vineri, 16 aprilie 2010

Vine războiul

După multă vreme, am hotărât să cobor cele 1300 de trepte care separă camera cea mai de sus a palatului meu de cleştar de nivelul solului. Am descoperit o lume gălăgioasă. Păsărele care nu zboară niciodată până acolo sus, câini pe care nu i-am observat niciodată că am vertij dacă privesc în jos şi chiar şi oameni.

Bun, deci am coborât din bloc până la magazin. Nu fiindcă rămăsesem fără bureţi (de vase) şi fără calmante, ci pentru că îmi picase netul şi nu mai aveam cu cine socializa. Cum sunt obişnuită cu reţelele, am ales reţeaua locală de magazine Alimentara.

Aleg un coş şi-ncep să mă plimb iscoditoare printre rafturi. Mă simţeam un fel de Cuza, numai că eu nu am fost nevoită să mă deghizez, nu voiam să prind pe nimeni cu codul de bare mic şi nici să pedepsesc pe cineva. Ajung la raionul de mezeluri, unde am crezut că e rost de căscat gura la vreun incident cu răniţi, aşa multă lume era şi-aşa gălăgie. Nu, era doar coadă la parizer. D-ăla bun, de porc. Roz, nu verde. M-aşez strategic vis-a vis de coadă, la legume congelate. Şi-ascult.

Cetăţean 1 - Vecina, vine războiu'!!!
Cetăţean 2 - Hai, mă vecina, ce zici matale?
Cetăţean 3 - Da, da, doamnă, are dreptate.
Cetăţean 2 - Da de ce să vină?
Cetăţean 3 - Doamnă, ascultă-mă pe mine, că am aproape 80 de ani şi-am trăit. Păi aşa a început şi ălalantu, tot cu criza.
Cetăţean 4 - Da, şi-acu a murit şi preşedintele ăsta!

S-au format pe loc două tabere. Una care nega iminenţa războiului şi alta care susţinea cu atâta înverşunare ideea războiului, încât am avut certitudinea că şi-l doreşte mai mult decât îl prevede. Babele din tabăra 2 ascundeau cu greu un ton nostalgic. Chiar şi ele între ele oscilau în a-i aprecia pe ruşi sau pe nemţi. Unele fuseseră violate de ruşi frumoşi, altele de nemţi culţi.

Am lăsat dracului bureţii şi m-am aprovizionat în disperare cu vreo câteva kile de cafea, conserve şi zahar. Azi îmi fac listă cu produse care pot fi date la schimb sau traficate. Am început să descarc Wagner de pe net, să nu mă fac de căcat cu vreun neamţ. Cu ruşii mă descurc. Îmi scot sticlele de vodcă din debara şi le plasez ornamental prin casă.

5 comentarii:

  1. =)) intr-adevar un loc minunat plin de diversitate alimentara asta de la colt:P

    RăspundețiȘtergere
  2. io cred ca-i mai bine sa fii pregatit decat sa te ia prin surprindere. razboiul zic =))

    RăspundețiȘtergere
  3. Va dati seama cate o sa avem de povestit cand o sa ajungem si noi pensionari? O sa povestim apocalipsa :))!

    RăspundețiȘtergere
  4. da, si o sa avem si noi versiuni diferite, ca io, de ex, o sa povestesc din rai :))

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate