joi, 23 septembrie 2010

Aşa-i viaţa


Zi frumoasă de toamnă în Parcul Central. Lac, raţe, lume. Conversaţie.

“Mi-aduc aminte acu-s vreo 40 de ani… Răţărie, domle! Erau sute şi sute de raţe!”

“O singură dată-n viaţă am urcat pe-o hidrobicicletă de asta. Am fost terminat.”

“L-ai scos din necaz când o avut nevoie. Nu fi supărat, aşa-i viaţa. Tristă.”

“…ceea ce nasu’ o stricat la o femeie nimic nu mai poate repara. Poate chirurgu’…”

“Că pe vremea aia nu se ştia că va fi revoluţie…”

“Când meriţi să bei, ficatu n-ar trebui să păţească nimic.”

Una din ele îmi aparţine.



8 comentarii:

  1. hm, creca prima. alfel n-ar avea sens!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu e chiar prima, desi m-am gandit si io la asta =))

    RăspundețiȘtergere
  3. Io merg pe aia cu viata trista. Nu de alta, dar te-ai dat de gol cu titlul, hehe, credeai ca nu ne prindem.

    RăspundețiȘtergere
  4. la aia cu revolutia ma pufnea risu =)) well, thank you, captain obvious!
    prima tre sa fie a vreunui mos oribil, o nostalgie tipica.
    hidrobicicleta e a unei fecioare, indubitabil. cam d-astea zicem toata ziua.
    ficatu, nasu si viata par a fi ale tale, sau cel putin, le-ai putea spune oricind.

    RăspundețiȘtergere
  5. ceva e putred in danemarca. cred ca totusi ai zis "ceea ce nasul o stricat la o femeie nimic nu poate repara, poate alcoolul."

    RăspundețiȘtergere