joi, 30 iunie 2011

Snobilor le place jazzul


Am ascultat multă muzică în viaţa mea, de absolut toate felurile. Cel mai tare mă enervează jazzul. Cu foarte puţine excepţii, jazzul este o muzică extrem, dar extrem de enervantă, de-a dreptul insuportabilă. Nu pot să uit serile de groază de pe vremuri în Music Pub, când băgau numai jazz, de până şi cei mai interesanţi snobi se declarau învinşi şi se cărau acasă din cauza acestui bâzăit cretin care distrugea toată investiţia în halbe. Desigur, majoritatea hipsteraşilor se declară fani jazz, mai ales pentru că ascultă de fapt tot felul de beşini jazz îndulcite cu muzică electronică şi voci, care fac genul ăsta mai digerabil. Pentru mine, jazzul, mai ales ăla cu instrumente de suflat, nu e cu nimic mai bun decât un ţânţar noaptea în dormitor, pe care nu-l poţi omorî sub nici o formă. Multă lume este înşelată de următorul fapt: după ce ascultă câteva zeci de minute jazz şi capul începe să-i doară tot mai tare, există posibilitatea să urmeze o bucată mai melodioasă, odihnitoare, foarte scurtă de altfel, când, unii mai slabi de înger pot crede: “mamăăă, am înteles jazzul, uite bucata asta sună bine, poate chiar imi place, da, îmi place, de-acuma îmi place tot jazzul!”. La fel se întâmplă cu elevii retarzi care au impresia că le place matematica când nimeresc rezolvarea unei probleme. Nu, n-are ce să vă placa boilor!

60 de comentarii:

  1. Sa mori tu care'asculti Avishai Cohen.

    RăspundețiȘtergere
  2. asa si? ai citit ce zic io acolo?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba, una e cand nu'ti place dupa ce'ai incercat de vreo cateva ori si alta e cand insisti. Oricum, la cat te strang chilotii de tare in ultima vreme, nu ma mira ca te crezi si tu la fel de unic ca mantzy si radu. E bine, mergi pe linia asta ca sigur nu se prinde nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  4. ca sa-ti raspund la mintea ta, eu mai cred mai unic. de la inceput, numa ca nu te-as dus capu pe tine sa pricepi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ba, singura chestie care'mi vine'n cap e melodia asta, da' n'o lua ca pe nimic, asa mi'a venit:
    http://www.youtube.com/watch?v=zMJOZ5GGm5A

    RăspundețiȘtergere
  6. Cine nu ii place jazzu e un dobitoc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Petrov nu e un dobitoc, Marghioala nu e accesibilă on line, indiferent ce aş comenta eu, iar jazzul nu e cel descris în această postare. Nici snobii incriminaţi în această postare nu sunt snobi de jazz, ci pur şi simplu snobi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonimu suge pula, că aşa e el, un dobitoc care se fute pe nasturi, că aşa vrea el, să aibă nasturi cusuţi pe pulă.
    Lorena Hobbit-Lupu e însă o jazzistă adevărată. Ea ştie exact ce nu ştie şi improvizează pe ce nu ştiu alţii despre ea.
    De exemplu, Lorena Lupu ştie că e un nume de căcat. Da, dar ea ştie şi că pe mulţi alţi oameni îi cheamă sugipulaion sau sătefutîngurăvasile. ea cu ăştia discută, de la ăştia se inspiră pentru giazu ei existenţial, publicistic şi academic.
    Ea nu-şi poate imagina că pe o curvă proastă şi neinedită ar trebui să nu o cheme în realitate lorena lupu, ci suntovarză, sau număcheamănimenieumăducsăsugpula, sau amcururelaxatpentruoricehidrant etc.
    Deci, petrove, tu, pe bloaga ta, poţi fi dobitoc, dar nu mai cere milă de la oameni.
    Uite, milfa se abţine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai să vă spun io ce giazu.
    Giazu adevărat e orice căcat careţ place la beţie, dacă eşti prost.

    RăspundețiȘtergere
  10. ma gandeam sa-ti raspund ceva-n genu asta la postarea cu avishai cohen. bai, eu nu consider jazzul atat de snob [desi cred ca era, prin 90], e mai degraba muzica experimentala pt aia care n-au treaba cu adevarata muzica experimentala [fie neoclasica, fie postrock sau whatever] insa nici nu se multumesc cu ceva decent si melodios, pop sau dance.

    asa ca se chinuie aiurea cu hibridul asta, jazzul conceptual, care in plus falsifica spiritul autentic al jazzului: in anii 20 sau pe vremea cand il ascultau beatnicii era o muzica viscerala, nu incerca sa para cerebral.

    so fuck jazz. acestea fiind spuse, sunt si mari exceptii:

    http://www.youtube.com/watch?v=ci7Q8d66_oI

    RăspundețiȘtergere
  11. GoguvanGogh cacă tot brandul milfsipetrov cu comentariile lui diareice...trebuie moderat.

    RăspundețiȘtergere
  12. k, tot cam acelasi lucru spusai si io, mai putin doct.

    anonim, gogu van gogu face si el parte din "brandul" m&p, la fel cum fac parte toti comentatorii cararora li se aproba comenturile, printre care numerosi anonimi retarzi. mai ales ca el delireaza amuzant uneori.

    RăspundețiȘtergere
  13. anonimu nebrenduit e foarte foarte prost.

    demonstraţie: blogul M et P ESTE moderat.
    CUM anume este moderat, asta e fix şi exclusiv problema moderatorilor.

    mă doare-n pulă că te-ai umplut de diareea mea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Lasă jazzul, Petrov, pune mâna de ascultă muzică clasică contemporană (românească), să zicem Mihaela Vosganian.
    O să-ţi vină apoi să-l pupi în trompetă pe Gilespie şi o să-ţi lipeşti postere cu Armstrong pe uşă.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am auzit la radio, la nu-ş ce festival, e de o prostie atroce.

    RăspundețiȘtergere
  16. @nea: sincer habar n-am cine e mihaela vosganian, insa trebuie spus un lucru apropos de clasica experimentala: este conceputa pentru a rupe ritmul normal, NU pentru a fi ascultata firesc [asa cum incearca jazzul]. nimeni nu pretinde ascultatorului de avangardisme sa dedice mai mult de juma de ora, zilnic, acestor experimente. sau sa-i "placa" ce aude. dimpotriva se valorizeaza exclusiv inovatia, ciudatenia. si se practica intr-o "nisa" foarte bine delimitata.

    deranjant la jazz e faptul ca, in fond, nu e nicicum: nici suficient de weird pt a constitui un experiment, nici suficient de melodic sau ritmat pt a fi o buna muzica ambientala. e o tentativa de a castiga peste tot, care de fapt pierde peste tot.

    RăspundețiȘtergere
  17. da, ultima fraza e chiar definitia jazzului :))

    RăspundețiȘtergere
  18. K, sunt deschis la experimente, am ascultat chiar piese moderne f interesante, de exemplu interpretate de Ion Bodgan Ştefănescu.
    Problema apare când ruperea ritmului normal este infantilă şi/sau dizarmonică. Un copil de 3-4 ani, aflat în faţa unui pian cam asta face.
    Era un "filosof" italian care căuta cu tot dinadinsul experimente din asta, chiar şi culinare. Le dădea bieţilor lui musafiri salam fiert în cafea şi aromat cu parfum. Deliciul avea şi un nume, "por excitat".

    RăspundețiȘtergere
  19. sigur. de altfel nu-s deloc un fan al experimentului de dragul experimentului, nici in muzica nici in literatura sau arta in general. ezra pound a spus-o cel mai bine:

    music begins to atrophy when it departs too far from dance.. poetry begins to atrophy when it gets too far from music.

    RăspundețiȘtergere
  20. Deci ma baieti, adica asa ceva:
    http://www.youtube.com/watch?v=pS-fsez_QPw

    sau asa ceva:
    http://www.youtube.com/watch?v=iqBph1GwmQI

    ziceti voi ca e naspa?

    E ca si cand ai zice ca muzica rock e naspa. E jazz si jaaaazz.

    RăspundețiȘtergere
  21. dar nu cred ca despre asa ceva era vorba.

    RăspundețiȘtergere
  22. A zis Petrov ca sunt "foarte putine exceptii". Nu's chiar asa putine. Acum daca stai sa te'apuci sa scurmi in hazna dupa chestii obscure sau sa'i bagi in seama pe toti care pretind ca fac si ei ceva, invariabil ai sa dai de rahat. Asta e valabil in orice, chit ca rahatu' in alte cazuri e mai la suprafata iar cateodata sare la gat sa te sugrume. Da' jazz misto exista. Si e foarte la'ndemana si accesibil daca vrei sa'l asculti, tine de tine sa faci selectia.

    RăspundețiȘtergere
  23. mi se pare ca petrov vorbea de o anumita tendinta a jazzului [incepand cu miles davis, probabil] spre abstractizare etc.

    acum, sigur ca inainte de miles davis au fost jde ani de jazz foarte diferit, si chiar dupa miles au continuat sa existe [si sa apara] alte curente [de care vorbesti tu] care nu deranjeaza pe nimeni.

    totusi impresia mea e ca fanii [europeni, cel putin] de jazz admira tocmai tendinta asta abstracta, care li se pare lor cea mai jmechera. dar poate ma insel.

    RăspundețiȘtergere
  24. Misto discutie:)):

    http://www.youtube.com/watch?v=UN-efauSp3c&feature=share

    RăspundețiȘtergere
  25. Unora nu le place jazz-ul. Dar asta nu le da dreptate sa critice pe cei carora le place. Respect!

    RăspundețiȘtergere
  26. "bâzăit cretin care distrugea toată investiţia în halbe" =)) nici mie nu-mi place berea călduță.

    RăspundețiȘtergere
  27. "Există doar două lucruri: dragostea, în toate felurile, cu fete frumoase, şi muzica din New Orleans sau a lui Duke Ellington. Restul s-ar cădea să dispară, căci restul e hâd [...]."

    http://www.youtube.com/watch?v=qWZN022RbfU

    RăspundețiȘtergere
  28. e ca o pl fara coaie in comparatie cu muzica buna.

    RăspundețiȘtergere
  29. asta spuneam si eu: ca in orice disputa, it takes one to know one.

    RăspundețiȘtergere
  30. ah ce m-ai lovit, aproape la fel de tare ca un saxofon.

    RăspundețiȘtergere
  31. pai, nu loveam nimic, iti dadeam dreptate: din cat am pipait eu pana acum:), jazz-ul vine de la cap, nu de la coaie.

    RăspundețiȘtergere
  32. a zis k mai sus ce era de zis despre jazz. si io si mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  33. muzica buna ?? ce inseamna asta pentru tine?
    nu iti cere nimeni sa intelegi cu forta o idee, dar daca tu cu un articol de 2 lei si cu argumente pe masura crezi ca o sa rastorni un curent care a revolutionat istoria muzicii, mai bine scrie despre cartofi prajiti ca nu-ti plac cu mult ulei.

    RăspundețiȘtergere
  34. cine plm rastoarna curente aci? crezi ca-mi pasa mie ca tu esti prost? cata vreme nu ma zgarii cu jazz pe urechi?

    vezi ca scriu si despre mancare.

    petrov

    RăspundețiȘtergere
  35. milf, cred ca si tie-ti place muzica buna , nu?

    RăspundețiȘtergere
  36. apropo, cred ca ar fi mai bine sa ramai doar la posturi de spre mancare

    RăspundețiȘtergere
  37. eu raman la subiectul initial, acela cu "fuck jazz", am gasit ceva anume pentru certitudinile lui k si petrov:

    http://youtu.be/aJrp9q8G3qk

    RăspundețiȘtergere
  38. tie chiar iti plac mizeriile astea sau te rasfeti acuma?

    RăspundețiȘtergere
  39. sincer? sunt descumpanita; pentru ca o "mizerie" ca asta nu te face poate face fericit:

    http://youtu.be/2aSUfJ8S4_Y

    RăspundețiȘtergere
  40. ...because I can't forget you and this post:):

    http://www.youtube.com/watch?v=UOh59NOGkqw&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  41. asta nu e jaz:D

    oricum, somnoros fiind, am citit: only in my mouth=))

    RăspundețiȘtergere
  42. cara suficienta :):

    http://www.youtube.com/watch?v=M1QtOxlKU_o

    RăspundețiȘtergere
  43. cata cred c-ai vrut.

    cine esti tu mimi,fascinanta mimi?

    RăspundețiȘtergere
  44. Ceva care nu iti confirma teoria:

    http://www.youtube.com/watch?v=lXKDu6cdXLI&feature=youtu.be

    RăspundețiȘtergere
  45. =)) frumos. nu te lasa!

    auzi, da alte posturi citesti pe blogu asta?

    RăspundețiȘtergere
  46. da, sunt de doua feluri: unele nu-mi plac deloc, altele sunt exceptionale; in ambele cazuri nu pot comenta.:)

    RăspundețiȘtergere
  47. eu stiu? poate iti place britney, varianta soft?:D:

    http://www.youtube.com/watch?v=Ko0kdCf0zTE

    RăspundețiȘtergere
  48. in chestii de genu asta merg pe mana lui richard cheese, ala e si amuzant.

    RăspundețiȘtergere
  49. missed me?:)):

    http://www.youtube.com/watch?v=wNQwtFgLP6g

    RăspundețiȘtergere
  50. =))

    credeam ca-ti place florin salam. merge treaba peste ocean?

    petrov

    RăspundețiȘtergere
  51. cu ajutor de la biblie, mult mai bine ca de partea dinspre salam:

    http://www.youtube.com/watch?v=7LjHPj0InrQ&feature=share

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate