Cică n-am

M-am tot lovit în ultima perioadă de o interdicţie absolut cretină: n-am voie să zic "(în) pula mea". Da' de ce? întreb eu, intuind feminin o discuţie stupidă despre bine şi rău, frumos şi urât. Plictisită de scârboşeniile astea despre care ai crede, naiv, că nu mai pot fi subiecte de conversaţie după primii 7 ani de viaţă, eram pregătită să dau replica salvatoare "sugi". Pentru o pocăială hard core, aveam pregătit un "sugi pula la puterea infinit ori infinit". Când colo, ce să vezi? N-ai voie în plm să zici în plm că tu n-ai pulă!! Mă piş pe ea de intuiţie feminină, că asta n-a intuit-o. Şi mă piş si pe Neti care e o pizdă farsoare şi eronată şi bate câmpii despre capacităţile mele extrasenzoriale. Muie Neti, dracu te mai crede!

Cum adică, mă? De-aia n-am eu voie să zic? Păi bine, mă, aşa nici "futu-ţi dumnezeu' mă-tii" n-are voie nimeni să zică, fiindcă dumnezeu a murit. Adică nu mai e. Orice om modern ştie asta, în pula mea.

Pot să bag un "deci"? Că urmează o concluzie de viaţă. Deci, credeam că nu există ceva mai stupid şi mai retard şi mai greţos decât blabla-urile moralizatoare. Când eram mică şi astea nu mai aveau efect, că mă plictiseam şi începeam să cânt în mijlocul lecţiei de educaţie, ai mei inventaseră un captatio perfect, la care puneam botu' imediat: "Ţie ţi-ar plăcea dacă ar veni un uriaş şi ţi-ar face/zice..." de obicei ce făcusem sau zisesem rău. Uriaşul ăla era cel mai tare profesor de bune maniere. Ei, argumentul ăsta cu pula mea lipsă, care, ea, aşa în contumacie, îmi interzice să folosesc expresia, e mai stupid chiar şi decât uriaşul ăla. Mai ales că nu mai am demult 7 ani.

De când are "pula mea" legătură cu pula? Ca parte anatomică, zic. Îşi imaginează cineva vreodată când aude "mai du-te-n plm" că merge, aşa, cu paşi mărunţi ca de gheişă, spre un loc de pedeapsă, cum ar fi colţul camerei, unde îl aşteaptă pula ăluia de i-a zis şi se tupilează vinovat în ea? Vizualizează cineva normal la cap, în zilele noastre, pula interlocutorului în timp ce discută cu el? Condiţionează cumva anatomia (în situaţii neerotice) vocabularul?

Cum să mi se interzică mie şi nu lu' Despot! A auzit cineva vreun "în plm" mai dubios şi mai nelalocul lui decât ăla celebru al satanistului de la Viţa de vie? Că, eu una, n-am mai întâlnit ceva mai nefiresc şi mai penibil. Cred că mi se părea mai acceptabilă o scenă cu Despot purtând o coroniţă din năsturaşi şi moţul curcanului, alergând în reluare desculţ prin ploaie. Şi ăsta are pulă, na. Cred că şi Solcanu zice mai viril "la naiba". Acel "3 în plm" îţi dă impresia că parcă îi intrase un greier în pizdă, sau că duşmanul lui imaginar îl ciupea de sfârcuri. Şi ăsta are pulă, insist.

Atemporal

de CEMAH


De când eram mic am vrut să dau la muie. Cum nu credeam în Moş Crăciun, nu credeam nici în Muie prea mult. Oh, tu, gură feminină, mecanism de supt pula, când te voi găsi sub brad? Stăteam cu ochii lipiţi de geam an de an şi aşteptam să cresc mare să primesc acest cadou matur pe care nu poţi să-l simulezi nicicum prin labă. Asta e drama muiei, e greu de falsificat. Poţi să te mulţumeşti cu Adibao în loc de Adidas, cu Mike în loc de Nike, dar cu Nu-e în loc de Muie nu poţi să te obişnuieşti.

Însă anu ăsta, Moş Crăciun a existat şi pt mine. În sensul simbolic, nu a fost chiar moşu cu muia la propriu. În fine. Am sărbătorit fericiţi!

Crăciun fericit tuturor !

Dacă te uiţi atent, te vezi?

Săptămâna trecută la căcatul lui Măruţă a fost sosia oficială (?!) a lui Michael Jackson. Adică o formă de viaţă numită Earnest Valentino. Nu m-am putut decide care e mai urât: Valentino sau Jackson. Totuşi ăstuia nu-i pică nasul încă. A făcut un playback lasciv. Am stat şi m-am gândit: ce pula mea de viaţă e asta? Să copiezi pe cineva şi să-ţi faci o meserie din asta. Dar nu numai că copiezi, că asta n-ar fi cine ştie ce că te poţi duce acasă şi-ţi dai masca jos. Nu, îţi mai şi faci nu stiu câte operaţii estetice. Deci îl copiezi zi şi noapte. Probabil căcatul ăsta câştigă ceva bani din asta, dar cât pula mea poate să câştige? La cât efort a investit nu cred că-i cine ştie ce. Desigur e foarte posibil să fie dereglat la căpuşor.

După aia m-am gândit mai bine. Majoritatea oamenilor îs ca pula ăla, îs nişte copii de carton ale părinţilor, ale altora din jurul lor, ale dracu ştie cui, ale modelelor sociale general acceptate. Da, majoritatea arată pe interior ca pula ăsta, ca maţu’ ăsta trist cârlionţat. O oglindă ca alea din filmele cu vampiri ar arăta adevărată natura a majorităţii, adică această poză. Măcar pula ăsta şi-a făcut o meserie din natura lui de caricatură. Face ce ştie mai bine şi are succes. E în deplin acord cu natura lui chinuită. Un exemplu de urmat pentru voi toţi.

Elita

Voi, ăştia care aveţi iluzia că parfumul Chanel absoarbe transpiraţia cu miros de ceapă călita, aflaţi că o discuţie despre Murakami nu vă împrospătează respiraţia. Schimbaţi numai vechiul iz de căcat cu unul de balegă bio.

Voi, ăştia, virginii, care vorbiţi de futaiuri fantastice şi violuri crude cu autenticitatea cu care Andreea Marin vorbeşte de caritate. Nu, albuşul de ou nu e spermă, râmele din jeleu nu-s pule şi ghemele de mohair ale bunicii nu sunt coaie păroase.

Voi, ăştia care trăiţi în baloanele voastre de săpun de casă, în interiorul cărora staţi savant picior peste picior şi cu 2 degete la tâmplă, mirosind o floare de băşina porcului şi vă lăsaţi purtaţi de vânt spre Garantat 100%. Neprihăniţilor din cauză că nu vă vrea nimeni!

Voi, ăştia care aţi aflat că nu e elitist să te uiţi la OTV, pentru că acolo e caca şi buba. Or, voi aveţi cururile numai fiindcă altfel n-ar sta blugii ca lumea, iar pielea voastră n-a văzut pată niciodată fiindcă voi mâncaţi sănătos. Aia nu e lumea voastră, aia e lumea celor care nu vor respect. Acolo nu-i umor, pentru că nu se hlizeşte nimeni din public. Umorul e atunci când scrie pe cutie că e. Ce-a vrut autorul să ne transmită prin acest text? Autorul a vrut să ne facă să râdem. Excelent Huidu, ai înţeles textele lui Găinuşă şi primeşti cadou un rât! Dar ce-au vrut divertişii să exprime când au apărut pe ecran? Ei au vrut să exprime umor bun. Perfect, îţi oferim un CD cu Monica Anghel!

Voi, ăştia cu vieţi metrosexuale, care vă duceţi sufletul la spa şi mintea la stilist, care vă epilaţi scările de valori în cafenele eco. Desigur, sexul e necesar, dar orgasmul ordinar rezultat dintr-o acţiune care nu implică judecăţi de valoare nu se compară cu un tablou de Basquiat. Aşa-i? Bravo, aţi căştigat o excursie la Păltiniş din partea sponsorului nostru, dl. Liiceanu!

Voi, ăştia, categoria Andrieş, care v-aţi cocoţat în Turnul de Fildeş şi vă împletiţi cosiţele ca Rapunzel (bine, aia era obligată) în aerul rarefiat de la cota un milion şi ceva. V-aţi educat să inspiraţi propriile băşini ca să supravieţuiţi. Da, jos aici, la minus un milion şi ceva, e război greu. Dacii încă se bat cu romanii, iar pe Dochia o violează nici ea nu mai ştie deja a câta legiune. Credeţi că fac mişto? Nu, când rândurile acestea vor ajunge la dumneavoastră, mai mult ca sigur că informaţia va fi actuală, pentru că Terra îşi va fi revenit după dezastrul nuclear, glaciaţiuni, dinozauri şi va fi ajuns iar la războaiele de cucerire.

Voi, ăştia care vă spuneţi "noi, ăştia" şi vă urcaţi într-un lift care urca-n jos.

White power

Mi-am proptit bicicleta de-un gard de beton şi am aşteptat sosirea autobuzului. Senin de iunie. Două ţigănci cu doi puradei s-au apropiat. Au crezut că-s şofer în pula mea. Stăteam lângă microbuzul de Târgu Jiu. M-au întrebat ceva de bilet. Am dat din umeri.

Unul din puradei avea pe cap o căciulă albă, imitaţie proastă de blană, parcă era bomboană Rafaello. Mâzgălit pe faţă. Sandale negre, un ciorap roz, celălalt albastru închis. Pantaloni bej cu fermoar în partea de jos. Bluzucă roz, cu vestă albă peste ea. În mână o suzetă pe care o tot îndesa. În nas! Ţiganii îs din alt film să-mi bag pula!

Apoi a venit câinele. Lăţos, jegos, laţe tip dreaduri, plin de paraziţi cu siguranţă, căci se scărpina non stop. Piele şi os. Alb murdar. Cum vedea pe câte unu cu mancare se gudura pe lângă el dând din coada oribilă. S-a proptit pe picioarele din spate la vreo 8-9 m în faţa mea şi-a futut o diaree la fel de puturoasă ca viaţa lui de rastadog. M-am cărat imediat intoxicat, suspect de hepatită. Venise şi autobuzul aşteptat, tocmai la fix.

Petrov! Îmi pare bine!

Viaţa mea în Cluj a fost mereu strâns legată de barurile unde se putea dansa pe care le-am frecventat. Music Pub: 1999-2005. La Gazette, Fire: 2006 şi 2007. Janis Pub: 2007 – prezent.

Deci prin 2006 umblam io prin Gazette. La fel ca acum (căci acuma s-a mutat de pe Clinicilor pe Turzii) era o bombă neîncăpătoare plină de hipsteri emoţionaţi electronici, de dnb şi de fum gros. Însă n-aveam unde dracu să mă duc, aşa că adesea ajungeam în spelunca asta cu pretenţii de avangardă muzicală. Dansam, după multe beri, printre copii cu vârste între 15 şi 30 de ani care mă călcau pe nervi şi pe picioare. Aici mi-am pierdut celebrul inel cu Mickey Mouse, din cauza unei unguroaice penale.

Într-o seară am băut mult, foarte mult chiar. Aveam pe mine nişte pantaloni mai lărguţi T. Porter, proaspăt luaţi de la second, cu buzunarele cam coapte. Pe la 4 a.m., terminat complet din cauza fumului din cămăruţele de la Gazette, am pornit spre taxi. Am coborât în faţa blocului, am intrat încrezător. Stăteam pe vremea aia la etajul doi al blocului. Din cauza oboselii şi băuturii, n-am reuşit să urc decât până la etajul 1. Iar uşa acelui apartament de la etajul unu semăna perfect cu uşa mea. Am băgat cheia în uşă foarte firesc, am constatat că nu se deschide. Nu m-am descurajat, întrucât ştiam că yala mea e cu probleme. Totuşi, după vreo 5 minute, m-am gândit că mai bine ar fi să bat la uşă să-mi deschidă colegii de apartament.

La început am bătut normal, apoi mai tare. Cu pumnii. Apoi cu picioarele. “Fută-vă Dumnezo, deschideţi usa!”. În mod repetat. Dupa vreo 20 min, se deschide timid uşa, lumina năvăleşte în scara blocului, iar eu zăresc patru feţe speriate în cadrul uşii. Da, chiar ei erau, vecinii unguri de sub mine, chiriaşi şi ei, pe care nu-i salutam niciodată. “Îmi cer mii de scuze!!!” am zis râzând. Apoi mi s-a tăiat filmul.

A doua zi când m-am trezit am constatat că pula telefon. Buzunarul de la pantalonii cei noi se rupsese. M-am apucat să sun de pe fix, în speranţa că o sa raspundă cineva. Curios, suna, da’ nu răspundea nimeni. M-am îmbrăcat, m-am dus la Gazette. Acolo oamenii găsiseră şapte telefoane, da’ nici unul nu era al meu.

M-am întors acasă, m-am apucat să fac ceva de mâncare. Mi-am adus aminte de vecinii de jos, voiam să merg să-mi cer scuze, dar mi-era ruşine. Pe la 6 p.m. bate cineva la uşă. Cel mai impunător vecin dintre ăia de jos m-a salutat circumspect. Se uita la mine ca la un drogat. Mi-am cerut scuze. I-am zis că o să am grijă să nu se mai repete. Se pare că m-a crezut, deoarece a dus mâna la buzunar. A scos de-acolo un buletin. Mi l-a dat, era al meu. Pula mea, nici azi nu ştiu cum a ajuns la el. Am derulat tot felul de scenarii... De atunci, însă, toţi ăia patru m-au salutat cu respect.

Telefonul l-am recuperat de la vecinul de la 4, i-am dat o sticlă de vin alb.

Dumnezeul beţivilor există şi funcţionează. Uneori.

Am presărat în jurul tău culori...

O sferă gelatinoasă conţinând alte sfere mai mici din cauciuc, în culori vii: roşu, galben , albastru, roz ... şi în mijloc o bilă cu ceva mecanism electronic. Consistenţă moale, plăcută la atingere, de ţâţă cu silicon. Prin apăsare se aprinde şi luminează în culori vii, fosforescente, ca un glob de discotecă. Seamănă cu cea din imagine, încercuită cu roşu, doar că are sfere în interior.

- Pentru ce pula mea e asta? (o strâng în pumn încântat ca un retard de luminile alea)
- E pentru orbi. O folosim ca jucărie pentru copiii orbi. Orbii pot să sesizeze unele modificări de lumină, de frecvenţă... Când sfera lumineaza în diverse culori, ei percep chestia asta şi se bucură.
- Ceva mai deprimant n-am vazut, să-mi bag pula!

Limba moldovă

Petrov: ia ce scrie Dxxxxxxxxx pe twitter
Petrov: Dxxxxxxxxxxxxx: “Neata sunt singurul care a tras un zimbet cind a vazut ca afara chiar adie vintul? biiiineee ...”
Petrov: o tras un zambet cand adie vantu
Petrov: nici daca ma straduiam
Milf: doamne maica domnului
Petrov: nu reuseam sa scriu as aceva
Petrov: de mare exceptie
Milf: am tras un zambet
Milf: =))
Petrov: =))
Petrov: astia din republica moldova
Petrov: nicicum nu pricep cum e cu limba romana
Milf: da, ma
Milf: incredibil
Milf: mai degraba invata chinezii
Petrov: chiar n-au simtu asta
Petrov: pe bune
Milf: io am vazut
Milf: chinez vbind excelent
Milf: moldovean niciodata
Petrov: au ceva gresit in cap
Petrov: creca le-au bagat rusii
Milf: cacat
Milf: le-au bagat rusii
Petrov: ceva cipuri ma
Petrov: =))
Milf: nu ma, asa sunt ei
Milf: oricat de greu e de crezut
Milf: nu e vorba de cipuri
..................

Să nu uităm nicicând...

Nu mi-a plăcut niciodată dulceaţa. Dar dacă am urât vreodată ceva şi cu mintea şi cu corpul, aia a fost dulceaţa de trandafiri. De ce-ar amesteca cineva trandafiri cu zahăr? Mi se pare culmea pleonasmului. E ca şi când ai îmbrăca un blecăr în negru, sau ca şi când ai vedea o grasă în haină de blană, sau ca şi când te-ai şterge la cur cu hârtie maro. Şi-n plus, de ce-ai mai sta la cratiţă când ai putea bea direct parfum bulgăresc.

Şi dacă totuşi faci aşa ceva şi te-apuci să găteşti petale, cum dracu să le şi mănânci? Eu mă gândeam că asta ar trebui să fie ceva reţetă pentru bucătăresele plictisite. Ca atunci când desenezi neatent în timp ce vorbeşti la telefon. După ce ai pus receptorul jos, mototoleşti hârtia şi-o arunci. Aşa şi astea, în timp ce creşte cozonacul mai amestecă la trandafiri, apoi, când încep treaba cu adevărat, termină cu joaca florală.

Să admitem că există oameni excentrici care vor s-o ardă romantic şi la nivel intestinal. Sau oameni care ar face orice pentru un blog culinar, un fel de rău necesar, aşa cum e link exchange-ul pentru noi ăştilalţi. Sau chiar babe care preferă să-şi gătească trandafirii din curte numai să nu dea satisfacţie derbedeilor care i-ar fura.

Dar să şi diseminezi asemenea oroare, asta e răutate pură. Dacă tu eşti excentric, bucătar virtual sau babă grădinăreasă şi eu vin în vizită la tine, de ce pizda mă-tii să mă torturezi? Adică eu aduc un cadou decent, o carte, o vodcă, o bomboană, te bag în seamă, îţi fac conversaţie şi tu vrei să mă transformi, ca-n filmele horror, într-un trandafir uriaş! De-aia e, băi, Kafka mare, că el când a zis gândac, a vrut să zică de fapt mai multe, inclusiv trandafir.

Cu ultimele puteri ale raţiunii, înţeleg şi asta, că vrei ca eu să fiu tu. În casă la tine suntem toţi tu. Bine, mă, am băgat în gură, am inventat o pişare şi-am scuipat în veceu. Am revenit, am aprins o ţigară şi-am luat o gură zdravănă de băutură. Dar să ai tu aşa har de martoru' lui iehova şi să-mi dai la plecare, în loc de Turnul de veghere, 3 borcane de petale cu zeamă şi zahăr în dar!?

Aerul umple capul gol

Stau la coadă la cantina studenţească imun la glumele retarde ale studenţilor din noul val. Studenţi cocalari 100%. Haine total greşite, mutre arborând zâmbete tâmpe de microbişti, amatori de formula unu, programatori, sportivi grobieni, reflexe de lănţic de aur la baza gâtului. Parcă aş vrea un sniţel în pula mea. Mă topesc, curg apele pe mine. Se adună între buci, până la coaie nu se opresc. De-abia mă ţin pe picioare. În ditamai cantina sunt deschise două geamuri, aer conditionat din pulă! O bucătăreasa-servitoare ne zoreşte. Poftiţi, poftiţi! Permanentul roşcat iese îndrăzneţ de sub o bonetă făcută parcă dintr-un rest de perdea. Cocalarii glumeţi fac glume legate de aerul condiţionat. Boneta se schimbă brusc la faţă:

“Iar ai deschis geamu’, mă? Închide-l că mă dor spatele!”

