sâmbătă, 31 decembrie 2011

vineri, 30 decembrie 2011

Gri


Prima zăpadă palpabilă la Cluj. Am ieşit să cumpăr peşte. Viu. De la Iulius Mall, unde erau goale acvariile, m-am dus în Piaţa Mărăşti unde-am aflat că magazinul de peşte s-a desfiinţat.  Pe drum am făcut un bulgăre de zăpadă finisat şi întărit bine de tot. Am luat la ţintă o cioară mare neagră şi am avut o satisfacţie răutăcioasă că am nimerit-o în plin, deşi ciorile sunt în general foarte precaute. Mi-am dat seama că m-aş putea obişnui să vânez destul de uşor, chiar dacă până acuma nu suportam cruzimea vânătorii. Am luat în cele din urmă din  Piaţa Mihai Viteazu un crap cu solzi, că n-aveau oglindă.


joi, 29 decembrie 2011

RIP


O altă mare actriţă s-a stins din viaţă. Nu mă pot impiedica să constat că tot mai mulţi artişti mari ne părăsesc în ultima vreme.

Cheetah, considerată, alături de Shirley Temple, o revelaţie a anilor '30, a fost remarcată pentru rolul monumental din "Tarzan".

Doamna Cheetah a păşit la venerabila vârstă de 80 de ani pe walk of fame-ul marilor actori din cer, de unde probabil ne priveşte alături de Leopoldina Bălănuţă sau James Dean.

Dumnezeu s-o odihnească!

miercuri, 28 decembrie 2011

M 2


Zilele astea, plictisindu-mă grav, ca orice om inteligent pe lumea asta, am zis să mă mai anim puţin gândindu-mă la ceva mişto - la mine.

Şi mă gândeam aşa dacă s-ar face un film despre mine, cum ar fi? Şi prima oară am avut un moment de panică, de încremenire, ca şi cum m-ar fi înconjurat toţi câinii din Pantelimon sau ca şi când aş fi ţiganul ăla de la X Factor şi toate reflectoarele s-ar fi aprins brusc pe explozia mea acneică. Şi m-au luat şi toate transpiraţiile, dar asta poate n-avea legătură, că eram totuşi sub plapumă plus pilotă.

Deci, dacă stau să analizez - şi stau - situaţia e cam ca pula. Adică: nici nu m-am născut invers, în sensul că babă direct ca să întineresc pe parcurs, nici nu m-am umplut de căcat pentru un autograf, nici nu m-am sinucis c-un ciob in tutu, nici bâlbâită nu-s, doamne fereşte, şi dac-aş fi, nu m-as face de tot rahatu' decât pe plan local, da' nu-s bâlbâită, simt nevoia să accentuez. Nici nu zbor prin camere în timp ce mă prăbuşesc cu maşina-n apă în timp ce visez că mi-a murit nevasta-n vis. Pentru ca nu-s, iată, nici lesbiană. Nici nu-s o sărăntoacă într-un capot ciudat care dă cu evantaiu' pe la petreceri şi se coafează anormal cu beţe-n cap. Şi dacă cineva îşi închipuie că sunt atât de dereglată încât să anticipez că o planetă rea va distruge Pământul, înseamnă că am lăsat o impresie greşită pe blog.

Mă rog, câteva chestii drăguţe mi s-au întâmplat şi mie, am contribuit şi io cu ceva parfum bulgăresc la oceanul cu aromă naturală de petale de trandafir în care, desigur, plutesc diafan inimioare de turtă dulce şi pluş şi tot felul de lucruri cu care te faci de râs. Dar nu suficiente pentru o comedie romantică.


Chestiile nasoale au fost nasoale, dar nu atât de nasoale cât pentru o drama notabilă sau un trilăr.

În concluzie, dac-aş fi cumva pe un vapor de lux şi un trol heităr, sa zicem un aisberg, s-ar pregati să-l scufunde, şi cumva ar trebui să fac ce face toată lumea în situaţiile astea, adică laiv tuităr şi un treilăr de câteva secunde cu viaţa mea, deci dacă astea, atunci mi-aş da seama că n-am avut niciodată nici măcar un peşte care să ştie tot, am ales - banal - viaţa, am ratat ambele războaie mondiale, deşi aş fi făcut sigur o figura frumoasă într-un lagăr.

Acuma, probabil că mulţi dintre voi ar zice "neinteresant". Io aş zice un Woody Allen de succes.

marți, 27 decembrie 2011

Din aripă


Gările în oraşele mici sunt cel mai pustiu punct al oraşului, parcă întotdeauna nesatisfăcute tânjind după trenuri.

.....

- Era pe stradă într-o zi cu un buchet de flori învelit în celofan, nevasta lui subţire şi urâtă mai născuse o fetiţă, şi l-am oprit pe trotuar fără să observ că iar e beat, dar tot el – a scăpat florile pe jos şi le-a călcat în picioare, ploua mărunt şi cenuşiu – m-a privit în ochi văzându-mă după trei ani şi făcându-mă să mă simt vinovat şi să mă întreb unde şi de ce se naşte acest sentiment, să mă îmbrăţişeze cu mişcări nesigure şi să-mi spună cu o voce pe care n-am uitat-o nici acum: „Ce faci? Eu m-am distrus cu totul!” Îmi ghicise sentinţa care şi mie mi se păruse aspră şi poate de aici incizia acelui sentiment de vinovăţie.

.....

„Nu în copilărie trebuie să te îndrăgosteşti şi să creşti apoi cu acest polip prematur în suflet, ci mult mai târziu, prin opţiune.”

.....

Cei mediocri? se gândea Aurel. Dacă există, atunci aceştia ar avea ceea ce numeşte el „şanse”, pentru că cei buni le ignoră mergând pe firul voinţei lor, iar cei slabi n-au curajul să le dea curs.

.....

Ani de zile exacerbam vacanţele scurte, venind aici cu o oarecare febrilitate, chestionat de rude insistente pentru care nu mai simţeam nimic, întrebări scurte la care cereau răspunsuri detailate în curiozitatea lor ţărănească, stăruitori şi persistenţi, năvălind parcă asupra unor lucruri care îmi aparţineau intim pe când eu nu-i întrebam niciodată nimic. Întotdeauna faptul că nu pui întrebări e luat drept modestie sau eventual timiditate, dar cred că este semnul distinctiv al unui egocentrism care se naşte în pragul maturităţii când legăturile dintre noi şi ceilalţi traversează un pasaj îngust.


.....

Alexandru Vlad – Aripa grifonului - Povestiri

luni, 26 decembrie 2011

Nu-i uşor să ajungi deştept 1


05.03.1990

Pînă în a doua oră nu s-a întîmplat nimic, numai ne-a dat lucrările la gramatică. Eu am luat -10. În prima şi a doua pauză am jucat cu clasa a IV-a fotbal. I-am bătut cu 5-2 scor care s-a făcut în a doua pauză, cînd casa de copii ne-a luat mingea. În a treia pauză, iar am jucat fotbal, dar scorul a rămas acelaşi. Acum sîntem în ultima oră. Tovarăşa ne-a verificat la nişte exerciţii la matematică şi cîţiva din clasă n-au înţeles exerciţiile. Sună clopoţelul cînd S. era la tablă. Tovarăşa l-a luat puţin în rîs şi a început să plîngă, l-a luat şi pe A. în rîs, dar el nici nu s-a sinchisit. Tovarăşa l-a m-ai întrebat ceva şi a început şi el să plîngă. La 12 şi 19 minute am plecat.


vineri, 23 decembrie 2011

Crăciun fericit!


Nu trebuie să uităm niciodată un lucru, care fiind uneori prea evident ne poate scăpa atenţiei, şi anume că oamenii sunt proşti, sunt foarte proşti. Majoritatea oamenilor sunt mai proşti decât o vacă, decât un nasture, decât o perdea. Sedat de dorinţe de socializare, de nevoi de afecţiune, precum şi de alte instincte cu caracter gregar, am tendinţa de-a uita că oamenii sunt proşti şi răi. Nu trebuie! Cum stabilisem c-un fost prieten, care nu era nici prost şi nici rău, ci era altceva, prezumţia de prostie se aplică tuturor. Şi cum vorbeam azi cu alt prieten: n-ar fi mai bine ca oamenii să nască pisici, nu embrioni de prostie bipedă?

Aşa că trag aer în piept, mă îmbrac febril, trântesc uşa, alerg pe scări, umblu din ce în ce mai repede, cuprins de frenezia anticipării atât de bine cunoscută deja, şi mă îndrept spre la isla bonita, berăria Ursus.


miercuri, 21 decembrie 2011

Pizdă. Caut tătic să mă suporte.


În afară de bani şi prestigiu, femeile tinere umblă cu bărbaţi mai bătrâni decât ele şi pentru că, în schimbul unei bucăţi mai fragede de pizdă şi a unei infuzii de vitalitate, aceştia sunt gata să le înghită o parte din creierelile zilnice (numai cine n-a stat mai mult de-o lună c-o femeie nu ştie ce-i aia creiereală), creiereli pe care unul ca mine nu le suportă adesea. Forma rafinată şi perversă a acestei aparente relaţii win-win o găsim în Pornografia lui Gombrowicz.


vineri, 16 decembrie 2011

Mare albastră


Citeam Aripa grifonului (Alexandru Vlad) şi era vorba despre un grup de tineri a căror prietenie se duce pe pulă şi despre un soare roşu si mi s-a facut dor de (pe) nisipul de la mare, deşi n-am văzut niciodată răsăritul la mare că mi-a fost lene, şi mai că  mi-au dat lacrimile. M-am îndrăgostit o singură dată la mare, m-am vindecat de o boală la mare şi prima mea amintire sonoră legată de mare e o voce de copil în tren arătând spre mare şi zicând: “Mamăăă, uite Bega!” şi tata râzând copios.


miercuri, 14 decembrie 2011

Când sună femeile?


- când eşti într-o şedinţă

- cînd bagi prima lingură de mâncare în gură după o zi de căcat la birou

- când scoţi pula să te pişi sau când tocmai te-ai pus pe budă

- când borăşti

- când te speli

- când ai deschis o carte care-ţi place mult

- când speli haine cu mâna sau când speli vase, în general când ai mâinile ude

- când te uiţi la filme pe TVR

- când te urci sau cobori din autobuz

- când eşti undeva unde trebuie să vorbeşti în şoaptă

- mereu


 

marți, 6 decembrie 2011

Inestetica urâtului


Finţescule,

Încep prin a-ţi spune că eşti cel mai urât din universul acesta. Eşti îngrozitor de urât, mai mult ca urât. Eşti atât de urât încât nu-mi găsesc cuvintele să-ţi spun cât de urât eşti.

Nu, nu am altceva să-ţi zic în continuare. Numai că eşti mai urât şi mai greţos decât scarlatina. Un porc cu două capete, despicat pe burtă şi plin de puroi e mai prezentabil ca tine.

Insist să iei notă de faptul că orice om normal mai degrabă s-ar fute c-un vierme de mătase pe-o frunză de dud decât să se uite la tine. Mai bine un coşmar cu omizi decât în aceeaşi încăpere cu tine. Un păduche pe-o pizdă de mexicancă borâtă de-ai fi fost, şi tot parcă ţi-ai fi găsit rostul printre celelalte fiinţe, Finţescule!

Probabil, dar n-aş băga mâna-n foc, compania unui grup de chinezi bătrâni ar atenua neasemuita, neînchipuita urâţenie. Dar de unde chinezi bătrâni în barurile unde o faci pe MC-ul? Cât alcool distilat prin pâine ar putea estompa mutra ta transpirată în ochii nevinovaţilor care practic, mergând la o petrecere, au nimerit într-un horror c-un fetus grăsuţ la faţă?

Încerc să-ţi explic că până şi monstrul lui Frankenstein avea bunul simţ să se ascundă, ştiindu-se în halul ăla. Şi pe el îl chema MONSTRU, lumea ştia la ce să se-aştepte. Pe tine te cheamă aproape ca pe-o fiinţă şi ne înspăimânţi.

În încheiere, doresc să subliniez că sunt o persoană tolerantă. Pot accepta buza de iepure, îl pot accepta pe Woody Allen, m-am putut obişnui chiar şi cu hamsterii nou născuţi. Dar tu, Finţescule, în aceeaşi încăpere cu mine - numai in iad poate, dacă nu mă pocăiesc la timp şi dacă te acceptă şi ăia.

duminică, 4 decembrie 2011

Speed


Disperarea frenetică a pensionarilor de a prinde un loc pe scaun în autobuz - unul din semnele greţoase ale renunţării.


joi, 1 decembrie 2011

Pseudobăşini


Am mâncat la Opera, pentru prima dată, peste drum de Teatrul Naţional. Mâncare cinstită, loc decent. Chifteluţe marinate şi orez cu ciuperci. Plus un Paulaner. M-am simţit bine, îmi place să mănânc singur. Atâta doar că nu înţeleg de ce pula mea trebuie să pună, în locuri unde se mănâncă,  scaune sau băncuţe îmbrăcate în materiale (piele, imitaţie de piele etc.) care pârâie ca nişte băşini cand îţi mişti fundul şi picioarele pe ele. Încât trebuie să te mai mişti de două trei ori de jenă, ca să se prindă vecinii că nu, tu nu te-ai băşit, ci aşa fac scaunele, ele-s de vină, uite nici măcar nu pute.


luni, 28 noiembrie 2011

Apostu şi presa


Când am auzit prima dată de Apostu, în urmă cu destul de mulţi ani, am auzit şi de celebra lui poreclă: Fifty-Fifty. Poreclă cunoscută atât în Cluj, cât şi-n alte locuri în ţară. Se pare că, la fel cum tot românul se pricepe la fotbal şi, mai nou, la muzică de când cu youtube, aşa se pricepea clujeanul de rând la mita pe care se zicea c-ar lua-o Apostu  începând de la pepenari până la şpăgari mai spălaţi. Se discuta că ia mită încă dinainte de-a fi primar. Toată lumea “ştia”.  Şi iată că, acuma când l-au prins cu mâţa-n sac, repede presa s-a năpustit: oh, dar vai ce comoară de subiect! În schimb io m-am intrebat: ce coaie stafidite poate avea o presă care în atâţia ani în care se vorbea non stop că Apostu ia mită nu a fost în stare să-i însceneze un căcat de flagrant? Nici cea locală, nici cea centrală, teoretic mai coioasă. Nu, nu l-a deranjat nimeni pe domnul Apostu. N-a fost în stare presa sau n-a vrut?


vineri, 25 noiembrie 2011

Spune-mi ce câine ai ca să-ţi spun cât de papagal eşti!


Dintre toţi indignaţii de eutanasierea câinilor care sunt şi posesori de câini, câţi au oare câine de rasă acasă?


joi, 24 noiembrie 2011

Recurenţă


E uimitor acest mecanism natural de perpetuare a speciei, de autoconservare, care te face să uiţi că fiecare pizdă e identică la cap cu precedenta. E ca un ştergător de parbriz care-şi face treaba la fiecare ploaie murdară până se strică de tot.


miercuri, 23 noiembrie 2011

Am muci de dat


Eşti răcit. Tuşeşti. Strănuţi. Pui mâna la gură. Eşti în autobuz, la birou sau într-un mediu mai oficial, într-o şedinţă poate. Îţi dai seama că ţi-au sarit muci din nas sau flegma din gât în palmă. Nu ştii cum să ascunzi mucii cleioşi şi galbeni, bagi mâna în buzunar să te ştergi de căptuşeală, o bagi sub birou, te ştergi discret în mers de vreun perete, ţii palma căuş încercând totodată să te comporţi  firesc, ţi se pare jenant să te ştergi în palmă cu şerveţelul de faţă cu străini. Blestemi în gând. Muie frig!


marți, 22 noiembrie 2011

Marfarul


La standul cu mici şi cârnaţi de la ieşirea din Kaufland, muncitorii, cu căciuli negre, salopete albastre şi geci matlasate înnegrite în coate şi la capătul mânecilor, chicoteau stând în picioare şi uitându-se lung la ceva ce trecea prin faţa lor. Un bărbat de vreo 50 de ani împingea un cărucior cu rotile în care era o fiinţă ce părea, după toate indiciile, a fi chiar nevastă-sa handicapata fizic care la rândul ei împingea din căruciorul ei un alt cărucior, de supermarket, plin cu bunătăţi. Găsiseră soluţia optimă, e adevărat. Dar pula mea, n-ai cum să nu râzi.


luni, 21 noiembrie 2011

Sondaj cu Milf. ŞiPetrov


De când cu blogul mă încearcă un nou tip de invidie. Invidia pe virtualii vii. Care înţeleg că io-s o virtuală inexistentă pentru unii. Băi, am ajuns să fiu invidioasă pă Petrov, că el există şi pentru el şi pentru mine.

Sondajul de azi e aşa: De ce plm unii cred că Petrov e io? Nu şi invers. Adică de ce să nu fiu io Petrov? Ha? Câte nopţi tre să mai plâng din cauza voastră?

joi, 17 noiembrie 2011

Pe sau pe lângă gură?


Iar am văzut un ţăran pupându-şi copilul pe gură. L-a luat în braţe cu drag şi i-a futut o ventuză direct pe buzele alea mici. M-am umplut de greaţă. Când vă pupaţi copiii ăia micuţi pe buze nu vă încearcă aşa o jenă, nu vi se pare că nu e tocmai în regulă ce faceţi, nu aţi auzit de pedofilie? N-am înţeles niciodată obiceiul ăsta scârbos, nefiresc şi total neigienic. Cum oare a supravieţuit grozăvia asta până azi? Probabil e ca şi cu abuzul sexual (de care nici nu e foarte departe), un copil pupat pe gură nu va ezita să-şi pupe ulterior propiii copii pe gură.  Dacă vă place aşa de mult, io zic să le bagaţi şi limba pe gât. Sau să-l lăsaţi şi pe unchi, naş, altă rudă sau chiar pe prieteni să-i pupe pe gură. N-ar fi rău, nu? Pupici!


marți, 15 noiembrie 2011

Apelare humanum est


Un bărbat vorbind la mobil pe trotuar:

„Ştiu domnule consilier că sunteţi alături de mine, da’ mai mult n-aveţi ce! Când o să fie nevoie o să apelez, n-aveţi grijă!”


duminică, 13 noiembrie 2011

M


Numele meu e M. Trăiesc în România de când m-am născut, acum 20 - 30 de ani.

Părinţii mei m-au născut de tineri şi de-aia acum par bătrâni. Am început deja să le aduc câte o cană de apă şi să aprind lumânarea în fiecare seară, să nu mă vorbească lumea că nu-i ajut şi n-am grijă, cum se zice.

Marea mulţime a tinerilor de seama mea vor să mă ia de nevastă. Şi marea mulţime a bărbaţilor în etate mai avansată vor să aibă o aventură sentimentală sau de care pot cu mine. Totuşi puţinii care nu mă cunosc îmi spun domnişoară şi încă nu ştiu ce vor.

Muncesc ca o angajată la un CAP de furaje agricole pentru bovine. Coordonez. Puteam să lucrez şi ca o suplinitoare la o şcoală, dar nu-l cunoşteam aşa bine pe director.

În fiecare dimineaţă când mă trezesc pot să fac ce vreau. Că nu-s datoare la nimeni. Dar de marea mulţime de dăţi tac sau ţip. După cum mi-e prea somn sau chiar mă doare. Alteori îmi place. Când bem ceaiul sau chiar vorbim.

Când eram mai mică eram implicată c-un alt băiat. Acuma l-am văzut din nou şi-i de-o seamă cu tata. Puţin mai mic. Nu ştiu cum să mă exprim, în 10 ani poa să treacă şi 20 de ani şi mai mult. Păcat.

În zilele libere merg la discotecă. Mai consum un pahar două, încă nu-s rea la beţie şi-mi sclipesc ochii. Pe baza dansului, mulţi se cer la mine-acasă sau în alt loc. Eu le râd şi le arăt junincile ca la CAP. Ei zic "cine, pensionarele alea?". E umoristic dar nu mai mult.

Duminica e zi de gospodărie, gătit, spălat. Dar nu prea mult. Că nu-s datoare la nimeni. Mai mult aşa, că-mi stă frumos în şorţ şi, nu ştiu cum să mă exprim, dacă m-aş freca cu ceapă tot n-aş mirosi.

Orişicât, când mă mai uit aşa la mine ca femeile, încep să mă gândesc la trecut. Că timpul trece, viaţa trece. Şi peste 10 ani o să am cu 20 mai mult, ca băiatu ăla. Şi nu mă supăr aşa rău, că poate o să fie bine, da ca acuma n-o să fie.

vineri, 11 noiembrie 2011

Avortoni


Imbecila urlătoare din tren, concluzionând o discuţie socio-politică-gospodinică: “Aşa demonstrăm că suntem gospodari!”


Un gând ce mi-a venit dintr-o halbă la berărie: “într-o misiune sau intromisiune?”


Fata insipidă, transparentă, ştearsă, cu haine decolorate, fără personalitate, un puzzle anost ţinut laolaltă de nişte legi ciudate.


Nebunul cartierului: “N-ai n-ai n-ai n-ai un ban de-o monedă?”


Altă fată cu ten acneic, semănând c-o felie alb-roz de salam de vară.


Ţiganca în roz fără dinţi cu iepuraşi de aur playboy în urechi.


Reclama alb-negru la Hotel Paradis, cocoţată pe un stâlp.


miercuri, 9 noiembrie 2011

CTP despre moarte, când era mai mic


- Da, scuză-mă ... Redric. Deci ce-ai face dacă n-ai mai avea prea mult de trăit?

Brunkker zâmbi.

- Întrebarea e destul de confuz şi inabil formulată pentru un sistemist de forţă ca tine. În primul rând, nu e vorba de a avea sau nu prea mult de trăit, ci de a şti sau nu asta. Faptul că, să zicem, când vom pleca de aici vei profita de întuneric şi de faptul că o să fiu foarte beat ca să mă ucizi, nu mă afectează în nici un fel, pentru că nu ştiu. Moartea nu există, există doar teama de moarte. Ţinând seama de asta, se poate imagina un mod de a deveni nemuritori. Gândeşte-te puţin: ar fi suficient să se împiedice circulaţia oricărei informaţii cu privire la moarte prin organismul social. Oamenii ar trebui dezintegraţi până la atomi în clipa încetării funcţiilor vitale. În aceeaşi clipă se va şterge din memoria INFORMONDIEI* şi a tuturor celor care l-au cunoscut pe răposat orice informaţie având o cât de mică legătură cu acesta. Greu de presupus, dar teoretic posibil. Astfel, în câteva generaţii am deveni nemuritori, pentru că n-am mai şti ce ne aşteaptă.


(Cristian Tudor Popescu – Pythia/Planetarium)


*un fel de supercomputer mondial

luni, 7 noiembrie 2011

Te-aştept diseară la portiţă


petrov: tocmai am dat like la rosia montana gold corporation

milf: =))

milf: hai cu cianurile

milf: si cu ciorapeii

milf: =))

milf: incredibila reclama cu ciorapeii

petrov: da

petrov: de aia am si dat like

petrov: papagalii astia verzi ma calca pe nervi

petrov: astia macar fac adevarate filme

milf: ma doare la basca sincer si de rosia montana si de copsa mica

petrov: si pe mine

petrov: in schimb vreau sa-i futa-n gura pe ecologisti

petrov: si sa se faca acolo mina odata

milf: exact

petrov: si sa nu mai tricoteze aia ciorapi

petrov: sa mearga dracului in mina =))

milf: exact =))

milf: si ce munca pulii e in mina?

milf: aduni pietricele sau ceva

...

petrov: Tainele baschetului, dezvăluite de Ghiță Mureșan copiilor din Roșia Montană =)

petrov: poza e geniala

milf: ia

milf: mor

milf: =)))))))

petrov: ti-am spus =))

milf: mi se face rau =))

petrov: oamenii astia n-au simtu ridicolului

petrov: da ce-are ghita la mana?

milf: io-s in coma deja=))

petrov: zici ca-i la perfuzie

petrov: perfuzie cu romantism pedofilic

milf: da de ce a facut el ceva atat de penibil?

petrov: pt bani evident

milf: ce dracu-i in capu lui?

milf: da ceva mai nenatural si neveridic

milf: n-am vazut

petrov: exact

milf: nici in desene animate

petrov: nici nu stie tine de trandafiru ala

petrov: trebuia sa-i ofere un copac=))

petrov: puteau dracu sa puna un trandafir mai mare

milf: da de ce el tine departat?

petrov: sau e mare de fapt?

milf: cred ca in lumea reala e mare =))

milf: sa nu-l ofileasca cu respiratia

milf: mutatiile sunt bune

petrov: =))))

petrov: poluarea este buna

petrov: frumoasa si bestia

milf: bestia si bestia =))

milf: da ei au crezut

milf: ca daca-l pun sa stea pe vine pare mai normal=))

...

petrov: a zis una la comentarii pe fb

petrov: cu o floare nu se face primavara

milf: =))

petrov: asta n-a vazut fondu problemei si-al pozei deloc

milf: asta si la copsa mica respira aer curat =))

petrov: daca ei i-a sarit in ochi doar floarea e grav =))

milf: oribil saracu

milf: si dupa ce ca e oribil

milf: se mai si lasa umilit

milf: in plm

...


 


vineri, 4 noiembrie 2011

Profesioniştii

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum "people get married to have a personal life". Pentru ca l-am iubit de la "Particulele elementare" pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind "Extension du domaine de la lutte" taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.
[interviu houellebecq]
* * *
Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner's Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.
* * *
bicicleta galbenă
Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.
[interviu herta müller]

* * *
delaskela
când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.
* * *
milfUnde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu' Eugenia Voda! [interviu tom waits]
* * *
Simona Radoi Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.
* * *
S(f). Vasile Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!
Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.
* * *
mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși - de altfel caracterizantă pentru mișel - se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.
[alt interviu houellebecq]
* * *
Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.
[interviu thompson]
* * *
[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.
* * *
fiction addiction
Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]
* * *

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]
* * *
pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]
* * *
voroncas
interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii '60-'70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)
[interviu woody allen]

miercuri, 2 noiembrie 2011

Urinal acut


Se făcea că încă mai stăteam cu chirie la foştii proprietari. Şi încercam să mă piş pe întuneric în fosta baie. Şi m-am pus pe budă şi-am început să mă piş. Imediat mi-am dat seama că făceam pe cocul sofisticat al fostei proprietare. M-am oprit, mi-am cerut scuze îngrozită, am reperat adevărata budă şi-am dat drumul iară. În secunda următoare am realizat că iar mă pişam pe cocul doamnei. M-am oprit. Mai greu, dar am reuşit. Nu înţelegeam de ce se întâmpla aşa ceva. Îmi ceream iertare în continuu, panicată, terifiată, plângând cu sughiţuri. M-am dus spre veceu a treia oară, l-am pipăit, iar senzaţia de rece la contactul cu colacul m-a asigurat că era ok. M-am pişat până la capăt. Când să mă şterg, de sub mine capul fostei proprietare îşi întoarce cocul şi-mi spune: "Nu-i nimic. Nu se vede pe blond.".

marți, 1 noiembrie 2011

Grajduri urbane


Nu mai suport garajele, cutiile astea de tablă, lemn  şi beton absolut înfiorătoare care umplu toate oraşele României. N-ajunge că trăim în nişte monstruozităţi cu multe etaje, mai trebuie să suportăm şi avortonii lor mohorâţi în fiecare cartier. Dimineaţă m-am împiedicat într-o bară dintr-un şir paralel de bare încastrate în betonul  în pantă din faţa uşii unui garaj ruginiu de tablă şi-am înjurat de toţi dumnezeii. Nu înteleg de ce nu dărâmă primăria mizeriile astea, chiar aşa li-e de frică de pierderea alegerilor? Măcar ăştia de la PDL ar putea curăţa din ele, dacă tot pierd viitoarele alegeri. Nu se găseşte unul cu sânge-n pulă să dărâme toate dughenele astea infecte? Chiar trebuie să avem catedrala mântuirii neamului şi milioane de garaje doar pentru ca nişte rahaţi să fie siguri că îs realeşi? Pentru ce pula calului se elaborează planuri urbanistice fără să precizeze clar dărâmarea garajelor? Ce oraşe europene îs astea? Câte generaţii mai trebuie să moară până dispar garajele?


luni, 31 octombrie 2011

Frumoasa şi bestia - varianta de tren sau o fetiţă dă din casă despre femei, dar şi despre bărbaţi


Fetiţa, în vârstă de 5 ani, o roagă pe bunică-sa:

- Hai spune-mi o poveste!

- Lasă-mă amu în pace, ce mai ştiu eu de-acu 50 de ani!

- Scufiţa roşie?

- N-o ştiu, lasă-mă amu...

- Iţi spun io una dacă vrei!

- Bine.

- Frumoasa şi bestia: “A fost odată ca niciodată un monstru şi o prinţesă. Şi pe prinţesă o chema frumoasa şi bestia.”


miercuri, 26 octombrie 2011

Pleşu de Elena Farago


Îmi place de Pleşu că e cumva copilăros ca un copil precoce la emisiunile cu copii precoce. Gen băbuţele alea la 5 ani şi 2 luni. Sau băieţeii sfătoşi din emisiunile cu micuţi supradotaţi greşiţi.

Ca o paranteză, dacă Pleşu e aşa, acu' realizez de ce Liiceanu pare retardat. Pentru că, dincolo de faptul că ducea cafelele la Păltiniş şi prindea astfel numai frânturi din discuţiile interesante, el a rămas în perioada "de ce". Trist e că n-a descoperit încă Teleenciclopedia şi-l pune pe Grasu' să-l lumineze cu lumina lui infantilă.

Da' să revenim. Pleşu are, aşa, ca o candoare, o inocenţă. De parcă s-ar fi dat cu Geonson beibi pe suflet, care i-a rămas neted ca un cur de copil ce este.

Am citit zilele astea un frumos articol al lui Pleşu. Cald, emoţionant, uman, naiv. Cam ca "Gândăcelul" sau "Cuţu şchiop". Nu zic că e naşpa. Dimpotrivă. Mi se pare adorabil. Mi se pare că are cumva dreptate, aşa cum au copiii când spun că ciocolata-i bună. Şi mănâncă tone. Pur şi simplu inactivează orice urmă de cinism şi-ţi desenează un zâmbet duios.

Şi de-aia zic, mă gândeam să inventez Hello Pleşu în locul uzatei Hello Kitty. Un pufos halat de baie maroniu Hello Pleşu.

marți, 25 octombrie 2011

Sondaj cu instrument


Dacă ar fi să vă futeţi cu cineva care cântă la un instrument muzical, ce instrument aţi prefera? Io aş fute o violonistă, are o anume graţie care merită întinată pervers. Gândiţi-vă cât de porno-virginal îşi mişcă mâinile cu arcuşul sau cum îşi ţine capul înclinat deasupra viorii, cu spatele cambrat, uitându-se la coarde cu maximă concentrare. Poate aşa se uită şi la pulă.


duminică, 23 octombrie 2011

Şaban al II-lea


Şaban al II-lea s-a integrat repede în programul paneuropean de autoderatizare. Europa occidentală plătea o marcă pentru coada oricărui şobolan al ei. Şaban I fusese un banal şi insensibil ucigaş de şobolani, în timp ce Şaban al II-lea, un novator, a dezvoltat o tehnologie de producere a cozilor fără ucidere: „De ce să omori oaia ca să-i iei lâna?” l-a întrebat Şaban al II-lea pe un ziarist munchenez, explicându-i concepţia lui despre viaţă. În „Abenzeitung” s-a scris apoi că prin Europa se plimbă milioane de şobolani fără cozi, acei şobolani pentru care se plătise câte o marcă. Pe anumite coridoare se vorbea despre înşelăciunea îndrăzneaţă, dar şi spirituală a emigrantului iugoslav. Însă guvernele vest-europene nu erau în stare să depăşească situaţia în care le adusese Şaban al II-lea. Şaban al II-lea ştia bine că fără el nu se poate. Interesul global al uniunii paneuropene de deratizare presupunea toleranţă deplină şi fără rezerve faţă de negrul înţelept bosniac care era în acelaşi timp şi cel care încălca legea, şi cel mai important beneficiar al ei. Şaban al II-lea era scutit de obligaţia impozitului, ca şi toţi ceilalţi care participau la programul de deratizare. Spre deosebire de aceştia, Şaban al II-lea era şi lipsit de mustrări de conştiinţă.

(Miodrag Bulatovic - Oameni cu patru degete) 


vineri, 21 octombrie 2011

Prostia merge înainte şi moare ultima


În rarele mele momente de maximă rătăcire mă uit la meciuri de fotbal, sunt stelist. M-am uitat şi la dezastrul de aseară. Dimineaţă m-am uitat pe sport.ro. Hominidul pe care dumnezeu l-a beşit în lume fără finisaje exterioare şi interioare, acest parizer cu ochi desenaţi cu carioca numit Bourceanu, spunea: “Dacă vom avea putere şi tărie de caracter...”. Adică, avându-le ei pe viitor pe alea două, s-ar putea să-şi revină echipa. Bă, borcan prost, tăria de caracter nu e ca ciclul menstrual, nu vine şi pleacă!!! Una peste alta, aproape toţi fotbaliştii manelişti români au la fel de mult creier ca acest Bourceanu.


joi, 20 octombrie 2011

Staying at miloaga


Bă, voi ştiaţi că mai există în zilele noastre fiinţe care fac chetă? Adică ce plm mă mir, de moment ce încă mai există hipioţi veniţi cu maşina timpului din anii '30...

miercuri, 19 octombrie 2011

Refugiu


Am ieşit înfofolit din casa mea călduroasă şi am luat-o grăbit spre staţie. Pisica, mignonă, mâzgălită toată în cafeniu alb şi negru, se uita la mine indiferentă. Stătea ghemuită şi zgribulită în mijlocul trotuarului, pe-o bucată albă dreptunghiulară de hârtie cartonată, mai mică decât o coală A4. Pisica este animalul meu preferat.


marți, 18 octombrie 2011

Scrisoare deschisă către studenţii din anul I


Dragi boboci,

Ştie toată lumea că majoritatea ajungeţi virgini la Cluj (e valabil desigur şi pentru alte centre universitare). Ăia mai norocoşi sau mai frumoşi s-au futut ocazional când părinţii nu erau acasă, prin boscheţi, păduri sau cimitire. Cel mai important sfat pe care vi-l dau eu, care vă va ajuta să nu vă futeţi viaţa înainte de-a începe, e următorul: nu vă aruncaţi direct într-o relaţie serioasă, de lungă durată cu primul bărbat/prima femeie pe care îl/o futeţi aici şi care poate deţine ca principală calitate un spaţiu de futut, uneori însă nici atât, recurgând direct la metoda balcoanelor prin cămine. Şi, mai ales, nu vă mutaţi cu persoana respectivă! Bucuraţi-vă de facultate, futeţi şi beţi, aveţi vreme după ce terminaţi şi de relaţii serioase, dacă vă trebuie aşa ceva.

Petrov

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Bătrâni


Am pus piciorul pe trecere urmat încet de un bătrânel cu pălărie şi baston lăcuit. Ajungând pe cealaltă parte am auzit un pocnet sec. M-am gândit imediat la baston. M-am întors, bătrânelul căzuse pe la mijlocul trecerii, încerca să se adune de pe jos. L-am ajutat să se ridice, un tânăr i-a adus bastonul sărit la 4-5 m distanţă. A mulţumit jenat, a zis că se descurcă. Am plecat grăbit, deşi mi se muiaseră picioarele.

Un pic mai încolo, m-am trezit faţă-n faţă cu alt bătrân, opusul aparent al celui dinainte, foarte sprinten şi grăbit, dar cu şliţul pantalonilor negri deschis larg, oval.

Alt bătrân, cu tenişi jerpeliţi roz cu dungi albastre şi căciulă groasă, scormonea c-un rest de trafalet cu mâner portocaliu de plastic într-un tomberon mare verde.


vineri, 14 octombrie 2011

Decizii care nu vor deveni niciodată realitate


Sunt atât de frântă, de epuizată, încât am ajuns practic să trăiesc noaptea, în vis. Visez că mă întâlnesc cu prietenii, că beau şi că mă fut. În rest, toată ziua sunt un zombi eficient care-şi face norma de mâncat creiere, ca un adevărat martor al lui Iehova. Când, în realitate, mă întâlnesc cu prietenii, beau sau mă fut, mă surprind întrebându-mă dacă nu cumva e 7.30 şi tre' să mă trezesc să plec la muncă. Un singur gând mă străbate cronic, da' şi acut, ca o apendicită care stă să dea-n peritonită: demisiaaaaaa!

marți, 11 octombrie 2011

Să-mi bag io toată pula în câinii voştri!


Din întunericul din dreapta mea s-a repezit asupra-mi lătrând un ghemotoc de floci gri, care, ieşind mai la lumină, s-a dovedit a fi o corcitură de caniche de mărime mică spre medie.

“Aoleu!” am reacţionat ironic înspre cuplul din direcţia căruia venise potaia. Şi am dat să-mi continui drumul spre magazin. Ironia mea s-a topit repede însă, deoarece javra era mereu la gleznele mele gata-gata să-şi bage dinţii beliţi în mine. Am văzut că nu-i de glumă, după ce am mers în marşarier vreo 10 m supraveghind continuu zdreanţa violentă.

“Nuuuu muşcăăăăăăăăă!” a articulat alene pizda din întuneric pe-un ton care m-a făcut să mi-o imaginez spărgându-şi în scârbă pe faţă baloane din gumă de mestecat.

“Da’ ce vrea? Să mă lingă?” i-am răspuns de-a dreptul nervos deja.

“Michiiiii, vino încoaceeeeeeeee…” a mai spart pizda un balon şi cu asta contribuţia ei întru salvarea mea s-a terminat. Noroc că potaia părea că renunţă.

Din păcate, după alţi 10 m, l-am auzit din nou alergând în spatele meu mai nervos, cu dinţii mai beliţi. Scos din sărite am dat cu bocancul după el şi-am urlat:

“Futu-ţi morţii mă-tii de javră, marş că te omor!”

A avut efect, s-a tirat imediat.

Sincer, aş omorî toţi câinii nesupravegheaţi, toţi câinii vagabonzi, toţi câinii periculoşi fără lesă şi botniţă. Toţi ar trebui împuscaţi în cap!



luni, 10 octombrie 2011

De sus în jos


Toate femeile au, orice s-ar spune, o frică iraţională când e vorba de făcut copii. Ba chiar încă de-a deveni femei. E ceva în legătură cu faza asta care le stresează oribil. N-are a face cu pula sau, mai exact, cu sperma în sine. E dincolo de logică, medicină sau dragoste. E o chestie mai a dracu decât orice fobie.

Fie că-ţi doreşti să faci, fie că nu, spaima cu plodul e înfiptă ca o tumoră nedetectabilă ştiinţific undeva în interiorul femeiesc. Oricâtă educaţie, oricâte cărţi citite, oricâtă contracepţie sau oricâte tratamente de fertilitate, teroarea că ai putea fi gravidă sau că ai putea să nu rămâi înnebuneşte femeia în aşa hal, cum nici un bărbat nu-şi poate imagina înainte de 40 de ani, când moale e the new tare.

Da, e logic că dacă ai folosit prezervativul n-ai cum să faci copil. E logic că dacă iei anticoncepţionale – la fel. E logic că dacă n-a spart borcanul de maioneză în tine n-o să-i faci un hot dog. E perfect logic să râzi superior de proastele care o ard neprotejat şi-apoi se cacă pe ele de frică. Şi ar fi nedrept ca, dacă o singură dată te fuţi numa’ cu pizda şi fără creier, să păţeşti aşa ceva. Da’ unde e logica în faptul că-ţi întârzie ciclul ţie, perfect sănătoasă şi protejată?

Şi da, e logic să faci un copil dacă te fuţi ca ultima ţărancă fără televizor şi internet. E logic să se întâmple dacă faci refill cu sloboz fix la ovulaţie, fix pe gaura care trebuie. Şi n-ar fi drept ca, dacă o singură dată ai făcut un avort, să fii pedepsită aşa. Da’ ce e logic în faptul că-ţi vine ciclul mereu ţie, care-ai respectat toate cele lună de lună?

Aşa că până la medic şi, uneori, şi după el, singura soluţie e Dumnezeu. Care El e sus şi ne apără pe unele sau ajută pe altele jos. Plus că mi se pare normal să apelăm la El, fiindcă El ne-a învăţat acu’ vreo 2000 şi ceva de ani că există excepţie chiar şi când raţiunea sau faptele o neagă.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Nas toamnă - iarnă 2011


Io: Bă, da' se cam poartă nasu' să-mi bag pula!
Mo: Da, mă, şi nici nu se mai ascund, îi pă faţă direct!


joi, 6 octombrie 2011

Boboccii


Te uiţi în ochii lor şi nu-ţi pot susţine privirea: se uită la telefon, într-o parte, se scotocesc brusc în buzunare, se scarpină după ureche. La ora 8 e plin de ei pe stradă. Cine pula mea în afară de ei mai merge dimineaţa la cursuri în primele săptămâni? De fapt cine pula mea mai merge la cursuri în afară de ei? Te şochează prin hainele ciudate, diferite, n-ai mai văzut aşa ceva, de unde le-or fi găsit?, prin încercarea disperată de-a fi la modă (ce modă e aia numai ei pot şti), de-a nu fi mai prejos decât colegii lor, de-a nu-şi periclita posibilităţile de combinare, căci au ajuns în raiul combinărilor, facultatea, după care pentru majoritatea urmează iadul căsniciei, pe viaţă. Rockeri scălâmbi ponosiţi, cocalari/piţipoance cu haine de cocalar/piţipoancă care se purtau în urmă cu 4-5 ani, protohipsteri, frizuri inexplicabile, haine din pieţele din nordul Moldovei, ţinute de orăşele de sub 15 mii de locuitori, culori şi texturi greşite, tineri debusolaţi silindu-se să pară în largul lor, o masă imensă de ţărănoi necizelaţi, urâţi, mustind de prostie şi platitudine. Deloc surprinzător, în 6-12 luni toată masa asta informă se “cizelează” se repartizează pe diverse segmente, cu precădere cocalari borâţi de Obsession, hipsteri culturali inculţi deversaţi spre Fabrica de pensule, Atelier, Insomnia, programatori rockeri de Hard Rock, nimickeri, cocalari “fini” de Midi. A mai trecut un an, mulţimea prostilor creşte şi e tot mai vâscoasă. Integraţii, acum, din sezonul trecut se uită de sus la tine deja.


miercuri, 5 octombrie 2011

Creiere roz-albastre


Îndreptându-mă spre casă, transpirat, cu bluza roz legată în jurul mijlocului şi c-o sticlă de Dr. Pepper atârnată de mâna stângă, m-am apropiat pe trotuar de o mamă cu două fetiţe.

Fetiţa cea mare: „Hihi! Băiatu’ ăsta are roz pe el, mamiiiii!”
Mama: „Şşşttt... Ţi-am mai zis că nu-i frumos....” bla bla bla.

Când îţi educi copiii că fetele poartă roz şi băieţii albastru, să nu te miri că fetele vor fi bătute de bărbaţi, iar băieţii îşi vor bate nevestele. C-aşa e de când lumea, nu?



marți, 4 octombrie 2011

Kaufland Ţigănia SCS reloaded


Azi nu.

- Poftiţi!
- Un turinger.
- Ketchup, muştar?
- Muştar.
- 3,99 lei.
- Tacâmuri îmi daţi?
- ................
- Tacâmuri îmi daţi?
- Nu se dau la turinger!
- De ce?
- Se mănâncă cu scobitori!
- Aşa? Şi cum îl tai?
- ................
- Mi-l tăiaţi dumneavoastră?
- Da...

A luat cuţitul şi mi l-a tăiat ea. Să-mi bag pula ce ţiganie!



luni, 3 octombrie 2011

Kaufland Ţigănia SCS


“A cerut tacâmuri?” o întreabă nemulţumită vânzătoarea româncă cu aspect de ţigancă pe colega ei ţigancă cu aspect de ţigancă de la standul de mâncare (mici, cabanos, ceafă, turinger) din faţă de la Kaufland.

Eu, cu ochii la cârnatul turinger de cca 30 cm trântit într-o băltuţă uleioasa maronie pe caserola din carton alb de pe tejghea, îi raspund:

“Da, am cerut, doar n-aţi vrea să sug pe el!”

Vânzătoarea româncă scoate în scârbă de sub tejghea un set format din furculiţă, cuţit de plastic şi şerveţel alb băgate într-o punguţă trasnparentă.

Plătesc şi merg la masa roşie să mănânc în picioare...

O explicaţie pentru fenomenul ăsta de ascundere a tacâmurilor repetat la Kaufland de câte ori îmi iau ceva ce nu necesită scobitori că alea îs la liber pe tejghea, adică de câte ori nu iau mici, e că jumătate din vânzători îs români, iar cealaltă ţigani. Explicaţia angajării ţiganilor are legătură probabil cu ceva deduceri de taxe pentru angajare de persoane defavorizate, explicaţie valabilă şi pentru handicapaţii fizic şi psihic din interiorul magazinului, manipulanţi de marfă sau ce pula mea or mai fi fiind. Ar mai fi şi faptul că românul în ţărănia lui acceptă cu drag să mănânce cu mâna ca ultimul porc în sevraj nutriţional.



duminică, 2 octombrie 2011

Vaca-domnului


„ În faţa ei, într-un loc cu iarbă mai rară, mergeau grăbite două mici gângănii roşii, cu pete negre pe aripi şi cu picioare subţiri, lucioase şi negre, legate între ele prin extremitatea abdomenului. Cea care, prizonieră într-un mod atât de inedit pilotului ei, umbla propriu-zis de-a-ndaratalea, nu părea însă deloc să se lase târâtă ci dimpotrivă se mişca perfect sincronic cu soaţa inversă mişcându-şi picioarele în acelaşi tact şi fără să aibe preferinţe personale în privinţa direcţiei drumului lor. Când Matei se apropie şi umbra lui şi a buchetului său de flori căzu peste Dora şi peste ele, Dora ridică repede capul spre el, apoi îl coborî şi le împinse cu degetul sub o frunză uscată. Matei se lăsă jos în iarbă şi-i întinse buchetul.
- O să-l pun în camera mea, îi spuse ea, recunoscătoare.
Cele două insecte ieşiră de sub frunză, prin partea opusă, la fel de grăbite, cu paşi negri la fel de mărunţi şi sincronici.
- Bietele de ele, spuse Dora jenată, cât trebuie să sufere! Să le ajutăm să se despartă.
Când izbutiră să le despartă, una dispăru repede în iarbă şi pe cealaltă Matei o culese între degetul mare şi arătător şi o priviră, cu capetele, apropiate, pe toate părţile, după care el o depuse pe pământ şi aşteptară să vadă ce face.
- Îi spune vaca-domnului, nu-i aşa? întrebă Dora.
Apoi se ridicară şi se despărţiră şi ei.”

(Radu Petrescu – Matei Iliescu)


vineri, 30 septembrie 2011

Umorul de pe haine 1


Un nou serial începem azi. Ideea e simplă: oameni care poartă haine a căror semnificaţie le scapă, nu-i interesează  (gunoieri cu tricouri Manowar, deşi poate nu-i cel mai bun exemplu...) sau al căror mesaj nu-l înţeleg pentru că nu cunosc limba respectivă şi care astfel devin o sursă de umor involuntar.

Ieri, în staţie era un individ ginecomastic cu şapcă, burtă de tip Nicoleta Luciu cu tripleţi, pungă în mână şi un tricou negru pe care scria mare: Simply the best grandmother in the world!


miercuri, 28 septembrie 2011

Piţiponci emasculaţi


O nouă specie de bărbat: bărbatul care plimbă câini de femei. Shih tzu, caniche, westie, chihuahua… Îl vezi dimineaţă devreme sau seara plimbând pigmei canini şi uitându-se în jur jenat sau încercând să pară firesc. Arată de parc-ar purta în echilibru pe pulă o floare de colţ. Câinele aleargă vesel şi tâmp, el de-abia aşteaptă să se cace patrupeduţul să-l bage-n casă. O consecinţă directă a combinării cu piţipoance. Cel mai penibil e când câinii îs şi îmbrăcaţi cu diverse hăinuţe colorate.


marți, 27 septembrie 2011

Fătat sincron


“Dacă am naşte deodată? Hihihi!” se hlizeau avansând către mine pe trotuar două tinere anoste, mimând rotund simultan din mâini o sarcină.

Numa’ căcat aveţi în cap!


luni, 26 septembrie 2011

1984 de autobuz


"Doamnă, toate televizoarele au în ele un circuit care transmite înapoi la ce emisiuni se uită oamenii. Dacă toată lumea s-a uitat la nunta lu' Borcea, o să mai vedeţi încă o sută de nunţi a lu' Borcea!"


miercuri, 21 septembrie 2011

Eternal sunshine of the spotless nail


Cu o staţie înainte de cea la care urma să cobor s-a urcat un cuplu c-un copil înfofolit în hăinuţe roz. Un cuplu banal, după mutră, după port, la fel de interesant ca un burete de bucătărie. El, blonduţ, cu tricou polo, ea cu ţâţe mari şi decolteu generos, păr negru prins în coadă. Ea s-a aşezat pe locul liber de lângă mine, şi-a aranjat un pic ţâţele uitându-se în şanţul decolteului, apoi a luat copilul din braţele lui. El a rămas în picioare lângă ea. M-am uitat la copil, era foarte dulce, m-au apucat iar filmele cu copii, ce copil drăguţ, vreau şi eu unul etc. Copilul arunca un pic de praf de stele roz pe cuplul ăla insipid. “Coborâţi?” am întrebat. El mi-a zis că da, iar ea i-a întins copilul. Întinzând mâna să ia copilul, am observat că avea un inel argintiu pe inelarul mâinii stângi, inel care mi-a atras mai departe privirea spre degetul mic care avea oroarea supremă la capăt: o unghie de peste un centimetru. Ce-i drept o oribilitate crescută bine, îngrijită, mai lipsea să-şi monteze un cristal swarovski pe ea.


marți, 20 septembrie 2011

Dezbrăcare - sondaj


Zilele trecute i-am dus lui Mo, care se afla pe-o terasă, o bluză că-i era frig şi ieşise doar in tricou. Ieri mi-a adus-o, întoarsă pe dos.

Nu vă enervează oamenii care întorc hainele pe dos cînd se dezbracă?

luni, 19 septembrie 2011

Nielcoşag


Cărucioarele erau de două feluri: vopsite în galben sau doar nichelate. Când am ieşit din magazin, am dat să-l duc înapoi pe al meu la standul de cărucioare. M-am trezit însă că o mână hotărâtă cu permanent roşu mi-l înşfacă de mâner zicându-mi: “Staţi că-l iau io pe ăsta că-i mai frumos!”. I-am cedat râzând căruciorul meu galben, ea abandonându-l imediat pe al ei, doar nichelat.


sâmbătă, 17 septembrie 2011

Prostie cu capişon


Unii oameni sunt atât de idioţi încât îşi închipuie că, dacă poartă glugă când afară mori de cald, par mai interesanţi, mai frumoşi sau chiar mai periculoşi.


joi, 15 septembrie 2011

Io piş tu bei, ok?


În afara faptului că nu suport să se fâţâie diverşi indivizi cu pula scoasă din pantaloni în jurul pulii mele şi, mai rău, să se zgâiască la pula mea întru confirmarea propriilor nelinişti genitale, nu suport să ma piş în pisoar dintr-un motiv la fel de important: aburul ăla cald, umed şi gros care se ridică din vasul respectiv, care vas parcă ia în palme tot norul ăla de pişat şi ţi-l trimite prinos direct în faţă, adică în nas şi-n gură. Astfel, din cauza faptului că nu prea se trage apa la pisoar, există şansa să inhalezi un potpuriu de aburi de pişat din diverse puli antrenat de propriul pişat cald.


miercuri, 14 septembrie 2011

Idei care nu vor deveni niciodată afaceri 6 - sejur de despărţire dincolo de cercul polar


Să te desparţi de cineva e uneori greu, chiar foarte greu. Mai ales dacă-l şi iubeşti. Dimineaţa te trezeşti cu capul limpede şi puteri sporite şi zici: “Gata, azi îmi bag picioarele, ajunge, n-are nici un sens, nu se mai poate aşa!” Hotărârea e luată, aparent. Mai urmează s-o pui în practică. Asta până când vine seara şi te trezeşti singur sau singură şi gândurile vin vin se adună te macină te rod, te doare-n piept şi încet încet hotărârea de despărţire se duce pe pulă, pui mâna pe sticlă, pui mâna pe mouse, pui mâna pe telefon ... Of, de n-ar exista seri, de n-ar exista noapte! Câte cupluri ar fi scutite de chinuri cu prelungiri. Un sejur dincolo de cercul polar, în perioada când ziua durează câteva luni ar putea fi o soluţie? Cine ştie...


marți, 13 septembrie 2011

...câte-un pic, acum n-a stat!


În faţa Librăriei Universităţii era adunată multă lume. Poliţie, trecători, muncitori care adunau bucăţi de tencuială căzută pe trotuar. S-a întâmplat asta:

Trei copii cu vârste între 7 şi 9 ani au fost loviţi de o bucată de tencuială în faţa librăriei Universităţii. Ambulanţele au venit de urgenţă să le acorde îngrijiri. Bucăţile de tencuială au căzut de pe un balcon situat deasupra librăriei.”

(sursa - aici)

Adică o chestie despre care scriam acum ceva vreme aici. Care nu preocupă pe nimeni.


luni, 12 septembrie 2011

Lasă copilul să vină la tine!


După ce am citit ultimul roman al lui Sorin Preda, care mi-a plăcut mult, am fost un pic surprins de faptul ca n-a mai scris altul atâta vreme. Adică din 1988. Apoi am citit mirat că e nu ştiu ce şef la … Formula Ass. Alaltăieri l-am vazut la TVR 3. Împreună c-un şobolan lingău comenta un documentar despre SUA: beatnici, hipioţi, pop art etc. Am avut un mic şoc. Sorin Preda nu vorbea despre altceva decât despre dumnezeu: “să ne întoarcem la dumnezeu”, “lipsa de sens cu care se confruntă tineretul care ar trebui să-şi întoarcă faţa spre dumnezeu”, bla bla bla. Orice întrebare îi punea dobitocul celălalt el răspundea cu ceva legat de dumnezeu. Există creştini foarte inteligenţi, care îs în stare să argumenteze răspunsuri. Sorin Preda nu argumenta nimic. Era ca un martor al lui Iehova tras cu cheia şi lăsat în scara blocului, care bâzâie pe la uşi. Cred că, dacă Sorin Preda îşi dădea jos pantalonii, ar fi rămas într-un şorţ verde de bucătărie pe care ar fi scris Formula Ass. Iar, dacă i-am fi ridicat şorţul, am fi văzut nişte muguri de floci pe-o pizdulice puberă rozalie. Am înţeles astfel de ce nu mai scrie Sorin Preda literatură. Pentru că a dat în mintea copiilor!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

vineri, 9 septembrie 2011

Labe de urs, democraţie, trenuri, fericire, Flaubert


De la bucătarul-şef al Maiestăţilor Lor de Prusia, Dumas a obţinut reţeta mâncării din labe de urs, a la Moscova. Se cumpără labele gata jupuite. Se spală, se sărează, se marinează timp de trei zile. Se fierb cu slănină şi legume şapte-opt ore; se scurg, se şterg, se presară cu piper şi se înmoaie bine în untură topită. Se tăvălesc în pesmet şi se frig pe grătar o jumătate de oră. Se servesc cu sos picant şi cu două linguri de peltea de coacăze.

.....

„Tot visul democraţiei”, scria Flaubert, „se rezumă la a ridica proletariatul până la nivelul de idioţenie atins de burghezie.”

.....

Dar el nu ura căile ferate doar pentru ceea ce erau; le antipatiza pentru felul cum îi linguşeau pe oameni cu perspectiva unei emancipări iluzorii. La ce folosea progresul ştiinţific, dacă nu era însoţit de unul moral? Transportul feroviar nu avea alt rol decât să pună în mişcare şi mai mulţi indivizi, care să se întâlnească pentru a-şi reuni prostia.

.....

Spunea că fericirea presupune trei premise: prostia, egoismul şi sănătatea – şi că el e sigur că o posedă numai pe cea de-a doua.

.....

(Julian Barnes – Papagalul lui Flaubert)

P.S. se pare că există ceva probleme cu postarea comentariilor, nu e de la noi, e de la blogger, de obicei trece repede.


joi, 8 septembrie 2011

Sondaj cu cartea cărţilor


În timp ce popa slujbuia, am observat un detaliu vesel în mijlocul acelei mocirle negre a spiritului. Biblia avea margini vopsite în roz! Am mai văzut vopsite şi-n roşu în unele cazuri. Oare de ce?

luni, 5 septembrie 2011

Poate nu murim niciodată


Era o vreme când mă credeam sensibilă, fragilă, debilă (muie anticipat retarzilor glumeţi!). Tânjesc după vremurile alea în care viaţa mea era simplă şi uniformă, ca un serial BBC, în care trăiam aceeaşi frică mereu. Bine, sub diferite forme, ca să nu mă plictisesc, dar în principiu aceeaşi.

Mi-e dor de perioada în care eram convinsă că o să mor din cauza unei infecţii grave în urma unor răni provocate în timp ce spăl aragazul, răni pe care betadina o să le închidă la suprafaţă, dar ele or să sape pe dedesubt. Că o să dispar pur şi simplu când o să mă refuze un bărbat. Că o să fac apoplexie după ce voi fi abandonată o oră întreagă într-o cameră complet închisă împreună c-un fluture. Că o sa-mi cedeze inima într-o seară, pe o stradă pustie, înconjurată de un câine oribil care mă urăşte. Că o să crăp după ce o să mă violeze un boschetar urât şi împuţit. Că o s-o belesc la un moment dat la metrou la Romană, unde sigur mă voi dezechilibra pe cei 2 cm de peron. Că o să sfârşesc de alergie sau ceva şoc anafilactic după ce o să mă pişte un purice fiindcă am mângâiat o pisică.

Mi-e dor de vremurile în care credeam că n-aş rezista o zi singură-n casă fiindcă aş intra în comă numai dac-ar trosni mobila sau ar bate vântu'-n perdea. Şi de epoca în care o furtună mă paraliza complet şi sigur urma să mor fiindcă nici o locuinţă nu e aşa de sigură. Şi, desigur, toţi liliecii ar trage bezmetici la părul meu, şi toţi şobolanii mi-ar sări la gât, şi toţi gândacii mi-ar intra în nas şi-n pizdă în timp ce dorm, şi orice tuse înseamnă cel puţin TBC.

Mi-era frică să nu crăp în cele mai cumplite moduri, de la tetanos la dizenterie, de la atac de panică la comă alcoolică, de mers la birou sau de dormit. Asta mi se trage de la bunică-mea, care, şi senilă, un lucru nu uita: "mamă, întotdeauna să arăţi bine, să ai chiloţi curaţi, ciorapi ca lumea, că dacă mori brusc să nu te faci de ruşine!".

De la o vreme însă sunt extrem de obosită şi-a-nceput să-mi încolţească un gând care mă sperie de mă cac pe mine. Mă tot gândesc că, la cât de ghinionistă sunt, e posibil să supravieţuiesc. Şi nu numai. Dacă-s, în pula mea, nemuritoare? (Io rece-s mai mereu, probleme cu circulaţia.). Dacă mi se fură toate fricile astea? Şi, totuşi, nu trăim în filme, să pot ucide un nemuritor principal pentru a reveni la condiţia mea confortabilă. Dacă-s nemuritoare şi toate astea or să se-ntâmple, da' n-or să mă omoare, numa' o să mă chinuie? Dacă din cauza asta o să mă piş grav pe bunică-mea şi-o să devin o hipioată jegoasă sau o rocheriţă nespălată? Sper că punkul mai trăieşte şi dacă da, sper că nu în Moldova.