marți, 19 aprilie 2011

4Avari


Şi am ajuns la pizza. Pe Eroilor la 4Amici. Am comandat o pizza Hawaii, probabil influenţat de cămaşa cu flori pe care o purtam. Localul e curat, servirea bună, preţurile decente pentru cât de bine e situat. Pizza mi-a plăcut mult, la fel şi berea. A venit timpul sa merg la budă după două beri.

Buda, unul din cele mai importante elemente ale unui bar, restaurant, cantină, ce-o fi, era foarte curată. Săpun lichid, hârtie, uşă. Nu se închidea uşa cu cheia (nu-mi place să mă frec cu pula de tot felul de ciudaţi), dar asta nu era chiar aşa grav. M-am pişat, dau să mă spăl pe mâini. Şi atunci constat un lucru care mă enervează îngrozitor în orice bar/restaurant aş fi: nu este apă caldă, mai precis apa caldă e închisă de la robinetul de siguranţă, la care clientul n-are acces. Păi futu-vă-n gură de zgârciţi, ce pula mea e asta?! Vă trageţi pe cur la câţiva litri de apă caldă? Nu vă daţi seama că vă faceţi de tot căcatul? Dacă nu există, ar trebui să se dea o futută de lege să-i oblige pe toţi să aibă apă caldă.

Pot înţelege, destul de greu, că în Hard, Zorki sau alte crâşme fără pretenţii nu curge decât apă rece, de-ţi îngheaţă iarna şi sufletul şi pula când te speli pe mâini, dar într-un loc unde se mănâncă, unde plăteşti substanţial, unde chelnerii aşteaptă bacşiş, un loc cu pretenţii, trebuie să fie apă caldă la robinet în pula mea! Pentru că altfel şi eu consider că am tot dreptul să mă piş în chiuvetă să v-ajut să economisiţi şi apa rece!

18 comentarii:

  1. Haha:)) Se poarta asta cu apa rece peste tot. Poate unii chiar considera asta o economie. Asa iti dai seama cine sunt oamenii care fac afaceri de succes in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-ai lăsat şi tu ceva în farfurie să aibă de-un topping şi pentru pizza următorului client...

    RăspundețiȘtergere
  3. Anda, asta-i lozinca de la spring time:
    "Nu-i nimic dacă nu v-a plăcut salata cu porumb, puteţi să vă întâlniţi din nou cu ea mâine, când comandaţi o pizza."

    Petroave, din cum ai formulat reiese că vrei să te speli pe mâini chiar sub propriul jet de pişat. Spune-mi că mă înşel.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu draga nea, reiese ca-i scutesc de-un tras de apa. ma asteptam sa pricepi asta. de la tine.

    petrov

    RăspundețiȘtergere
  5. http://en.wikipedia.org/wiki/Laika

    RăspundețiȘtergere
  6. http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_space_dogs

    RăspundețiȘtergere
  7. Păi eu îţi sugeram şi cum să te speli fără să-ţi îngheţe degeţelele.

    RăspundețiȘtergere
  8. De aceea îs bune gelurile anti-bacteriene.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pe când un post despre cum a rămas Şerban Huidu handicapat în urma accidentului de schi ?

    RăspundețiȘtergere
  10. http://www.serbanhuidu.ro/

    E un subiect neexploatat şi ăsta e cel mai deştept blog din ţară.

    RăspundețiȘtergere
  11. sa nu exageram, nu-i chiar asa neeexploatat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Petrov, nu te linistesti odata...

    http://ziuadecj.ro/eveniment/clujence-hartuite-de-un-exhibitionist-in-parcul-mare--65128.html

    RăspundețiȘtergere
  13. cate ore pe zi imi dedici dobitocule? =))

    RăspundețiȘtergere
  14. Mda... apa calda si avaritia...
    Nu e mai simplu oare sa te pisi in chiuveta oricum ?

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu le-a hărţuit, doar le-a arătat sula

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate