duminică, 28 februarie 2010

Ceva cu martie


Am intrat la cofetărie să-mi iau o “îngheţată falsă”, una din prăjiturile mele preferate. Vânzătoarea, o doamnă în vârstă, discuta cu nepoţica ei de 4-5 ani, care o întreba când o să-i cumpere ceva jucărie, n-am auzit bine despre ce jucărie era vorba.

Bunica: Las’ că-ţi cumpăr de 8 martie, de ziua femeilor!
Nepoţica: Buni, da’ când e 8 martie?
Bunica: …..

Calendarul copiilor… Din păcate nu coincide cu calendarul femeilor.

Din lumea celor care nu cuvântă


Am fost aseară la bere în Zorki Photo Cafe. Am discutat despre Băsescu, impozitul forfetar, serviciul de orare al Primăriei Cluj, nasul de tip cocoşatul de la Notre Dame, care ne-a invadat lumea, homosexualitatea cu animale. La un moment dat, Mo a pus următoarea întrebare: dacă ar fi să fuţi un animal, care ar fi ăla?

Răspunsurile argumentate au fost următoarele:

Mo- zebra, pentru ca:
1. e alb-negru, deci e ca şi cum ai fute şi-un alb şi-un negru în acelaşi timp;
2. e din Africa şi îl doare-n pulă de Africa.

Eu - căprioara virgină de tip Bambi:

1. e finuţă, feminină, are ochii umezi;
2. pentru senzaţia de agresiune, dominare şi viol.

joi, 25 februarie 2010

Îngerul a şutat


În ultima vreme, au ajuns la urechea Domnului Dumnezeu tot felul de poveşti. Ba că “în această seară dumnezeu a fost român,” ba că ”în noaptea asta dumnezeu n-a fost român”... Intrigat, venerabilul se hotărî să trimită un înger pe Pământ, în România, să facă lumină în această problemă. Îl alese în acest scop pe unul din cei mai cucernici îngeri, pe îngerul Gabriel.

Cum ajunse, acesta începu să participe la toate talkshow-urile sportive, aceste emisiuni unde elevii cu nivel de şcoală specială pot ajunge vedete de televiziune la care se uită cu admiraţie colegii lor de la şcolile speciale din toată ţara. În această nouă postură el căpătă numele de îngerul Gabi, Gabi Popescu. Vocea lui blândă, cucernică, stăpânită, dar plină de har fotbalistic îi fermeca pe toţi realizatorii de emisiuni sportive. Cu zâmbetul său angelic şi constipat, el deşlusea toate tainele 4-4-2 –ului, aşa cum numai Cornel Dinu o mai făcea în vremurile bune. Gabi Popescu era însa varianta incultă, mult mai stăpânită, mai creştină cum se spune. Un Cornel Dinu din Bizarro World pentru cei care işi amintesc Seinfeld.

Nu mai conta faptul că nimeni nu-şi aducea aminte dacă Gabi culesese căpşuni sau chiar jucase vreodată fotbal în Spania. La fel de fermecător ca duhovnicul de la miezul nopţii de la TVR Cultural, el dădea verdicte în probleme spinoase de genul faulturilor la limita careului, a offside-urilor dubioase, a sibutraminei ş.a., mişcându-şi buzele senzuale la fel de spiritual ca şi cum ar săruta o cruce şi aranjându-şi scurt din muşchii gâtului frizura angelică.

Şi ca să n-o mai lungim: cât pula mea va trebui să-l suport pe emovlaviosul ăsta microbist pe la tv? Chiar tre să dea toata ţara în diabet?

Speranţa moare ultima!





marți, 23 februarie 2010

Daylight come and he wan' go home


Sună telefonul mobil, prefix de Braşov, voce de bărbat matur, 40-50 ani:

El (fără să se prezinte): Bună seara!

Eu: Bună seara!

El: Vezi că ţi-am lăsat 4 banane în cutia de poştă!

Eu: Poftim?!!

El: Ţi-am lăsat 4 banane în cutia de poştă!

Eu: Cred că-i o greşeală...

El: Vă rog să mă scuzaţi!

…..

BalşoiStar

Era finala BalşoiStar.

Alla Pugacheva, preşedinta juriului, stătea liniştită şi zâmbitoare la pupitru. Colegul ei din juriu - Adrian Adrianovici - aştepta începerea concursului, privind puţin agasat pe ferestruica din dreapta lui. Fusese şi el cândva concurent… În culise avusese loc o altercaţie între el şi organizatorii care îi anulaseră în ultima clipă recitalul. Alla, în schimb, avea să cânte, aşa cum o făcuse la toate ediţiile. Nu era însă un tip ranchiunos. Se calma întotdeauna numărând ouă în gând. De teama unui torticolis pe partea dreaptă, fu nevoit să se întoarcă spre partea stângă, de unde Alla îl privea amuzată. Schimbară câteva amabilităţi, el complimentând zâmbetul preşedintei juriului şi admirându-i, pentru a nu mai ştia a câta oară, talentul şi longevitatea artistică, iar ea mulţumindu-i cu gândul aiurea. Din cauza aglomeraţiei, unul dintre concurenţi primise un loc chiar lângă juriu. Speculând slăbiciunea doamnei Pugacheva pentru marele Dostoievski, concurentul ţinea în mână ostentativ Idiotul, prefăcându-se că citeşte de fiecare dată când artista emerită îşi îndrepta accidental privirea spre el.

Finala BalşoiStar începu. Câteva prestaţii lamentabile nu primiră nici măcar aplauzele rudelor sau ale prietenilor. Încet încet, concurenţii cu pretenţii începură să intre în scenă. Primul dintre cei cu şanse de a deveni un balşoistar fu aplaudat. Juriul însă nu păru la fel de încântat. Al doilea, un one man show, cultivator de legume la origine, un tip care încântase atât publicul cât şi juriul în semifinale prin nonconformism, începu în forţă. Toată lumea intrase în ritmul melodiei când, absolut pe neaşteptate, concurentul îşi anunţă retragerea. El mărturisi publicului că suferea de o boală oculară foarte rară - vampirismul. Aceasta îl făcea să vadă sânge peste tot, mai ales în contracandidaţii lui. Al treilea concurent, Viktor, avu un succes nebun atât la public, cât (mai ales) la juriu, interpretând o piesă din repertoriul Allei - Arlekino. În aplauzele frenetice, Viktor se uită recunoscător către artistă şi-i mulţumi emoţionat, exprimându-şi onoarea de a putea interpreta superba ei piesă. Următorul concurent oferi, la rândul lui, o surpriză: recunoscând valoarea lui Viktor, pe care tocmai îl auzise, se retrase şi el din concurs, în aplauzele unui public copleşit de această dovadă de fair play. Ultimul concurent, cel cu volumul lui Dostoievski, intră în scenă. Cântă frumos, corect, însă fără strălucire. Publicul fu încântat, însă juriul aprecie că melodia nu i se potrivise şi că nici nu evoluase de-a lungul semifinalelor.

Finala BalşoiStar avea un câştigător, după ce un ultim incident fu rezolvat - descalificarea unui alt concurent. Pe Viktor îl aşteptau turnee şi autografe. Însăşi marea Alla Pugacheva avea să-i compună de-acum piesele. Adrian Adrianovici se mai înviorase şi el.

duminică, 21 februarie 2010

Degeaba te holbezi la mine, că nu îmi pasă de tine!


Iată o fereastră de cetăţean destoinic. Nu ştiu dacă se observă bine din fotografii, dar ea este situată la parterul unui bloc cu interfon. Interfonul este acea maşinărie ciudată care-ţi permite să vorbeşti cu omul care sună la numărul alocat apartamentului tău. Astfel poţi şti cu siguranţă dacă e bine să-i dai drumul în bloc sau nu.

Cetăţeanul destoinic a construit un sistem de hrănire a păsărilor dintr-un bidon de apă minerală. În el a pus seminţe de floarea soarelui. El ştie că nu e bine să dai pâine păsărilor! Astfel, în faţa blocului respectiv sunt mereu mierle, piţigoi şi alte păsări necunoscute mie, atrase în cartier de speranţa de-a găsi mâncare. Mai sunt şi multe coji de seminţe. Păsările se pare că au deprins obiceiul de-a mânca seminţe şi a scuipa cojile pe jos de pe stadionul cel nou al CFR-ului sau de pe Ion Moina.

Abia acum vine partea interesantă. Deasupra sistemului ingenios de hrănire a păsărilor vedem ceva ciudat. Ce este acolo? Este o oglindă retrovizoare auto. Da, oameni buni, cetăţeanul şi-a montat o oglindă retrovizoare. Nu şi-a permis o cameră de luat vederi, însă o oglindă retrovizoare şi-a permis. S-a gândit să nu păţească la fel ca ieduţii din capra cu trei iezi când sună lupul la interfon şi îşi modifică vocea. El nu se va lăsa prins şi mâncat de lup. El are oglindă retrovizoare. De altfel, e bine de ştiut dacă vecina de la 4 i-a trecut pe toţi la întreţinere. Nu contează că oglinda aia arată ca pula, nu conteaza că intrarea în bloc pare ieşită din Mad Max. Nu contează nimic.

Oglindă oglinjoară, cine e cel mai ţăran din scară?



sâmbătă, 20 februarie 2010

Adevărul despre mama lui Alberto

- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Avem şi noi un copil…
- (neatentă) Da.
- E foarte deştept. E un copil bun!
- (vor bani???) …
- Şi dvs. sunteţi bună!
- (nu vor bani, eventual un autograf) ???
- Am auzit că sunteţi foarte bună!
- (aranjându-mi instinctiv coafura) Înţeleg… Atunci ne potrivim… (zâmbet încurcat, neinspirată, dispăreţi muze odioase!!). Da, spuneţi.
- Şi vrem să-l dăm la franceză. Să facă şi franceza, că la engleză e de un an - tot c-o doamnă foarte bună. Foarte bună, să ştiţi!
- (serios? e scumpă deci… unde dracu-i pixu' roşu? nu-i! rigla? ah, uite dicţionarul!) Continuaţi (merg cu ei după mine câţiva paşi. Aşez mâna stângă pe dicţionar şi invit cu dreapta pe părinţi să vorbească).
- Şi am venit să discutăm, poate ni-l acceptaţi dumneavoastră, că am auzit că sunteţi foarte bună... Am venit întâi la dumneavoastră.
- (ah, ţăranii!!!!!! Unu' n-ar veni cu ceva nou! Deci avem: ţărani cu vilă pe Industriilor, casnică şi "nu te interesează de unde vine banii, fă!", plod mămos. Sper că ăsta nu mănâncă frunze de ficus. Poate n-au plante în camera lui. Bagă placa şi culcă-te! Ne trezim la partea cu banii) Mda. În perioada asta sunt foarte aglomerată, sincer. Vă pot recomanda o altă colegă foarte bună…
- Măcar să-l vedeţi, vă rog! E un copil foarte bun!
- (deja disperăm? E grav clar. O fi avut meningită şi ăsta?) Nu, vă spun că…
- Vino Alberto mamă, ia să te vadă doamna!

Apare un Gava de Industriilor. Un fel de monstru obez cu gropiţe-n obraji, la vreo 9 ani. Voios, Alberto ţopăie determinat până la noi. Scaunele saltă şi ele în cancelarie.
- Cum zici?
- 'Mnaaa!!
- Bună, Alberto.
- Ia să-i zicem lu doamna ce ştim noi în franceză…
- Bonjuiiiiiii.
- (doamne maica domnului!) …
- Mai spune-i mamă, hai, spune lu doamna!
- Lapen - adică iepuie, uison - adică uis, sui - adică soarece, sapo - adică pălăie… atât!
Mamă-sa a zâmbit triumfătoare. I-a dat un sărut în locul obişnuitului cubuleţ de zahăr. Tată-su îşi terminase rolul, aştepta pe tuşă. Mănuşa fusese aruncată. Rândul meu la mutare.
- Alberto, ia repetă după mine: şcoală, profesoară, şorţ.
- Scoală, piofesoaiă, soiţ.
- Bine, mulţumesc. Poţi să mergi la tatăl tău cât vorbesc eu cu mama.
Voios, Alberto ţopăie determinat până la tatăl lui.
- Doamnă, chiar sunt foarte foarte ocupată în perioada asta. Copilul are nevoie de logoped. Până una alta, vă pot recomanda un exerciţiu pentru pronunţie, pe care-l va repeta cât de des poate: Merge ursul prin pădure după fragi şi după mure. Pentru a respecta adevărul, puteţi schimba "ursul" cu ceva familiar, cum ar fi "mama".

vineri, 19 februarie 2010

Unele animale sunt mai egale decât altele


petrov: am vazut o schioapa in fusta mini
petrov: in plm
petrov: ce-o fi in capu ei?
petrov: e ca si cum mi-as lua io tricou mulat pe burta
cemah: probabil se grabea
petrov: si a tras repede pe ea ceva
petrov: da
petrov: exact
petrov: ceva comun in garderoba ei de schiloada
cemah: =))
cemah: poate era articolul ala sexi
cemah: intim
petrov: da avea ciorapi cu romburi
petrov: deloc low profile
petrov: treia sa aiba ciorapi cu picioare drepte
cemah: da' era schioapa la modu picior de lemn?
petrov: nu, la modu picior sucit mers lateral zguduit
.....

joi, 18 februarie 2010

Ce-ai făcut Păsat?

Într-un spital din Bucureşti, o fiinţă fericită strânge la piept un scutecel. Viaţa ei se va împlini, va căpăta un sens. Toţi din jurul ei o copleşesc cu atenţia şi grija lor. E în centrul atenţiei, aşa cum nu a mai fost vreodată. Iar ei i se va întâmpla un miracol. Va da viaţă! Dac-ar fi fost doar mai slabă...

Într-un colţ întunecat de cameră, îngenunchiată, o altă fiinţă plânge, strângând la piept o pereche de pantaloni cu ţinte. Din când în când rupe cu disperare ziarele împrăştiate pe parchet. Apoi izbucneşte din nou, mai sfâşietor, în plâns, muşcând din pantalonii cu ţinte. A fost înşelată. Şi nu înţelegea. Tocmai acum când începuse din nou să se îngraşe... N-ar fi trebuit niciodată să slăbească! "Ce-ai făcut Păsat?"


n.a. Probabil Păsat e nevinovat, iar se-agită Oana de-aiurea.

miercuri, 17 februarie 2010

Manifest


Să-mi bag pula în pălăriile voastre!
Să-mi bag pula în căciulile voastre de ştrumfi!
Să-mi bag pula în căştile, sârmele şi i-pod-urile voastre!
Să-mi bag pula în frizurile şi coafurile voastre!
Să-mi bag pula în ochelarii voştri de soare iarnă-ploaie-noapte!
Să-mi bag pula în cerceii şi medalioanele voastre!
Să-mi bag pula în bărbiţele voastre!
Să-mi bag pula în eşarfele şi fularele voastre pestriţe!
Să-mi bag pula în gâtul vostru!
Să-mi bag pula în sacourile voastre!
Să-mi bag pula în vestele voastre!
Să-mi bag pula în inelele voastre!
Să-mi bag pula în blugii voştri morcov!
Să-mi bag pula în laptopurile voastre!
Să-mi bag pula în cafenelele şi ceainăriile voastre literare wi-fi!
Să-mi bag pula în conturile voastre de facebook!
Să-mi bag pula în conturile voastre de hi5 şterse!
Să-mi bag pula în stelele de pe tenişii şi genţile voastre!
Să-mi bag pula în muzica voastră!
Să-mi bag pula în acţiunile voastre culturale!
Să-mi bag pula în voi de hipsteri!

marți, 16 februarie 2010

Avem oferte!


Cluj-Napoca. Cofetăria Olympos. Criză economică. Şedinţă tensionată. Se caută soluţii. Brainstorming. Creierii fumegă lângă cuptor, prăjiturile se fac scrum în cuptor. Nici o idee. Totul pare pierdut. Hermes priveşte amuzat din ceruri. În cele din urmă, duhul lui se pogoară din Olimpul ceresc în Olimpul pământesc, se reface legătura macrocosmos-microcosmos. Duhul le insuflă ideea. Cofetarul-patron sare în sus. “Evrika! Avem oferte! Suntem salvaţi!”

Hermes goleşte o cupă de ambrozie.



luni, 15 februarie 2010

5 x ICTERMAN

În zilele noastre, medicina se confruntă cu situaţii cât se poate de bizare. De exemplu, multe femei sunt diagnosticate cu hepatită, în condiţiile în care acestea nu au acuzat simptomatologie specifică şi nu există cauze cunoscute care să le fi provocat această cumplită boală. Un grup de cercetători români şi o echipă de detectivi au descoperit însă cauza: ICTERMAN! Iată cele 5 forme pe care Icterman le poate lua pentru a răspândi boala printre femei:

1. Hipiotul
Acest Platon jegos, care va căuta mereu Libertatea, care va iubi Femeia. Acest pacifist care-şi va căuta mereu Woodstock-ul cu cortul în spinare. Acest artist care trăieşte din munca lui: "Am mai mâncat o brăţară din seminţe de floarea-soarelui". Acest Cernea care plantează flori în mucegai. În traista lui de lână sau pânză se vor găsi mereu un fluieraş şi mai multe sortimente de etnobotanice din care, în altruismul lui suprem, îi va oferi femeii. Atenţie însă! Cu acelaşi altruism îi va oferi şi un herpes, deoarece va trebui să împartă aceeaşi ţigară. Dacă femeia are părul lung, cu cărare pe mijloc, el va simţi nevoia să se comporte ca şi când ar cunoaşte-o de-o viaţa, de aceea se va aşeza lângă ea şi-i va băga direct limba-n gură, după care o va lua de mână şi va dori să o prezinte comunităţii.

2. Aspicul (denumit şi piftie)
Specimen familiarizat cu spasmul din dragoste. Acesta va părea stabil de la depărtare. Şi chiar este. Femeia va fi întotdeauna uimită să constate că, pe măsură ce se apropie, bărbatul echilibrat din depărtare devine gelatina convulsivă de lângă ea. Dacă o va îmbrăţişa, ar fi bine ca femeia să nu poarte tocuri, întrucât riscă să fie dezechilibrată. În cazul în care femeia doreşte să se amuze, va îngădui aspicului să încerce să-i sărute mâna şi va memora numărul de încercări ratate. Acesta va fi singurul număr pe care aspicul îl va putea oferi femeii.

3. Deshidratatul
Este bărbatul căruia femeia îi va face întotdeauna rău. Când femeia va accepta o întâlnire, acesta va plânge de emoţie. Când se vor săruta, va plânge de fericire. Când, în urma celor 2 experienţe amintite, femeia va refuza împerecherea, va plânge de supărare. Când femeia nu-i va mai răspunde la sutele de telefoane şi mesaje înlăcrimate, va plânge de disperare. Când o va întâlni după 2 - 10 ani de la tragicele evenimente, va plânge din nostalgie. Acest sensibil va trebui să consume o cantitate impresionantă de lichide, cu sau fără pastile. De asemenea, va trebui să folosească unguente cu Calgon împotriva depunerii sărurilor din lacrimi.

4. Liricul
Specimen înzestrat cu o memorie deosebită şi cu un carneţel de expresii frumoase. Atunci când este vorba de dragoste, el este fie furnică, fie greier. Acumulează material liric pentru a-l deşerta în faţa iubitei, din bancă-n bancă, prin diferite parcuri. Eminescu, Nichita, Bacovia îl posedă, într-un fel de spectacol cu versuri şi teatru de păpuşi. În timp ce Eminescu prestează prin gura băiatului, beţivul de Nichita lucrează la mimică, închizând pe perioada declamării pleoapele îndrăgostitului (dacă e în vervă, îi dă şi c-oleacă de scuipat pe la ochi cam cât de-un început de lacrimă), iar Bacovia… Bacovia probabil are grijă de Nichita. Există şi cazuri mai grave, când îndrăgostitul îşi recită propriile versuri albe, sau poeme în proză. Ocazie cu care femeia, înainte de a lua autobuzul pentru a nu se mai întoarce vreodată, va fi nevoită să fie martora unor beţii lirice de tipul "paşii tăi prin covorul multicolor de frunze mucede desenează pulsul dragostei", "misterul lacrimii secate înainte de-a izvorî te face atât de frumoasă" etc.
4* Varianta Melomanul este întruchipată de acel devorator de Celine Dion, Toni Brexton, dar nu numai. În principiu, orice melodie care poate fi denumită generic "bluz" este perfectă pentru a invita femeia la o plimbare legănată pe loc. Varianta aceasta de liric îşi păstrează memoria, pe care o încarcă însă cu versuri de bluzuri. În timpul unicului dans de care va avea parte, el va abuza urechea femeii cu versurile pline de semnificaţii ale melodiei în curs. Femeia va trebui să priceapă cât de javră a fost refuzând-l la dansul trecut când el îi va şopti "love of my life you've hurt me", sau va trebui să fie flatată de rolul ei de Frankenstein când va auzi în ureche "I'm everything I am because you love me".

5. Florarul
Este bărbatul care are mereu în portofel punguţa cu petale de trandafir şi lumânarea parfumată. Genul care îşi fabrică în week-end rezerva de petale. Un adevărat specialist în trandafiri: el ştie câţi spini are trandafirul galben, cu ce să începi la "mă iubeşte/nu mă iubeşte" ca să iasă bine la trandafirul roşu, cât costă în Piaţa Amzei firul de trandafir alb şi, dacă e un exemplar conştiincios, ar putea şti si reţeta la dulceaţa de trandafiri. În cazul în care aduce o femeie acasă, va desena în farfuria de supă o inimioară din petale, va desena pe cearşaf o inimioară din petale, şi se va pregăti să arunce cu petale pe blăniţa din faţa patului, moment în care femeia găseşte oportunitatea de a fugi, având mare grijă la lumânărelele cu miros de trandafir aprinse pe hol.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Guess Who, tu te-ai născut din locul potrivit!


De ceva vreme mă fute psihic din orice poziţie “Locul potrivit” al lui Guess Who, o piesă simpatică, numa bună de fredonat când te pişi, când mături sau când vrei să-ţi plângi de milă. Într-o încercare de a-mi exorciza urechile de aceste versuri imbecile, imbecilitate de care doar Mihai Godoroja mai dă dovada când compune versuri pentru Iris, am să fac o scurtă analiză a acestora.

Locul potrivit

Suntem copii de-acum vom fi
Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii vă urmărim
Ştim de pe acum ce ne aşterneţi la drum
Nenumărate flori şi palate
Să avem noi mâine aur şi paine
Voi sunteţi nişte eroi
Dar într-o zi şi nooooi…


Piesa debutează în forţă cu versurile comuniste din “Noi în anul 2000”, versuri care de altfel se potrivesc la fix, prin naivitatea lor, cu cele două strofe şi-un refren care urmează. Acestea sunt totuşi cele mai coerente versuri, e vizibil faptul că ele nu-i aparţin lui Guess Who. Ştim cu toţii că hiphoperilor le place să folosească sample-uri ca să-şi umple lacunele creative, la fel face şi Guess Who. De asemenea, suflatul nasului în batista cu muci ceauşisti a prins bine la public până de curând, chiar şi la cel occidental, a se vedea noul val din cinematograful românesc. GW s-a adaptat din mers.

Şi noi ştim că a trecut mult timp, va trece încă pe atât
Presimt în 10 ani mai prind câţiva ce mint, câţiva ce ţin să plece
Las’ că trece, românu-i făcut să înece amarul cu sânge rece
Când dă de necaz că trece cu o bere la rece se întrece.


Aici GW observă c-a trecut mult timp. Incredibil! Începe să se vada şi fatalismul de cartier, atitudinea de cioban din Mioriţa. Resemnat în faţa soartei, a morţii, GW preferă să nu facă nimic şi să bea o bere, ca toţi românii, crede el, asteptând senin moartea, reintegrarea în natură, eventual îngroparea într-un lan de marijuana pentru a visa frumos pe cealaltă lume. De remarcat însă folosirea metonimiei, înecarea amarului cu sânge rece, de unde deducem că GW a dat totuşi bacul la limba română.

Zi-mi de ce fuuuri, da’ cât mai vrei să fuuuri?
Nu vezi că suntem multe guri şi ştim cu toţii ce înseamnă să-nduri.
Da’ câte căzături să îndur, cam cât te bucuri şi cât înjuri
La căte lucruri poftesti din jur şi eşti sigur că n-ai destul.


Dar iată că, brusc, activismul social se răscoală în GW. El luptă acum verbal cu cei care fură. Greu de spus dacă se referă la clasa politică sau la tovarăşii lui de furat din buzunare. Oricum imprecaţia “zi-mi de ce furi!”, arată că, dincolo de fatalismul său manifestat anterior, el are o conştiintă, e revoltat, ar vrea să nu se mai fure, întrucât furtul acesta s-ar putea să-l afecteze direct.

Dar nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu eşti conştient ce zic yooo?
Nu ne-am născut în locul potrivit
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic!


Aici tensiunea ratatului atârnător de scara blocului răbufneşte, în acest refren se regăsesc toţi atârnătorii. GW e consolat de mic! Cum pula mea eşti consolat de mic, mă? Io, când eram mic, nici n-am observat că eram sărac, aşa vesel eram, nici mâncare nu-mi trebuia, ajungeam noaptea acasă, doar nu-i fi fost tu vreun genial care rezolva de la 4 ani ecuaţia inflaţie-somaj? Iată că ajungem şi la locul potrivit. Nu s-a născut săracul în locul potrivit. Păi, bă pulă, dacă te naşteai în Afganistan, acuma pliveai maci pentru opiu, nu fumai iarbă în scara blocului! Sau voiai să te naşti direct în Rai? Nu te-ai născut în locul potrivit? Da’ tu ce pula mea, n-ai mâini, n-ai creier (adică nu ştiu…), tu depinzi de loc ca să nu fii ultimul loser, nu de tine?

GW pare că regretă comunismul. Îl doare sufletul că n-a primit nimic, că a facut totul din nimic. Ce pula mea voiai mă să primeşti? Pe de-o parte arăţi cu degetul comunismul, pe de alta acuzi capitalismul? Ce e în capu’ tău? Aşa e, mă, în capitalism, tre să faci totul din nimic.

UuuuuuuUuuuuUuuuuuuUuuuuu

Mai degrabă muuuuuuuuuuuuuuuu…

Şi-ai mei sunt sigur ca ai tăi nu m-au crescut cu vânătăi
M-au invăţat cum să nu o iau pe alte căi
Mi-au explicat că lumea-i rea şi viaţa-i grea
Şi tre’ să fac cumva ceva
Mi-au spus că odată şi odată se duc…


Asa şi? Te temi că mor şi nu te mai întreţin? Bucură-te în pula mea c-o să vinzi apartamentul… Acuma ce faci, apelezi la compasiunea loserilor care stau cu părinţii?

Şi tre’ să mă agit că tre’ să mă lupt
Că timpul trece dintr-un foc
Mă plimbă din loc în loc,
Mă schimbă după noroc
Mă aleargă doar pentru un singur vot.
Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte
Un simplu om să fie preşedinte!


Spre final, revine fatalismul lui GW, credinţa lui în determinism, pe GW îl plimbă timpul, îl suflă vântul ca pe rufele de pe sârmă. GW nu crede în liberul arbitru, psihologia lui de atârnător manifestată prin aceste versuri prinde bine la fraierii care fredonează peste tot “nu ne-am născut în locul potrivit”. Totodată, GW nu e mulţumit că are dreptul la un singur vot, e obositor să votezi o dată doar un vot, ce pula lui. Un om simplu ar trebui să fie preşedintele, un om neinstruit, eventual vecinul lui de scară sau măcar Gigi Becali. GW nu observă totuşi că noi chiar avem un om simplu preşedinte şi nu e bine. Interesantă e opoziţia dintre agitaţia, lupta lui şi timpul care-l plimbă din loc în loc, agitaţie care se dovedeşte ipocrită în condiţiile în care el nu crede în ea.

Dar, dar, dar
Dar nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu eşti conştient ce zic yooo?
Nu ne-am născut în locul potrivit
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic!


Piesa se încheie cu euritmia de tip kiki-riki-miki, mic-nimic-potrivit. Sincer m-am săturat de hiphoperii aştia care, dacă au citit Scufiţa Roşie, se cred deja mari sociologi, antropologi, ecologişti şi dracu’ mai ştie ce. Bă, Guess Who, iţi doresc să te întorci înapoi în locul potrivit, de unde-ai ieşit!

">


vineri, 12 februarie 2010

Nelinişti metafizice 2

Continuăm seria căutărilor efectuate pe net de către dezaxaţii, obsedaţii sexual, pedofilii, zoofilii, oligofrenii, agramaţii şi alte categorii de dubioşi ajunşi accidental pe acest blog. Iată deci, cum ar zice Ciuraru din Aştileu, material puternic:

- calarirea cu pizda pe fata

- suge pula si vomita

- ejacularea prematura trece cu timpul

- fete de liceu milf

- nora fututa de socru

- de ce au tiganii pula mare

- milf copii

- catel dand limbii la pasarica

- milf ochelariste

- cur de gaina milf

-f emei de saizeci de ani care se fute in pizda

- culturiste in pizda goala

- sex intre un copil si milf

- cum e petrov la examen

- milf de fete

- nora nu saluta socrii

- o milf se pise

- exhibitionare metafizica

- martorii lui iehova Haiti

- gigi becali cum fute oaia

- ce se striga cand se da gaina

- biborteni halterofil

- cum se pise pizda

- vecina milf

- album foto babe in pizda goala

- pula lunga si femeia nesatisfacuta

joi, 11 februarie 2010

Georgiana & Co

Încă din gimnaziu, Georgiana simţea că ceva i se întâmpla. Ceva mai presus de voinţa ei. O forţă care îi dicta, fără ca ea să-i poată rezista. A numit-o doamna dirigintă. Aceasta îi poruncea să facă lucruri inimaginabile pentru un copil de vârsta ei: "Şterge tabla!" îi zicea, "Rezolvă exerciţiul!", "Scoate degetul din nas şi fii atentă la oră!"… Iar Georgiana se supunea, fascinată şi subjugată de puterea asta necunoscută.

Cu timpul, Georgiana a devenit dependentă de vocea de la şcoală. Nu mai putea face nimic dacă vocea nu-i spunea ce să facă. Astfel, după-amiezile treceau greu acasă, unde Georgiana era ca paralizată, iar nopţile nu dormea, ci se gândea cu ochii închişi la voce. Dimineaţa avea cearcăne. Nu mai mânca decât gogoşi, sperând că acestea se vor metamorfoza în fluturi în stomacul ei. Era o elevă bună.

Pe neaşteptate, Georgiana a primit o nouă lovitură. Într-o zi, pe când făcea ordine în cutia cu medicamente, auzi o voce diferită. Aceasta-i poruncea să alunge vechea voce - doamna dirigintă: "Ce-are ea şi n-am eu? Eu am chiar mai multe drepturi asupra ta!". A numit-o mama. Aflată în acest conflict dramatic, prea intens chiar şi pentru un Dostoievski d-apoi pentru o copilă din Războieni, Georgiana a încercat să-şi înăbuşe un ţipăt. Cu câteva pastile pe care tocmai voia să le aşeze în cutie.

În perioada imediat următoare, Georgiana a trăit cu cele 2 voci într-o tensiune insuportabilă. Nopţile nu dormea, ci se gândea cu ochii deschişi la o cale de a renunţa la una din ele. Viaţa era mult mai frumoasă pe vremea când trăia numai cu o voce. Dar nu putea să decidă la care să renunţe. Acestea erau frământările ei, când se trezi cu o a treia voce. A numit-o pastorul. Fata era de-acum tot mai bulversată. Noua voce era diferită ca stil şi aducea cu sine promisiuni ale altor voci ce aveau să vină. Curând. Pastorul îi povestea Georgianei despre marea familie de voci care o aştepta cu nerăbdare. Această familie avea să o scape de vocea malefică de la început care a abuzat de inocenţa ei.

În prezent, Georgiana este gazda a numeroase voci, alături de care încearcă să scape de doamna dirigintă, despre care a aflat multe lucruri urâte şi care, deşi fata nu-şi mai aminteşte exact, e sigură că trebuie să fi abuzat de ea.

duminică, 7 februarie 2010

Armă mortală 2 ... inci



Săptămâna trecută am văzut într-o dimineaţă la ştirile Pro TV o poveste uluitoare. În SUA, un băieţel de 9 ani, Patrick Timoney, era cât pe ce să fie exmatriculat temporar pentru că a adus la şcoală soldăţelul şi arma de jucărie din imagine (în lungime de circa 2 inci, adică aproximativ 5 cm!!!), făcute din piese lego.

(Am citit ulterior pe net că-n 2007 alt elev de 7 ani din New Jersey a fost suspendat pentru că a desenat o armă la şcoală.)

În studio, Busu şi celălalt personaj, ăla cu faţă grasă, care prezenta sau mai prezintă încă şi sport, au dat drumul la nişte glume inepte ca de obicei, pentru a face trecerea spre exercitarea meseriei lui Busu de actor meteo. Nici unul din cei doi n-a sesizat monstruozitatea situaţiei. Americanii au ajuns de-a dreptul oligrofreni, cum dracu’ să mai conduca naţia asta de retarzi lumea? Atâta vreme cât legalizezi portul armelor de foc, e absolut aberant să te legi de un căcat de jucarie de 5 cm sau, mai mult, de-un desen. E ca şi cum m-ai acuza pe mine de pedofilie pentru că am o poza cu copilul meu în portofel!




Roşu şi negru


Eram cu Mo la Mac Donalds, la o masă de lângă fereastră, când l-am vazut şi noi pe “negrul din PSD”. Un negru c-o geacă roşie pe care scria cu litere albe PSD s-a dat jos dintr-un Logan şi s-a îndreptat spre o farmacie. M-am căcat pe mine de râs. Când s-a întors, Mo a apucat să-i facă o poză.

Atunci m-am gândit să mă documentez un pic, era imposibil ca o asemenea prezenţă exotică să treacă neobservată de presă. Am ajuns acasă, am dat search pe google: negrul din PSD. Rezultatele au apărut imediat. Omul cică are ceva firma de construcţii, îl cheamă Gaston Bienvenu, e foarte încântat de România, mai ales de Cluj-Napoca, îi plac sarmalele şi-i place şi atentia presei cu siguranţă.

Gândul mi-a fugit la traiectoria lui internaţională. Îl şi vedeam într-un internet café dintr-o ţară africană obscură, Rooibosia să-i zicem, cu pământ bătătorit pe jos, cu multe muşte care-i intră în ochi. Gaston Rienvenu, cum îl chema pe vremea aia, se chinuia să trimită cât mai multe mailuri într-o engleză deficitară, ilieşciană, în care se dădea drept “barrister” aflat în legătură cu diverse familii de miniştri africani foarte bogaţi demişi prin lovituri de stat sau cu persoane ca Maria de mai jos, care de-abia aşteaptă sa umple buzunarele potenţialilor binevoitori ce i-ar ajuta să transfere banii din bănci dubioase. Mailuri de tipul ăsta:

From :Mrs Maria Herbert
Address: N11-Olof Salem Street
P.O. Box 59022, Safat 13060 Kuwait.

Dearest in Christ.

With Due Respect And Humanity, I was compelled to write to you under a humanitarian ground.

My name is Mrs Maria Herbert,from Kuwait . I am married to late Dr Martin Herbert, who worked with an oil company in Ivory Coast for Thirty-two years before he died in the year 2005.

He died after a brief illness that lasted only four days Before his death we were both born again Christian. Since his death I decided not to remarry or get a child outside my matrimonial home which the Bible is against. When my late husband was alive he deposited the sum of (US$5.2 M)(Five Million,Two hundred Thousand United States Dollar) in a General Trust Account with a prime bank in Abidjan . Presently,this money is still with the bank.

And Recently, My Doctor told me that I would not last for the next six months due to my cancer problem (cancer of the lever). Presently this money is still in the Bank. Having known my condition I am in need of a HONEST Hearted Individual Christian or Church that i will utilize this fund the way I am going to instruct herein.

I want somebody that will use this fund according to the desire of my late.husband to help Lessprivilaged people, orphanages,widows and propagating the word of God.

I took this decision because I dont have any child that will inherit this fund, And I dont want in a way where this money will be used in an un Godly way. This is why I am taking this decision to hand you over this Fund. I am not afraid of death hence I know where I am going.I want you to always remember me in your daily prayers because of my up coming Cancer Surgery.

Write back to me as soon as possible because any delay in your reply will give me room in sourcing another person for this same purpose, Hoping to read from you soon.
With God all things are possible. As soon as I receive your reply I shall give you the contact of the Bank in Abidjan . I will also issue you an authorisation letter that will prove you the present beneficiary of this fund.

May God bless and keep us as we seek to serve him.

Yours in Christ
Mrs Maria Herbert.

Până într-o zi când Mircea Geoană şi-a verificat mailul şi a zis: ia să încasez io potul cel mare! Gaston i-a cerut iniţial 50, apoi 100, apoi 200 de dolari…, pentru transferul banilor desigur, o adevărata avere pentru el, un fleac pentru prostănac. Apoi Gaston a ajuns România, trăgând concluzia că asta o fi fiind patria fraierilor, şi-a schimbat numele în Bienvenu şi s-a înscris în PSD drept mulţumire. Un partid destul de colorat de altfel... Restul, adică Loganul (mai există alt negru cu Logan?), firma de construcţii etc. au fost un fleac la abilităţile lui.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Covorul roşu

Cum, vă veţi întreba, e posibil ca 94 să fie egal cu 1? Şi, mai ales, cum să ajungi no. 1 atunci când ai punctaj mai mic decât toţi ceilalţi concurenţi? Ei bine, se poate, nu e un paradox şi nici vreo matematică superioară.

Acum traducerea:
Am participat la concursul de PA de pe Trilema cu 3 texte: al meu - cu nr. 94 pe tricou, al lui Petrov cu nr. 95 pe tricou si al lui Cemah - cu nr. 98 pe tricou. Toţi 3 am câştigat. Desigur, fiindcă pe Trilema se respectă bunele maniere (ladies first), mi-au dat mie premiul I şi ceva de-o rochiţă. Petrov si Cemah au câştigat câte-un domeniu şi gazdă gratuită pentru un an.
Ne mulţumim nouă, părinţilor noştri care ne-au dat posibilitatea să existăm, organizatorilor şi juriului, impresarului nostru - Blogspot, şi publicului fără de care existenţa noastră n-ar exista.

Studiu

Autori: Milf, intelectual 2, intelectual 3, intelectual 4, intelectual 5

Cuvinte-cheie: germană, română, autoritate, expresivitate, nas

Rezumat
Lucrarea de faţă - realizată ieri în Parcul IOR de către un grup de 5 intelectuali - a avut ca scop studierea unor aspecte sociopsiholingvistice ale germanei şi românei. Rezultatele obţinute au condus la câteva concluzii interesante

Material şi metodă
Pornind de la vechiul proverb (chinezesc) "Quand dire c'est faire" [1], lucrarea de faţă şi-a propus să demonstreze teza: "Quand dire c'est voir". În acest scop, s-au utilizat: limba română [2], limba germană [3], psihologia, sociologia, pragmatica lingvistică. Ca aparatură, s-au folosit mediile de cultură (pe bere, rom şi vodcă).
Metoda utilizată a fost cea standard - NISG (Ne Îmbătăm şi Suntem Genii)

Rezultate
În urma cercetărilor efectuate, s-au obţinut următoarele rezultate:
- Limba germană este limba cu cea mai mare autoritate a priori. Aceasta impune respect, chiar dacă receptorul nu ştie o boabă. Limba germană este o limbă serioasă, corectă, punctuală, muncitoare, exactă ca şi vorbitorii ei. Limba germană a trecut prin 2 războaie mondiale şi a rezistat, ba chiar s-a reconstruit. Aşa trebuie să fie, de moment ce am acceptat teza că seamănă cu vorbitorii ei. Limba germană are forţă ilocuţionară [4]. Limba germană este o limbă vizuală, creând imagini relevante unui receptor chiar neiniţiat în gramatica sau vocabularul ei.
- Dintre unităţile lingvistice cu relevanţă crescută (conform celor descrise mai sus), se remarcă: "SCHAFT" [ş a f t] şi "ICH" [i hi]. Prima desemnează conceptele de mare, impunător, important, şef, serios. Al doilea desemnează opusul primei unităţi ca antonim parţial cu unele conotaţii pozitive, respectiv mic dar drăgălaş, neimpunător dar ghiduş, neimportant dar spiritual.
- Limba română este o limbă interesantă, expresivă. S-a constat totuşi o semnificativă agresiune asupra limbii române de către diverşi strigoi precum limbă latină sau limba slavă. Limba română este una vizuală numai la nivel de rădăcină, având de suferit în procesul de compunere. Mai exact, limba română îşi pierde forţa din cauza prefixelor şi, mai ales, sufixelor deficitare la nivel vizual.

Concluzii şi discuţii
1. Crearea unui grup operaţional care să ajute la îmbogăţirea limbii române la nivel vizual, prin împerecherea ei cu limba germană.
2. Ranforsarea autorităţii limbii române, prin adăugarea de plus-valoare unităţilor lexicale cu ajutorul altor unităţi din limba germană. S-a propus unitatea "PULĂ" drept unitate-cobai în realizarea experimentului.
3. Crearea unităţilor PULĂNSCHAFT (care, prin simpla rostire creează un tablou sugestiv cu un bărbat serios, impunător, puternic şi cu nasul mare) şi PULICH (care, prin simpla rostire creează un tablou sugestiv cu un bărbat mititel, şugubăţ şi cu nasul mic, dar cârn).
4. Realizarea unui nou studiu despre altceva, utilizând însă aceleaşi materiale şi metode.

Referinţe:
1. http://www.scienceshumaines.com/-0aquand-dire-2c-c-est-faire-0a_fr_12994.html
2. http://www.dictionarurban.ro/
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_german%C4%83
4.http://www.observatorcultural.ro/Limba-si-actele-de-vorbire*articleID_11195-articles_details.html

vineri, 5 februarie 2010

Natură moartă cu tablou electric

În naivitatea lui, artistul popular electrician a surprins esenţa morţii. Fie că e tristă şi bosumflată sau surâzătoare şi perversă, moartea tot naşpa e.

joi, 4 februarie 2010

Ţigara de dinainte


N-am fost niciodată ecologist. Mă doare-n cur de Green Peace, mă piş pe voluntariatul salubrizator! Am treburi mai importante de făcut. Cum ar fi să beau o bere. Imbecilul ăla roacher, care a candidat la preşidenţie, Remus Cernea, a reuşit doar să-mi confirme principiile. De asemenea, când îl vedeam pe păcăliciul ăla metrosexual de Dragoş Bucurenci în emisiunea lui imbecilă de la TVR1, cu vocea aia de profet verde, acest Captain Planet neaoş, îmi venea să scuip televizorul…

Mergând spre serviciu într-o zi şi meditând dacă “nu ne-am născut în locul potrivit” înseamnă acelaşi lucru cu “frumoasă ţară, păcat că-i locuită!” am vazut peisajul din poza alăturată în faţa unui bloc.

Făcând astfel legătura cu primul paragraf trebuie să precizez însă că nici mizeria n-o suport, mai ales aia din curtea mea. Nici nesimţirea. Nu i-am inteles niciodată pe jegosii care aruncă ţigările fumate pe balcon sau pe geam în faţa blocului. Îs una din cele mai jegoase categorii de oameni. Există cel puţin două subcategorii:

- studenţii români şi străini care stau în chirie, dintre care se evidenţiază detaşat arabii,
- românul obişnuit, cel care îşi face plase de material textil la maşina de cusut să-l ţină o viaţă, care are animale împăiate pe balcon sau măcar coarne de cerb montate pe-o scândură romboidală sau care-şi pune gresie şi faianţă în balcon (pe perete, nu pe jos).

Ei, dragii mei, vedea-v-aş covorul din imagine pe propriul vostru mormânt!


(Îmi cer scuze pentru calitatea pozei, da’ mă pişam pe mine de frig!)

miercuri, 3 februarie 2010

Prima zi de şcoală

Pentru păcatele mele am ajuns profă, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet… (sper că nu tre' să citez sursa). De aceea am acceptat să predau un semestru (deh, puţine păcate) la o şcoală de la marginea oraşului, pe un salariu cât un abonament RATB şi câteva algocalmine (în interes personal) plus câteva caiete (pentru acţiuni caritabile).

Am primit a VIIIa C, despre care auzisem numai lucruri bune. Nu mi-aş fi dorit ca lipsa mea de experienţă să afecteze cumva bunul mers al lucrurilor în acea clasă, de aceea am refuzat-o iniţial. Cum însă m-am bucurat de la bun început de toată consideraţia directoarei, m-am văzut în situaţia de a nu-i putea trăda încrederea şi-am acceptat. Aranjamentele fiind făcute, m-am grăbit spre casă, unde un week-end întreg am făcut muncă de cercetare pentru noua provocare din viaţa mea: am găsit şi văzut o întreagă colecţie de filme cu şcoli de negri rapperi (cu muzică de-a noastră n-am găsit), cu şcoli în care elevii erau deştepţi după ce-ţi dădeai seama că nu-s proşti, cu şcoli în care elevele se metamorfozau spectaculos din curve în curve culte etc.

Luni, cu multe învăţăminte trase în urma cercetărilor efectuate, mă înfiinţez la şcoală. Şi despre asta voiam să vă postesc - de prima mea zi de şcoală ca profă.
Intru deci la VIII C în plin scandal monstru:
- Doamna, doamna, Mirel ne-a înjurat! zice unu', şi astfel fac cunoştinţă cu Mirel.
- Bună ziua! io de acolo. Cine-i Mirel?
- Eu doamna, zice un tip la 1 metru 80, extrem de ameninţător. N-am făcut nimic!
- Ba da, ne-ai înjurat! Doamna, ne-a înjurat!
- Mă Rădoi, zic ştiind că nu pot da greş cu fotbalul, ce s-a-ntâmplat?
- Nimic doamna! Băăăăi, mi-a zis Rădoi!
- Doamna, să nu-l credeţi, Rădoi ne-a-njurat!
Moment în care Mirel, înmuiat de complimentul cu Rădoi, şi-a arătat pentru prima oară potenţialul:
- Doamna, vă jur (şi-şi face o cruce, am avut impresia că ar fi tras şi-o flegmă de început de meci), io n-am zis pulă-n viaţa mea!!!!!
Copilul promitea...

Mai târziu în aceeaşi zi, Mirel mi-a oferit cea mai poetică şi sensibilă mostră de gramatică. Rugat să conjuge un verb, ce verb vrea el, Rădoi declamă:
Eu frunză, tu frunză, el/ea frunză
Noi frunze, voi frunze, ei/ele frunze

Impresionant…

marți, 2 februarie 2010

Corespondenţă specială din Moldova


Cemah: am fost acu in bar
Cemah: erau niste tzarani in spatele meu, vorbeau de tertipuri de a incalca legea pt a se casatori cu verisori sau alte rude apropriate. pe motiv de dragoste!
Cemah: inbreeding era cheia. chiar nu mai am niciun semn de intrebare
Cemah: m-am imbatat!
Petrov: =))
Petrov: asta e la moldova problema deci =))
Cemah: la un moment au inceput sa grohaie tzaranii cu femelele in spatele meu
Cemah: m-am uitat, mai era un sfert de bere.
Petrov: =))
Cemah: aici a intervenit dilema
Cemah: sa risc sa mai stau sa fumez o tzigara
Cemah: si sa termin berea cu posibilitatea a fi grav vatamat
Cemah: sau sa plec
Cemah: am aprins tigara
Cemah: dup-aia m-a lovit
Cemah: sunt in plm imbracat cu geaca de piele mijto si fumez dunhill. oare chiar sunt inconstient?
Cemah: imediat am plecat
Cemah: m-am gandit ca mai bine beau acasa cu capu intreg
Petrov: =))
Petrov: =))

luni, 1 februarie 2010

Ţigara alfa şi omega


Mă aflu din nou în autogară, plimbându-mă înfrigurat din alfa în beta să mă încălzesc puţin. La Cluj autogara e împărţită în două, autogara alfa şi autogara beta, separate printr-un gard de sârmă, n-am înţeles niciodată de ce.

Pe-o bancă jegoasă, în alfa, un individ aparent normal, bea cafea şi fumează. Cafea la pahar alb de plastic. Când ajung lângă el, mobilizat de privirea lui fixată pe mine, îmi arunc ochii în paharul lui de cafea. O jumătate de ţigară îşi dăduse ultima suflare acolo. Eu mă îndepărtez gânditor spre beta, individul fumează senin în continuare, luând câte-o sorbitură.