sâmbătă, 30 octombrie 2010

Dovezi că nu există Dumnezeu: 1. Femeia urâtă


Azi vom vorbi puţin despre femeia urâtă. Puţin pentru că, din păcate pentru acest tip de femeie foarte întâlnit, nu-s multe de spus despre ea. Decât că n-are nici o şansa la fericire. Poate una. Foarte mică. Să găsească un bărbat orb sau alt tip de handicapat recunoscător pe veci. Dar nici aşa n-ar fi fericită prea mult, pentru că în mintea ei chinuită de urâţenia exterioară, s-ar gândi că ar putea mai mult.

Voi face o prezentare succintă şi sugestivă, dar nu exhaustivă :

1. Femeia urâtă proastă – nu poate găsi decât un bărbat prost care să stea lângă ea (excepţie cazul 3 de mai jos), se căsătoresc c-aşa au auzit ei că trebuie, ca aşa le-au zis mămica şi tăticul, că aşa zice gura lumii; bărbatul sfârşeşte prin a o bate, a o însela cu curve fără dinţi care măcar sug bine pula, uneori o chiar omoară (ştirile de la ora 5), fără să înţeleagă prea bine de ce, fiind la rândul lui un idiot, aproape retard; serveşte la perpetuarea speciei, uneori ies copii deştepţi din aceste uniuni animalice;

2. Femeia urâtă deşteaptă – asta poate să găsească un bărbat frumos şi deştept, care s-o iubească pentru mintea ei sclipitoare, dar dragostea de minte se termină destul de rapid, după care revine dragostea mult mai firească, dragostea de pizdă bună, iar femeia va fi cel mai probabil înşelată sau parăsită, poate chiar c-o parte din averea dobandită cu multă trudă; dacă găseşte un bărbat urât, recunoscător mai multă vreme că a fost băgat în seamă de această senzaţională femeie urâtă şi inteligentă, acesta va fi tot un bărbat care se va uita de la o vreme dupa pizde bune, ba chiar se va duce la ele, căci cu urâţenia nu te poţi resemna niciodată; deci tot o pulă;

3. Femeia urâtă bogată – dacă femeia urâtă se nimereşte să fie bogată, probabil printr-o moştenire în cazul 1 sau multă muncă şi/sau moştenire în cazul 2, ea îşi va găsi un soţ care să pretindă c-o iubeşte, să fie şi drăguţ, chiar tandru, dar din păcate oricât de fermecat ar fi de bani, o pizdă bună îl va fermeca mult mai mult, iar femeia va sfârşi tot înşelată sau părăsită.

Nu, Doamne, cu urâţenia nu te poţi resemna! Domnul să vă ajute cînd ieşiţi din pizdă!

luni, 25 octombrie 2010

Zile de toamnă la Cluj


De la prima oră, o ţigancă sfrijită şi jegoasă, cu batic, care arată de parcă ţigările o fumează pe ea, scormoneşte într-un tomberon c-o ţigară-n mână. Are un rucsac roz cu Hannah Montana.

Nebunul cartierului, care suferă de un fel de Tourette, îmi spune adevărul despre femei: “Pizdă, bulane! Heheheeeeeeee! Lindicu’ pizdii!”. Apoi îmi cere o ţigară. N-am.

Un individ la vreo 70 de ani, în haine ponosite, dar curate, de pensionar, cu şapcă prevăzută cu buzunar cu fermoar, explică ceva pe-o terasă unei doamne de aproximativ aceeaşi vârstă, care se uită la el, topită de admiraţie. Deduc că-i scriitor. Îi spune babei: “Vă daţi seama, doamnă, de-abia am domesticit câinele. Pisica încă nu-i domesticită. Mai trebuie încă o mie de ani!” Baba, topită toată, îl întreabă cum îşi scrie cărţile. Mo îi găseşte un nume perfect individului: Fănuş Moşneagu.

Un copil la 4-5 ani, cu bunica lui, în faţa unui magazin de cosmetice: “Buni, de ce nu există spray şi pentru băieţei? ”

Pentru a treia oară în ultima lună o babă iese din curte şi mă întreabă: “Domnu’ domnu’ în ce dată suntem astăzi? … Mulţumesc foarte mult, puiu mamii!”. Ziua cârtiţei în pula mea! Singurul lucru colorat din viaţa ei pare a fi un cd aruncat de cineva peste gard care luceşte în soare.

Spre seara o proastă iese dintr-o cantină studenţească împreună cu prietena ei: “Cum să asculţi muzică în timp ce mănânci?!” se plânge ea indignată. La fel cum poţi asculta în timp ce înghiţi, proasto!






vineri, 22 octombrie 2010

Semne bune criza are!


Simţi că e criză când:

- găteşti tot mai mult, în loc să mănânci prin oraş
- bei bere la plastic acasă cu prietenii şi nu mai umbli prin baruri
- biletul de intrare în Janis ţi se pare scump
- cumperi tot mai mult de prin supermarketuri ca pensionarii
- îţi sufli mucii cu hârtie igienica roz, nu mai dai bani pe şerveţele
- te bucuri cand te caci la serviciu că economiseşti apă şi hârtie
- îţi încarci mobilul numai la birou
- te uiţi pe jos după bani sau bilete de autobuz
- culegi ace de pin să faci ceai, cum l-ai văzut pe Bear Grylls
- câştigi tot mai puţin
- nu mai câştigi deloc

Va fi bine!

miercuri, 20 octombrie 2010

Miscellaneous


Anastase fură. Motiv pentru care PSD a decis să boicoteze lucrările Parlamentului, cu toate că martorul-cheie care a escrocat familia Mădălinei Manole a dispărut. Nesimţirea politicienilor e compensată însă de sensibilitatea artiştilor. Anca Pandrea şi Iurie Darie şi-au scos trupurile din coşciuge şi le-au lăsat să facă ce ştiu ele mai bine: scârbă.

Deşi mai mult decât convingători, actorii părăsesc scena somnoroşi pentru a face loc unui caz social. Un copil înfiat, bolnav de poliomelită şi sâsâit a fost despărţit de căţelul său, practic unica familie, şi instituţionalizat.

Ca orice caz social, şi acesta va fi dat uitării pentru că morţii îşi cer pomana. Elodia a reuşit să bântuie doar câteva secunde atenţia publică, numai până când Toma Caragiu şi-a înfoiat ameninţător guşa la ea şi i-a aruncat cu floci creţi veninoşi. Elodia dispare, la fel şi valiza lui Toma din pian.

Ca la un semn, poporul întreg îşi roade o unghie în memoria cutremurului din '77, iar pe celelalte 19 le păstrează pentru supt în cea mai geroasă iarnă din ultimii 1000 de ani, care, dacă ar fi fost pe vremea Corinei Chiriac, ar fi salvat-o de sex pe balcon cu Ţăndărică.

Mai puţin interesată de subiect, Mihaela Mihai trăieşte o extraordinară poveste de dragoste cu un gard de care oamenii răi vor s-o despartă, deşi, decât să-i frece grija de ea, mai bine-ar citi un fluturaş. Unii au înţeles asta şi au organizat un cenaclu la Ministerul de Finanţe la concurenţă cu grupul de lectură al stenogramelor. În mod bizar, dl. Păunescu nu a îngânat pe nimeni.

Dar pentru că pe lume există şi destine superioare, cineva s-a gândit şi la refacerea imaginii ţării peste hotare. Erou Hăhăianu a reuşit să şteargă prejudecata că românii fură, violează, sau cerşesc, demonstrând că ei pot fi şi victime. Moartea asistentei a reintegrat România în Europa.

Peste toate astea, Dan Diaconescu îşi aruncă o privire fugară şi dispreţuitoare, apoi se întoarce jovial către Jennifer Rush, invitată în studio.

luni, 18 octombrie 2010

Hipsteri, toamnă - iarnă 2010


Pe lângă pantalonii sensibili de tip morcov, de homosexuali cu animale, tenişii converse asortaţi cu tolba cu stea, sârme şi eşarfă, frizura de intelectual de carton cu 1,5 onduleuri pe frunte, pierdut la spate şi cărare pe-o parte etc., noua tendinţă hipstărească care se răspândeşte fulgerător este mustaţa. Aceşti tineri aproape imberbi îşi lasă mustaţă domle, o mustaţă anemică, în genul lui Hitler, maximul de pilozitate pe care-l poate produce corpul lor. Despre mustaţă se zice ca e revelator de iaurt, dar în cazul acestor dobitoci nu poate fi decât revelator de căcat.

duminică, 17 octombrie 2010

Sondaj foarte important 2


Cu cine v-aţi fute dacă aţi fi obligaţi să o faceţi pentru a oferi o viaţă mai bună unor copii orfani şi n-aţi avea ocazia sa ajungeţi la Dansez pentru tine?

A:
1. Vasile Marica
2. Patriarhul Daniel
3. Hoară
4. Liiceanu
5. Bichir
6. Cotabiţă
7. Ogică
8. Ciutacu
9. Doru Octavian Dumitru
10. Fuego

B:
1. Andreea Pora
2. Maria Vlas
3. Dana Grecu
4. Angela Ciochină
5. Olguţa Vasilescu
6. Alina Mungiu Pippidi
7. Adriana Bahmuţeanu
8. Mara Bănică
9. Iolanda Balaş
10. Monica Tatoiu

vineri, 15 octombrie 2010

Tonomate şi stimulente


Cam de trei ani încoace, posturile de televiziune Antena 3, Realitatea TV, dar şi B1 TV (mai rar, e drept) lansează căcat cu ventilatorul în bugetari. Refrene ca: bugetarii cu salarii nesimiţite, numărul prea mare de bugetari, bugetarii care nu fac nimic ş.a. s-au auzit zilnic de la aceste posturi. Prin vocile unor monştri ca Ilie Şerbănescu, acest beţiv frustrat de un eşec la Ministerul Privatizării parcă, Dana Grecu, femeia care n-a pus mâna pe pulă de cand era în burtă şi tac-su o futea pe mă-sa, Moise Guran, prezentatorul de sport nimerit din greşeala la economic, Valentin Stan, prin care Antena 3 încearcă să respecte legea privind angajarea unui anumit număr de handicapati în companiile cu peste 50 de angajaţi, precum şi slugoiul suprem Radu Moraru (mai sunt şi alţii desigur), am auzit mereu de sporuri, de salarii nesimţite, de stimulente nemeritate, inducându-se ideea că bugetarii sunt nişte milionari de-a dreptul. Nici unul dintre aceşti mizerabili, numiti impropriu ziarişti, n-a avut măcar o singură dată curiozitatea să ceară o grilă de salarizare de la vreun minister, să consulte o banală lege, să întrebe un bugetar obişnuit ca să afle cât câştigă în realitate. Nu! Prezentând salariile nesimţite ale unor directori, secretari de stat, şefi de agenţii... mizerabilii aceştia groteşti au încercat, reuşind chiar, să inducă opiniei publice ideea că toţi bugetarii câştigă enorm, nemeritat bineînţeles.

Asta până recent, când s-au întâmplat cunoscutele tăieri de sporuri, reduceri de salarii şi stoparea stimulentelor. Brusc, aceşti mizerabili, aceste jeguri penale, au schimbat foaia. Bugetari cu fluturaşi de salariu care ne arătau sume de 500-600 lei au apărut cu ochii umezi la tv. Aceeaşi ziarişti care se căcau pe ei, acuma îi spălau cu grijă şi compasiune la tv. Vai sărăcuţii, vai săracii, vai creditele lor! Aceiaşi ziarişti care în 3 ani de zile n-au avut o singură dată curiozitatea să afle ce-s alea stimulente!

Pentru că asta am constatat în prima zi de protest spontan. Nici unul din oamenii de prin studiourile de televiziune, ziarişti şi politicieni deopotrivă, n-au avut habar ce-s alea stimulente. Absolut nici unul. Abia a doua zi am văzut un grăsuţ pe Money Channel care a spus adevărul: da, domle, sunt niste completări fireşti ale unor venituri de căcat, băgate pe uşa din dos de nişte incompetenţi care au evitat să le introducă în normalitate (adică în salariu) timp de 15 ani sau n-au ştiut cum s-o facă. Sunt un fel de tehnici de supravietuire urbană a bugetarilor în pula mea!

Pe holurile ministerului de finanţe o doamnă a spus adevarul: “Voi sunteţi de vină, voi presa!” Da, presa asta de căcat care sufocă şi dezinformează zilnic, aceste scursuri cu nimic superioare turnătorilor la securitate, care au futut în gură mii de oameni. Aceşti mizerabili care îşi schimbă părerile după cum bate Vântu, care spun orice numa să-şi ia un căcat de salariu. Pe vremuri turnătorii pupau în cur partidul şi nenoroceau mii de oameni. Handicapaţii media îi pupă pe Vântu, Voiculescu, Băsescu (ăsta e patronul lui Naşu, nu?). Sunteţi la fel de buni ca turnătorii, fută-vă dumnezo!

În încheiere voi spune două vorbe despre sindicate. L-am văzut pe acest ţăran agramat Marica pe hol la Finanţe. Ce pula mea caută acest oligofren în fruntea unui sindicat? Cine pula mea să se mai mire că lumea consideră bugetarii nişte dobitoci puturoşi, dacă îl au pe unu' ca Marica şef la sindicat? Iar când nevasta lui Marica, director adjunct în Ministerul Finanţelor câştigă 6500 lei pe lună, să ne mai mirăm că Marica şi alti lideri sindicali ca el n-au ieşit niciodată în toţi aceşti ani să spună că de fapt numai şefii au salarii nesimţite şi nu bugetarul de rând, care-şi suge pula acuma să-i treacă foamea?

joi, 14 octombrie 2010

Blazonul personal


Am participat la o prezentare la universitate, un fel de seminar. Beşini corporatiste ieftine. Pişaturi motivaţionale, afaceri, sclavagism, entuziasm artificial, supoşenie, slugărnicie capitalistă scârboasă. Unul din speakeri ne-a dat o foaie de hârtie să completăm nişte câmpuri. “Aşa facem noi pentru icebreaking, hihi!” a zis el. “Fută-vă Dumniezo!”, am zis io în gândul meu. Urăsc indivizii ăştia din tot sufletul, nefutuţii ăştia profi.

Mai jos aveţi foaia de hârtie primită de la el, precum şi ce m-am gândit io să completez pe ea. Desigur, n-am predat-o. Nu-mi permitea statutul. N-am stat mult, că, dacă mai stăteam îmi creşteau ochelari, vorba lu Mo.





În caz că blogger face figuri, redau aci conţinutul hârtiei:



Blazonul personal

(numele şi prenumele)



Realizări Obiective

(cu ce mă mândresc până acum) (unde vreau să ajung peste 5, 10, 50 de ani)



Hobby-uri (lucruri pe care îmi place să le fac)



3 calităţi 3 defecte



miercuri, 13 octombrie 2010

La metrou


N-am mai mers de ceva vreme cu metroul. Suficient cât să-mi iasă din sânge căcatu' ăla de-l inhalezi în subteran, care te alienează complet şi te transformă în autist. Aţi observat poziţia clasică a dependentului de metrou? Mâinile-n poală, capul puţin lăsat într-o parte, privirea dusă, o uşoară scolioză. Cele mai crunte şi neverosimile frici ţi se activează în metrou. Cum ar fi frica de zombi. Plm, ştiu că e penibil, ştiu că nu există, ştiu că Dawn of the Dead e numai un SF tâmpit. Adică, şi dac-ar exista, ce-ar putea să-mi facă un mort? Io-s o fire socialbilă, mă-nţeleg cu oricine. Plus că, na, oricum am un atu, că-s vie. Şi dacă n-ar fi aşa naşpa ca mort, oamenii nu şi-ar mai dori atât de mult să trăiască.

Deci, în metrou nimeni nu se uită la altcineva, zgomotul ăla care l-ar ucide pe Tarzan e numai un zumzăit nesemnificativ, spaţiul personal se reduce la câţiva mm, practic confundându-se cu bariera aia împotriva germenilor (dacă te-ai spălat cu Protex, dacă nu, nu).

Dar eu uitasem toate astea şi luni am coborât veselă treptele de la staţia Titan. M-am simţit din prima ca o veveriţă într-un magazin de porţelanuri. M-am aşezat şi-am început să privesc. Probabil c-am insistat prea mult cu benoclatul, că, la un moment dat, m-am trezit că în stânga îmi zâmbea prieteneşte un obez tuns cu ciobul, în dreapta îmi rânjea libidinos un hipstero-manelist(!), iar în faţă mă eviscera din priviri o tipă c-un corp - nu ştiu cum să-l descriu - inuman.

Când am coborât, la Eroilor, în timp ce-mi scoteam oglinda să verific dacă nu m-am transformat şi eu în ceva monstru, mă pomenesc cu obezul cu ciobu':
- Nu sunteţi din Bucureşti!
- ?...
- First time in Bucharest!?

Păi futu-ţi morţii mă-tii de gras care agăţi turiste!

marți, 12 octombrie 2010

Sunt un fin psiholog


Îmi place să sfâşii etichetele de bere. Bucăţile le mototolesc şi le arunc în scrumieră. Duminică, pe terasă la Albinuţa, am descoperit motivul pentru care-mi place să îndoi capacele. Rezultatul obţinut seamană foarte bine cu o pizdă.

luni, 11 octombrie 2010

Tinere speranţe


Pişatul de autobuz nu mai vine. Sunt singur în staţie. Mă tot uit ca boul la telefon în lipsă de altă ocupaţie. Din scara blocului din apropiere iese un moş cu baston. Se plimbă. Până la intersecţie şi-napoi. Cam cincizeci de metri o tură. Are pantaloni de training verzi, geacă de culoare kaki, adidaşi albi, şapcă verde. Oarecum asortat. Loveşte sacadat trotuarul cu bastonul. Scârţâie tot. După 15 minute şi vreo patru ture ale bătrânului vine şi autobuzul. Când să urc, moşul ajunge în dreptul meu. Acuma văd şi ce scrie pe şapcă. P.N.G.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Sfat


Ca un fin observator, subliniez - OBSERVATOR, al mediului înconjurător, îmi permit o sugestie: fetele şi băieţii cu ţâţe n-ar trebui să poarte tricouri mulate, imprimate cu mutre de oameni. Dacă imprimeul e numa' pe jumate de tricou - şi mai naşpa. Dacă totuşi purtaţi aşa ceva, să nu vă mire că se hlizesc unii la voi prin Mega Image că are Che abces pe partea stângă. De exemplu. În cazul în care nu puteţi renunţa la moacele de pe tricouri, luaţi-vă unele cu Betty Boop. Care are deja capu' mare şi e şi fălcoasă.

vineri, 8 octombrie 2010

Sondaj foarte important


Aseară, în timp ce-mi ungeam o felie de pâine cu zacuscă de vinete din producţia proprie, am constatat că eu întotdeauna întind zacusca (şi orice altă chestie de pus pe pâine) pe partea cu suprafaţa mai mare a feliei. Pur şi simplu nu suport să mănânc de pe partea aialaltă. Astfel mi-a venit în minte un sondaj, cu implicaţii economice, psihologice şi gastronomice, care va zgudui social media. Voi pe ce parte ungeţi felia de pâine: pe aia cu suprafaţa mai mare sau pe aia cu suprafaţa mai mică?

joi, 7 octombrie 2010

Confuz


Între vederile prinse cu ace de gămalie pe peretele din spatele meu stă la loc de cinste calendarul editat de Societatea Biblică Trinitariană. Azi am schimbat şi io luna. Octombrie ne prezintă o imagine dintr-un oraş străin (probabil Londra) dedesubtul căreia avem scris mare Psalmul 14:1: “Nebunul zice în inima lui: Nu există Dumnezeu!” Fericiţi cei săraci cu duhul sau...? Pula mea!

miercuri, 6 octombrie 2010

Ciocolata cu whiskey

Milf/vs/Petrov


Copil fiind, la mine-n oraş circula o vorbă: “Nu ştii tu ce-i ciocolata, mănânci hârtia şi-arunci bucata!”, care voia să zică de fapt că nu te pricepi la o anumită chestie. În timp s-a ajuns la o formă scurtată: “Nu ştii tu ce-i ciocolata…”. Mai nou se agită unii în legătură cu o ciocolată. Ciocolata cu rom, aia cu tricolor. Că de ce o fac ăştia cu steagul SUA şi pula mea. Pe facebook, pe twitter, pe bloguri, numai ciocolata pulii. Sincer mă doare-n pulă ce e desenat pe ciocolata aia. Câtă vreme Funar vopsea băncile şi trotuarele tricolor, o ţară întreagă a făcut mişto de el. Acuma, când e vorba de-un căcat de ciocolată, pe care majoritatea nici măcar n-o cumpără, sar toţi în sus. Dă-vă-n ciocolata de ipocriţi! Nu ştiţi nici voi ce-i ciocolata.

Ok, probabil ca Funar nu se pricepe la ciocolată. Mult mai priceput ar fi fost Laszlo Tokes dacă le vopsea-n culorile maghiare. Ce pula mea contează cum îs pictate, rămân nişte bănci, nu? În principiu, orice fel de reclamă, tâmpită sau inteligentă, e reuşită atâta timp cât e memorabilă, controversată, amuzantă. Produsul se vinde. Deşi ai zice că e aproape imposibil să greşeşti în condiţiile astea, mai ales în România (unde publicul e cu şoriciul foarte gros), asistăm la o idee atât de cretină, încât chiar şi cretinii o recunosc ca atare. Până şi celor care ar putea invoca şocul sau dezbaterea le tremură manualele. Nici măcar n-au inventat o glumiţă gen "Vin americanii!", care să se lege de "autentic românesc". Campania asta este transpunerea penibilă şi necreativă a unui căcat de sondaj făcut de ceva pilă a cuiva. Nu ştiu nici ei ce-i ciocolata.

luni, 4 octombrie 2010

Rămăşiţele zilei


Pe la 4-5 dimineaţa am pornit spre casă pe jos. Am dat cu spray paralizant pe clanţele uşilor de la casele unde mi se părea mie că locuiesc oameni enervanţi. Asta e o idee mai veche a mea care se activează la beţie. Cum că oamenii o să pună mâna pe clanţă şi se vor freca la ochi şi-o să-i usture rău. Bineînţeles mi-am futut şi mie un jetuleţ în ochi, bătea vântul cred. Sau Domnul. M-am desfundat instantaneu, e bun şi la răceala.

Dimineaţa când m-am trezit aveam un ciorap alb şi unul negru. Mi-a curs sânge din nas. Drosofile roaiu în jurul pişatului şi-a prosopului din baie. Nu m-am jucat nici de data asta.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Oameni şi şoareci

Milf featuring Cemah


Făptura din imagine este un biet nefericit care şi-a luat muie de la viaţă de mult mai multe ori decât marea majoritate. O dată că-i din Ploieşti, un oraş ciudat, care i-a dat pe Nichita Stănescu şi pe El Negro. A doua oară că părinţii lui nu au fost hotărâţi dacă vor un uman sau un animal de casă şi l-au făcut cumva din compromis. A treia oară că nu erau în Ploieşti şcoli profesionale pentru retardaţi şi a fost nevoit să se facă rapper. A patra - că e Balanţă şi s-a tot întrebat "să mă piş?, să nu mă piş?". Dacă era Berbec, s-ar fi oprit să se pişe la primul frison şi-ar fi evitat al cincilea ghinion: accidentul. A şasea - că vreo 15 ani nu va avea parte de sex, pentru că până şi cei mai bătătoriţi la pulă puşcăriaşi sunt şi ei oameni.

De-aia ne-am hotărât să-l susţinem pe Shobby şi să-l încurajăm. Credem că rapperul se gândeşte deja să profite de experienţa aceasta şi să compună în pârnaie un album matur, profund, mărturie a unui eveniment care i-a marcat viaţa. E benefic să-ţi explorezi eul întru catharsis, cum ar zice Cedric.

Bro, nu dispera, chiar dacă deţinuţii or s-o ardă ironic strigându-te Michimaus. Mousey e naşpa, da' te faci tu la loc Shobby. Asta-i pentru tine: În viaţă faci şi bine, faci şi rău/Ai şi bemveu, ajungi şi la bulău/E fericire, da e şi teroare/Un copil se naşte, altu moare.

Yo, dacă-ţi place ideea noastră, poate îţi numeşti albumul "Închisoarea din mintea mea". Avem şi câteva linii pentru zbuciumul interior:
(cât de nedreaptă e viaţa)
Chiar dacă nu mergeam cu Lexus
Acum am de plătit un fetus.


(până la urmă, poate nu-i aşa nedreaptă)
Oricum te năşteai degeaba
Uită-te la Mircea Badea.

vineri, 1 octombrie 2010

What we've got here is a failure to communicate


Fumam liniştită pe o bancă pe care scria MUIE. Cu privirea fixată pe jocul fumului de la ţigară, extrem de liniştitor, mă gândeam la cât de neagresiv pare acel MUIE. Lipsit de forţă, dezolant aşa simplu, fără un semn de exclamare măcar. Nu era scris cu roşu, nu era scrijelit cu ură. Era un MUIE solitar, lansat fără scop, atârnat cumva la marginea obişnuinţei, un cerşetor fără poveste, un fost mare luptător ajuns sub pod. Fără să vreau, am început să-i găsesc un context. Cum eram absorbită complet de activitatea asta, mă dezmeticesc vorbind:
- Muie Dinamo?
În faţa mea, un nepot cu bunica lui sigur nu se aşteptau la un asemenea răspuns din partea domnişoarei pe care probabil o întrebaseră ceva atât de provocator cât poate fi un "aveţi un ceas?".