Cât pula mea o să mai aud refrenul ăsta? Închide geamul că-i curent în autobuz, închide geamu’ că mă trage curentul, închide uşa că-i curent....

Închideţi voi ochii odată în pula mea!

Suferinţele tânărului, fost viitor inginer, Cornel

Avem un personaj. Aşa că am decis să scriem un text de el. Iată textul lui Ostap:

Ce conspiraţie a sorţii l-a determinat pe Cornel să se oprească la o cafea bună în Croco în dimineaţa aia, nu ar putea să ne spună nici măcar el. Mai sunt vreo două ore bune până să înceapă examenul de la 12. Profesoara de beton nu-i persoana pe care s-o poţi aburi ca pe molâul ăla de prof de metal.

Soarbe din cafeaua bună şi, brusc, îi tresaltă inima de la ţârâitul strident al telefonului public de pe terasă. Ridică receptorul cu sufletul ghem şi cu chipul profesoarei de beton sculptat pe retină. O română stricată se aude in receptor: „Dă-mi, te rog, un băiat negru de pe terasă la telefon!”

Masa lui atinge timid perdeaua invizibilă care desparte trotuarul de terasă. În trecere, o doamnă bună aşează un şerveţel mototolit pe farfurioara de pe care ridicase Cornel ceaşca de cafea pentru o a doua sorbitură. „Doamnă, asta nu e scrumiera, strigă timid Cornel către fundul bine reliefat care se îndepărta bine legănat. „Să-mi sugeţi pula, adăugă şi mai timid, să-mi sugeţi pula!”

La a treia înghiţitură, cafeaua încremeneşte în prăbuşirea ei spre întâlnirea cu sucul gastric şi cu bucata de caş (de la Dej) pe care o mâncase în grabă. În intersecţia din faţa terasei se desfăşoară un conflict armat. În centrul ambuteiajului, Cornel vede clar o mână cu un revolver agitându-se în aer şi aude ameninţări nefireşti pentru un oraş liniştit ca al nostru. Înşfacă rucsăcelul şi o rupe la fugă înspre adăpostul cald al căminului. Studenţesc. În gând i se derulează scenariul pe care l-a născut în momentul când a văzut arma:
Şofer 1: Iţi crăp capul !
Şofer 2, scoţând pistolul: Iţi zbor creierii!
Şofer 1: Du-te mă, în pula mea, că nici nu-i pistol adevărat!
Şofer 2: Ceeeee? Îl vezi pe ăla care bea cafea singur la masă?
Zbang!

Pe o măsuţă din Piaţa Păcii poposeşte o cafea bună abandonată. Ca şi studiile lui Cornel.

Păsările

După o discuţie cu Cemah

Ce poate fi mai rău decât o invazie de lăcuste sau de şobolani? Nu căutaţi răspunsuri complicate de genul dinozauri sau zombi. Răspunsul îl găsim la un fel de Nostradamus - Alfred Hitchcock: ciorile. Invazia ciorilor este înspăimântătoare şi de neoprit. Şi se întâmplă acum!

Vă amintiţi când, printre rândunele şi piţigoi, nici nu le simţeam prezenţa? Vă amintiţi cum, încet încet, au zburat în alte ţări, lăsând la noi numai câteva exemplare, pe care oricum le vedeam cântând paşnic dimpreună cu greierii? Şi chiar dacă mai apăreau câteva prin cartiere mărginaşe, păreau aşa de neajutorate că până şi voi le-aţi aruncat frimituri de pâine?

Ei bine, ciorile au revenit acasă. Acasă la noi. Toate odată. Furioase şi flămânde. Nu se sfiesc să-şi spargă ciocurile în bancomate, în casele de marcat, în casele voastre. Nu le e frică de nimic. De la adăpostul apartamentelor noastre încă încuiate auzim noapte de noapte zeci de croncănituri nervoase, agitate, ameninţătoare.

Hitchock nu ne-a arătat cum să scăpăm de ele. Murim sau fugim.

Viciu sincron

Mo: buna i bautura asta
Mo: ioiioiii
Petrov: futu-ma buna-i bautura
Petrov: =))
Mo: =))
Mo: =))

http://www.alejandro.ro/

Luişi, alehandroi, rafaeli, migheli sau huani le încing întrepicioarele cu pule plasate strategic pe monitor, întăresc mii de perechi de sfârcuri unice, aduc la viaţă insectare întregi printre intestine c-un simplu reply la un comentariu, dau tensiometrele peste cap, dereglează menstruaţii, hipnotizează hormonii şi desenează cu ei inimioare la un refresh, netezesc creiere pe care lipesc apoi postere cu URL-uri, transformă părul ars cu rădăcinile nevopsite în avatare cu bucle perfecte, emancipează zeci de himene timide la un singur post.

Din când în când, însă, traficul le scade brusc o zi - două. Asta se întâmplă când Luişii, alehandroii, rafaelii, mighelii sau huanii din cuvinte sunt înlocuiţi de băieţei firavi sau domni dolofani, exact ca ăia de lângă ele. Nu-i nimic. În zilele următoare traficul se dubează, la fel şi timpul pe site. Din spatele monitorului, realitatea e uitată intensiv prin lectura arhivei.

Harap Alb

Am ieşit de la muncă în soare.

1. Un copil care de-abia învăţase să meargă se bâţâia pe trotuar în faţa mea, uitându-se cruciş ca o pisică saşie tristă şi amuzantă în acelaşi timp, cu ochii de-un albastru extrem de limpede, când la mine când la mă-sa care încerca să-i capteze atenţia pentru a-i face o poză cu telefonul mobil. Când o să creşti, ochii ăia nu vor mai fi amuzanţi.

2. O ţigancă cerşea stând în fund pe beton, c-un picior bronzat contorsionat dezvelit până deasupra genunchiului, luptându-se să-şi smulgă o unghie care atârna în degetul mare al piciorului. Discriminare? Mânca-mi-aţi pula!

3. O studentă pocăită cu batic mov, tricou oliv, fustă în carouri gri cu maro, ciorapi cu dungi orizontale roşii şi negre, bărbie scurtă, nepensată. Clovn metafizic.

I-am luat şi pe ăştia cu mine.

Cuba. Natură moartă

Căldură îngrozitoare, ca de obicei, în Habana. Cu mâinile împreunate în poală şi privirile aiurea, 2 bătrâni, el şi ea, ocupă o treime de bancă deteriorată, dar şi o mare parte a unei inscripţii, scrijelită cu cheia demult de un spirit rebel pe una din scândurile băncii. Nu era greu de ghicit acel VIVA LA REVOLUCION pe care cururile lor mumificate îl sufocaseră parţial, lăsând la lumină numai cele 3 litere din final şi un semn al exclamării.

Ferindu-şi ochii de soarele nimicitor, bătrâna le observă. Fixează literele şi le rosteşte clar, rar, cu o voce încă puternică: I O N. Tace numai câteva secunde, cât să-şi îndepărteze cu limba surplusul de salivă din colţurile gurii. Apoi zâmbeşte maliţios şi, întorcându-se spre bătrân, îşi pune mâna stângă pe mâna lui dreaptă şi-i spune: "lasă dragă, i-am lăsat pe mâini bune".

Pentru un moment, bătrânul pare că zâmbeşte împăcat.

Mi-am văzut şefii în curul gol

Ieri am decis să mă scot din priză şi să mă las de capul meu, să văd ce fac. Spre surprinderea mea, am decis să dorm. Şi-am dormit vreo 12 ore. M-am ales cu asta:

Eram în baia mea, care e foarte mică, în compania tuturor foştilor mei şefi.
Eu stăteam în cadă, în timp ce, în spatele meu, ultimul fost şef mă spăla pe cap. Da' mă spăla ca la coafor - cu masaj, atent să nu-mi strice machiajul.
La chiuvetă, penultimul fost şef se spăla pe dinţi. Am remarcat că folosea periuţa mea, aşa că l-am atenţionat, spunându-i răstit (îmi amintesc perfect) "Cuba libre nu are ulei de măsline! Învaţă întâi alfabetul!". S-a enervat şi-a aruncat periuţa pe jos. Apoi a luat tubul de pastă de dinţi şi l-a golit în timp ce se uita la mine c-o privire răutăcioasă.
Antepenultimul fost şef stătea pe veceu şi se căca (nu înţeleg de unde certitudinea asta, dar ştiam clar că se căca).
În fine, primul fost şef nu făcea nimic. Numai stătea pe vine şi urmărea discuţiile.
Se vorbea despre piaţa imobiliară şi euro.
Ciudat că, deşi toţi în curul gol, nuditatea era asexuată. N-am văzut o pulă tot visul.

M-am trezit relaxată (de la masaj cred).

Noroc la ars

Am vrut să scriu ceva despre poza asta. Am sunat mulţ preteni care să pricep la scris. Degeaba.

Lamisil prezintă moda verii: scafandrul la IGO

Am crezut iniţial că-i o greşeală, un caz izolat, o întâmplare a fiinţei mele când am văzut prima pereche de cizme din cauciuc roz cu motive florale în urmă c-o săptămână în picioarele unei dobitoace. Am impresia că nu e străină de TIFF această întâmplare. Apoi am mai văzut o pereche, albastru deschis cu margarete. Apoi alta şi alta. Această modă adoptată rapid de multe proaste nu a putut să prolifereze decât vara, când, evident, pe lângă faptul că e oribilă, n-are nici o utilitate. În schimb cizmele de genul ăsta sunt cu siguranţă nişte pepiniere pentru celebra ciupercă a piciorului, generatoare de încasări crescute la Lamisil. Cine dracu intră în asemenea cizme? Răspunsul e simplu: nişte obiele! După cum merg treburile, e chestiune de săptămâni până când Hipsterland se va umple de aceste oribilităţi grosolane puturoase. Cât de erotic trebuie să fie să descalţi o femeie cu cizme de cauciuc!

În altă ordine de idei, acuma ştiu ce-aş putea purta la întâlnirea cu superdiva Lorena Lupu: cizmele mele negre de cauciuc pescăreşti pe care o să trag cu pensula 3-4 pule roz! Va fi bine!

12 scaune (o zi din viaţa lu' Milf)

Ieri am ieşit de 12 ori. De 3 ori din casă, de 2 ori de pe mess, de 3 ori câştigătoare împotriva calculatorului, o dată din joc, de 2 ori la geam şi o dată din cadă.

(Dacă aş fi dat vreun examen, sigur m-ar fi trecut, că-s deşteaptă şi în formă.)

Dacă tot am avut chef de ieşit, am zis să-i fac o vizită (neanunţată) lui Paul, dar am făcut căcatu' praf. Nu era acasă şi m-am văzut nevoită să fac drumul înapoi jumate de Bucureşti. Am ajuns greu, din cauza unor crampe. Musculare.

Acasă, nervoasă din cauza lui Paul, m-am apucat să frec buda (că aşa fac eu când am draci). După ce m-am calmat, am băgat un X şi 0 cu calculatorul. Pe care l-am bătut. Un joc de rahat, prea simplu. Apoi m-am uitat pe geam la ploaie (ce vreme căcăcioasă!).

Pe messenger nimeni. Interesant. Mă mai uit la statusuri şi găsesc unul "Good shit".

Ziua e pe sfârşite. (Timpul trece repede când te iei cu treaba). Epuizată, merg să-mi fac un duş. Dau drumul, apa maro. O las să curgă cât fumez o ţigară. Îşi revine, termin repede, mă şterg şi mă bag în pijamaua cu ursuleţi.

Adorm pe burtă (ca de obicei).