sâmbătă, 31 decembrie 2011

vineri, 30 decembrie 2011

Gri


Prima zăpadă palpabilă la Cluj. Am ieşit să cumpăr peşte. Viu. De la Iulius Mall, unde erau goale acvariile, m-am dus în Piaţa Mărăşti unde-am aflat că magazinul de peşte s-a desfiinţat.  Pe drum am făcut un bulgăre de zăpadă finisat şi întărit bine de tot. Am luat la ţintă o cioară mare neagră şi am avut o satisfacţie răutăcioasă că am nimerit-o în plin, deşi ciorile sunt în general foarte precaute. Mi-am dat seama că m-aş putea obişnui să vânez destul de uşor, chiar dacă până acuma nu suportam cruzimea vânătorii. Am luat în cele din urmă din  Piaţa Mihai Viteazu un crap cu solzi, că n-aveau oglindă.


joi, 29 decembrie 2011

RIP


O altă mare actriţă s-a stins din viaţă. Nu mă pot impiedica să constat că tot mai mulţi artişti mari ne părăsesc în ultima vreme.

Cheetah, considerată, alături de Shirley Temple, o revelaţie a anilor '30, a fost remarcată pentru rolul monumental din "Tarzan".

Doamna Cheetah a păşit la venerabila vârstă de 80 de ani pe walk of fame-ul marilor actori din cer, de unde probabil ne priveşte alături de Leopoldina Bălănuţă sau James Dean.

Dumnezeu s-o odihnească!

miercuri, 28 decembrie 2011

M 2


Zilele astea, plictisindu-mă grav, ca orice om inteligent pe lumea asta, am zis să mă mai anim puţin gândindu-mă la ceva mişto - la mine.

Şi mă gândeam aşa dacă s-ar face un film despre mine, cum ar fi? Şi prima oară am avut un moment de panică, de încremenire, ca şi cum m-ar fi înconjurat toţi câinii din Pantelimon sau ca şi când aş fi ţiganul ăla de la X Factor şi toate reflectoarele s-ar fi aprins brusc pe explozia mea acneică. Şi m-au luat şi toate transpiraţiile, dar asta poate n-avea legătură, că eram totuşi sub plapumă plus pilotă.

Deci, dacă stau să analizez - şi stau - situaţia e cam ca pula. Adică: nici nu m-am născut invers, în sensul că babă direct ca să întineresc pe parcurs, nici nu m-am umplut de căcat pentru un autograf, nici nu m-am sinucis c-un ciob in tutu, nici bâlbâită nu-s, doamne fereşte, şi dac-aş fi, nu m-as face de tot rahatu' decât pe plan local, da' nu-s bâlbâită, simt nevoia să accentuez. Nici nu zbor prin camere în timp ce mă prăbuşesc cu maşina-n apă în timp ce visez că mi-a murit nevasta-n vis. Pentru ca nu-s, iată, nici lesbiană. Nici nu-s o sărăntoacă într-un capot ciudat care dă cu evantaiu' pe la petreceri şi se coafează anormal cu beţe-n cap. Şi dacă cineva îşi închipuie că sunt atât de dereglată încât să anticipez că o planetă rea va distruge Pământul, înseamnă că am lăsat o impresie greşită pe blog.

Mă rog, câteva chestii drăguţe mi s-au întâmplat şi mie, am contribuit şi io cu ceva parfum bulgăresc la oceanul cu aromă naturală de petale de trandafir în care, desigur, plutesc diafan inimioare de turtă dulce şi pluş şi tot felul de lucruri cu care te faci de râs. Dar nu suficiente pentru o comedie romantică.


Chestiile nasoale au fost nasoale, dar nu atât de nasoale cât pentru o drama notabilă sau un trilăr.

În concluzie, dac-aş fi cumva pe un vapor de lux şi un trol heităr, sa zicem un aisberg, s-ar pregati să-l scufunde, şi cumva ar trebui să fac ce face toată lumea în situaţiile astea, adică laiv tuităr şi un treilăr de câteva secunde cu viaţa mea, deci dacă astea, atunci mi-aş da seama că n-am avut niciodată nici măcar un peşte care să ştie tot, am ales - banal - viaţa, am ratat ambele războaie mondiale, deşi aş fi făcut sigur o figura frumoasă într-un lagăr.

Acuma, probabil că mulţi dintre voi ar zice "neinteresant". Io aş zice un Woody Allen de succes.

marți, 27 decembrie 2011

Din aripă


Gările în oraşele mici sunt cel mai pustiu punct al oraşului, parcă întotdeauna nesatisfăcute tânjind după trenuri.

.....

- Era pe stradă într-o zi cu un buchet de flori învelit în celofan, nevasta lui subţire şi urâtă mai născuse o fetiţă, şi l-am oprit pe trotuar fără să observ că iar e beat, dar tot el – a scăpat florile pe jos şi le-a călcat în picioare, ploua mărunt şi cenuşiu – m-a privit în ochi văzându-mă după trei ani şi făcându-mă să mă simt vinovat şi să mă întreb unde şi de ce se naşte acest sentiment, să mă îmbrăţişeze cu mişcări nesigure şi să-mi spună cu o voce pe care n-am uitat-o nici acum: „Ce faci? Eu m-am distrus cu totul!” Îmi ghicise sentinţa care şi mie mi se păruse aspră şi poate de aici incizia acelui sentiment de vinovăţie.

.....

„Nu în copilărie trebuie să te îndrăgosteşti şi să creşti apoi cu acest polip prematur în suflet, ci mult mai târziu, prin opţiune.”

.....

Cei mediocri? se gândea Aurel. Dacă există, atunci aceştia ar avea ceea ce numeşte el „şanse”, pentru că cei buni le ignoră mergând pe firul voinţei lor, iar cei slabi n-au curajul să le dea curs.

.....

Ani de zile exacerbam vacanţele scurte, venind aici cu o oarecare febrilitate, chestionat de rude insistente pentru care nu mai simţeam nimic, întrebări scurte la care cereau răspunsuri detailate în curiozitatea lor ţărănească, stăruitori şi persistenţi, năvălind parcă asupra unor lucruri care îmi aparţineau intim pe când eu nu-i întrebam niciodată nimic. Întotdeauna faptul că nu pui întrebări e luat drept modestie sau eventual timiditate, dar cred că este semnul distinctiv al unui egocentrism care se naşte în pragul maturităţii când legăturile dintre noi şi ceilalţi traversează un pasaj îngust.


.....

Alexandru Vlad – Aripa grifonului - Povestiri

luni, 26 decembrie 2011

Nu-i uşor să ajungi deştept 1


05.03.1990

Pînă în a doua oră nu s-a întîmplat nimic, numai ne-a dat lucrările la gramatică. Eu am luat -10. În prima şi a doua pauză am jucat cu clasa a IV-a fotbal. I-am bătut cu 5-2 scor care s-a făcut în a doua pauză, cînd casa de copii ne-a luat mingea. În a treia pauză, iar am jucat fotbal, dar scorul a rămas acelaşi. Acum sîntem în ultima oră. Tovarăşa ne-a verificat la nişte exerciţii la matematică şi cîţiva din clasă n-au înţeles exerciţiile. Sună clopoţelul cînd S. era la tablă. Tovarăşa l-a luat puţin în rîs şi a început să plîngă, l-a luat şi pe A. în rîs, dar el nici nu s-a sinchisit. Tovarăşa l-a m-ai întrebat ceva şi a început şi el să plîngă. La 12 şi 19 minute am plecat.


vineri, 23 decembrie 2011

Crăciun fericit!


Nu trebuie să uităm niciodată un lucru, care fiind uneori prea evident ne poate scăpa atenţiei, şi anume că oamenii sunt proşti, sunt foarte proşti. Majoritatea oamenilor sunt mai proşti decât o vacă, decât un nasture, decât o perdea. Sedat de dorinţe de socializare, de nevoi de afecţiune, precum şi de alte instincte cu caracter gregar, am tendinţa de-a uita că oamenii sunt proşti şi răi. Nu trebuie! Cum stabilisem c-un fost prieten, care nu era nici prost şi nici rău, ci era altceva, prezumţia de prostie se aplică tuturor. Şi cum vorbeam azi cu alt prieten: n-ar fi mai bine ca oamenii să nască pisici, nu embrioni de prostie bipedă?

Aşa că trag aer în piept, mă îmbrac febril, trântesc uşa, alerg pe scări, umblu din ce în ce mai repede, cuprins de frenezia anticipării atât de bine cunoscută deja, şi mă îndrept spre la isla bonita, berăria Ursus.


miercuri, 21 decembrie 2011

Pizdă. Caut tătic să mă suporte.


În afară de bani şi prestigiu, femeile tinere umblă cu bărbaţi mai bătrâni decât ele şi pentru că, în schimbul unei bucăţi mai fragede de pizdă şi a unei infuzii de vitalitate, aceştia sunt gata să le înghită o parte din creierelile zilnice (numai cine n-a stat mai mult de-o lună c-o femeie nu ştie ce-i aia creiereală), creiereli pe care unul ca mine nu le suportă adesea. Forma rafinată şi perversă a acestei aparente relaţii win-win o găsim în Pornografia lui Gombrowicz.


vineri, 16 decembrie 2011

Mare albastră


Citeam Aripa grifonului (Alexandru Vlad) şi era vorba despre un grup de tineri a căror prietenie se duce pe pulă şi despre un soare roşu si mi s-a facut dor de (pe) nisipul de la mare, deşi n-am văzut niciodată răsăritul la mare că mi-a fost lene, şi mai că  mi-au dat lacrimile. M-am îndrăgostit o singură dată la mare, m-am vindecat de o boală la mare şi prima mea amintire sonoră legată de mare e o voce de copil în tren arătând spre mare şi zicând: “Mamăăă, uite Bega!” şi tata râzând copios.


miercuri, 14 decembrie 2011

Când sună femeile?


- când eşti într-o şedinţă

- cînd bagi prima lingură de mâncare în gură după o zi de căcat la birou

- când scoţi pula să te pişi sau când tocmai te-ai pus pe budă

- când borăşti

- când te speli

- când ai deschis o carte care-ţi place mult

- când speli haine cu mâna sau când speli vase, în general când ai mâinile ude

- când te uiţi la filme pe TVR

- când te urci sau cobori din autobuz

- când eşti undeva unde trebuie să vorbeşti în şoaptă

- mereu


 

marți, 6 decembrie 2011

Inestetica urâtului


Finţescule,

Încep prin a-ţi spune că eşti cel mai urât din universul acesta. Eşti îngrozitor de urât, mai mult ca urât. Eşti atât de urât încât nu-mi găsesc cuvintele să-ţi spun cât de urât eşti.

Nu, nu am altceva să-ţi zic în continuare. Numai că eşti mai urât şi mai greţos decât scarlatina. Un porc cu două capete, despicat pe burtă şi plin de puroi e mai prezentabil ca tine.

Insist să iei notă de faptul că orice om normal mai degrabă s-ar fute c-un vierme de mătase pe-o frunză de dud decât să se uite la tine. Mai bine un coşmar cu omizi decât în aceeaşi încăpere cu tine. Un păduche pe-o pizdă de mexicancă borâtă de-ai fi fost, şi tot parcă ţi-ai fi găsit rostul printre celelalte fiinţe, Finţescule!

Probabil, dar n-aş băga mâna-n foc, compania unui grup de chinezi bătrâni ar atenua neasemuita, neînchipuita urâţenie. Dar de unde chinezi bătrâni în barurile unde o faci pe MC-ul? Cât alcool distilat prin pâine ar putea estompa mutra ta transpirată în ochii nevinovaţilor care practic, mergând la o petrecere, au nimerit într-un horror c-un fetus grăsuţ la faţă?

Încerc să-ţi explic că până şi monstrul lui Frankenstein avea bunul simţ să se ascundă, ştiindu-se în halul ăla. Şi pe el îl chema MONSTRU, lumea ştia la ce să se-aştepte. Pe tine te cheamă aproape ca pe-o fiinţă şi ne înspăimânţi.

În încheiere, doresc să subliniez că sunt o persoană tolerantă. Pot accepta buza de iepure, îl pot accepta pe Woody Allen, m-am putut obişnui chiar şi cu hamsterii nou născuţi. Dar tu, Finţescule, în aceeaşi încăpere cu mine - numai in iad poate, dacă nu mă pocăiesc la timp şi dacă te acceptă şi ăia.

duminică, 4 decembrie 2011

Speed


Disperarea frenetică a pensionarilor de a prinde un loc pe scaun în autobuz - unul din semnele greţoase ale renunţării.


joi, 1 decembrie 2011

Pseudobăşini


Am mâncat la Opera, pentru prima dată, peste drum de Teatrul Naţional. Mâncare cinstită, loc decent. Chifteluţe marinate şi orez cu ciuperci. Plus un Paulaner. M-am simţit bine, îmi place să mănânc singur. Atâta doar că nu înţeleg de ce pula mea trebuie să pună, în locuri unde se mănâncă,  scaune sau băncuţe îmbrăcate în materiale (piele, imitaţie de piele etc.) care pârâie ca nişte băşini cand îţi mişti fundul şi picioarele pe ele. Încât trebuie să te mai mişti de două trei ori de jenă, ca să se prindă vecinii că nu, tu nu te-ai băşit, ci aşa fac scaunele, ele-s de vină, uite nici măcar nu pute.