O baligă gigantică a apărut fix în centrul Bucureştiului, ca şi când TNB-ul ar fi buda lui Gargantua şi a lui Pantagruel. Ceva mai hidos în enormitatea sa n-am văzut, deşi nici nu pot să mă laud că am vizitat toată ţara.
Ansamblul de coproartă, încremenit într-un suport metalic nu mai puţin dezastruos, reprezintă cea mai grandioasă (dacă pot să zic aşa) viziune culturală pe care ar fi putut-o avea o vacă despre excrementele ei.
Spre surprinderea multora dintre noi, monumentul nu a apărut peste noapte ca o pedeapsă divină, ca un teribil stigmat. Şi nu este nici măcar o manifestare temporară de awareness a comunităţii travestiţilor din România. Explicaţia pe care ne-o oferă municipalitatea este una dezarmantă: avem de-a face cu o operă, un omagiu adus lui Caragiale (care, de altfel, îşi poate admira - sub formă de cirotic - tributul de la câţiva metri distanţă).
Aştept cu nerăbdare lecturile urbane la "Caragialiana", aici, în Bucureşti - al doilea oraş în care s-a răsturnat o căruţă. Cu paiaţe.
În autobuzul plin mă chinui să mă ţin de bara care e cam departe de mine. Oribil e să te freci de toţi jegoşii. În stânga mea, unul norocos stă pe scaun c-un rucsac gri în braţe. La un moment dat îl văd că îşi pipăie pantalonii, apoi fundul rucsacului. Îi curge ceva din rucsac. Deschide rucsacul, cotrobăie prin el şi scoate o caserolă albastră de surimi în ulei Ocean Fish. Caserola e spartă, ceva a înţepat-o sau s-a rupt sub greutatea celorlalte lucruri din rucsac. Tipul, tot uns de uleiul curs deja, stă cu caserola în mână şi se gandeste. Nu-i ia mult până se pune să-şi lingă degetele, apoi îl loveşte ideea de geniu. Începe să sugă uleiul din caserolă prin gaura. Îl suge pe tot. Apoi scoate nişte şerveţele şi îmbracă caserola în ele. O pune la loc în rucsac. După vreo cinci minute îl văd că tuşeşte ciudat. Se uită în jur, deschide resemnat rucsacul. Borăşte în rucsac.
Când l-am sunat, tata bea o bere. Înainte de-asta mâncase trei mici la ghereta din piaţă. L-am întrebat dacă nu i-e frică să mănânce mici de-acolo. A zis că, dacă n-a murit nimeni până amu, nu moare nici el. Eram curios ce mâncare avem de Crăciun. Mi-a zis că avem porcării destule, dar avea şi o surpriză de care era foarte încântat. Un fazan! L-am întrebat cum naiba l-a prins. Era rănit şi pierdut de vânători cum mai adusese el când mergea la pescuit ? Mi-a zis că nu, că mergea spre muncă şi a zburat fazanul din faţa lui din zăpadă. Tata l-a fugărit, fazanul s-a băgat într-un tufiş. L-a gonit de-acolo şi a zburat în alt tufiş. Al treilea tufiş n-a mai existat şi a fost chiar poarta fabricii de care şi-a şi spart capul fazanul.
- Mascul sau femelă ?
- Mascul, de anu' ăsta.
Parcă-l văd sucindu-i gâtul să fie sigur că nu scapă.
de la inceputul anului s-au aratat Semne: pe
16 martie ard mormintele sacre kasubi, in aprilie cade avionul cu
poloneji, din iulie belgienii preiau conducerea UE, pe 2 decembrie
NASA prinde gandacul facut din arsenic, p-orma Assange distruge
increderea in Democratie.
e clar ca lumea asa cum o stim se va sfarsi
in 2011. voi ce vreti sa primiti de la Mos Craciun inainte de
Apocalipsa?
ce-as putea sa vreau eu daca nu o carte? dar
nu orice carte. imi trebuie una despre insecte, ca daca nici de la ele
nu-nvat cum sa supravietuiesc sfarsitului lumii..
deci ne vedem in colonia mea din Lumea cea
Noua. pe curand!
ma lasi cu darurile tale capitaliste, cu
culorile tale coca-colice, si cu hohotitul tau astmatic? in primul
rand, mi-esti cam strain, io l-am cunoscut mai bine pe var-tu, Gerila,
impuscat acum vreo douaj de ani de Voican Voiculescu & co. si nici
tu nu esti mai breaz - campanie publicitara si-atat!
asa ca mosule, da-ti dracu' tolu-ala rosu -
de la gorby nu se mai poarta - mai rade-ti si tu barba-aia-mbacsita cu
care zgarii bietii copii, si-acum, ca tot vine apocalipsa, mai
trage-ti si tu sufletul inainte de-a ti-l pierde si spune-mi odata cum
era cu Betleemul ala!
macar acum sa ma gandesc la speranta unei
salvari, dac-am uitat-o atat-amar de vreme..
daca tot
vorbim de imposibilitati [Mos
Craciun, Apocalipsa.. ce-s astea??? gimme a break!] atunci m-ar
interesa ca Mos Craciun sa-mi aduca inainte de Apocalipsa, urmatoarele
obiecte: filmul de absolvire al lui Terrence Malick - Lanton Mills [un
scurt metraj existent doar in arhiva American Film Institute] si una
din cele mai celebre carti disparute de-a pururi: Cartea Razboaielor
Domnului [autor necunoscut]. pe care sa o ecranizeze Malick, fireste.
daca o mai avea vreme..
bine, as mai vrea un lucru, insa asta ar
implica o schema de tip dotarea masinii timpului cu o roata [de
rezerva] a norocului. cam greu, deci raman primele
doua.
amenintarea vine de la trafalmadorieni. mr.
Assange a aflat si el asta la un pahar verde. doar sobolanii lui
Banksy vor ramane la fel sa spuna povestea. postumanitatea suna
comfortably numb. sa fim dada!
"not with a bang but with a whimper" - now
you can change that!
se pare ca orice american stie ca nu poti
face fata unei Apocalipse fara your trusted firearm. as for me, biet
consumator dezorientat, dar plin de intentii bune, nu stiam exact ce
vreau de la Mosul, pana sa vad reclama asta:
ultimul Mos Craciun as vrea sa mi-o aduca pe
Madonna. nu mi se pare deloc imposibil si deloc nepotrivit. impreuna,
sub bradul impodobit, am cinta True Blue. poate si altele. apoi am
adormi unul linga celalalt privind pe N.G. viata frumoasa si harnica a
castorilor. as inceca sa fiu cit se poate de spiritual si de
calm.
eu nu mai vreau nimic, caci am primit deja ce
imi doream: Tetralogia lui Wagnerpe DVD,
celebra versiune de la Bayreuth Boulez - Chéreau - Peduzzi din
1976.
..pana si renii cei simpatici s-au
salbaticit. dupa ani intregi de munca neintrerupta au cedat psihic si
i-a lovit turbarea. mai nou sunt cei mai de temut pradatori ai noptii
arctice, infuleca halci intregi de carne de spiridus, si nu mai pot fi
dresati inapoi.
sa-mi puna sub perna o kartzulie buna de
speed-reading ca sa reusesc sa citesc intr-un an tot ce mi-am adunat
ca o rozatoare sperand ca o sa am suficient timp sa
termin.
si baaaaaaaaaani, multi bani, ca sa nu
trebuiasca sa lucrez tot timpul asta.
draga ultim si cel in care se pare ca trebuie
sa cred pe cea din urma suta de metri, Mos Craciun, dedubla-m-ai!
adica, mai pe intelesul renilor sfarsiti, scoate-ma din mine si
lasa-ma sa privesc ranjind, de la distanta, cum se dizolva toate, sa
ma incarc cu ale mele iluzii psihedelice. ah, cum mereu ti-am lasat a
doua optiune, la fel de usor ai putea sa ma plasezi intr-un ozeneu.
daca anul viitor va disparea in ceata,
singura mea dorinta pe care i-o pot adresa lui Mos Craciun inaintea
ultimei lui veniri consta intr-o cutie goala de carton, colorata si cu
funda, asa cum am vazut eu pe cand eram mic in filmele de la
televizor. e cadoul pe care mi l-am dorit dintotdeauna si pe care nu
l-am primit niciodata. cel putin o sa am in ce sa vomit atunci cand o
sa ma imbat ca un porc de fericire ca incetez sa mai
exist.
avand in vedere faptul ca asta ar cam fi
ultimul craciun si ca nu-s pretentioasa din fire as vrea sa fac un
ultim gest tembel, plin de ambitz si inconstient intru totul, asa cum
fac cretinoizii de mai jos.
eu as dori sa-mi aduca Mos Craciun o
biblioteca in care sa fie mai toate cartile clasice din lume si ceva
pe deasupra - dar sa nu-mi umple casa. cu alte cuvinte, as vrea un
ereader [preferatul meu ar fi Nook Color].
draga Mosule, de Sfarsitul Lumii eu vreau
sa-mi aduci ultimele doua-trei romane din seria "A song of ice and
fire”. cum adica "George RR Martin nu le-a scris inca”? esti Mosul sau
nu esti?! fa bine de le scoate de undeva, ca nu vreau sa mor fara sa
stiu cum se termina!
pentru mine "the end of the world movie
collection", Bad Santa's cut [aka Santa's Bad cut] in aceasta ordine:
The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon,
Apocalypto, Judgment Day.
M-am oprit cu N. la o ţigară în staţia de autobuz. Ne pişam pe noi de frig. Două pizde se bâţâiau pe muzica idioată de la Radio Info Trafic. Săreau de pe-un picior pe altul şi ne mai trăgeau câte-un zâmbet când şi când. Aveau nişte paltonaşe subţirele şi iegări negri, din ăia de care au apărut anul ăsta, aproape transparenţi de se vede până în uter prin ei. Cred că pizdele le erau bocnă. Io:
- Îţi dai seama dacă-ţi bagi pula în una dintre astea acuma?
M-am trezit pe la 5 şi n-am mai putut adormi. Senzaţia de ochi uscaţi de nesomn mă calcă pe nervi. Ce pula mea să fac? N-aveam chef de tv. Nici de vechile metode: flotări, măturat etc. Mi-am adus aminte de un lucru pe care l-am învăţat de la emisiunea Şcoala sau Academia de Sex de pe Euforia. Cică, după orgasm, în corpul bărbaţilor se eliberează de trei ori mai mulţi hormoni ai somnului decât în cel al femeii. Am făcut un colaj mental rapid de subiecte de labă şi m-am slobozit cu drag în pat. În maxim cinci minute am adormit să-mi bag pula. Muie somnifere, trăiască laba!
Din ciclul “’Geaba ai pantofi maro, dacă n-ai pula mişto!” am aflat una nouă.
Şoferul a fost cu ceva treburi personale la Suceava, iar eu l-am chestionat în legatură cu acestea. S-a apropiat de mine şi, cu voce joasă, să nu le ofenseze pe colegele noastre, mi-a zis:
- Banii se fac la Suceava, nu-n armată făcând laba! Hehehe!
Exceptându-le pe cele de la loto, n-am prea văzut cozi în ultima vreme. Săptămâna trecuta însă, cu puţine minute înainte de ora nouă dimineaţa, văd pe trotuar o coadă formată din peste zece oameni, majoritatea pensionari. Ajungând în dreptul lor am constatat că aşteptau înfriguraţi să se deschidă un second hand care avea reduceri de 50%. Mai dă-o-n pula mea de treabă, mi-am zis, ăştia stau la coada la reduceri la second când îi caută moartea pe-acasă!
A doua zi erau reduceri şi mai mari şi din nou coadă în aşteptarea deschiderii.
În imagine aveţi şi numele magazinului. De fapt, e chiar un fel de lanţ de magazine în Cluj-Napoca, probabil al treilea ca mărime dupa Tabita şi Helofita.
Să-mi bag pula ce alegorie!
(Poza e facută ulterior, când primiseră deja stoc nou de marfă.)
Vecinii de sub mine îs foarte harnici, gătesc în fiecare zi. Dacă ar face-o într-un mod cât de cât normal, aş putea spune chiar şi ce gătesc pentru că, dacă las uşa la baie deschisă, se umple toată casa de putoarea generată de chestia pe care ei o consumă. Un lucru e sigur, gătesc cu untură de porc. Şi nu o dată doar. Adica nu o dată în sensul că folosesc de mai multe ori aceeaşi untură arsă. M-am tot întrebat ce pula mea prăjesc ei în untura aia infectă de pute în asemenea hal la mine şi pe scara blocului. Raspunsul nu poate fi decât unul singur: căcat! Presupun că stau cu tigaia încinsă lângă budă şi aruncă repede în untură căcatul aburind. Zilnic. Nimic nu se pierde!
“Atracţia pe care o provoc unor persoane (nu doar femei) care ajung chiar să-mi declare iubirea. Nimeni nu mă crede, când încerc să explic că eu nu mai am inimă. Dar oare e chiar aşa, mi-am pierdut cu adevărat inima, sensibilitatea afectivă, puterea de a iubi la rândul meu? Nu e vorba de oboseală, nu e vorba pur şi simplu de dezgust, de un rol pe care îl joc, de o poză a mea dezabuzată cu care m-am obişnuit?
De la o vârstă încolo e obositor să iubeşti. Trebuie să lupţi tot timpul cu propria ta luciditate. Trebuie să faci ceva cu conştiinţa ta, pentru a ajunge la acel relativ abandon pe care ţi-l pretinde iubirea. Să ajungi la starea în care poţi renunţa la tine, la blestemul intelectului şi la egoismul existenţei.”
(Gheorghe Crăciun – Trupul ştie mai mult, Fals jurnal la Pupa Russa 1993-2000)
Priviţi imaginea de mai jos! Până nu demult saltimbanc, acum de profesie tătic la televizor şi reclame, Cerebel Tătoiu, se strâmbă îngrozitor într-o reclamă la Vodafone. Noroc că-n ultima vreme au realizat greşeala şi-au mai scos din ele, dar, totuşi, aţi văzut vreodată ceva mai urât în publicitatea stradală?
În faţa mea se leagănă spre şcoală două liceene cu volumul la maxim. Una c-o poşetă mică şi curul mare, cealaltă doar cu curul mare. În poşeta aia încap toate cunoştinţele lor adunate şi ridicate la puterea infinit. Celei cu poşeta îi sună telefonul. Bagajul ei de cuvinte e copleşitor. Simt nişte furnicături în vintre, probabil asta o fi dragostea la prima vedere. Citez întocmai:
“Cini-o fi, mă? Mânca-ţi-aş sufletul! Bobi, măăăă! Mânca-te-ar… Alo! Mărg la şcoală! Eeeeeh! Amu ni! Cu Ioana, măăă! Ce faci, măăă?...” Etc.
Am aşteptat cu sufletul la gură şi banalul “mânca-ţi-aş pula ta”. L-am auzit după vreo 50 metri.
Ţeapa cu maşinile de cusut n-ar mai trebui considerată simplă ţeapă. E deja meserie în pula mea! Numai io o ştiu de câţiva ani, minim cinci. Ar trebui introdusă în COR meseria ”ţepar cu maşini de cusut”. Cât despre căutatul dovezilor ţepei pe google.ro, asta e cea mai tare. Cum pula mea să pui botul la un astfel de anunţ?!
Oricum, aviz amatorilor, căci ştim cu toţii că avem şi cititori foarte proşti!
În imaginile următoare veţi vedea motivul pentru care eu nu merg prea aproape de clădirile istorice din Cluj. Tencuiala care cade, mai precis. Nu e o glumă, localnicii ştiu că au mai căzut bucăţi de tencuială în capul unor oameni cu caţiva ani în urmă, e doar o chestie de noroc că n-a murit nimeni.
Sunt atent însă şi la blocuri, chiar anul trecut în cartierul Mărăşti pompierii dădeau tencuiala jos de pe nişte balcoane pentru că începuse să cadă pe trotuar. Şi erau bucăţi mari căzute.
Un individ cu căciulă de blană cu urechi, foarte jerpelită, cu bocanci galbeni tip Clujana care scot limbile la mine, se agită râzând în mijlocul străzii printre maşini. (Da, iar boschetar. Boschetarii îmi par mai interesanţi decât majoritatea celorlalţi oameni.) Un trecător îi strigă:
- Vezi, mă, că te calcă maşina!
Zurliul îi răspunde:
- Hahaaaaaa! Nu mă interesează, îi dau în judecată!
Zece metri mai încolo, la celebra terasă Napoca 15, acuma pustie, se aude Cohen din difuzor : „ … or if you want to strike me down in anger, here I stand…”
Minunatul nostru blog împlineşte astăzi un an. Un an oribil, cu mici excepţii, în care n-am murit, dar nici foarte departe n-am fost. Un an în care am descoperit mizeria din blogosfera românească, coteriile greţoase care urcă tot felul de dobitoci în top.
Mulţumim tuturor celor care ne citesc şi care ne promovează! Poate nu murim nici la anu’!
După cum ştim cu toţii 83% din voi aveţi picioarele strâmbe. Grase sau slabe, n-are importanţă asta. Paranteze - cum le zice în popor. Asta se datorează unui fenomen unic în lume. Da! Româncele au ciclu de patru ori pe lună în perioada şcolii generale şi a liceului. Pentru că îs aşa de proaste încât cred că e cool să chiuleşti de la sport, fix în perioada când oasele îs în formare. Ba mai mult vă scălâmbăiţi pe tocuri cât de mult puteţi.
Faceţi ceva manca-mi-aţi pula de puturoase strâmbe!
Alt boschetar pe Eroilor. Bărbos, şapcă, blugi jerpeliţi, pantofi maro. Se plimbă ţanţoş cu nişte cărţi mari, format A4, bine legate în ceva negru, similar copertelor de lucrări de diplomă. Are vreo 5 bucăţi şi le oferă zâmbind condescendent trecătorilor. Mda, alt cerşetor… Dar ce pula mea or fi alea? Îi întinde una unui individ foarte grăbit, care o ia, face doi metri, se uita la ea şi se-ntoarce la fel de grăbit şi i-o dă înapoi boschetului. Boschetul o ia şi porneste ţanţoş din nou. Luând-o din mâna grăbitului a întors-o un pic înspre mine. Scria mare: BIBLIA. Minunat! Cine pula mea ar da bani pe-o biblie? Normal că imediat fraierilor le vine iadul în cap şi se lasă copleşiţi de pioşenie şi milostenie. Boschetul se opreşte aproape de banca mea. Numără banii. Cel puţin 15 lei. E devreme. Metoda de cerşit cu iconiţe îşi roade unghiile.
Am fost nevoit să dau o fuga până-n centru să cumpăr ceva. Mi-am luat un bilet, am urcat în autobuz, m-am pus pe locul de lângă geam. La următoarea staţie se urcă un boschet nebărbierit, c-o căciula neagră trasă pe ochi, târând o plasă mare de rafie după el din care se iţea o sticlă de vin vărsat de 2 litri. Se pune (se putea altfel?) fix pe locul de lângă mine. Mirosul m-a vrăjit imediat. Totuşi mi-era prea lene să mă ridic şi chiar n-aveam chef să stau în picioare. Mi-am pus mâna la nas şi am îndurat încă vreo trei staţii, înjurându-l în gând de toţi dumnezeii lui. Între timp omul adormise buştean. Când să cobor a trebuit să fac un salt spectaculos peste el şi peste plasa lui, spre deliciul unor pizde din apropiere. Hihihi hahaha, mânca-mi-aţi pula! Am vrut să-i fut un şut în plasa aia plină de boarfele lui de boschet, dar m-am abţinut. Cu greu.
Am ajuns repede la magazin, am cumpărat şi m-am întors în staţie. Mi-am zis că, dacă eram mai deştept, reţineam numărul autobuzului cu care am venit, pentru că era foarte probabil să se întoarcă în curând şi n-ar mai fi trebuit să compostez biletul înc-o dată. Dezamăgit de neatenţia mea, am urcat în autobuzul care sosise deja. M-am luminat imediat când l-am văzut pe boschet fix pe acelaşi scaun, dormind în continuare. N-am îndurat degeaba, mi-am zis. Şi m-am aşezat liniştit fără să mai compostez biletul. Economie: 1,75 lei. Futu-te-n gură de jegos, nu te-am suportat degeaba!
