miercuri, 31 martie 2010

3 în 1 cu 2 de Paşti





.....................................................................................

Având în vedere evenimentele din ultima vreme - dorinţa românilor de a reintroduce pedeapsa cu moartea, refuzul medicilor ieşeni de a mai face avorturi şi retragerea cetăţeniei rromilor infractori - îi sfătuim pe ţiganii moldoveni cu cazier să nu uite, în aceste timpuri grele pentru ei, de înţelepciunea populară. Dacă tot nu-i mai pot lepăda pe viitorii delincvenţi, măcar să-i ferească pe cât posibil de justiţia letală. De aceea, le sugerăm nume precum Încercarea sau Speranţa pentru fete (deoarece prima n-are moarte, iar cea de-a doua, chiar dacă nu scapă de tragicul sfârşit, cel puţin moare ultima). Pentru băieţei pot apela cu încredere la DVD-urile furate şi rămase nevândute, nume precum Hailandier sau Daihar fiind potrivite în situaţia dată.

.....................................................................................

marți, 30 martie 2010

Jjj jjjjjjjjjjjjjjjjjjj


În urma deselor contacte cu portughezi din ultima vreme, precum şi a telenovelelor braziliene pe care le-am văzut, am hotărât să scriu primul post într-o limbă străină de pe Milf şi Petrov. Iată deci primul post în portugheză de pe acest blog!

Jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj jjj jjjjjjjjj. Jjj jjjjjjjjjjjjjjjjj jjjjjjjjj! Jjjjjjjjjjjjjjjj jjj jjjjjjjjjj jjjjjjj. Jjjjjjjjjjjjjjjjjj jjjjjjj j jjjjjjjjjjjjj!? Jj jjjjjjjjjj jjj jjjjjjjjj. Jjjjjjjjjjjj jjjjjjjjjjjj jjjjjjjjjjjj jjj jjjjjjjjjjj jj... Jjjj jjjjjjjjjjj jjj!!!

Jjjj jjjjjjjjjjj jj jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj. Jjj jjj jjjjjjjjjj, jjjj? Jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj jjjjj jjjjjjjjj jjj, jjjjj, jjjjjjjjjjjjj. Jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj jjj jjjjjjjjjjjjjjjjjjjj. Jjjj jjjjjjjjjj, jjjjj jjjjjjjjjjjjjjjjjjj jjjj. Jjjjjj, Luis, jjjjjjj jjjj.

Jjjjjjjjjjj jjjjjjjjjjjjjj jjjjjjjjjjjjjjjjj jjj, jjjjjjjjjjjjj; jjjjjjjjjjjjjj jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj!!!

sâmbătă, 27 martie 2010

Biserica fetii


Policlinica privată Interservisan, Cluj-Napoca. Mă aflam aici în vederea efectuării unor analize la mucii din gât. După ce-am dus frotiul ăla la laborator, a trebuit să aştept vreo juma de oră. M-am plimbat pe-acolo pe coridoare. Peste tot sunt tablouri, majoritatea nişte lăbăreli.

În cele din urmă, am ajuns în anticamera de la ginecologie. Această era înţesată de icoane: pe lemn, pe sticlă, cu foiţă de aur etc. Fără exagerare erau cel puţin 30 de icoane. Cireaşa de pe tort, metaforic, dar şi coloristic vorbind, era un portret al papei Ioan Paul al II lea, de care ţi se izbea privirea imediat ce intrai. Nu m-am putut abţine:

„Ohooooooo, Papa Nicolau!”

Doamnele şi domnişoarele prezente n-au gustat gluma şi m-am cărat spre alte coridoare, alte tablouri.

vineri, 26 martie 2010

Cu cine vor ele să fie egale

Dacă, să zicem, eşti un excentric pasionat de artă şi angajezi un grup reprezentativ de femei, care să-ţi facă un tablou cu tema "Evoluţia bărbatului de la origini până în prezent", acesta va arăta, în mare, cam aşa:

Chenar din poşetuţe, pantofiori, logo-uri ale caselor de modă celebre, tigăi de teflon, ciocolată, buze, floricele, fluturaşi, inimioare - pentru că femeile îşi construiesc un cadru familiar, securizant, închis, un mediu de lucru plăcut.

În urma unui vot democratic, vor decide culoarea de fond. Piţipoancele vor zice negru, pentru a spulbera mitul frivolităţii lor; gospodinele vor zice maro, pentru a-şi păstra imaginea de femei decente şi sobre; corporatistele vor zice gri, pentru a-şi sublinia atitudinea de mână de fier; virginele vor zice roşu, pentru a părea pasionale; ţărăncile vor zice auriu, pentru ca li se pare urban. Bucuroase că niciuna nu a zis roz, vor putea folosi aceasta culoare fără probleme de conştiinţă.

Vor adăuga câţiva norişori şi un soare, c-aşa-i în viaţă.

După toate astea, vor face un pas înapoi şi-şi vor admira opera. Un tablou cald, prietenos, armonios cromatic, viu şi aproape terminat.

Emoţia şi concentrarea adâncă întru creaţie vor declanşa însă o furtună ovariană în corpul femeii. Este cunoscut faptul că suprasolicitarea emoţională la femei induce menstruaţia precoce. Astfel, pe ultima sută de metri, actul artistic va fi performat cu supradoze nurofenice şi ibuprofenice. Femeile vor renunţa la atitudinea idilică anterioară pentru una realist-extremă cu accente naturaliste. Ciripitul voios va fi înlocuit cu mina gravă, crispată. Licărul din ochi cu privirea metalică. Vor lua pensulele şi vor picta în tăcere, cât se poate de sintetic, evoluţia bărbatului de la origini până în prezent.

O maimuţă, un porc şi un porc gay (element sugerat prin poziţionarea acestuia cu spatele la celălalt porc).

Vor semna ELENA CÎRSTEA.

joi, 25 martie 2010

Zece p!zde se tot miră...


De regulă, mă bărbieresc o dată la două săptămâni. În ultima vreme, de plictiseală, am început să mă rad şi la pulă. Înainte mă tundeam cu foarfeca doar. Până creşte părul un pic arăt ridicol. După o săptămâna e chiar ok, sexy aş putea zice. Deci, cam o dată pe lună mă rad şi la pulă. E suficient. Dezavantajul e că te poţi tăia sau irita.

Într-o noapte m-am trezit scărpinandu-mă prin chiloţi. Aveam degetele roşii de sânge. Îmi belisem o rană cauzată de lama de ras. Mi-a venit în minte o frază de o oarecare valoare sentimentală: “Îmi place să rup coaja rănilor nevindecate…”.

…cât sunt de romantic!!!

marți, 23 martie 2010

Bun simţ + Prostie = Love


Acesta este un fragment dintr-o discuţie pe messenger cu colegul Cemah. Cum vorbeam fiecare despre chestii diferite, o să pun doar partea legată de subiectul introdus de titlu.


Petrov: in fine
Petrov: observ respectul asta exagerat al prostilor fata de bun simt
Petrov: in fond justificabil
Petrov: un prost se simte mai in largul lui in preajma unui om cu bun simt
Petrov: care nu-l face de cacat asa tare
Petrov: sau asa des
Petrov: din bun simt
Petrov: pentru el bunul simt e mai important decat inteligenta

......


Votaţi-ne la Roblogfest pentru că suntem inteligenţi!



Pentru noi vorbesc ei

Să lăsăm imaginile să vorbească...


Votaţi-ne! And you'll never walk alone!

duminică, 21 martie 2010

Totuşi iubirea...


Există Dumnezeu? Există Iubire? Dacă în ceea ce priveşte prima întrebare, majoritatea oamenilor au o părere clară, în privinţa iubirii treburile sunt mai încurcate. Este iubirea mai mult decât o pasiune trecătoare, mai mult decât dragoste carnală eşuată în obişnuinţă, lene şi confort simbiotic?


În perioada hippy părea că, pentru prima dată, această întrebare şi-a găsit un răspuns la nivel planetar. Hipioţii, însă, identificau iubirea cu lenea, orgiile şi narcoza, printr-un hedonism prost aplicat. Curând, această concepţie a fost pedepsită social în numele igienei şi economiei de piaţă, aceşti atârnători reintrând repede în categoria paraziţilor sociali, unde le era locul de altfel. Raportându-ne la prima întrebare, se pare că primul hipiot a fost însuşi Isus, despre ale cărui apucături sexuale nu s-a ştiut mare lucru până la The Last Temptation of Christ (1988).


S-ar putea filosofa inutil pe mii de pagini despre iubire fără a se ajunge la nici un rezultat. Eu însă voi oferi o cheie de verificare pentru acest sentiment suav şi inefabil, despre care e greu să spui cu certitudine că există.


Astfel, când vă gândiţi la o fată, când aveţi în minte doar chipul ei, numele ei, hainele ei, vocea ei, mâinile ei şi alte alea ale ei, faceţi-vă imediat o labă. Nu e cazul să staţi pe gânduri. Dacă, în timp ce v-o frecaţi, aţi şi uitat de ea şi vă gândiţi la alta, e clar, nu există suspiciuni de iubire. Dacă v-o frecaţi cu gândul la ea, e mai complicat un pic. După ce-aţi terminat de frecat şi v-aţi liniştit, analizaţi-vă. Tot atât de intens vă gândiţi la ea? Dacă da, aşteptaţi să vă încărcaţi cele două baterii şi mai daţi o şansă masturbării. Dacă intensitatea e tot aceeaşi, e posibil să existe un anumit sentiment de iubire. Dacă însă intensitatea scade de la o labă la alta, cam ca-n legea lui Gossen, atunci e clar, nu aveţi nevoie de fata respectivă, aveţi nevoie doar de-o pizdă, orice pizdă care vă scoală pula.


Am abordat această metodă prin prisma bărbaţilor. Cred însă că e valabilă şi pentru femei, deşi în cazul acestora intră în ecuaţie şi alte bazaconii de genul căsătoriei, florilor, bijuteriilor, pantofilor ş.a.m.d., care ar putea distorsiona rezultatul final.


Consider, de asemenea, că această metodă nu poate fi aplicată de cei care, de obicei, se masturbează cu gândul la mămicile lor sau alte rude apropiate de sex feminin, întrucât s-ar crea o anumită confuzie între iubire şi căldura casei părinteşti.


Să fiţi iubiţi!


sâmbătă, 20 martie 2010

Spre victoria finală

Dragilor,

Cum vă anunţam cu vreo săptămână în urmă, ne-am înscris, modest, la numai 2 categorii (colectiv şi popular) în concursul RoBlogFest. Nu ştim care din ele, palinca lui Petrov sau bijuteriile mele v-au convins (aveţi grijă ce ziceţi, că în funcţie asta facem o AGA şi ne-mpărţim acţiunile), cert e că ne-aţi adus în finală la ambele categorii. Am trecut, deci, de baronii locali.

Am primit, în acest răstimp, mii de scrisori şi de mailuri în care eram lăudaţi, felicitaţi pentru blogul nostru de Q(uality)-List. Am primit şi vreo două - trei propuneri indecente pentru Petrov, mai multe sute de cereri în căsătorie pentru mine şi ceva dulciuri pentru Cemah. Dar au fost si unele întrebări şi insinuări pe care dorim să le clarificăm în cele ce urmează (asta ca să vedeţi că le-am citit pe toate).

Deci:

Pentru cei care întrebau dacă Milf şi Petrov sunt una şi aceeaşi persoană, răspunsul este NU, şi nici n-avem cazuri de schizofrenie în familie.










Pentru cei care întrebau daca Milf şi Petrov sunt una şi aceeaşi persoană, dar recunoşteau sexele diferite, răspunsul este NU, dar contiuăm să ne verificăm în fiecare zi la duş.










Pentru cei care întrebau dacă Milf şi Petrov sunt una şi aceeaşi persoană, dar recunoşteau stilurile diferite, răspunsul este NU, şi mai mult, deşi avem câte 2 mâini, niciunul din noi nu e ambidextru.









Pentru cei care întrebau dacă Milf şi Petrov sunt reîncarnarea celebrilor Ilf şi Petrov, cu mici schimbări în bine, răspunsul este NU ŞTIM, dar vom încerca o şedinţă de spiritism (mai ales că am interacţionat şi cu unul din personajele noastre/lor).

Acestea fiind zise, iar cele de săptămâna trecută rămânând valabile, ne puteţi vota la cele 2 categorii până pe 24 inclusiv.

Cu drag,
Milf

vineri, 19 martie 2010

Avanpremieră 1 aprilie: olteanul şi ardeleanul

Hoară la partid. Şterge cu sârg un perpetuum mobile aflat pe biroul lui Boc. E aşa de îngrijorat că iar nu va reuşi să facă faţă debitului verbal al şefului, încât îşi tot prinde degetele între bilele jucăriei pe care o lustruieşte. Gândul că iar va pleca spre televiziuni fără să îşi înţeleagă misiunea îl terorizează. Încearcă să se concentreze asupra trăsnăii de pe birou, s-o fenteze cumva. Boc intră şi-l surprinde cu pămătuful de praf la pândă. Hoară tresare violent, apoi ia poziţia de drepţi.
- Să trăiţi, dom preşedinte! Interesant dispozitiv aveţi aici, şi zâmbeşte timid arătând cu pămătuful spre perpetuum mobile.
- Servus, Marcele.
- Ce planuri aveţi pentru azi?
- Azi trăbă să le demonstrăm că lahaiqf sacrificii şi noi, politicienii, Jşjaakjgilmskrş sjablflşahknşişojfhgzwo haha şafuewuhfqskşlnnaklşan treij la sută, nu?
- … haha… bineînţeles, dom preşedinte, aprobă Hoară, luat prin surprindere de intrarea bruscă în subiect.
- Bravo, Marcele, eşti un exemplu! Să renunţi tu la treij la sută din salar, no, un exemptru popor!
Hoară îşi fute în gând un praz peste coaie, dar găseşte puterea să zâmbească în continuare, hotărât să se concentreze mai bine.
- Mnoa, Marcele, me-ai luminat ziua, oamenii ca tine îmi câştigă încrederea şrespectu'. Anulează toate tocşourle de azi, că vreau să-mi faci un servici personal.
- Orice, dom preşedinte.
- Mă, azi m-e poftă de ceva bun. Am venit amu-s 2 ore de la sală şi-m trăbă numa ceva dulce de la magazin. Meri tu să-mi iei, ctu eşti de-amu omu meu de încredere.
- Imediat, dom preşedinte, cum să nu! se luminează Hoară la faţă, bucuros că scapă de isterica aia de Dana Grecu şi că i-a intrat în suflet şefului. Deja îndrăznea să spere la şefia unui minister de-acum. Ce vă iau?
- Mnoa, vreau biscuiţi, lăţei, drajeuri şi miere. Să-ţi dau banii…
- Dom preşedinte, se poate!? Dar nu accept! Vă fac eu cinste! zice Hoară, atât de entuziasmat încât ieşi fără să-şi mai salute şeful pe care l-a mai auzit doar în fugă zicând ceva în urma lui şi râzând.

Primul supermarket la care ajunge pare aprovizionat cu de toate. Cu o mină importantă o întreabă pe vânzătoare:
- Biscuiţi aveţi?
- Avem, cum să nu.
- Drajeuri şi miere aveţi?
- Drajeuri da, miere nu, îi pare rău.
- Da' lăţei aveţi?
Stupefiată, vânzătoarea se înroşeşte şi-i trânteşte un "javra dracului de pervers jegos". Hoară îşi ia prazul dintre coaie şi-o loveşte năpraznic peste mutră, tot în gând. Mai are puterea s-o ameninţe c-un proces de calomnie şi iese din magazin, însoţit de flegmele vânzătoarei.
La următorul magazin, mai în centru, cumpără biscuiţii, drajeurile şi mierea. Achită, iar la sfârşit, convins c-a ajuns în civilizaţie, cere şi…
- … Lăţei! Lăţei aveţi?
- Lua-v-ar dracu de sifilitici demenţi, îmbrăcaţi ca oamenii normali la costum, da' scăpaţi de la Bălăceanca! Mânca-v-ar viermii să vă mănânce p-ăştia de vă permiteţi să ziceţi la magazin ce vă taie capu'! Marş mă de-aici că chem poliţia!
Bulversat, Hoară o regretă pe Dana Grecu. Ce dracu au ţoapele astea de vânzătoare? Adevărul era că nici el nu ştia exact cum erau lăţeii ăia, da' de existat existau. Îşi aducea foarte clar aminte că şi mama lui îi dăduse când era mai mic. Nu-şi mai amintea exact gustul sau cum arătau, dar poate că era ceva de fiţă aşa, ceva mai special, care se făcea numai pentru export pe vremuri. Poate de-aia îl trimisese Boc tocmai pe el. Va trebui să înţeleagă că în Bucureşti nu există, poate la Cluj sunt mai aprovizionaţi, că ei mai aduc marfă de la unguri.

Ajuns înapoi la partid, Hoară intră în birou gata să dea o explicaţie pertinentă. Boc, Videanu, Blaga şi însuşi preşedintele Băsescu (la telefon, pe speaker) îl aşteptau răguşiţi de atâta râs.
- Domnule preşedinte, îmi pare rău, dar n-am găsit lă…
- Bă, a fost o glumă de 1 aprilie! mai apucă să îi zică Blaga, după care se prăbuşi alături de ceilalţi, într-un râs convulsiv.
Băsescu plângea la telefon. Cu ultimele puteri mai apucă să-i zică:
- Bravo, Marcele, ordinele nu se discută, se execută!

miercuri, 17 martie 2010

Prostamol Due


Am discutat cu Mo zilele astea despre prostată. Cică l-a văzut pe-un fost şef al meu într-o budă de restaurant căznindu-se să urineze într-un pisoar şi icnind p-acolo. Am ajuns cu discuţia la ceaiul magic. Pufuliţa cu flori mici! Inamicul prostatitei, care poate fi băut de la 30 de ani deja, preventiv.

Drept urmare, speriat de posibilitatea pulii-pipetă, m-am dus la farmacie să-mi iau pufuliţă, că şi-aşa beau 3-4 ceaiuri pe zi. Farmacista tânără m-a întâmpinat cu drag.


Ea: Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?


Io (ezitant): Ceai de pufuliţă cu flori mici aveti?


Ea (oarecum suprinsă) : Da, avem, dar…


Io (autoritar): Cât costă?


Ea (blândă): 3, 5 lei, dar stiţi ca e pentru prostată…


Io (dur): Aşa şi? Dacă ceream tampoane?!

…………

Mi-am luat deci.

Roc Toc

Ca şi în cazul oamenilor, şi printre roacheri există rataţi, indivizi care fac specia de ruşine. Ceilalţi n-ar trebui să se simtă ofensaţi de postul ăsta.

Iată câteva cazuri de roacheri prefabricaţi, sau prost fabricaţi, sau proşti fabricaţi:

- naituişărul - o creatură conectată la un penis enorm din sârmă ghimpată, care-i penetrează incet incet curul, ieşind apoi încet încet şi tot aşa. Îl lăsăm deocamdată în stadiul ăsta pentru a reveni la sfârşitul melodiei (!?)...
- pletoşii dulcei, pe care o Geta Voinea i-ar transforma fără eforturi în Andre. Cu un astfel de look şi o pereche de platforme ar putea agăţa chiar şi ceva oameni. Pe centură;
- roacherii entry-level, experienţă până în 2 ani, pentru care "black" e când se adună ei în scara blocului şi beau bere fără alcool pe întuneric, lângă tabloul electric. Cel mai mare compliment pentru ei a fost când baba de la 4 i-a numit "satanişti";
- sataniştii labili, care au fost crescuţi de bunici cu frica lui Dumnezeu. Ei ajung adesea la psiholog pentru a se trata de enurezis şi de coşmarurile cu şerpi. După ce sunt obligaţi o noapte întreagă să bea sânge în rocotecă, ajunşi acasă se refugiază sub plapumă şi adorm strângând la piept căţeluşul de pluş - prietenul lor din copilărie;
- exemplarele cumpătate, care beau cu măsură vin cu apă minerală. Ei întârzie mereu la întâlnirile cu amicii de pe treptele teatrului din localitate pentru că e complicat să bage tricoul în pantaloni astfel încât literele gotice să rămână totuşi la vedere;
- roacherii sensibili, care înghit zahăr candel, după care se pişă siropuri despre ploaie şi alte fenomene ale naturii înconjurătoare sau umane. Există şi varianta roacherul-tort de ciocolată, care se topeşte altruist la "Surprize Surprize", sau ecologist sub încălzirea globală;
- exemplarul de vârsta a 3a, care-şi poartă înţelept blugii din anii '70. El este idolul roacherilor entry level, care-i admiră cele 3 fire de păr prinse în coadă şi cele 2 rămase rebele.
* Revenind la naituişăr, îl găsim albit complet, cu barba şi unghiile crescute, plângând anal cu lacrimi de sânge. Dăcă întâlniţi vreodată un astfel de specimen, să vă fie milă de el, că merită!

Fiecărei categorii de care aminteam îi corespunde câte un exemplar feminin (vorba vine) pe măsură. De la roacheriţa de plastic cu inel roz cu cap roz de mort, la roacheriţa solitară precursoare emo şi până la baba ştirbă, cu părul ars şi tatuajele lăsate, care bea bere cu scrum.

luni, 15 martie 2010

Cu bile, de toată p@#a


Dimineaţa, înainte de a pleca la muncă, verific apa şi gazul. Am tot felul de formule întăritoare pe care le asociez cu actul verificării, formule generale cum ar fi: “1, 2, 3 am închis apa”, “1, 2, 3 ne pişăm pe ei” sau formule de moment, inspirate de conjuncturi diverse: “Real Madrid suge pula”, “Băsescu”, “câinele de la 4” etc.. Altfel nu am încredere în memoria mea. Aşa am făcut şi-n dimineaţa aia, mai precis miercurea trecută.

De la serviciu am plecat pe la ora 13:00. La mort am plecat. Pe un frig de mă căcam pe mine, am fost cu tenişii mei negri în care mi-au îngheţat picioarele. Ţin să-mi manifest aprecierea de tip bag pula în voi pentru fabricanţii de tălpi de papuci care le fac tot mai subţiri.

De la înmormântare m-a adus acasă o colegă cu maşina. Eram într-o stare fizică (îngheţat), dar mai ales metafizică destul de proastă. Memento mori, pula mea etc. Când am intrat în casă, am dat direct cu ochii de robinetul din bucătărie. Care curgea, curgea liniştit bag pula, curgea impasibil. M-am căcat pe mine! Am dat fuga prin toată casa. Nimeni! Apoi, încrezător în formulele mele de verificare şi pişat tot cu gândul la fantome, am pus mâna pe robinet. Era închis, dar curgea. Bine că n-am inundat vecinii, m-am gandit, curgea c-un debit mediu şi nu dăduse deloc pe-afară. Am închis de la robinetul de siguranţă şi mi-au trecut filmele cu spirite.

Robinetul e de ăla modern, cu bilă. Tare fericit am fost când l-am montat, sătul de cumpărat şi schimbat garnituri. Citisem mai demult în Jurnalul Naţional, pe vremea când Tudor Octavian era încă scriitorul de la pagina 3, că robinetele cu bilă nu se strică, nu ştiu de unde pula lui auzise el asta. Şi că ce fericit a fost el când şi-a pus robinet cu bilă şi clapetă. Fix pula, Tudorele! Robinetele cu bilă se strică, ba mai mult is şi perverse, se fut când nu eşti acasă şi, după cum am aflat ulterior, te costă mai mult să le repari decât să le înlocuieşti.

Bineînţeles că m-am hărnicit io repede şi, după ce am dat două telefoane, am aflat cum se desface căcatul ăla. Am scos căpăcelul ăla roş-albastru şi am găsit sub el un şurub magic. Magic pentru că se deschidea cu cheie imbus. Cu imbus în pula mea! Şi încă un imbus foarte mic, imposibil de deschis pentru mine. Poate cu iarba fiarelor, dar miercuri n-am avut la mine.

Aşa că mare grijă la robinetele cu bilă, daca vedeţi că încep să picure, cumpăraţi iute altul. E semn că aţi belit pula metafizic! Vecinii voştri la fel!

duminică, 14 martie 2010

Octombrie

Din când în când - cam o dată pe an - devin sensibilă, empatizez cu toată lumea, cu florile, cu gâzele, cu şefu'. Octombrie este, clar, luna în care aş putea accepta bucuroasă o scădere a salariului, ba chiar, dacă aş fi mai îndrăzneaţă, aş şi propune-o.

E luna în care ursuleţii de jucărie sunt africanii mei năpăstuiţi de soartă, sunt răniţii mei din Irak, sunt evreii mei deportaţi, sunt copiii din orfelinate. Îmi cumpăr cât de mulţi pot, chiar mai multe exemplare de acelaşi fel. Am un dosar întreg cu actele lor de adopţie reprezentate de bonurile fiscale.

În octombrie fac donaţii, folosesc mai puţină energie electrică, semnez petiţii, rezonez deci cu ecologiştii, fac cadou eşarfe băieţilor, folosesc Calgon pentru maşina de spălat şi nu bat covoarele.

Dacă ar fi alegeri, aş vota cu toţi candidaţii. De mai multe ori.

În perioada aia intuiţia mea detectează orice urmă de suferinţă, chiar şi dincolo de viaţă. Mă trezesc noaptea şi mă apuc de făcut colivă pentru morţii fără rude, pun flori la mormintele eroilor necunoscuţi, aprind lumânări şi pentru eroii noştri celebri - Horia, Cloşca şi Crişan, Gelu, Glad şi Menumorut, Ion Dolănescu.

E uimitor cum îmi regăsesc patriotismul în octombrie. Când mă trezesc dimineaţa, cânt imnul naţional, în drum spre birou ascult la căşti Trei culori cunosc pe lume, Aşa-i românul, Treceţi batalioane române Carpaţii. Îmi împachetez prânzul în 3 şerveţele - unul roşu, unul galben şi unul albastru. Mă întorc de la serviciu numai cu taxiuri Logan. La restaurant mănânc numai feluri specifice româneşti: mămăliguţă cu sarmale, piftie, tobă, caltaboş, mucenici.

Tot atunci schimb pământul la flori, pictez, admir oraşul, citesc din Păunescu (Adrian), intru pe blogul lui Bucurenci, beau apă de la robinet, îmi fac un CV sincer, fără chineză şi sanscrită, mă tratez cu leacuri băbeşti pentru că respect bătrânii.

În octombrie sunt alt om - mai bun, mai tolerant, mai senin. Pentru că-n octombrie e ziua mea.

sâmbătă, 13 martie 2010

Recuperatorii


Am trecut prima oară pe lângă curtea lui în urmă cu 6-7 ani. Pe vremea aia creştea porci. Puţea în tot cartierul, casa lui fiind între blocuri. O casă aparent normală. Am aruncat un ochi peste gardul de tablă şi am fost pedepsit imediat: “ce te uiţi mă? fută-te dumniezooooooooooooooooo!!! O vreme nu m-am mai uitat deloc, mi-e frică de genul ăsta de nebuni care-s în stare să-ţi dea cu sapa-n cap din senin şi care stau resemnaţi 20 de ani la puşcărie, după ce au apărut în prealabil la Ştirile de la ora 5.

Nu mi-a luat mult să constat că are doi copii, care azi au aproximativ 17-20 de ani, seamănă foarte bine, posibil gemeni, înalţi ca el. Sunt îmbrăcaţi aproape la fel, cu nişte haine ponosite, dar nu murdare, aduse parcă din anii 80 cu maşina timpului. La fel e îmbrăcat şi el, tatăl lor, cu care merg toată ziua la adunat cu cărucioarele. Adună în principal deşeuri lemnoase şi sticlă de pe la gunoaie: uşi, geamuri, mobilier stricat şi le stivuiesc în curte. Chiar dacă a supraînălţat gardul, montând deasupra celui de tablă nişte cadre metalice dreptunghiulare cu arcuri, obţinute din canapele, tot se pot vedea stivele de deşeuri frumos aranjate. Copiii, dacă au fost vreodată la şcoală, nu cred c-au facut mai mult de 8 clase. Într-o vreme, aveau două biciclete la fel. Mai nou s-au întors la cărucioarele alea cu care duc gunoaie. Mamă n-am văzut. El se ocupă mai nou cu afumatul de slănină, după cum scrie pe o bucată de carton agăţată de poartă. La câte lemne din gunoaie are, nu mă mir.

Am trecut recent pe lângă curtea lui. Era în faţa casei. Se întorsese de undeva şi a văzut în faţa porţii, pe trotuar, două ghemotoace de hârtie. Le lovea nervos cu piciorul în încercarea de-a le arunca în stradă. Făcea curat în faţa casei.

vineri, 12 martie 2010

ANUNŢ


Dragilor,

Vă anunţăm că ne-am înscris copilul la concursul de talente RoBlogFest. Am profitat de aglomeraţia şi debandada de la ghişeul de înscrieri şi l-am trecut pe două liste (aici nr. 44 şi aici nr. 189), ca să fim siguri.

Acum, am vorbit cu Petrov, şi-am stabilit că ăsta e un moment important pentru viitorul copilului nostru, aşa că merită să facem câteva sacrificii. În acest scop, Petrov va face un împrumut la bancă şi va lua de toţi banii palincă. I-am zis să n-o ducă acasă, nu cumva s-o bea. Că el duce o viaţă sănătoasă cu 2 l de lichide pe zi, tot numa apă de Bihor, şi mănâncă bio, tot numa melci şi bere. S-o lase acolo şi s-o verse direct în contul cui trebe. Io i-am zis: "Mă, tre să omenim publicu care ne votează odoru! Tre să fii om cu oamenii! Numa aşa faci treabă!"
Io am vorbit cu mămica şi mi-a dat batista cu auru de la mămăiţa. E aur bun, de calitate. Pentru cine ni-l votează am lănţucuri, cruciuliţe, cercei, inele. Pentru cine ni-l votează de mai multe ori, îi dau si perlele lu străbunica!
Nu-i vorbă, copilu nostru e talentat, numa premiu unu a luat până acu peste tot unde l-am dat. Şi în cartier la noi toată lumea-l iubeşte. Da peste tot e cu pile. Aici e şi altă treabă, că m-am interesat. S-au înscris şi copii cu mă-sa şi tac-su pă la televiziune, şi plozi de bogătani…

Deci, puteţi să-l votaţi, că noi suntem oameni de omenie şi avem grijă de prieteni! De ieri s-a dat drumu la vot (cap. II) şi e liber până pe 18.

Numa bine,
Milf


PS: Le mulţumim rudelor care ne-au votat de ieri, că lor le-am dat telefon să le spunem.

joi, 11 martie 2010

Holly Cucu


Ziarul Libertatea nu şi-a justificat niciodată numele mai bine ca acum. Povestea vasluianului - care s-a eliberat de cele lumeşti (penis şi accesorii) şi s-a transformat în înger - îşi găseşte, providenţial, locul în paginile publicaţiei.

Unii spun că românul, inventiv, a născocit o metodă să se simtă ca-n Rai încă din timpul vieţii, fără a face prea mari sacrificii. Pentru că, aşa cum oamenii se deosebesc de animale prin mersul biped şi graiul articulat, tot aşa se deosebesc şi de îngeri prin sex. Şi dacă transsexualii şi micul Tupik al lui Tournier au intuit o parte din acest adevăr, Nicolae Comărgean a avut revelaţia lui pe de-a-ntregul.

Însă noi, creştinii adevăraţi, nu credem în aşa ceva, nici în Matrice, nici în coincidenţe, nici în ironie. Noi credem în voinţa divină. De aceea, nu suntem surprinşi să aflăm, aşa cum ne dezvăluie Libertatea, că toţi îl ştiau pe vasluian cu numele de Cucu. Oare Dumnezeu şi-a întors faţa către noi, românii? Oare ne arată El că are un plan mare pentru noi? A ales El ţara noastră să-i fie pepinieră de îngeri? Eu cred ca da! Prin dr. Ciomu ne-a transmis un semnal pe care n-am vrut să-l înţelegem. Acum, prin Cucu, ne spune acelaşi lucru, mai puţin subtil...

Şi nu!, Dumnezeu nu e misogin! Aşa că femei, şi voi puteţi fi îngeri! Atenţie, cele cu porecle pe hi5, facebook etc de Pussy, (Sweet)Angel sau cele care răspund la numele de Păsărică... urmaţi-vă destinul!
Pentru aripi, puteţi încerca în orice bar combinaţiile cu Red Bull.

marți, 9 martie 2010

Spune nu drogurilor!


Am cumpărat cinci bucăţi de corector fluid Pelikan pentru birou. Ca de obicei, cum am pus mâna pe unul, l-am deschis şi am inhalat adânc mirosul ăla de solvent atât de plăcut. Dimensiunile sticlei sau poate doar mirosul mi-au stârnit memoria senzoriala şi m-am întors în timp cu peste de 20 de ani.

Eram în camera mea şi ţineam în mână o sticluţă de lac de unghii roşu al mamei din care inhalam cu spor. Abia descoperisem această mică bucurie a vieţii, din care ma înfruptam tot mai des în timp ce-mi făceam câte-o unghie la mână. Uşa se deschide brusc, intră tata, care-mi trosneşte o palmă grea peste cap:

“Ce faci, mă? Te droghezi? Futu-ţi dumnezeii mă-tii!”

luni, 8 martie 2010

După melci ep. 2 - În care Petrov îşi ia inima-n dinţi şi găteşte melci


Ziua M: Am omorât melcii într-o găleata. Cu sare, iodată, că de aia neiodata nu am găsit. Puneam 20 melci şi-un strat de sare şi tot asa. O experienţă traumatizantă cum nu mai păţisem. Era să borăsc de 3-4 ori. Plus că mi-era mila de melci. Am găsit vreo patru morţi, puţeau înfiorător.


Ziua M + 1: M-am apucat la 8,30 p.m. să curăţ melcii din găleată. Prin amestecul mucilor cu sarea a ieşit o mâzgă super greţoasă şi puturoasă de culoare galbenă. De fapt, armele melcilor sunt mucii şi putoarea infernală, cu care te înving de dincolo de moarte. Am luat fiecare melc şi l-am spălat cu duşul. Degeaba, aproape deloc nu s-a dus mâzga aia, melcii în raiul lor îşi dădeau coarne şi se loveau cu cochiliile unul de altul de râs cred.


După asta i-am pus din nou în găleată şi i-am spălat în 3 ape reci. Fix pula din nou, bineînteles. Între timp fierbeam apă într-o căldare zincată. Am turnat apa fiartă pe melci şi i-am lăsat 15 minute. Mi-am confecţionat o ustensilă dintr-o furculiţă de plastic, căreia i-am rupt dinţii de pe margine. Am încercat să scot primul melc din cochilie. Eşec total. Deja eram rupt de oboseală, făceam cu nervii. Am luat altul şi-am reuşit, se face exact cum zice Pacha în prima parte. Desigur, putoarea nu se poate descrie în cuvinte. O putoare insinuantă, care ţi se bagă-n mâini, în haine, în inimă. Atunci am adus beţişoarele parfumate şi am aprins două (rain forest şi capricorn), le-am tot schimbat până la final.


Am reuşit să scot perfect din cochilii mai bine de jumătate din melci. Deci aveam cochilii destule. Cu foarfeca mea preferată, Herlitz albastră, tăiam picioruşele alea. Trebuie mare atenţie pe unde tai, pentru că melcii îs plini de căcat, n-am vrea să mâncăm căcat deci, cel puţin nu io. Melcii îs şi ei ca oamenii, unii au casa ditamai, da’ ei îs mici şi pricăjiti ca Irinel Columbeanu. Unii îs graşi ca Oana Roman, alţii supli, frumoşi şi deştepţi ca mine.


La final i-am pus într-un castron cu apă rece (fig. 1), unde i-am spalat iar în 3 ape. Apoi i-am spălat în apă cu oţet. Aia o fost singura bucurie! Am vazut înfrângerea mucilor, melcii în raiul lor şi-au rupt buletinele şi le-au mâncat. Cum atingea oţetul mucii, aceştia se făceau ca sperma când îţi faci laba-n apă, gelatinoşi adică, şi puteai să iei mucul foarte uşor.

















I-am pus într-o pungă şi i-am băgat în congelator. Era ora 01:30 p.m. Toată casa puţea a melc, am visat numai cochilii şi acuma când zici melc direct îmi vine mirosul ăla vomostimulator în nas. Mai trebuie să zic de câte ori era să vomit? Sau că tăiam mucii coagulaţi cu foarfeca?

Ziua M + n: Am cumpărat 400 g carne de vită şi legume. Am fiert carnea şi legumele cu condimente, printre altele cuişoare şi nucşoară. Când s-au fiert, le-am scos din zeamă, am lăsat un pahar de supă de aia cum a zis Pacha, apoi am fiert melcii în supă 2 ceasuri. Mirosul ăla de cuişoare m-a întors pe dos, mirosul de melc cu cuişoare - ceva mai dulce greţos nu există.

