marți, 15 iunie 2010

Suferinţele tânărului, fost viitor inginer, Cornel


Avem un personaj. Aşa că am decis să scriem un text de el. Iată textul lui Ostap:




Ce conspiraţie a sorţii l-a determinat pe Cornel să se oprească la o cafea bună în Croco în dimineaţa aia, nu ar putea să ne spună nici măcar el. Mai sunt vreo două ore bune până să înceapă examenul de la 12. Profesoara de beton nu-i persoana pe care s-o poţi aburi ca pe molâul ăla de prof de metal.

Soarbe din cafeaua bună şi, brusc, îi tresaltă inima de la ţârâitul strident al telefonului public de pe terasă. Ridică receptorul cu sufletul ghem şi cu chipul profesoarei de beton sculptat pe retină. O română stricată se aude in receptor: „Dă-mi, te rog, un băiat negru de pe terasă la telefon!”

Masa lui atinge timid perdeaua invizibilă care desparte trotuarul de terasă. În trecere, o doamnă bună aşează un şerveţel mototolit pe farfurioara de pe care ridicase Cornel ceaşca de cafea pentru o a doua sorbitură. „Doamnă, asta nu e scrumiera, strigă timid Cornel către fundul bine reliefat care se îndepărta bine legănat. „Să-mi sugeţi pula, adăugă şi mai timid, să-mi sugeţi pula!”

La a treia înghiţitură, cafeaua încremeneşte în prăbuşirea ei spre întâlnirea cu sucul gastric şi cu bucata de caş (de la Dej) pe care o mâncase în grabă. În intersecţia din faţa terasei se desfăşoară un conflict armat. În centrul ambuteiajului, Cornel vede clar o mână cu un revolver agitându-se în aer şi aude ameninţări nefireşti pentru un oraş liniştit ca al nostru. Înşfacă rucsăcelul şi o rupe la fugă înspre adăpostul cald al căminului. Studenţesc. În gând i se derulează scenariul pe care l-a născut în momentul când a văzut arma:
Şofer 1: Iţi crăp capul !
Şofer 2, scoţând pistolul: Iţi zbor creierii!
Şofer 1: Du-te mă, în pula mea, că nici nu-i pistol adevărat!
Şofer 2: Ceeeee? Îl vezi pe ăla care bea cafea singur la masă?
Zbang!

Pe o măsuţă din Piaţa Păcii poposeşte o cafea bună abandonată. Ca şi studiile lui Cornel.

19 comentarii:

  1. Ostape, sa ne fereasca Sfîntul Sisoe sa'ti faci vreodata blog.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca n'ai dat si ochii peste cap la remarca asta, n'are farmec.
    N'ai sesizat tu nuanta fulminant de pozitiva.

    RăspundețiȘtergere
  3. petrov, tu i-ai deschis usa lu handicapatu asta?

    RăspundețiȘtergere
  4. creca' numa io lipsesc. =))
    @cemah, m-am descaltat la intrare, puiule.promit sa nu calc pe ciolofanu pus peste covorul din camera ta.

    RăspundețiȘtergere
  5. camera-i incuiata ca e marghioala dezbracata. Adica ma-ta, parca?

    RăspundețiȘtergere
  6. nu-i bai. iti strecor 50 de euro pe sub usa s-o scoti la suc pe schinarea aia dupa care limbai in club. masturbarea la varsta ta nu-i o solutie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, il asteptam s'apara. Sper ca n'ai baut toata apa din WC pe'ntuneric cat te'au tinut parintii tai spirituali inchis in buda pan'a venit Ostap.
    Ostap, n'ai adus si tu o jucarie la copilu' familiei? O zgardita noua cu tinte? O botnita? Niste chappi junior cu aroma naturala de soda sa'i fluture urechile?
    Poate data viitoare va'mprieteniti, il iei, il plimbi, faceti impreuna pipi'n parc.

    RăspundețiȘtergere
  8. marghy, tu ai reformulat ce-am scris io. esti egoista cu caterinca proprie.

    e ca atunci cand ai venit sa-ti dau muie si i-ai spus lui ostap ca nu eram acasa.

    RăspundețiȘtergere
  9. Io venisem in vizita la parinti, care te'au mintit asa ca sa stai cuminte, sa nu te mai dai cu capu' de gratiile de la cusca atunci cand auzi soneria. Si chiar nu erai acasa, erai la Glina, ca scapasesi din lesa cand te'au scos afara la civilizatie si te'ai refugiat speriat in cimitir.

    RăspundețiȘtergere
  10. cand vb cu marghioala parca dau o muie tarzie, dupa ce-am futut 3 ore. proasta asta are apetentza pt flasc, un sindrom generat de ostap.

    RăspundețiȘtergere
  11. Milf, io stiu. El stie?

    RăspundețiȘtergere
  12. bai borfette logoreic, ai uitat cand il puneai pe ostap sa dea limba in priza.

    RăspundețiȘtergere
  13. Asa... care'i aspectu' nasol la treaba asta?

    RăspundețiȘtergere
  14. fuge studentu de examen ca glonțul din pușcă.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate