o sa iasa niciodata din poza si te-au luat spumele???

    RăspundețiȘtergere
  19. Ai vrea tu ! Da' nu te pune Mara nici sa-i lingi pantofii intr-o zi fierbinte de vara dupa ce a mers pe jos 5 km si a calcat intr-un rahat.

    RăspundețiȘtergere
  20. anonimo, eu sunt mai toleranta cu tine. minoritatile sexuale trebuie acceptate. chiar daca marafilia te are, pana acum, drept unic adept, cine stie, poate... in viitor veti fi mai multi.

    RăspundețiȘtergere
  21. Dupa ce am citit si ultimul cuvant al insemnarii nu pot sa exclam decat: Scarboooooasa!

    (Bai dar chiar asa urata era?) :))

    RăspundețiȘtergere
  22. cipriane, era uratenia perfecta, conform ecuatiei:

    nas X + gura Y + ochi Z+... = Uratenie perfecta

    RăspundețiȘtergere
  23. Unele sunt atat de urate incat ai vrea sa nu te uiti la ele, dar nu poti rezista tentatiei de a-ti feri privirea. Exact la fel cum se intampla si cand suntem in preajma unei femei extrem de frumoase.
    Si acum imi amintesc ca eram la un concert al lui Goran Bregovic si era una urata rau, cam ca aia de a aparut pe net si necheza. Si eram la concert vreo 2000 de oameni pe putin si toti se uitau la asta. Tipa era si cu marlanul. Cred ca el se simtea un nenorocit in momentul ala.
    Alta data eram la cantina complexului studentesc si la masa de vizavi se aseaza o balena, avea buza de jos numai buna pentru o piftie :)). Noi ne dadeam coate sa se uite toti la asta. La un moment dat, cand ne minunam noi ca Dumnezeu e atat de mare incat a permis sa se nasca si fiinta aia grasa, tipa incepe sa soarba ciorba din lingura si ii scapa si din gura ceva zeama. Am lasat toti mancarea in farfurii si ne-am dus sa ne dregem cu cate o bere, ca ne luase de rau la stomac.

    RăspundețiȘtergere
  24. bai, cel mai mult ma enerveaza sa vad urate cand merg la servici.

    RăspundețiȘtergere
  25. Petrov sa iti dea Domnul limba lunga si maini scurte cand il mananca in cur pe teologul Bichir care face o laba cu ambele maini !

    RăspundețiȘtergere