Cochiliile: le-am spălat în apă cu oţet şi apoi le-am fiert 2 ore, ca să fiu sigur, cu sodă de rufe (costă 1,7 lei), apoi le-am clătit bine din nou. N-am ascultat de Pacha care zicea să le dau doar un clocot cu sodă de rufe, sincer mi s-a parut puţin. (fig. 2)
















Am luat unt de care-am găsit, cel mai gras, n-am găsit de ăla de-al lui Pacha. Am făcut o pastă cu unt frământat, cu usturoi zdrobit c-un de ăla de făcut coctailuri (Pacha zicea tocat mărunt, zdrobit e mai aromat), pătrunjel, ţelină, leuştean, tarhon (ăsta nu figura în reţetă, da-mi place mie), ceapă, condimente. Şi am făcut exact cum a zis maestrul: luam cochilia, băgam o linguriţă de supă, apoi dop de unt pregătit (e foarte scârboasă şi partea cu untul, dacă e cald în bucătărie, începe să se topească şi te ungi din cap până-n picioare), apoi unul sau doi melci după care iar dop. Am obţinut cam 120 de cochilii căpăcite.(fig. 3, 4, 5)










































Cum sunt melcii? Fără legumele şi untul ăla e ca şi cum ai mesteca niste radiere plămânii de pe vremea lui Ceauşescu, plus scârba pe care ţi-o dă procesul preparării de care io n-o să scap cât trăiesc. Da’ sincer îs bunicei, merită să faci, te simţi ca un alchimist pe care procesul de căutare a pietrei filosofale îl iniţiază spiritual, nu găsirea acesteia. Şi pentru că mai e puţin şi începe sezonul, vă urez spor la treabă şi poftă bună!

(Sfârşit. Sper!)



P.S.: pozele mi-au fost oferite prin amabilitatea domnului Pacha, căruia îi mulţumesc încă o dată. Din păcate, n-a găsit decât pozele cinstite şi nu pe alea greţoase. Într-un fel mi se pare normal să nu păstrezi pozele alea, dacă vrei să mai poţi mânca vreodata melci.

duminică, 7 martie 2010

8 Martie ortodorks

Pelerinaj în data de 7 martie cu ocazia zilei de 8 martie! Iată geniala idee a unui spirit mic-burghez ortodox (o femeie!), care vrea sa îmbine sacrul cu profanul, spiritualitatea cu festivismul, mântuirea cu profitul. Îmi vine să borăsc. Bravo!


După melci ep. 1 - În care Pacha mă învaţă cum să gătesc balaurii mucoşi


Chiar şi noi, cei de la Milf şi Petrov, gătim. Ca urmare, azi vom inaugura o nouă categorie “AntiBucătăria”, unde vom povesti despre diverse chestii scârboase, exotice, dubioase, care au o oarecare legătura cu bucătăria. Vom începe cu descrierea modului în care eu am gătit melci, dracu’ ştie ce-a fost în capul meu la vremea respectivă, mai precis prin 2007. Primul episod cuprinde sfaturile primite de la un profesionist, urmând ca-n episodul doi să povestesc cum am transpus în practică aceste sfaturi.


Am cules melci, 200 de bucăţi, i-am ţinut două săptămâni într-un coş de plastic cu găurele, i-am spălat zilnic cu duşul de căcat. Foarte căcăcioşi erau. Apoi a venit momentul crucial, adică prepararea. Domnul Pacha, un vechi amic specialist în melci, m-a consiliat după cum vedeţi mai jos:

io: salut domnu
pacha: copilu, ti s-au cacat melcii?
pacha: adica s-au curatat?
io: da ma
io: ieri s-au facut doua saptamani
pacha: fii patent aici
io: zi
pacha: cumperi sare de aia ieftina, pentru muraturi
pacha: pui intr-o galeata un strat de melci
pacha: ii acoperi( la propriu) cu sare
pacha: mai pui un strat de melci
pacha: ii acoperi si pe aceia si tot asa
pacha: bagi facaletul sau mana si-i amesteci un pic ca sa fie bine inconjurati de sare
pacha: asta faci seara pe la 22.00
pacha: cand sosesti adoua zi de la lucru trebuie sa-i cureti.
io: deci asa mult tre sa-i las?
pacha: adica in galeata va fi un maglavais alb de sare si cochilii de melci
pacha: cam 20 ceasuri
pacha: 12, scuze
pacha: conform retetei, dar noi lucram
pacha: bun
pacha: mai departe
pacha: daca ai mainile sensibile la sare, iti iei o pereche de manusi de cauciuc
pacha: si te apuci sa separi cochiliile din maglavais,
pacha: le cureti cat poti mai bine si apoi le speli in vreo 3 ape
pacha: apa rece
pacha: maglavaisul il pui in punga si-l arunci la gunoi, ca sa nu risti sa infunzi tevile
pacha: bun, ai spalat cochiliile
io: da zi
pacha: pui apa la fiert destula cat sa acoperi bine cochiliile pe care le tii in galeata in continuare
pacha: apa o fierbi separat, evident
pacha: cand da in clocot o torni in galeata peste melci
pacha: acu incepe munca
pacha: lasi sa stea vreo 5-10 min si scoti cateva bucati afara
io: da
pacha: cu o furculita mica, de aia de aperitive, scoti melcii din cochilii, infigi furculita in carne si smulgi cu o usoara rasucire a a cochiliei
pacha: deasupra unei tavi, tai cu forfeca, la marginea carnii
pacha: adica separi organele de picior
pacha: pastrezi doar piciorul pe care il pui intr-o craticioara cu apa rece
pacha: trebuie sa fii atent la felul in care iese melcul afara
pacha: trebuie sa iasa complet, sa nu ramana nimic inauntru.
pacha: daca ceea ce scoti are forma cochiliei, este ok, poti folosi cochilia
io: ba da e complicat m-ai ucis
pacha: daca se rupe, se vede usor, poti arunca cochilia, dar nu si carnea
pacha: mai scoti o tura din apa si tot asa.
pacha: speli bine carnea in apa rece, in 2-3 ape si o mai speli o data in apa cu otet
pacha: o pui in punga si la congelator
pacha: cochiliile le speli bine in jet de apa, le pui intr-o o oala la fiert. pui si o lingura de soda de rufe.
io: pai ce plm sa fac cu ele?
io: alo
io: la ce-s bune?
pacha: dupa un clocot le scoti le limpezesti bine (bucata cu bucata) si le lasi 1-2 ore in apa cu otet.le limpezesti si le scuturi bine si le lasi la uscat
pacha: poti sa le usuci si in cuptor
io: asa zi
io: soda de rufe , adica detergent?
pacha: soda de rufe, nu detergent
pacha: ceri la magazin, iti da
pacha: mai vrei?
pacha: multa munca si bataie de cap, dar si scumpa
pacha: mah, in cochilii pui inapoi carnea, altfel nu are haz
io: zi in continuare
pacha: cumperi o bucata de carne vita 200-300 g
pacha: si mai mult daca vrei ca o poti manca apoi
pacha: faci o supa simpla de vita, zarzavat, in ceapa (alba) infigi cateva cuisoare, carnea si o dai la fiert. dupa fierbere (fierbi bine ca sa fie concentrata) separi lichidul. pui deoparte cam o ceasca de supa iar in restul de supa fierbi carnea de melc
pacha: fierbi vreo 2 ceasuri
pacha: le poti pune iar la congelator ca sa continui alta data
pacha: supa din cesca la fel, cea in care ai fiert o arunci
pacha: ultima etapa
pacha: cumperi unt "President", e scump d’a e cel mai bun ca n-are apa
io: zi domle
io: ca e f. interesant
pacha: patrunjel, asmatui, ceapa alba (original-echalot ) sare
pacha: unde am ramas ca s-a sterrs tot
io: la patrunjel, asmatui si ceapa alba
pacha: asa, le toci marunt marunt si le amesteci cu untul
pacha: iei o cochilie in mana, pui o lingurita mica de supa inauntru, peste pui un dop de unt pregatit si apoi 1,2,3 buc de melc si sigilezi cu unt pregatit.
pacha: bagi la congelator si le mananci cand vrei
pacha: ce am uitat este usturoiul care se pune si el cu verdeturile
pacha: si e f.important
io: pai supa aia de ce-o bagi acolo?
pacha: pui maxim 12 melci intr-o tavita si le pui in cuptorul incins
io: aha inteleg, zi
pacha: te uiti pe geam si cand da untul afara sunt gata de servit.
pacha: se sevesc cu vin alb
pacha: scosul din cochilie si separatul este cea mai murdara treaba si mai si miroase daca nu s-au curatat bine melcii
pacha: dar nu e mortal
pacha: cand vii sa te servesc
pacha: 6 buc ca-i criza
io: ba nush
io: da incerc si io prima data
pacha: te hotaresti si ma anunti, k?
io: da multam mult, ma
pacha: cam cati melci ai?
io: 200
........................
pacha: e reteta standard,se gasesc gata incochiliati la Selgros, dar e scumpi mah, e scumpi
pacha: daca nu s-au curatat bine o sa vezi ca ultimul care iese din cochilie e rahatul. ala miroase. poti scoate numai carnea si ti dau eu cochilii

(va urma)

sâmbătă, 6 martie 2010

DOG eats dog


Revin şi eu cu un episod (nu ultimul) despre câini. Despre câinii răi.

Făcându-mi obişnuita plimbare cincinală prin Giuleşti, ajung în faţa singurei porţi deschise de pe o străduţă care a reuşit să fenteze toate ghidurile. Şi fiind una dintre puţinele persoane cu acele capacităţi deosebite, am ştiut imediat că era un semn. O poartă deschisă pe o stradă inexistentă trebuie să însemne ceva, mai mult decât ar putea explica logica. Am intrat aşadar, şi am realizat că avusesem dreptate. Păşisem în lumea comics-urilor cu căţei (şi nu mă refer la stadionul Giuleşti, aşa cum, probabil, rapidiştii începuseră să suspecteze). Era headquarter-ul căţeilor din benzile desenate. Chiar lângă uşa pe care scria DIRECTOR GENERAL era afişat următorul anunţ:


Probabil că directorul adjunct, cel de achiziţii şi restul din celelalte departamente tremură în faţa acestui exemplu de câine-labă-de-fier. Figura lui sobră, autoritară, precum şi avertismentul care o însoţeşte sperie, cu siguranţă, pe reprezentanţii căţeluşilor de pluş veniţi la negocieri. Iar întâmplarea cu acei căţei-bibelouri care au îndrăznit să-şi proclame superioritatea faţă de căţeii din benzile desenate şi care s-au spart în sute de cioburi în timpul confruntării cu dl. director, a devenit, desigur, o legenda canină.

N-am îndrăznit să zăbovesc prea mult în faţa evidentului pericol, mai ales că aveam un breloc cu un căţeluş la rucsac. M-am gândit că DOG îi va simţi mirosul şi-l va sfâşia.

joi, 4 martie 2010

Big in Japan

Impactul civilizaţiei occidentale asupra culturii japoneze a fost devastator. Practic, de la descoperirea Ţării Soarelui Răsare de către Richard Chamberlain în secolul XVII şi până astăzi, japonezii au fost permanent lost in translation.

Mai jos avem nişte exemple elocvente:

1. Acest hibrid tragi-comic între un luptător de sumo şi o caricatură a lui Freddy Mercury îl face pe acesta din urmă să se răsucească în mormânt. De râs. A se observa exfolierea treptată sub influenţa puseelor artistice. În pula mea, până şi japonezii râd de el!

">

2. Iată şi o mostră de hip-hop japonez. Formaţia Ozro Saurus ne în-cântă într-o niponengleză amuzantă din care spicuim: check me now, area kara area …uchi carauchi kotopashka etc. Dacă n-ar fi incredibil de amuzantă, piesa ar putea fi considerată bunicică. Totuşi, pentru un non japonez, nu ştiu dacă poate trece de stadiul de caterincă. Desigur, se poate observa lesne din videoclip că şi ţiganii lor se cred negri.

">

3. La final, vă informăm că japonezii cântă şi punk (bolnav şi ăla de occident). În aceste vremuri tulburi, când în România nu mai poţi să-ţi manifeşti punkierismul prin frizură, de frică să nu fii confundat cu un cocalar, japonezii cântă punk fără probleme, un punk bunuţ, atâta doar că e-n japoneză, cea mai amuzantă limbă din lume. Atenţie la fularul de hipster!


">

Cum zicea un amic: numa’ japonezii, domle! Numa’ japonezii!

Profesioniştii

Aflaţi într-un autocar, în drum spre Uzbekistan pentru a participa la gala unui important festival, Evelin Badea, Mădălin Ionescu, Măruţă, Mitoşeru, Costin Mărculescu, Dan Diaconescu, Meme, Magda Ciumac, Dr. Cristian Andrei şi Ilinca Vandici admirau peisajul, fiecare cu gândurile lui. La un moment dat, se auzi o bubuitură. Autocarul se rostogoli de câteva ori şi se opri într-un copac.

...

Evelin Badea ieşi boţită dintre fiare. Încercă în zadar să-şi netezească taiorul şifonat. Găsi printre rămăşiţe o bucată din oglinda retrovizoare şi o ridică. Ţipă sălbatic şi se uită îngrozită în spate. Cine era baba pe care-o văzuse în bucata de oglindă? Avea halucinaţii oare? Căută înfrigurată un alt ciob de oglindă. Se uită, baba era tot acolo. Începu să râcâie ciobul cu unghiile pentru a înlătura abţibildul cu baba. În scurt timp, Evelin era în patru labe printre fiare, căutând obiecte lucioase în care să se poată oglindi corespunzător.
Mai târziu, în compania lui Mitoşeru, purtând o mască pe care şi-o confecţionase din căptuşala unei genţi:
- Când am fost eu la nuntă la Columbeanca, era aşa o seară deosebită şi...
- Ce pula mea legătură are? zise Mitoşeru iritat, vizibil afectat de accident.
- Nu, da' voiam să-ţi zic, se ofensă Evelin. Dar să vezi, când am fost eu invitată de onoare la botezu' lu' aia mică a lui...
- Mă scoţi din minţi, femeie! Tu nu vezi că-s oameni răniţi aicea? zise umanitar el, încercând să-şi aducă aminte dacă nu cumva provocase tot el şi accidentul ăsta.
- Auzi, tu să nu ţipi la mine, da!? Io-s o femeie puternică, ce dacă-s singură? Femeile singure şi independente n-au un cuvânt de spus?
Din cauza rănilor şi a surescitării, Mitoşeru leşină. Evelin nu rezistă tentaţiei, şi, cu riscul de a părea disperată, îşi scoase masca şi-l sărută pasional pe leşinat. Atât de mult se excită, încât începu să-l lingă-n urechi şi să-l muşte de gât. Se pare totuşi că, odată cu stăpânul ei, pula lui Mitoşeru leşinase şi ea.

Mădălin Ionescu se dezmetici şi el. Avea capul spart, dar, în rest, era bine. Se uită panicat după Măruţă, nu cumva să fi prins ştirea cu accidentul înaintea lui. Îl zări, într-un final, zăcând într-o baltă de sânge:
- Te faci că eşti mort numa' ca să mă eviţi? Zi, mă, ceva!
Nervos, începu să-i care picioare lui Măruţă.
- Ce faci, bă, depravat incult, mă ignori?!

Costin Mărculescu scăpă repede dintre fiarele contorsionate ale autocarului. Uleiul de pe păr îl ajută să alunece uşor afară. Se inspectă repede de eventuale răni. Încercă să numere degetele de la ambele mâini, dar nu ştia cifrele decât până la 8. Aşa că numără separat, pe fiecare mână în parte. Erau OK, câte 5 la fiecare. Şocul trecuse, voia să socializeze. Îl căută din priviri pe Mitoşeru, dar acesta părea indisponibil spre mort. Prădătoarea de Evelin se înfrupta deja din trupul lui.
O zări pe Ilinca Vandici tremurând lângă un copac. Cu cât se apropia de ea, cu atât mai cutremurătoare era priveliştea. Ilinca suferise pagube grave. Genele false îi căzuseră, un sân fals îi explodase, părul pubian fals îi căzuse şi el, unghiile false erau date peste cap, iar buzele false supurau. Stătea naturală şi tremurândă acolo, în natură. Ajuns lângă ea, Costin spuse mai mult pentru sine:
- Ah, am întârziat la un casting, scuză-mă Ilinca. Nu te mai reţin, poate te grăbeşti şi tu... şi plecă să vomite într-un loc mai ferit.

Dan Diacnescu se retrase discret în portbagajul intact al autocarului. El nu lucra bine în echipă. Avea nevoie de spaţiu să se concentreze. În timp ce-şi număra dungile de la costum îi veni o idee. "Să-l contactez pe Lazarus!". Îi trimise un SMS (că nu voia să-şi consume minutele, chiar dacă era o situaţie de urgenţă. Întotdeauna zisese că marile averi se fac cu mici sacrificii): "Am avut un accident. Nu e o glumă". Nu după multă vreme, Lazarus sună ("Risipitor e ăsta", gândi DD).
- Zi Dane, ce-i? Sper să merite. I'm in the middle of having sex with Meme.
- Cum, mă, cu Meme?! zise uimit DD.
- Da, mă, ne-am împăcat.
- Du-te, mă! zise DD într-un moment de revelaţie. Păi Meme e aici, cu noi!
- Serios!?!? Bă, ăsta da caz bun! Hai că-mi chem oamenii şi mă pun pe investigat.
Şi închise. DD era mulţumit. Profesionist înainte de toate. Se ridică într-un cot şi deschise milimetric portbagajul, aruncând priviri iscoditoare în toate direcţiile. Asigurându-se că nu-l vedea nimeni, îşi frecă discret mâinile de bucurie.

Dr. Cristian Andrei era stăpân pe situaţie. Realiză că nu putea trata tot grupul, aşa că o alese pe Meme. Acesta părea suficient de speriată pentru dl. doctor. Şi chiar era speriată ca nu cumva s-o piardă din ochi pe Magda. N-ar fi vrut să rateze încă o înscenare de răpire.
- Draga mea, începu doctorul, ştii cum fac struţii când se simt ameninţaţi?
- ... Meme era complet concentrată asupra traiectoriei Magdei care se îndepărta din raza ei vizuală.
- Îşi bagă capul în nisip, zise el sfătos, cu voce joasă, liniştitoare. Ce zici, draga mea, crezi că fac ei bine ce fac? Tu ţi-ai băgat vreodată capul în nisip?
- Haide dom'le, eşti nebun? Păi io am nevoie la tenul meu de materiale de-astea abrazive? zise Meme de-a dreptul agasată de doctor şi uitând o secundă de Magda.
- Îţi place chipul tău aşa cum este, nu? încercă Andrei o altă abordare.
Meme se ridicase deja şi plecă fără alte cuvinte.

În scurt timp, un echipaj de poliţie uzbek veni în ajutorul vedetelor. După o săptămână, Dan Diaconescu fu găsit şi el în portbagaj, cu câteva secunde înainte ca autocarul să fie distrus în cimitirul de maşini.

marți, 2 martie 2010

Don Quijote urban


de Vuk

Sâmbătă dimineaţa, Bucureşti, staţie de autobuz. Din troleul 90 coboară grabită şi foarte veselă o bătrânică. Basma pestriţă, broboadă verde, haină, înc-o haină, şosete - 3 bucăţi, ghete Wrangler. Se sprijină într-un toiag noduros lucios cu care discută aprins. Îi explică ce are de făcut şi imediat începe să lovească violent un coş verde de gunoi agăţat de un stâlp. Îl bate cu ură, îl loveşte repetat, ţipă la el şi-l ceartă foarte tare. În cele din urmă coşul cade răpus de bătrânica învingătoare, care, foarte fericită, râde isteric şi-şi învârte toiagul deasupra capului precum o sabie.

Creatura

Furnizoru' e un fel de organism porno, cu multe membre şi faţă de clovn, care trăieşte la circ. Are mii de mâini pentru spectaculoasele numere cu hârtii şi ştampile, mii de picioare pentru alergarea contribuabililor în toate direcţiile, mii de penisuri care penetrează iepureşte pe orice neatent. Când să-i dai şi tu - contribuabil - o bucată, îţi bagă la înaintare moaca de clovn şi-ncepe spectacolul:
- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?
- Păi [vorbeşti şi vorbeşti şi explici şi te tângui]
Publicul râde. Te uiţi uimit în jur. Nu pricepi. Faţa de clovn pare să nu audă. Repeţi.
- [vorbeşti şi vorbeşti şi explici şi te tângui]
Publicul e în delir.
- [clovnul îşi mişcă buzele tot mai repede şi mai repede]
Nu se aude însă nimic. Faţa de clovn devine hidoasă. Din spatele ei încep să crească hârtii şi ştampile. Nu te mai simţi în siguranţă şi îţi acoperi instinctiv organele genitale. Publicul e pregătit pentru porno.
- Lăsaţi, am să revin… spui, în speranţa că cineva a reparat sonorul.
- Vă aşteptăm, la revedere. Următorul!
Da, sonorul e ok. Pleci eliberat şi-ţi promiţi că n-o să-ţi duci în veci copiii la circ. Clovnii sunt răi.


Povestea asta am auzit-o de la bătrâni. Bunicul mi-o spunea în fiecare seară la culcare. Bunicul a murit şi eu am uitat o perioadă de ea. Dar, într-o zi, cum eram liniştită la birou, mă trezesc cu Furnizorul la uşă. Nu mi-a trebuit mult să-mi amintesc toate poveţele bunicului: "Ca să învingi Clovnul trebuie să îţi făureşti arme ca ale lui!".
- Bună ziua. Sunt Furnizorul. Sunteţi persoană fizică sau juridică?
- Juridică. Eu sunt angajată aici.
- Aha, zice schimonosindu-se. Şi ce fel de contract aveţi aici?
- De muncă, zic schimonosindu-mă şi eu.
Clovnul se inflamează. Începe să scoată hârtii şi ştampile.
- Nu duduie, zice, ce contract? Nu dvs, patronul.
- Aaaa, zbier şi eu, patronul are de închiriere!
Mi-am acoperit totuşi organele genitale, pentru orice eventualitate.
- Nuuuu, cu mine, cu Furnizorul, ce contract?
- Ah, păi nu ştiu. Da de ce, faţă de clovn?
- Pentru că are contract pe persoană fizică, deşi e firmă, de-aia! Iau contoru'.
Era bun, da' şi eu luptam cu vitejie.
- Ia-l, zic.
Dintr-odată toate membrele s-au retras, clovnul s-a făcut mic. Tot mai mic. Numărul cu hârtii eşuase, penisurile s-au pleoştit.
- Dai un milion şi nu-l iau, a reuşit să articuleze cu ultimele puteri.
- Nu dau că n-am. Un pahar cu apă dacă vrei îţi dau.
N-a vrut. A fugit cât l-au ţinut puterile. Şi de-atunci n-am mai auzit de el.

Persoane interesate