vineri, 14 octombrie 2011

Decizii care nu vor deveni niciodată realitate


Sunt atât de frântă, de epuizată, încât am ajuns practic să trăiesc noaptea, în vis. Visez că mă întâlnesc cu prietenii, că beau şi că mă fut. În rest, toată ziua sunt un zombi eficient care-şi face norma de mâncat creiere, ca un adevărat martor al lui Iehova. Când, în realitate, mă întâlnesc cu prietenii, beau sau mă fut, mă surprind întrebându-mă dacă nu cumva e 7.30 şi tre' să mă trezesc să plec la muncă. Un singur gând mă străbate cronic, da' şi acut, ca o apendicită care stă să dea-n peritonită: demisiaaaaaa!

7 comentarii:

  1. nu draga, am grija de copilu meu si-al lui Petrov toata ziua.

    RăspundețiȘtergere
  2. http://imgur.com/gallery/R14UG

    RăspundețiȘtergere
  3. io mi-am dat de 2 ori demisia pana acu si am fost, in clipele alea si ceva dupa, foarte fericita, ma jur.
    tre s-o faci si p-asta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu merge asa. N'are farmec doar sa pleci. Tre'sa'i lasi si putin cu curu'n balta. Daca nu te regreta, macar sa te tina minte.

    RăspundețiȘtergere
  5. L-am vazut pe Petrov ieri la Defendor, Comedy Cluj.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate