miercuri, 9 februarie 2011

Lecţii de viaţă cu A.


Eram preşcolar când am văzut prima dată o fată pişându-se lângă bloc. Între bloc şi alimentară mai precis. Atunci am crezut că femeile nasc pe cur. Freud ştiuse înaintea mea că aşa urma să cred, după cum am aflat mult mai târziu.

Într-o zi fratele lui A. cu băieţii cei mari din cartier făceau mare haz la scara blocului pasându-şi unul altuia ceva şi ascunzându-se în scara blocului. Am auzit cuvantul Protex. Aşa cică-i zicea prezervativului pe vremea aia. Protex ăsta a sunat atunci ca ceva foarte legat de sex, ceva misterios, inefabil şi greu de obţinut, chiar fututul însuşi putea fi acest Protex.

Apoi, când cariera mea de labagist tocmai pornise pe-un drum deloc anevoios, am primit primele mele lecţii despre iubire de la prietenul meu A. Cele mai importante dintre ele, care mi-au deschis drumul spre pizdă, le voi enumera în cele ce urmează.

A. m-a intrebat într-una din zile:

- Bă, tu ai căruţă?
- Ce mă?
- Căruţă!
- De unde pula mea să am, are unchiu-mio la ţară.
- Nu, mă, gagică, prietenă!
- Ah, nu.

Aveam io o căruţă în minte pe vremea aia, poveste care s-a soldat c-un teribil accident de căruţă ale cărui efecte le resimt până şi azi uneori.

Eram pe malul râului când A m-a întrebat brusc:
- Bă, tu îţi faci laba?
Tonul lui conspirativ, speriat, m-a facut să-i răspund dur:
- Nu, niciodată.

Am văzut o mare dezamăgire pe faţa lui, voia să fim fraţi de labă probabil. Io m-am bucurat că mai există labagişti (încă nu citisem “Romanul adolescentului miop” şi nici Bravo n-apăruse). Desigur el nu şi-a pus problema de ce n-am întrebat io ca mai sus: ce labă mă? Mi-a mai zis că e naşpa cu laba că trebuie să te speli că altfel miroşi urât, ceea ce ştiam deja.

Următoarea întrebare, pusă ceva mai târziu, m-a făcut să mă simt mic de tot:
- Bă, aşa-i ce naşpa e să săruţi fete care fumează?
- Aha…, am răspuns io neutru, pentru că habar n-aveam nici cu fumătoare, nici cu nefumătoare cum e.
Bine, că şi A. voia să-mi scoată ochii că el s-a pupat. Mânca-mi-ar pula retroactiv de labagist!

După care am mai auzit ceva, despre, cum aveam să aflu ulterior, ejacularea precoce.
- Bă, ştii că G. a fost c-o tipă, da’ n-a putut s-o fută?
- Cum mă?
- Păi s-o dus să se pişe înainte s-o fută şi i-o ieşit toată sperma cu pişatu’!
- I-auzi! Aşa deci.
……………………
Mai bine rămâneam la stadiul ăla. Ca să-l parafrazez pe domnul meşter Ciuraru: eram un om atât de simplu, până m-am complicat!


32 de comentarii:

  1. Poi cauta pe net pastila care provoaca pubertatea, si ia-ti un concediu :))

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=K1jI8tcOfgg&t=1m56s

    "Până m-or complicat"

    RăspundețiȘtergere
  3. ăsta e? http://cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/video-esti-singura-si-vrei-senzatii-tari-fachirul-din-peris-isi-cauta-iubita-148243.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Adica cum te'ai complicat? Ai devenit gay?

    RăspundețiȘtergere
  5. Marghi, pai daca devenea gay, cum plm se complica? care imi scapa logica. dacat ca stiu ca tie iti plac gheii si asta era intrebarea finala subtila la examenu' de lăvăbăl.

    RăspundețiȘtergere
  6. voi si cu babele mele :))f misto

    RăspundețiȘtergere
  7. Ar fi pacat de text daca n'ar fi gay. Un text frumos despre teoria labii si'a prieteniei care ar fi trebuit sa deschida calea spre pizda.. Chestii simple, ordinare. Care daca din concluzie nu te lasa decenta sa crezi ca'i gay sau macar pedofil, atunci poanta de final e la fel de inspirata ca si glumitele alea evidente din filmu' ala incredibil de prost, Poker.

    RăspundețiȘtergere
  8. Tre' sa-ti spun ceea ce banuiam demult. Esti in bucla gay a universului tau. Unde-i sensibilitate tu vezi gay, unde-i infantilism tu vazi gay, unde-i curtoazie tu vezi gay (ma rog, aci nu-i numa' vina ta) etc. Nu'sh cum simti, da' de vazut vezi monstruos.

    RăspundețiȘtergere
  9. @marghi, multumesc doamna hanibal pulifrashcu.

    RăspundețiȘtergere
  10. de cand ma uit eu pe posturile dnei milf si dlui petrov, ma tot intreb de ce nu semneaza milf cu petrov si petrov cu milf.

    RăspundețiȘtergere
  11. da, pe vremea aia nu stiam de pms.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mereu m-am intrebat de ce in unele zone ale tarii se spune "a face laba" si in alte zone ale tarii se spune "a-ti face laba". Oare laba de capitala e altfel decat laba ardeleneasca si diferita fatza de laba de Bacau?...
    Bine, nu ca m-as pricepe, dar asa, ca filolog.

    RăspundețiȘtergere
  13. @veone : pentru ca toata lumea le face laba ardelenilor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Petrov ,trebuie sa recunoastem:
    cariera ta de onanist e cam singura in care ai avut succes, ai dovedit competenta, pricepere, inovatie, perseverenta si continuitate.

    In rest, esti cam ratat, dar pentru labareala chiar meriti felicitat.

    RăspundețiȘtergere
  15. Vezi ? Exact ce ziceam.
    Nu te pricepi sa dai replici.

    Mai bine dai o laba.

    RăspundețiȘtergere
  16. dacă nu erai anonim, erai celebru.
    petroave, bărbații adevărați nu-și fac laba, se fut singuri.

    RăspundețiȘtergere
  17. ce pula mea, o sa-mi fac laba atata timp cat mi se scoala pula. fara legatura cu femeile, asta o stie orice barbat care-o futut pizda in viata lui.

    RăspundețiȘtergere
  18. Vorbeai de barbati, nu de oameni. Si sa nu'mi spui ca esti homofob!

    RăspundețiȘtergere
  19. Oh, nasol. Nici o pizda desteapta nu'si doreste sa auda istorioare despre laba, cacat si oameni random.

    RăspundețiȘtergere
  20. si totusi tu auzi. cum iti explici?

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu sunt surda. Si'mi place sa ma amuz.

    RăspundețiȘtergere
  22. Indubitabil. La fel de mult cum tie'ti place laba. Si oamenii strazii care'ti arata pula. Si cacatu'. Si ce?

    RăspundețiȘtergere
  23. cam in aceiasi situatie am fost si eu cand eram mai mic :-J dar am dat mai tarziu de gustul pizdei ::)))

    RăspundețiȘtergere
  24. ba care se incumeta s-o futa pe Marghioala? platesc eu

    RăspundețiȘtergere