luni, 31 mai 2010

Ne place sportul, jucăm fotbal noi


Tata lucra la fabrica de maşini unelte “Înfrăţirea”. De acolo nu putea fura nimic. O singură dată a adus nişte grinzi tăiate bucăţi şi îmbibate în păcură pentru foc. Însă ascuţea toate cuţitele din casă, ba chiar făcea unele noi. Mai făcea şi antene pentru prins ungurii, cadre de minciocuri. Ascuţea topoare, securi, sape.

Mama lucra la fabrica de mobilă. De acolo fura zilnic deşeuri lemnoase pentru soba Calorex cu care ne încălzeam toată iarna. Tot ea îmi făcea din placaj palete de ping pong şi arme de jucărie (puşti, pistoale). Mai fura de-acolo material textil folosit la tapiţerii din care se făceau diverse sacoşe. După revoluţie fura bandă scoci şi o vindea în Ungaria.

Unchiu-meu era poliţist şi mi-aducea gumă de mestecat confiscată de la bişniţari.

Matuşă-mea lucra la cofetărie şi îmi aducea cavit galben sau maro, deoarece avea ea relaţiile ei.

Unchiu-meu de la ţară fura lemne din pădure cu căruţa, după ce-l mituia în prelabil pe pădurar, şi ne aducea şi nouă. Le clădeam în faţa blocului. Veneau diverse personaje care aveau circular de tăiat lemne, gemea tot cartierul toamna.

Eu mergeam la şcoală, aveam Pegas Comoda. Furam doar fructe şi pescuiam fără permis pe Crişul Negru. Mă durea-n pulă!

joi, 27 mai 2010

La oi(nă)


Partida de oină e în toi. Arbitrul verifică poziţia soarelui şi ştie că trebuie să anunţe pauza, aşa că face un semn celor 15 ajutoare, care-i aduc buciumul. Trage adânc aer în piept (încât pentru o secundă se făcu vid) şi sună oprirea meciului.

Jucătorii lasă bâtele pe teren şi merg ordonaţi spre vestiare, în vie. Îşi răcoresc feţele, fac gargară cu vin alb, scuipă şi se trântesc la umbră. Femeile ştiu că e timpul să taie mămăliga cu sfoara şi să pregătească brânza de oaie. Jucătorii sunt serviţi în scurt timp. Mănâncă în tăcere, majoritatea cu mâna dreaptă, în timp ce cu stânga îşi aranjează coaiele şi mai strivesc unul - doi păduchi.

De la o vreme, brânza dintre dinţi se subţiază şi plescăitul se răreşte. Femeile ştiu că trebuie să aducă vinul roşu. Se execută. Un viezure traversează în fugă vestiarul.

Cu privirea tulbure, bărbaţii îşi fac în continuare de treabă cu mâna stângă, tot mai vârtos, în aceeaşi zonă. Femeile verifică direcţia vântului, înţelegând astfel că nu e încă vremea berzelor. Aşa că aduc oile. Jucătorii sunt mulţumiţi şi aşa. Se îmbulzesc la cele mai drăguţe exemplare.

O singură oaie, Pora, cu botul strâmb, rămâne pe dinafară, nebăgată în seamă, nedorită, behăind disperată de ruşine şi de ciudă. Şi cum făcea ea aşa mare scandal, strâmbându-şi şi mai tare botul defect, dintr-odată se opri c-un sughiţat, apoi oftă de plăcere. Din spatele ei, chiorul satului înjura de mama focului soarta şi vinul prost, cauză din care se împiedicase şi nimerise fix în cea mai naşpa şi plină de jigodie oaie din sat. Îşi dădu drumul repede, de silă. Oaia Pora, însă, şi-a promis să-i dea numai lui lapte proaspăt şi brânză bună.

Arbitrul cere buciumul şi anunţă începutul celei de-a doua reprize. Galeria doineşte We are the champions.

marți, 25 mai 2010

Nu mor beţivii când vor câinii


Am pornit amândoi veseli spre buda din Irish Pub, ameţiţi de bere şi încântaţi de această revedere după mai bine de-un an. Pe stânga, la o masă, două interesante culturale cu un câine mic alb, pufos, caniche sau ceva asemănător, un fel de OB cu patru picioare care mârâia foarte nervos. Ajuns în dreptul câinelui m-am aplecat puţin şi m-am burzuluit la el, râzând, c-un ham ham cât se poate de uman. Una din tipe a reacţionat prompt: Atacă-i, Pişcoţel! Ne-am pişat pe noi înainte de-a ajunge la baie. De râs.

(Acest post a fost scris pentru concursul de PA de pe Trilema)

duminică, 23 mai 2010

Câinele poliţist


Ne aflăm în Hipsterland aka Scamatori-Napoca pe promenada de pe malul Someşului, lângă Parcul Iuliu Haţeganu, unde hipsterii cu fulare de lână merg pe role de mână în luna lui mai.

Mulţi câini plimbă oameni în zonă şi se cacă pe tălpile lor. Eram cu Mo, iar aceşti câini ne-au prilejuit următorul dialog (discuţiile despre hipsteri altădată):

Io: Bă, tie-ţi plac câinii lup?
Mo: Băăă …………..
Io: Mie îmi par nicicum, aşa cinstiţi cumva.
Mo: Da, şi proşti. Gândeşte-te că lucreaza în poliţie ce pula mea!
Io: Da, corect!

sâmbătă, 22 mai 2010

J. Cash tace. Porcul ia cuvântul


Mergeam ca Bator pe trotuar spre staţia de autobuz. Când fluierând, când fredonând Sunday Morning Coming Down într-o stare de reverie ciudată, o melancolie senină, chiar plăcută (melancolie, dulce melodie...), mângâiat de ploaie, de aerul răcoros al dimineţii, netrezit bine la căcatul cotidian.

Ajuns la partea cu “But I lit my first and watched a small kid/Playin' with a can that he was kicking” e foarte posibil să fi schiţat chiar un zâmbet în timp ce cântam. Brusc din spatele meu s-a auzit grohăit, un râgâit oribil, pe care mi l-am imaginat cu miros de cârnaţi foarte bine condimentaţi. M-am întors imediat plin de ură ca să văd un moş c-un palton spălăcit gri, cu servietă de piele maro, pălarie şi evident umbrelă - să nu răcească cumva, mânca-mi-ar pula de pensionar borât. I-am transmis vizual un “Futu-ţi morţii mă-tii!” şi oral un “Să-ţi fie de bine!”.

M-am urcat în autobuz.

vineri, 21 mai 2010

Ce pinguinu' meu!


Citind un post la Animal00, am realizat brusc fenomenul. (Animale, ai grijă!). Pinguinii sunt noii masoni. Cumva, între "deci" şi "gen" ne-au invadat ţara. Cum dracu au ajuns la noi nu ştiu. Cert e că România e sub asediul pinguinilor. Nu cred că mai scăpăm.

Treptat, s-au insinuat tot mai adânc în viaţa noastră. Desene animate cu pinguini, bloguri cu favicon pinguin, decoraţii la cocktail-uri în formă de pinguin, tineri reuniţi în grupuri ca "Pinguinii munţomani", "Pinguinii salvează Delta" sau "Pinguinii sanitari", până şi swingerii îi folosesc ca nume de cod "Pingu şi Pinguiniţa" la DD în direct.

Cândva, când un Hitler va deporta milioane de pinguini din pluş în vagoane insalubre, când CD-urile cu Dansul Pinguinului vor fi arse în plină zi în centrul oraşului, când iubiţii se vor alinta imprudenţi în şoaptă "pinguinul meu mic" şi vor fi daţi în gât de vecini, atunci vor şti că Nietzsche-le la faza asta am fost eu.

joi, 20 mai 2010

Ritualul castrării


Ieri, adolescentul Marcel Hoară a marcat împlinirea a 18 ani de viaţă printr-un ritual specific. Triburile de pe teritoriul României - ne spun antropologii - obişnuiesc să practice castrarea tinerilor în pieţe publice pentru a reprezenta simbolic rolul pe care aceştia îl vor avea în comunitatea tribală.

Organizaţia Salvaţi România, prin cele 2 filiale locale - Antena 3 şi Realitatea - a participat la performarea ritualului, alături de câteva echipe de antropologi, sociologi, psihologi, bucătari, muzicieni şi chirurgi.

Obiceiul a devenit cunoscut odată cu relatările unor turişti care au asistat la un astfel de eveniment. Deşi de neconceput pentru lumea civilizată, aceste acţiuni cu un puternic caracter simbolic par a fi consfinţite şi validate de comunitatea locală. Tinerii supuşi procedurilor de emasculare îşi acceptă destinul şi îşi iau în serios viitorul statut în cadrul comunităţii.

Cazurile cunoscute şi monitorizate, denumite în literatura de specialitate după numele tinerilor castraţi - Cazul Stolo, Cazul Boc, Cazul Geoană - au demonstrat că subiecţii participă de bună voie la ritual.

Sociologii arată că procesul de selecţie (faptul că nu toţi tinerii sunt eligibili) face ca acest procedeu dureros şi umilitor să se transforme într-unul pozitiv, fiind privit ca o recompensă, ca titlu de glorie de către subiect.

Psihologii spun că suferinţa genitală devine martiriu. Imposibilitatea perpetuării se metamorfozează într-un sentiment de unicitate.

Bucătarii demonstrază şi ei că gestul de a arunca în tânăr cu ouă, apă şi făină simbolizează dorinţa comunităţii de a-l modela, ca pe o cocă, după gustul ei.

Muzicienii au atras atenţia asupra ritmurilor (grupate de specialişti sub denumirea de Pinguinul) care au acompaniat ritualul. Castrarea se dovedeşte a fi un eveniment pozitiv, desfăşurându-se într-o cadenţă care transmite optimism.

În fine, chirurgii sugerează că masculinitatea nu stă, decât fizic, în testicule.


Îi urăm şi noi tânărului Hoară, proaspăt castrat, un simbolic "Să fie într-un ceas bun!"

marți, 18 mai 2010

Petrovcentrism (Micile bucurii ale vieţii 2)


Cu petul de 2 litri de Timişoreana-n stânga şi-n dreapta cu halba marca Ursus, furată de I. de pe Piezişă în minunata noastră studenţie, m-am aşezat la birou pregătit pentru o delicioasă beţie on line. Facebook, twitter, forumuri, bloguri… toate dejecţiile virtuale au intrat pe poarta deschisă a sufletului meu cald. Hei, hei, suflet fără chei… de pulă să mă iei!

Winampul a pus Where is my mind, The Pixies.

Vrând să dau gata a doua halba am ridicat-o deasupra capului şi am lăsat să se scurgă ultimele picături galbene amestecate cu spumă albă direct în gâtul meu cu privirea fixată în fundul translucid al halbei prin care se vedea cerul ca o reflexie de pişat îngheţat, eu având biroul la geam. O dulce ameţeală m-a cuprins de la bere şi/sau de la poziţia capului lăsat mult pe spate şi am simtit că toată lumea se învârte în jurul meu, pentru câteva clipe rămânând blocat, cu ochii pe fundul halbei ridicate, ca un meteorit parcat într-un crater. Magic! Am fost şi io buricul pământului până la ultima picătură.

luni, 17 mai 2010

Senzaţional: Petrov vă spune adevărul despre femei!


Adevărul despre femei e că toate vor să se mărite. C-o singură excepţie: alea care-s deja măritate. Acesta este adevărul despre femei.

sâmbătă, 15 mai 2010

Tremur

de Vuk

Ora 23:25 . Stare de sevraj. Intru în primul magazin deschis şi cer disperată un pachet de ţigări lights şi o brichetă. Vânzătoarea extrem de amabilă întreabă :
- Bricheta să fie albă?
- Doamnă, eu fumez light, da' nu-mi aprind light. Da-ţi-mi una roşie să-mi aprind forte!

Primesc pachetul light şi o brichetă roşie pe care scrie Top Light 69. Am intrat în altă stare de sevraj. Stare de nervi light.

vineri, 14 mai 2010

Ecce pula mea!


M-a întrebat cineva dacă merg la concerte. Nu mai merg. Nici nu-mi place să călătoresc. Ies în oraş ca-ntr-un parc de distracţii. Mi se întâmplă la o ieşire atâtea lucruri câte li se întâmplă colegilor mei într-un an întreg. N-am nevoie să merg nicăieri să mă distrez. Distracţia e acolo unde-s eu, când vreau eu şi dacă vreau eu. Distracţia nu se găseşte cu harta. Distracţia sunt eu. Ar trebui să fiu trecut la obiective turistice. Vi se pare c-aţi înteles, aşa-i? Aţi înteles cât am vrut eu, adică fix pula.

(Acest post a fost scris pentru concursul de PA organizat de Trilema.)



joi, 13 mai 2010

Rezultatele testului psihologic




Nu vă lăsaţi influenţaţi de aparentul echilibru. Ceea ce ne dezvăluie subiectul este, de fapt, un accentuat fixism şi un egoism peste limita normală (a se observa încadrarea într-o formă fixă - grătarul). Studii recente au demonstrat că indivizii egoişti mănâncă mai mult, de unde şi reprezentarea sub formă de hrană a oii în acest caz. Se observă, de asemenea, tendinţa de a nu trata problemele frontal, direct, ci de a le transforma şi diviza, astfel încât ele să poată fi "pasate" către şi împărţite cu ceilalţi. Subiectul recurge astfel la un transfer al responsabilităţii (micii) către persoanele din jur. Tendinţa de simplificare a vieţii (linii şi forme geometrice simple în desen), precum şi cea de eludare a problemelor (preparat în loc de oaie) descriu un individ leneş. Prin sugerarea ritualului de preparare a micilor, care necesită o activitate repetitivă de întoarcere a lor când pe o parte, când pe cealaltă, subiectul se descrie ca fiind tributar tabieturilor, precum şi activităţilor care implică repetitivitate, din desfăşurarea cărora obţine satisfacţie (ciclism, blogging). Cromatica aleasă desemnează latura aproape malefică (665) a subiectului nostru, iar forma desenului - latura sa rudimentară (Gigel). În fine, prin sugerarea gustului şi a mirosului, subiectul dovedeşte o înclinaţie pentru plăcerile care exced limitele normalului, deci pentru viciu. Nu ar fi exclus ca subiectul să fie beţiv.

Ostap



Opţiunea subiectului pentru o oaie artificială dezvăluie un individ introvertit, timid, care are tendinţa de a afişa o mască în relaţiile cu semenii. Desenul este structurat în 2 părţi, una care defineşte adevărata personalitate a subiectului (partea superioară în desen) şi una care defineşte relaţia sa cu lumea (partea inferioară în desen). Avem de-a face, aşadar, cu un subiect predispus la psihoze, depresii şi pierderi temporare ala sinelui, care însă dă impresia că ar putea fi capabil să echilibreze persoana cu personna. Utilizarea non-culorilor pentru oaie indică o problemă emoţională, iar imaginea ludică a oii indică un comportament dezorganizat, tendinţa către indisciplină, neacceptarea autorităţii. Alegerea unui program tehnic dificil pentru a construi un desen simplu întăreşte ideea de dihotomie de care aminteam, demonstrând faptul că subiectul este un om al extremelor. Impresia de infantilism este una falsă, instabilitatea fiind adevărata latură a personalităţii subiectului. De asemenea, golul din zona inimii în desen dezvăluie serioase probleme afective, mascate de un comportament complex (a se observa multitudinea formelor geometrice) şi refulate printr-un mod de viaţă haotic (a se remarca forma neregulată a corpului oii). Partea superioară a desenului arată o predispoziţie spre manierism. Şi în acest caz, este foarte probabil ca subiectul să aibă o serioasă problemă cu alcoolul.


Vlad



Iată un caz clasic de depresie şi lipsă de încredere în sine. Această stare a subiectului nu este, aşa cum s-ar putea crede, un rezultat al conjuncturii de moment, ci, dimpotrivă, subiectul va declanşa, prin comportamentul său submisiv, conjuncturi nefavorabile. Complexitatea oii versus reprezentarea rudimentară a umanului în desen indică incapacitatea subiectului de a se adapta, acesta făcând eforturi mari de a se poziţiona în societate. Culoarea aleasă în desen evidenţiază viziunea pesimistă asupra vieţii, iar punctele albe aşezate arbitrar, dar concentrate pe o porţiune extrem de mică în partea superioară desemnează modalitatea prin care subiectul încearcă să-şi refuleze frustrările (cel mai probabil, acesta apelează la substituţi de genul tatuajelor sau piercingurilor).

miercuri, 12 mai 2010

Clitoricid

Pornind de la o discuţie cu Cemah pe marginea www.clitoraid.org, un site care a creat ceva controverse în unele medii academice, am zis că trebuie să ne implicăm şi noi proactiv.

După celebrele monoloage ale vaginului, de ce n-am întregi, şi la nivel artistic, aparatul genital femeiesc cu un jurnal al clitorisului?


Jurnalul clitorisului

Dragă Mjurny,

Azi m-am trezit devreme. Sunt revoltat! Urlu! Dar nimeni nu mă aude. E atât de întuneric în jurul meu... Mă zbat ca un apucat degeaba. Şi nu mai am nici o speranţă. Andreea Marin nu mai vine azi în satul nostru.

Aşteptarea mă înnebuneşte. Mblanche a hotărât, în sfârşit, să strângă găinaţul ăla de pe jos pentru micul dejun şi am reuşit să mă uit, aşa, de sub cur, la ce mi se pregăteşte. O să fie măcel. Cineva a furat căcatul ăla de ascuţit cuţitu.

De-aş putea să mă sinucid, să mă stric cumva, să mă infectez şi să cad. Nu vreau să le dau satisfacţia să mă taie ei. Dar nu pot!

Dacă aş fi ajuns în Rai, m-aş fi căsătorit cu un prepuţ de evreu. Dar ei or să mă pună în gheaţă şi-o să fiu traficat în America, unde mă vor coase la o altă africană. Eu o vreau pe Mblanche a mea! Sau, măcar, vreau să emigrez de-adevăratelea!

Am transpirat, cred că o să leşin… Ah, ceva rece, ce bine!

:::::::::::::::::::::::::::::::::

Scriu aici cu litere de sânge: acum sunt un org… un organ… un orfan, adoptaţi-mă!

luni, 10 mai 2010

Nervi de primăvara


- găina cu coafură de găina, Ana Maria Prodan, această cotcodăcitoare atotştiutoare şi ubicuă; şi din cauza ei nu mă mai uit la tv;
- pizdele proaste care umblă cu pungi de hârtie pătrate sau dreptunghiulare de la Zara sau alte firme de firmă pe post de poşetă;
- pulele proaste, ciudaţii aparent normali, din capul cărora răsare brusc o şuviţucă împletită, o codiţă ca de şobolan, cum se făceau pe vremuri la Sighişoara; manca-mi-aţi pula de scamatori hipsteri vopsiţi!
- munca, munca, munca, oribila muncă ce m-a ales;
- poliţia primăriei şi gardienii publici, aceşti inutili în formă de uniformă, amendatori de vanzători de seminţe, flori şi porumb;
- băgătorii de seamă tot mai mulţi, care simt nevoia să comunice direct cu pula mea
- ................................................

Vreau să-mi pun fruntea pe o fereastră rece de tren.

duminică, 9 mai 2010

sâmbătă, 8 mai 2010

Test psihologic

Invitatul nostru special de astăzi - psihologul de origine franceză Le Petit Prince - propune cititorilor acestui blog, în exclusivitate, un nou test psihologic proiectiv. Iată-l:


Desenează-mi o oaie.

Dr. Prince, Le Petit, mic psiholog, Cabinetul Mic Gegăr


Aşteptăm desenele voastre (semnate) pentru interpretare la adresa de e-mail: milf.petrov@gmail.com. Rezultatele vor fi publicate într-o postare pe blog, la începutul săptămânii viitoare.

vineri, 7 mai 2010

Old school

A trecut azi pe la mine un fost coleg de serviciu. Are în jur de 60 de ani şi e unul din cei mai mucaliţi oameni pe care-i cunosc. După ce ne-am pus la curent cu ultimele noutăţi, am vorbit, evident, despre criza pulii şi despre cât caştigam mai demult. Ajungând la anul 2008 (cand el deja se mutase de la noi) mi-a zis:

- Crede-ma, Petroave, că am pus într-un cont de economii 150 de milioane în anul ăla. Şi asta FSN!
- Cum pula mea FSN?
- Fără ştirea nevesti-mii!

joi, 6 mai 2010

Femeia şi scula

Pe uşa din faţă a băncii intră un comis voiajor îmbrăcat cu un frumos pulover de lână pe cap. Dornic să-şi vândă şi ultimul produs - o cochetă şurubelniţă roşie - acesta se apropie de casieră şi o abordă politicos:
- Şuuu-ruuu-belniţe de vânzare avem! Bună ziua.
- Bună ziua. Vai, dar ce şurubelniţă drăguţă aveţi! Zice casiera de la bancă, încântată de culoarea roşie a obiectului. Clipi des din cauza miopiei avansate.
- Doriţi? E de vânzare! Răspunde comis voiajorul şi o apropie mai mult de ochii femeii, simţind că aceasta avea s-o cumpere şi excluzând varianta exclamaţiei din complezenţă. Se grăbea. Îşi înfofolise capul cam gros pentru temperatura condiţionată la 24 de grade din bancă.
- Mmm, e drăguţă… Nu ştiu ce să zic… Iar o să mă certe soţul că am cumpărat nimicuri. Dar pare utilă…
- Doamnă, e de cea mai bună calitate! E şi multifuncţională, vă şi puteţi apăra cu ea în caz că vrea să vă violeze cineva. Dacă vreţi, vă fac şi o demonstraţie. Şi se agită cu şurubelniţa spre femeie pentru exemplificare.
- M-aţi convins, m-aţi convins, zise aceasta uşor amuzată, uşor îngrijorată de gândul violului. Cum vă plătesc, că am şi lei şi valută?
- Ambele, zise comis voiajorul puţin iritat de căldura tot mai mare, din ce în ce mai nerăbdător să iasă la aer.
Femeia luă un xanax din cutia pe care o ţinea mereu lângă calculator. Suferea frecvent de atacuri de panică declanşate de cele mai minore lucruri. Ba chiar fusese penalizată în câteva rânduri pentru acţionarea butonului de panică în astfel de crize. Până să se obişnuiască ea cu obiceiurile filialei, crezuse sincer că butonul care purta numele bolii ei fusese instalat special pentru aşa ceva. Abia când s-a trezit cu echipajele BGS înarmate şi cu opriri considerabile din salariu a înţeles că nu trebuia să mai apese vreodată acel buton. Aşa că se reprofilase pe xanax, pe care-l dădu pe gât şi acum.
- Ok, zise ea. Cât?
- Ah, v-o las ieftin. Daţi-mi numai cât aveţi dumneavoastră acolo. Uitaţi, puneţi-i aici.
- Vaaaaaaaiii, ce plasă interesantă aveţi, roşie! Vă place roşul, văd. Puţini bărbaţi au curajul să recunoască, să ştiţi.
- Da, e plasa mea norocoasă. Nu mă despart niciodată de ea.
- Gata, zise casiera zâmbind şi i-o înapoie cu plata.
După o secunda de tăcere, femeia găsi de cuviinţă să ridice timid din sprâncene şi să-l întrebe din ochi pe comis voiajor despre şurubelniţa EI. Acesta, tot mai nestăpânit din cauza puloverului din lână care-i încingea capul şi care-i provoca mâncărimi insuportabile, se evaporă ştiinţifico-fantastic din bancă. Cu tot cu mica sculă proaspăt cumpărată de casieră. Atac de panica violent. În starea îngrozitoare în care se afla, păgubita de şurubelniţă uită de restricţia autoimpusă şi apăsă butonul.

Băieţii din echipa BGS, precum şi directorul băncii se dovediră a fi nişte insensibili materialişti, părând mai degrabă preocupaţi de lipsa de simţ practic a funcţionarei care habar n-avea de preţul corect al unei şurubelniţe decât de faptul că rămăsese fără obiectul cumpărat.

marți, 4 mai 2010

Mă-ntorc la tine iar şi iar, mare albastră... (Micile bucurii ale vieţii 1)


Am plecat spre oficiu să spăl şi să curăţ 3 castraveţi. De lene, m-am oprit la baie, că era mai aproape de biroul meu. Am început să tai capetele castraveţilor. S-a întâmplat ceva incredibil. Mirosul de castraveţi tăiaţi combinat cu mirosul de WC dă un miros care seamană perfect cu briza mării. Probabil aroma proaspătă şi tare de castravete se combină cu sarea din pişat. Pentru 5 secunde am fost fericit. Muie memorie senzorială!

luni, 3 mai 2010

Transformatorii

Mereu am râs de programatori. Clujul e tot mai plin de ochelariştii aştia roacheri, care încearcă să agaţe femei bete la adăpostul întunericului din Janis Pub şi alte hrube. Singurul lucru demn de menţionat despre personajele astea de carton e că au un salariu decent. Iată însă că o noua categorie şi mai amuzantă şi-a făcut aparitia: transformatorii, după cum foarte bine i-a numit Mo.


Când un programator sau alt incult mediocru, frecventator de baruri cu specific hipsteresc, rocheresc, eco sau alt căcat interesant plin de interesanţi constată că există tot mai multe pizde bune abordabile doar sau mai ales la nivel cultural, începe să fie scormonit de dorinţa de a cunoaşte, de a înţelege, de a şti, de a cunoaşte întru pizdă, de a deveni întru fiinţă, de a fi ambalat cultural. Şi atunci ce face omul? Îşi cumpără ochelari de citit(or), dacă n-are deja, cum e cazul programatorilor, îşi cumpără cărţi, se apucă de muzică clasica, jazz sau alte labe interesante. Mai precis face un salt de la Scufiţa Roşie sau Capra cu 3 iezi la literatură grea sau chiar filosofie. Daca înainte era doar un cocalar hipster banal, acuma brusc omul nu vorbeşte decât de cărţi, de autori, de idei, de pula lui groasă ca paiul. Din păcate pentru ei, personajele astea, transformatorii aştia, nu realizează cât de ridicoli sunt în ochii oamenilor inteligenţi cum sunt eu. Nu puteţi sări peste Marele Canion, papagalilor lentilizaţi! Sunteţi la fel de uşor de citit ca pizda care făcea reclamă la Always îmbrăcată în tampon Always roz-albastru.


sâmbătă, 1 mai 2010

Teddy M.D.

Ca toţi bărbaţii în uniformă, medicii doctori sanitari sunt sexy. Îmi plac şi cei cu halate albe, şi cei cu halate bleu, şi cei cu halate verzi. Cu stetoscop şi fără. Cu verighetă şi fără. Celebri sau nu. Bogaţi sau nu încă. De gardă. La urgenţe sau pe secţie. Viaţa e mai dramatică alături de ei. Mai ales dacă au baston. Dar chiar şi dacă n-au. Dacă au, de exemplu, burtă, tot dramatică rămâne viaţa. Şi complicată. O nebunie. Şi când se uită profesionist la tine, sunt mai sexy decât orice Yul Brinner. O reţetă poate fi uneori mai kinky decât un certificat de căsătorie. Şi la fel de greu de procurat. Şi putem continua.

Pentru cititoarele noastre care-şi muşcă buzele de dorinţă în aceste momente (sau măcar pentru mine), dar şi pentru cititorii care vor să fie pe placul femeilor şi nu ştiu cum, iată un adevărat exemplu de medic doctor sanitar: