marți, 31 august 2010

Piramida ciorilor


O cioară jegoasă scormoneşte în tomberonul verde c-un băţ prevăzut cu un cui la capăt. De pe sârma care trece fix pe deasupra tomberonului, altă cioară, cu ochi vicleni, se uită în jos şi-şi aşteaptă rândul. Deasupra lor – cioara supremă, Dumnezeu.

luni, 30 august 2010

La mall, Iulius Mall


După aproape două ore de umblat pe jos prin oraş am ajuns la Auchan. Să iau sare de mare neiodată. Am găsit sarea relativ repede şi mi-am luat şi două pâiniţe cu brânză. Ieşit din Auchan, terminat de căldura îndurată pe-afară şi încântat de răcoarea din mall m-am oprit pe-o băncuţă pufoasă în faţa magazinului Mizar. Am început o pâiniţă. M-a izbit muzica: If you’re going to San Franciscoooooooo… La mall în pula mea! Lumina portocaliu-roşiatică de la magazinele din jur combinată cu piesa asta m-a băgat în nişte filme foarte plăcute. Hipioţismul meu latent a ieşit la suprafaţă. Probabil zâmbeam tâmp amintirilor când am auzit: “Hai Alexandru să stăm şi noi aicea cuminţi lângă nenea!”. M-am tras mai la margine ca să le fac loc lui Alexandru şi bunicii lui. Alexandru are în jur de trei ani şi brăţară groasă de aur. Ţi-ai băgat puţulica aia de viitor cocalar în filmele mele, măi Alexandru, animăluţule!

M-am cărat urgent.

sâmbătă, 28 august 2010

În gură să te pulesc!


Pe scaunul din dreapta se aşează o ciudăţică. Ne separă culoarul. Păr ondulat de vreo 20 cm, ochelari fumurii cu lentile maro şi ramă albă, care îi acoperă jumătate din faţă. O minunată tolbă de hipsteri, multicoloră, cu un şirag de scoici cusute pe ea i se odihneşte în poală. Ineluş de argint cu pietricică, brăţară din mărgeluţe. Tricou verde, şalvari albi cu dunguliţe albăstrui. Se uită la mine cu coada ochiului. Pula mea, îs un mic interesant şi io. Nu, dragă, nu e nici Dilema, nici 22, chiar dacă ziarul nu e colorat. E doar banalul Făclia de Cluj, ziarul pensionarilor.

La a doua staţie dă să coboare. Pula mea! Mai are o tolbă de hipsteri sub aia multicoloră. Una bej cu scris verde: “Puliamo il mondo!”. Ce frumos sună! Îmi bag pula-n lume şi ti-o fac cadou!

vineri, 27 august 2010

Fug în lume să ejaculez precoce


Cu ocazia zilei de 1 decembrie, mâine plec la Alba Iulia. Mă bucur. Puţin.
Trăiască Mihai Viteazu!

Inception


Am urât întotdeauna lipsa de valoare. Numa' Guţă mă-nţelege la faza asta. Duşmanii mei - pseudoartiştii culturali poleiţi cu folie de aluminiu. Cancerigenă. Da' nu că urăsc aşa, simplu, fără consecinţe medicale. E mai complicat. Pentru aşa ceva am nevoie de betadină, ceaiuri hepatice, săruri şi omez. Ceea ce ne aduce, firesc, la subiect.

Avem un film apreciat, care vine să spele ruşinea analfabetismului Avatarului. Adică, dă-o-n pula noastră, ce-i cu desenele alea animate albastre, care gândesc cu cozile şi călăresc ponei sub formă de dragoni sau ceva?! Unde-s anii de experienţă cinematografică, unde-s scenariştii cu facultate, unde-s regizorii cu viziune, unde-i publicul de elită?

Au trecut de la carpeta cu răpirea la mult mai artisticul goblen cu Mona Lisa. Dacă prima e un ţigănism, al doilea e cultură.
Criticii au decis: tre' văzut de mai multe ori. Nu, nu pentru că e atât de prost încât n-ar face încasări decente decât dacă ăia de fură în prima tură ar mai plăti de încă 10 ori biletul. Nici pentru că e atât de incitant încât după juma' de oră te trezeşti gândindu-te la altceva şi tre' s-o iei de la capăt. Şi nici pentru că îl uiţi imediat după ce l-ai văzut şi dacă te mai invită cineva la el te duci ca la un film nou. Ci pentru că e atât de complex în complexitatea lui, încât, oricât de Umberto Eco ai fi, nu-i surprinzi toate subtilităţile.

Io, care-s mai cultă, nu tre' să-l mai văd decât de vreo 5 ori, că la unele faze m-am prins din prima. Un exemplu numa': e una arhitectă, care construieste labirinturi în vis şi-o cheama Ariadna. Minotaur, labirint, Ariadna... V-aţi prins? Bine, că-s multe de-astea. Are şi psihologie, şi filosofie, pula mea, ar trebui să aibe bibliografie la sfârşit. Io suspectez - da' nu-s sigură, tre' să-l mai văd o dată - că ăştia s-au inspirat puţin şi din Sărmanul Dionis al lu' Eminescu - faza aia cu visu' şi realitatea, care e care nu e.

S-ar putea să fi lăsat eu o impresie greşită ălora de nu l-au văzut încă. Băi, nu vă imaginaţi că e anost aşa, gen băşinile alea statice finlandeze. Nu. E cu acţiune, cu efecte, cu gravitaţie, gen Matrix al nu ştiu câtălea (ăla în care trei sferturi din film se bat ei pe un autocar sau ceva). Filmul ăsta e, ca să fac o comparaţie, ca un copil minune modern: ştie toate filosofiile şi literaturile posibile, scrie chestii uau pentru vârsta lui, da' se şi îmbracă cool, fumează iarbă şi fute fetiţe ciudate ca şi el. Cam ca Chirilă aşa.

În fine, 2 cuvinte şi despre actori. Fetelor, e cu Leo! O alegere bună. Una excelentă ar fi fost Fuego. Eu zic că e un pic mai expresiv şi e şi ardelean. Altfel, şi Leo are aceeaşi figura de adolescent, pe care nu şi-a mai schimbat-o de la Eclipsă totală încoace, numa că acolo chiar juca rol de adolescent. Aci joacă rol de nene care a trăit cel puţin 2 vieţi, chiar dacă cel puţin în vis. Plus că era măcinat de nişte vini. Nu ştiu ce creme foloseşte Leo, da' pe faţă nu e, bre, nici o urmă din toate astea. Un mare BRAVO LUI că nu se consumă, frate.

Deci da. Să curgă oscarurile.

miercuri, 25 august 2010

Tribut

în urma unei discuţii cu Cemah

Acest post este un omagiu adus oamenilor cu furtunul lung - eroilor pompieri - care nu numai că au ajuns, dar şi-au şi făcut datoria la Maternitatea Giuleşti. Fără intervenţia lor bravă, o tragedie mai tragică decât dispariţia dintre noi a stelei rock M.M. nu ar fi fost împiedicată.

Pompierii au salvat pe loc vieţile a 3 copii şi, la scurt timp, vieţile a încă 2. Mai mult de-atât nici supereroul Mengele nu ar fi reuşit într-o perioadă aşa scurtă.

Filosofii ignifugi au avut ocazia să exerseze liberul arbitru. Exerciţiu reuşit. Dând dovadă de o stăpânire de sine aproape neomenească, ei i-au întrebat pe bebeluşi dacă a fost decizia lor să se nască. Trei dintre ei, probabil proveniţi din familii mai nevoiaşe, sau cu boli genetice, au gângurit scurt că NU şi au adăugat că, într-adevăr, pe ei nu i-a întrebat nimeni. Aceştia au fost primii salvaţi. Restul erau indecişi, fiind luaţi prea din scurt şi neavând timp să se gândească.

De asemenea, pentru faptul că, în timpul intervenţiei, nici un pompier nu a abandonat furtunul pentru a se scărpina, sau pentru a pune mâna la gură când a căscat ori la nas când a strănutat, încălcând astfel toate normele de bună purtare şi renunţând la cei 7 ani de-acasă, cei mai frumoşi din viaţa unui om, merită recunoştinţa noastră.

Pentru faptul că, deşi echipaţi numai în costume de protecţie, au avut curajul să se supună riscului, merită aplauzele noastre.

În fine, aceşti îngeri ai focului merită decoraţi, purtaţi pe braţe, puşi la panoul de onoare. Şi, de ce nu, poate e timpul să înlocuim statuia de la Eroilor.

marți, 24 august 2010

Brandul de ţară


Iată unde se ascundea adevăratul brand de ţară. În acest gang de pe Strada Bucureşti din Cluj-Napoca. Cărţi, şah, table. Cultură, inteligenţă, noroc. Distracţie şi beţie. Cât despre femei, dă-le-n pulă! Probabil n-a costat mai mult de 50 lei. Felicitări!

luni, 23 august 2010

În tufiş se mişca ceva. Era un soldat mort


1. Sigur nu mai murim anul ăsta.
2. Am primit un ponel cu moacă de măgar şi corp de zebră. Nu-l merit, n-am fost cuminte.
3. Am emoţii.

Defect profesional


Femeia de serviciu intră în birou. Mică, albastră, zâmbind timid.

- “Bună ziua, domnu’ Petrov!”. Îmi împinge în faţa ochilor un telefon mobil Samsung, model mult mai nou decât al meu. “N-aveţi cumva un descărcător pentru telefonul ăsta?”
- ........................

vineri, 20 august 2010

Senin de august


...După care să-i iau pe toţi ciudaţii, interesanţii de carton, hipsterii, filosofii de cafenea, munţomanii roacheri, folkiştii retarzi cu lacrimi pictate, electronificaţii spălaţi la creier de dnb, pe ăia de la Casa Tranzit, Fabrica de Pensule şi alte spelunci pseudoculturale de genul asta şi să-i îngrop până la gât în pământ. Care cu bărbiţă, care cu pălăriuţă, care cu fular, care cu eşarfă, care cu cercei, zgărzi, sârme-n urechi, ochelari ... Buruieni colorate.

Şi să vin c-o coasă bine ascuţită şi să le tai capetele pline de beşini. Să curgă râuri de cultură roşie-n lume. Apoi să fac baie în râurile astea, să mă piş şi să mă cac în ele...

Frumoasă dimineaţă însorită!

miercuri, 18 august 2010

Of, viaţă amarăăăă!


De ficat şi colecist trebuie să avem grijă. Drept urmare io consum tot felul de ceaiuri care le ajută pe astea două să funcţioneze mai bine şi mai mult. Gălbenele, coada şoricelului, anghinare, ceai hepatic etc. În ultimul magazin naturist în care-am intrat am gasit însă ceai de licheni de la Plafar. Licheni de piatră, licheni de Islanda.


Ăsta cică e bun la colecist. Printre altele, mai ajută şi la ... (vezi poza). De ce scriu io despre el? Pentru că am fost sincer impresionat. De cât de rău poate fi. De fapt cel mai rău ceai pe care l-am băut vreodată. După ce fierbi timp de 10-15 minute o linguriţă de licheni d-ăştia cu o cană de apă, rezultă un lichid care poate fi numit lejer: rău distilat. Nu e scârbos sau greţos. Dimpotrivă, cică e antivomitiv consumat rece. E răul absolut, răul pur, răul sigur. E ca piticul din Twin Peaks, ca femeia din Antichrist, ca El Indio. Însa mă simt bine datorită lui (poate ar trebui scris totuşi “din cauza”). Sau sunt doar masochist.
Sportul ăsta extrem costă 4,05 ron 50g.

marți, 17 august 2010

Deşeuri, rebuturi, avortoni


Cypress Hill – What’s your number:
- Hai să ieşim pe balcon să dansăm!
- Io mă gândeam să ieşim să fumăm...
.........................................
Io: uită-te la programatorii ăştia ochelarişti în pula mea!
Mo: olimpiada nobel!
.........................................
Râgâit cu miros de carnaţi.
........................................
Baruri. Pete maro de ţigări stinse pe rezervoare albe de wc-uri.
........................................
OTV, emisiunea cu ţigani, imnul Partidei Romilor Pro Europa: “Cred în libertate, să dăm răul deoparte... Pro Europa suntem noi!” Numa’ că Europa nu-i pro voi, mânca-mi-aţi pula!
.....................................
Veşnica babă cu câine obez. Ce pula mea bagi în el, mă?
....................................
În autobuz o ţigăncuşă la telefon: “... şi, după ce ne căsătorim te pot vizita de x ori... şi avem voie la două ore intime pe lună ... Două ore intime... adică io cu tine...” Tu, când vrei să fluieri, fluieri.
....................................
Mo: Bă, Sz., demiungure!
...................................
Tot în autobuz: screensaver de telefon mobil cu Isus, radiind concentric din piept raze roşii... Doamne-ajută!
..................................


luni, 16 august 2010

Limba maghiară (Micile bucurii ale vieţii 3)


Când gătesc ascult radio. Aşa am descoperit zilele astea Radio Paprika Cluj. Muzică deprimantă în ungureşte. Se zice că ungurii au cea mai mare rată a sinuciderilor. Nu înţeleg absolut nimic. Ce deprimare elaborată! Niciodată n-am fost un mediocru în viciu.

duminică, 15 august 2010

Omul fără însuşiri


Mi-am luat cartea de Musil şi m-am dus să mă cac. Din cauza zăpuşelii lăsasem deschise toate geamurile din casă. Am lăsat şi uşa de la budă deschisă. Auzeam foarte clar vocile oamenilor pe stradă, ciripituri, biciclete, maşini, foşnetul frunzelor… Odată cu bucuria sexuală a căcării m-a năpădit senzaţia că mă cac nemijlocit pe lumea de afară. Mă cac pe toată lumea!

„- Nu trebuie să râzi, spuse el. Eu nu sunt un pios; privesc calea spre sanctitate cu întrebarea dacă aş putea circula pe ea cu un camion.”

vineri, 13 august 2010

Dansezi pentru mine


Senzaţia pe care mi-o provoacă Jacko e similară cu cea pe care mi-o provoacă umblatul numai în ciorapi pe gresie rece. Adică o mare greaţă care mi se urcă din picioare în tot restul corpului.

Iată însă că la Cluj nu toţi au aceeaşi părere. De câteva luni acţionează urban nişte lipitori de afişe alb-negru (!) care tot organizează nişte lăbăreli cu Michael.

Adunaţi-vă retarzilor şi aduceţi-vă şi copiii. Poate-o puneţi de-un swing cu progeniturile. Ca să zâmbească fantoma idolului vostru pedofil mort.

Conjuraţia imbecililor...

miercuri, 11 august 2010

dl. B - file din poveste

de Erinula

m-a sunat dl. B (om la 93 de ani, o cunoştinţă veche de familie, ca să zic aşa) pe mobil; l-am sunat înapoi pe fix, gândind că nu are habar de tarifele romtelecom către reţelele mobile. voia să mă invite la o mică petrecere, împlinea 94 de ani. petrecerea începea la ora 8 seara şi dl. B îşi făcea griji pentru siguranţa mea fizică, adică să nu fiu jefuită/violată pe străzi la întoarcerea acasă.

marţi m-a sunat să-mi reamintească de eveniment; o intuiţie foarte corectă: chiar uitasem. bun! m-am pus să scotocesc prin casă după haine şi cosmetice (farduri etc); am avut un noroc neaşteptat şi am găsit într-unul din saci o fustă din stofă, de lungime decentă, într-o culoare decentă (din perioada studenţiei ). mi-a fost foarte greu s-o curăţ, căci era plină de păr de pisică; mâţa se vârâse în sac şi dormise acolo; apoi am constatat că am mare nevoie de un fier de călcat; winnie a ros firul de la fierul de călcat acum un an şi noi n-am mai cumpărat altul. am sunat-o pe dna G., locuieşte la câteva blocuri distanţă de mine şi am aranjat cu ea să-mi calce hainele.

o dilemă serioasă a fost alegerea unui aşa-zis "cadou", opţiunile fiind al naibii de limitate: dl. B are ulcer perforat, e bolnav de ficat şi rinichi, nu prea vede (e chiar orb), aude greu ... până la urmă am ales sa fiu doar convenţională şi am luat un buchet de flori.

fireşte că am întârziat şi când am sosit io preotul oficia nu ştiu ce slujbă (???); pantofii mă strângeau cumplit şi-mi venea să plâng; din cauza slujbei trebuia să stau în picioare şi să-mi fac câte o cruce de câte ori îi vedeam pe ceilalţi făcând asta; voiam ca preotul să aibă un mic atac de cord ca să mă pot aşeza pe scaun.

dl. B era îmbrăcat în costum şi cămaşă albă, avea şi nişte decoraţii pe piept (nu ştiu ce decoraţii, nu l-am întrebat niciodată); am băut şampanie, dl. B a suflat în lumânări şi i s-a cântat "la mulţi ani"; am cântat şi io deşi nu ştiam toate cuvintele; s-au făcut poze; pe un corp de mobilă era o fotografie înrămată cu căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu), singura fotografie din casă de altfel, şi dumnealui a insistat să fie prinsa în poză şi această fotografie. dl. B a fost legionar în tinereţe (dar cine n-a fost ?...).

am ascultat conversaţiile colegilor de masă şi chiar am schimbat câteva replici cu un profesor de istorie. s-a vorbit despre: politică, lagărele de muncă sovietice, alţi oameni care deja muriseră şi care nu au putut veni la petrecere tocmai din această cauză, că între timp muriseră, istorie, economie. dl. B a povestit despre lagărul de muncă de la Poarta Albă (cred, nu am reţinut exact) unde deţinuţii mâncau cadavrele celorlalţi deţinuţi sau mâncau pisici, câini, broaşte. m-am întristat. m-am gandit cu milă la detinuţi, dar şi cu mai multa milă la animalele pe care ei le omorau.

dl. B a primit cadou şi un telefon mobil şi cei care i l-au dăruit se căzneau să-i explice cum funcţionează; cred că teoretic înţelegea, dar nu-l mai ajută simţurile, nu mai vede/aude; cineva a zis să-l seteze pe vibraţii ...
cam toţi invitaţii doreau să afle secretul unei aşa longevităţi, dar dl. B nu era dispus să le destăinuie nici un secret; ba, din contră, voia mai degrabă să le împărtăşească povara unei aşa vârste ... căci s-ar părea că e o povară să ai 94 de ani ...

pentru că nu s-a prea mâncat la masă şi rămăseseră multe pişcoturi, la plecare, dl. B ne-a obligat să luăm câte o "legăturică" de pişcoturi; am luat şi io, n-am avut încotro; le-am mâncat a doua zi, când am dat peste ele în poşetă; încă erau fragede.
la întoarcerea acasă nu m-a jefuit/violat nimeni; m-am oprit la o farmacie să cumpăr fervex pentru frate-miu.

marți, 10 august 2010

I see your true colors


Reabilitare termică made in Romania. Mă întreb când pula mea se va sesiza primăria în legătură cu ţigănismele astea.



luni, 9 august 2010

Înainte de criză



16.09.2008

Am un prieten care munceşte în Spania. Să-i zicem prietenul X. El are un unchi, tot în Spania lucrează, unchiul Y. Y a venit în România să-mi propună două afaceri: una să vând uşi de interior, alta să mă facă şef de atelier de tâmplărie. Ieri m-am întalnit cu el prima oară.

La ora 8:30 m-a sunat pe mobil:
- Alo, domnu Petrov? Sunt unchiul lui X.
- Da, să trăiţi! Mi-a zis X că mă sunaţi...
- Ne putem întâlni? Io-s aci în Mănăştur, lângă Mac Mac, cu cumnatu-mio...
- Unde sunteţi?
- La Mac Mac, în Mănăştur, nu prea cunosc Clujul, nu putem să ne vedem acuma să discutăm?
- Ah, Mac Donalds! Nu v-a zis X că lucrez, de ce nu m-aţi căutat sâmbătă sau duminica?
- Vedeţi, în Spania (zicea Spania de parcă era spaniol) oamenii se odihnesc sâmbăta şi duminică, nu poţi să-i deranjezi, mi-am închipuit că aşa e şi-aci...
- Nu, nu-i aşa, o să vă sun io dupa 16:30, bine?
- Bine....

La 16:30 m-a sunat iar, a rămas că ne vedem la Mac Mac la 17:30. La ora stabilită eram în faţă la Mac Mac unde l-am recunoscut usor pe Y. Om la 60 de ani, costum gri, cămaşă albă, dinte de aur discret. I-am explicat că trebuie să scot nişte bani, apoi mergem undeva să discutăm. Stăteam la coada la bancomat, iar el imi povestea despre şeful lui. Io eram preocupat de situaţia bancomatului:
- N-are bani, zic io.
- Are, cum să n-aibă!
- Bancomatul...
N-avea bani, bancomatul, am aflat că cel mai apropiat era la Kaufland. Acolo am mâncat un meniu de mici şi unul de crenvurşti. El tot zicea de Spania. Folosea cuvinte spaniole, normal, pe care le traducea totuşi imediat în română. A întrebat-o pe tipa de la mici:
- Domniţă, ştiţi vreo cafenea unde am putea discuta în linişte?
- Sigur, Los Amigos, mai jos, o luaţi la stânga, apoi la dreapta...
- Los amigos... Prietenii... Hehe... Acolo mergem!
Am pornit spre Los Amigos, l-am şi găsit, din păcate. Am intrat io timid, manelele bubuiau. Am sugerat să plecăm, dar Y se tot uita în jur curios. Probabil căuta prietenii în pula mea! Întotdeauna am simţit pericolul, mai ales când era vorba de luat în gura. La o masă vreo 3-4 manelişti 4X4 urlau şi cântau. Când mi-au vazut tricoul cu DJ Bobo, pe care l-au confundat cu un tricou de metalar, au început să strige la noi:
- Afară, afară, fută-vă Dumnezo!!!
Am ieşit imediat, Y nu ştiu ce pula mea mai făcea înăuntru, l-aş fi lăsat acolo, dacă era de luat bătaie, fără să clipesc.
Am pornit iar pe jos, ajungând în Niko, barul în care mi-am băut primii doi ani de facultate. Aici am fost doar noi şi i-am ascultat în linişte elucubraţiile. O inteligenţă rustică, îmbibată într-o incoerenţă şi-o logoree de speriat m-a făcut să mă întrebuinţez cât se poate de serios să înteleg ce vrea. Astfel de oameni fac bani în Spania, ăştia sunt cei mai deştepţi români din Spania, ăştia is şefii celorlalţi. Cum pula mea se poate aşa ceva?!! Am schimbat idei, planuri, am discutat politică externă. M-a plăcut mult, chiar m-a lăsat să-l sun un minut pe X în Spania de pe telefonul lui. A plătit şi berea. La final a zis: “Un ardelean adevărat, domle!” Minunată seară! Mi-am rupt spatele până acasă cu cataloagele de uşi băga-mi-aş pula!

09.08.2010

Los Amigos e închis, nu mai ştiu nimic de unchiul Y, cataloagele îs la gunoi.

vineri, 6 august 2010

Lady von Gaga



Stau cuminte la coadă în Kaufland cu sticla de Unicum şi punga de Tide pe bandă. La câţiva metri de casa de marcat, lângă vitrina unei farmacii: o creatură. O fată a cărei vârstă e greu de ghicit, figură inconfundabilă de mongoloid, păr scurt cu chică ondulată la spate, gen Belodedici în ‘80, pantaloni mulaţi animal print (leopard), bluză albă cu flori mari roşii. Agită autistic propriul cap şi un telefon mobil în timp ce se uită cruciş în jur. E într-un scaun cu rotile. Vorbeşte la telefon rânjind! În zumzetul de supermarket urechile mele neputincioase lasă ochilor misiunea de-a desluşi ce vorbeşte :

CHAOSSSSSSS REIGNNNNSSSSSSSSSSSSSSSSS !!!

joi, 5 august 2010

Baudelaire, mânca-mi-ai spleenul!


Mă găsesc în cea mai îngrozitoare stare din univers. Dacă ar exista o Zmeură de Aur pentru stări, a mea ar câştiga-o detaşat. Aşa ceva n-am trăit nici în tabără la Bucşoaia, care pentru mine e Groapa Marianelor în materie de plictiseală şi silă. Bucureşti 2010 se pişă tulbure şi fierbinte pe Bucşoaia 1996.

Ştiţi idioţeniile alea pe care le faceţi fără să vă daţi seama de ce? Când vă zice lumea că sunteţi fiţoşi şi voi priviţi ca nişte hateri profesionişti, cu fulgere de-alea de AC/DC în ochi? Deci da. Numa' că mai rău. După cum urmează:

Mă trezesc plictisită şi la cafea îmi dau seama că, pula mea, cu starea asta dacă se prind ăia pe blog că-s o babă la 60 de ani, care se ceartă-n franceză cu televizorul în timp ce-şi lustruieşte proteza c-o piele de căprioară? Sau, mai rău, dacă se prind că-s aşa, numa' că moş (ok, puteţi dezvălui asta, oricum cititorii noştri bănuiau încă din 2007)? Nu e bine, în ultimele zile am cam lăsat garda jos.

Asta mă animă puţin şi-mi vin aşa nişte vagi pofte de tineret, cum ar fi să ies în oraş. Iau telefonul, sun, răspunde "Nu, mi-e cald!". Mă rog de om cu o forţă nebănuită, mult peste cheful meu de ieşit. Stabilim, într-un final, o întâlnire pe seară. Cumva nu-s mulţumită, da' mi-e prea lene să aprofundez.

Urmează colapsul. Aprind ţigări, trag 2 - 3 fumuri, le sting. Vreau să-mi fac altă cafea, pun apa, dau drumul la aragaz, după 2 minute ma răzgândesc, sting focul. Trec la laptop, intru pe un blog, vreau să comentez, scriu, uit să trimit, nu mai are rost, şterg. Merg la duş, fac duş, ia să mai stau puţin în apă, după 20 de minute fac efortul să închid apa, să mă şterg, să nu mă şterg, iau prosopul, mai bine nu. Dau drumul la televizor, mă uit la ştiri - de obicei mă amuză, n-aud nimic nu văd nimic, păstrez ce-i mai bun la sfârşit, dar nici la OTV nu mă salvează nimic. E seară. Aş aţipi. Da, mai bine mă culc. Dau telefon să anulez întâlnirea, mint ceva neconvingător, îmi iau puli, mă enervez pentru fix o secundă. Nu mai mi-e somn. Aş putea să mă cert cu cineva în linişte - pe net, dau o replică, nu mai am chef. Aş putea să mă împac cu cineva pe net, uite! DeMaio a scris de moldoveni, îi înjur şi io, mă gândesc pentru prima oară serios că nu-s bine. Nici el nu-i, c-a răspuns decent. Sper să nu se repete. Continui să-mi bat joc de ţigări. Dac-aş fi o pulă, aş fi într-o semierecţie jenantă, ca un zâmbet cu juma' de gură la un interviu.

Muie comentatorilor care-or să mă întrebe cum aş fi dac-aş fi o pizdă. Şi celor care-or să mă indispună cu "get a life". Şi celor care-s binedispuşi.

miercuri, 4 august 2010

Freacă-mă, freacă-mă la inimăăăăăăăă!!!


Portarul se bâţâie în cadrul uşii după care înaintează spre mine:

“N-aveţi un foc?”

“Nu, n-am, ah, staţi ...” Mă scotocesc şi găsesc chibriturile luate din L’Atelier în weekendul în care a fost Cemah la Cluj. Mai erau două beţe. “Vi le las dumneavoastră, să trăiţi!...”

“Un bărbat frumos nu poate fi decât bine dotat!”

“Corect, haha!”

Ai de pula mea!