Rumburock

Nu i-am priceput niciodată pe unii metalari. Mă refer în special la modul cum arată. Am vrut să zic iniţial că n-am priceput metalarii care au peste 18 ani. De fapt cred că nici pe ăia care au sub 14 nu i-am înţeles. Am avut şi eu tricouri cu sânge şi maţe, dar de aici până la uniformă e drum lung. Ca să fiu mai bine înţeles o să descriu exact tipul de metalar de care vorbesc. Se afla unul chiar zilele astea în faţa mea în autobuz şi se ţinea sfidător cu mâna de bară. Avea părul lung, lins, şaten, tăiat drept şi nasul mare. Geacă de piele neagră pe sub care avea un tricou (era să zic de piele) tot negru, uşor decolorat. Brăţară de piele neagră cu ţinte argintii. Vai, o pată de culoare! Pantaloni de piele negri. Ciorapi negri. Pantofi negri. Repet, scruta sfidător tot interiorul autobuzului, dar desigur asta venea dintr-un mecanism de apărare specific acestor ciori, care-s foarte atente şi conştiente, sper eu, de pericolul de-a o lua în freză oricând.

Am coborât la aceeaşi staţie. Cioara a luat-o înaintea mea cu pas hotărât, depăşindu-mă prin partea dreaptă. Am aruncat o ultimă privire spre el, doar pentru a vedea elementul care m-a îngreţoşat definitiv. Un tip de inel ca o gheară, articulat, care îmbrăca tot degetul mic de la mâna stângă. “Ah, băga-l-ai la măta-n pizdă!” m-am gândit şi am scuipat scârbit pe gardul viu din stânga fără să mă mai uit la creatura aia dezgustătoare eufemistic numită uneori om.

Există o anumită toleranţă faţă de aceste specimene pe care eu nu o înteleg defel. Ba că bine că nu-s manelişti măcar, ba că ascultă muzică bună, ba că unii dintre ei se spală, ba că unii citesc cărţi. Nu domnule, nu e suficient că nu-s manelişti, nu ascultă muzică bună, dimpotrivă ascultă nişte porcării absolut retardate, majoritatea nu-şi spală, respectiv nu-şi schimbă hainele cu lunile, se vede cu ochiul liber. Şi nici nu citesc nimic dă-i in pula mea, e doar o impresie falsă. Prefer oricând un manelist cu sânge-n pulă, nu pe tricou. Un singur lucru mă scârbeşte mai tare decât metalarii ăştia: gândacii de bucătărie.

Cronică de film

Ce mi-a fost dat să văd zilele trecute la HBO a depăşit cu mult stângăcia, penibilul şi oroarea unei scene de sex între Herta Muller şi Liiceanu, de exemplu. Un film bun ca un vin vechi. Cu mult sulf.

Marţi, după Crăciun începe motivant cu 2 trupuri goale care vorbesc între ele small talk după futai. Discuţia nu e lipsită de relevanţă, cinefilul aflând cu această ocazie că fetele din Constanţa sunt cam curve (atenţie Moldova, păi ce facem?). Aici filmul se opreşte brusc şi nu mai continuă câteva zeci de minute. Probabil din lipsă de buget.

La un moment dat, acţiunea revine în forţă cu o scenă de o tensiune mare. Pentru un hipotensiv. Cam 12 cu 7. Nu vă dau multe detalii ca să nu stric plăcerea vizionării, dar vă zic numai că întâlnirea soţiei cu amanta şi conflictul lor în legătură cu o proteză dentară, conflict câştigat de amantă, ne face să înţelegem în avans care-i mai tare. Constanţa marchează, iar publicul cere demisia ochelaristei.

După ce-am savurat aspacardinul, avem iar o pauză de siestă. În timpul ăsta aproape că ţi se face dor de un episod În derivă (acum înţeleg de ce am HBO moca).

Bă, şi unde nu vine o fază la care mi s-a şi făcut în plm ruşine de cum vorbea nevasta ăluia! Aci nu exclud o colaborare cu BUG Mafia la scenariu. Prea e pe bune ce zice ochelarista, că nici nu pot să reproduc atâta fut şi pulă şi căcat pe blog. Cred că nu i-au arătat lui Rebengiuc scena asta (da, joacă şi el mai incolo oleacă).

În sfârşit, hotărăsc soţii să se despartă. Constanţa ia campionatul. Şi aflăm abia cu ultima replică, sau aproape, că pe data de 27 decembrie bagă divorţ.

E? Merge de-un premiu, nu? Cel puţin Cerbul de Aur, zic.

De poveste

Seara, între magazinul Titan şi staţia de metrou, mă acostează o băbuţă cerşetoare. Zdrenţe şi tot tacâmul pe ea, privire blândă, păr despletit. În timp ce-i întindeam 10 mii, nu m-am putut abţine:

- Fetiţa cu chibrituri? Ce-a mai trecut timpul...

Când e bine să ai pula mică

Unul dintre ţelurile misticilor orientali era acela de-a reuşi să nu se gândească la nimic, de-a-şi goli creierul complet. Am încercat şi eu de-astea într-o vreme când citeam beşinile alea orientale de care m-am vindecat repede, slavă domnului. Nu-i uşor.

Nici greu nu e. Câteodată, când mă cac foarte bine şi cu poftă cu transpiraţii de-ţi lasă gura apă, pula mi se face mică mică de parcă aş înota în apă rece rece. Atunci reuşesc să nu mă gândesc la nimic. Pur şi simplu funcţionez golit de orice. Mă cac pe toţi swamii.

Nu vă mai suport!

de N. şi Petrov

Sondaj foarte foarte important

Am decis: mă tatuez! Băgaţi repede idei mişto, ca să nu îmi fac io de capu' meu cine ştie ce bălărie pe omoplat, gen poziţia mea in zelist sau sigla roblogfest.

Update: o propunere complexa, care nu poate fi trecuta cu vederea.

Marile adevăruri se zic la beţie

Am o colegă în vârstă. Care când ai 60 de ani, te clatini, vorbeşti incoerent şi borăşti, ori te cauţi urgent de tumori prin cap, ori bei în pizda mă-tii acasă la tine. Pentru binele actelor de pe birou tău, care ajung în mâna mea după ce le ştergi parţial - chioară cum eşti - de vomă.

Nimic pe lumea asta nu e mai scârbos şi mai degradant decât o babă beată. Bă, dacă până şi Sue Ellen era greţoasă la beţie (cine zice că Sue Ellen era naşpa să-l pupe Tatoiu), d-apăi una care te face în fiecare zi să crezi c-ai ajuns pe planeta maimuţelor?

Deci, după ce că ai sindromul Scufiţa Roşie şi te crezi această tânără zglobie pentru că vârsta reală e aia pe care-o simţi în suflet, nu aia din buletin, după ce că eşti ultima penală care intră-n sevraj de la 9 dimineaţa şi te faci de căcat fiindcă eşti o beţivă care clipeşte foarte des, mai eşti şi cea mai ordinară mincinoasă. Femeia are periodic "crize de fiere". Care o apucă după ce "merge la pipi" de vreo 20 de ori. Dacă nu-i acorzi atenţie în timpul crizelor, devine melancolică şi desenează, solitară, cu maţe pe hârtiile de pe masă. Dacă-i acorzi atenţie - borăşte printre elucubraţii în coşul tău de gunoi.

Azi am anunţat-o că la prima criză o duc la spital. "Nu se poate, doamnă, să vă mai chinuiţi în halul ăsta". S-a uitat la mine cu ură şi mi-a zis inimaginabil de clar: "O să se afle că n-ajungi niciodată la 8!"

Românism vs Ţigănism

Ţiganul şi femeia lui vorbesc şi gesticulează veseli, copilul atârnă printre picioarele lor. Îi văd prin geamul autobuzului. Şoferul opreşte în staţie, lumea urcă, coboară. Câteva clipe nu se întâmpla nici o mişcare. Uşile autobuzului stau larg deschise.

Ţiganul porneşte în sfârşit spre uşa de la mijlocul autobuzului, ţiganca-l urmează, copilul e agăţat de mâna lui. Ajuns în fata uşii îl ridică sprinţar în braţe şi dă să urce.

Tacticos, şoferul apasă pe buton şi-i închide uşa-n nas. Autobuzul pleacă, ţiganul se uită după el. Mi-e milă de copil.

De ce pula mea au impresia ţiganii că lumea se învârte în jurul lor?

Memento pula

M-a sunat tata. M-a luat pe ocolite, că ce fac, cum îs, că bla bla. I-am zis să lase vrăjeala şi să zică ce pula mea vrea de fapt. Că vezi că a zis unchiu-to că X a lu’ Y din sat e în spital în Cluj la oncologie. Aşa şi? Păi nu vrei să te duci până la el să-i duci ceva, orice, chiar şi-o portocală, e ca o stafie. Cancer, mi-am zis, cancer. Tata se teme că nu vreau să mă duc că n-am bani să cumpăr ceva.

Da’ nu l-am văzut de zece ani, m-am apărat eu de spectrul morţii. Nu are pe nimeni lângă el? Nu ştiu, mi-a zis. Păi are atâţia copii... Dacă nu mă mai recunoaşte? Nu l-am văzut de zece ani în pula mea, am repetat. Tata era evident supărat, dacă era vreo rudă apropiata, l-aş fi înţeles. Probabil se simţea vinovat că nu se duce el ... Că-mi dă el numărul lui de telefon. Sună-mă mâine mai bine, am amânat eu.

La bunici, pe uliţa unde-am copilărit până la o anumita vârstă, când a murit bunică-mea de cancer, omul ăsta avea casa peste drum de bunicii mei. Una masivă din cărămidă, rămasă netencuită ani de zile, c-o poarta mare din tablă zincată. O figură întipărită adânc în mintea mea. Mergeam des pe-acasă pe la el, prieten fiind cu copiii lui. Un om măcinat ani de zile de boli şi ghinioane, au uitat doctorii o foarfecă-n el, altă dată ceva pansament. Totuşi foarte hâtru. Şi aspru. Acuma i-o fi ajuns cuţitul la os, nu vreau să-l văd în halul ăsta, la Cluj, departe de casa lui.

Cel mai mult m-am apropiat de spitalul ăsta în vara lui 2007, când citeam pe scările de la intrare, că era umbră şi linişte. Mai trecea câte unul fără păr, mai venea un miros de mici de la casele de peste drum.... Pitoresc. Dacă mă duc acuma o să fie oribil, dacă nu mă duc o să mă simt aiurea. Iar o să am numai cancer în cap o vreme.

Ca de obicei, nu e bine nicicum.

De profundis

Hard Club, Cluj. Bere multă. Fum mult. Întuneric. Metale. Grele şi uşoare. Io şi Mo.

Mo: „Bă, să-mi bag pula, aşa aş decripta nişte sicrie acuma!”

Rock = Satana.

Holban despre menaj

„Oricine îţi dă aceeaşi povaţă: ca un menaj să dureze (şi se poate extinde asupra împerecherii în general), trebuie ca amândoi să facă multe concesii. Adică să taci anumite preocupări, să minţi când este nevoie, să renunţi la orice gust personal dacă nu se potriveşte celuilalt. Dacă cei doi nu sunt oameni proşti, îşi dau seama perfect de falsul în care trăiesc, dar preferă să nu-l discute, să lase o mulţime de chestiuni fără rezoluţie, să fie parcă încântaţi la sfârşitul fiecărui an că nu s-a stricat maşinăria. Şi oamenii încurajează: ‘Cu vremea se aranjează totul’. Adică, apărând pericolul bătrâneţii şi al morţii, totul se simplifică, nemaiavând răgazul pentru a reîncepe. Toate aceste sunt exacte pentru un menaj fericit. Eu cu Ioana din pricina asta nu ne-am înţeles: n-am tăinuit nimic şi ni s-au părut monstruoase împăcările hipocrite ale celorlalţi.”

(Anton Holban – Ioana)

Excelent cuvântul ăsta: menaj!

Cocalari, primăvară-vară 2011

O pereche de blugi tăiaţi am şi io. Că m-am îmbătat mai demult foarte grav cu N. Şi-am picat dracu ştie pe unde şi s-au rupt aşa frumos deasupra genunchiului stâng de parcă i-am tăiat eu cu foarfeca. Aşa c-am zis: ia să port şi io blugi rupţi! Îs chiar drăguţi. Te aeriseşti bine cu ei.

Ieri însă am văzut ce ne aşteaptă vara asta în domeniul blugilor rupţi. Găuri în blugi. Mai erau şi până acuma un fel de găuri făcute prin deşirarea materialului, dar acuma am văzut găuri făcute cu foarfeca. Prima dată, când am văzut la o pizdă, am crezut că e un caz singular acea gaură neregulată de 3-5 cm diametru. După aia am văzut la o pulă de om alte asemenea găuri, două pe-un crac şi una pe celălalt. Un fel de hărţi scârboase din piele de om. Oribil! Prostia vestimentară românească n-are limită.

Oarecum legat de asta, mă întreb şi eu: când pula mea o să înteleagă bărbaţii mici de statură că nu le stă bine cu palton? Am văzut şi de ăştia ieri destui.

Papagalul alb

Există un serial c-un individ şchiop numit doctor House. Aproape toate fetele pe care le cunosc susţin că le place acest serial. Eu nu am putut vedea mai mult de 5 minute dintr-un episod. Scenariul e absolut varză, actorii execrabili, chiar şi acest House al cărui farmec nu-l pricep. Mai mult îmi plăcea doctor Queen să-mi bag pula!

Şi acuma întrebarea: ce naiba le place femeilor la acest doctor House? (pentru că e evident că le place de el, nu de film în sine, care e zero)

a) doctor House e sexy

b) doctor House pare inteligent

c) doctor House are un handicap fizic, fapt care trezeşte imediat atitudinile protectoare, materne ale femeii, care când se îndrăgosteşte confundă iubitul cu un pacient sau copil

d) doctor House e interesant, are o oarecare atitudine nobiliara, deoarece are baston, o posibilă viitoare hipstăreala mondială

e) doctor House e flegmatic

f) doctor House e melancolic

g) doctor House e singuratic

h) doctor House pare să aibă experienţă în pat

i) doctor House are pulă

j) doctor House e necăsătorit

k) doctor House e doctor

l) doctor House e şmecher

m) doctor House e american

n) doctor House are un farmec inefabil

o) altele.

Răzbunarea hârtiei igienice

Aproape de mine stă pe scaun o babă cu batic în cap. În picioare, lângă ea, e fiică-sa, care pare de 50-55 ani. Baba se plânge pe un ton ridicat uitându-se pe geam:

- Tre să-mi iei hârtie de aia albă, că de la asta roz mi s-au făcut şi chiloţii toţi roşii!

Fiică-sa, jenată, încearcă să schimbe vorba:

- Da’ acuma te simţi bine, mamă?

Roşu alb-negru

Sfârâie, sfârâie, sfârâie, futu-i gura mă-sii! Ce pula mea sfârâie? După mulţi nervi şi câteva verificări (prize, gaz, robinete), m-am prins. Sfârâie bulele de cola care se sparg în paharul din faţa mea. Şi ţigara. O cutie de Cola şi-o tigară Lucky. Încă un pas spre victoria finală. Sfâr sfâr sfâr.

Dar nu e deee folosssssssssss

Din păcate pentru sărbătoritele de azi, bărbaţii care chiar ştiu să iubească o femeie nu se limitează la una singură.

Nelly Furtado - Legend

Asculta mai multe audio diverse

Vă excită manechinele din plastic?

Îmi plac manechinele din magazinele de îmbrăcăminte. Privirea aia tristă, absentă, corpul perfect, lipsit de pilozitate, colorat în nuanţe pale şi asexuat m-a fascinat mereu. Alea îmbrăcate doar în desuuri îmi par foarte porno, câteodată le pun mâna pe buze sau pe sfârcuri când trec pe lângă ele. Mă excită.

Tolstoi

Uneori literatura poate fi perversă. Într-un mod atât de josnic, încât îţi vine să rămâi incult şi să mergi la păscut.

Cea mai ca pe Târgu Ocna carte pe care-am avut-o în bibliotecă se numea "Hiperboloidul inginerului Garin" şi era scrisă de Tolstoi. Când toată lumea în jurul tău bagă thumb up la Tolstoi şi când tu vezi că ăla a scris o carte c-un titlu cretin ca ăsta, îţi trece prin cap pentru prima oară că poate ai fost înfiat. De pe altă planetă.

Eu de mică mă respectam. Adică plm, n-o să citesc în veci ceva care se defineşte prin astea 3 cuvinte, oribile şi separat, d-apăi împreună. Care Tolstoi poa' să fie şi Dostoievski, dacă a scris aşa ceva io mă piş pe el, rămân la "Cireşarii".

Când colo să aflu că, de fapt, era o glumiţă gen Dumas, numai că mai proastă. În sensul ca nu era Lev, ci Alexei. Ambii şi Nicolaevici. Într-un fel îmi pare şi rău c-am aflat. Mai bine citeam rahatul de SF şi mă scuteam de mii de pagini plus de madama Bovary aia de Anna Karenina.

Pluralul groazei

De două zile mă obsedează un cuvânt. Veceauă. Treceam pe coridor şi femeia de servici m-a oprit să-mi zică:

- Domnu’ Petrov, nu ştiu ce să mai fac cu veceauăle astea, toate curg...

- O să vorbesc cu X să vedem…

Am plecat foarte repede, efectiv am crezut că vomit. E cel mai groaznic plural posibil al lui veceu, cel mai scârbos, unul din cele mai cutremurătoare cuvinte pe care le-am auzit în viaţa mea. Plus un atentat absolut oribil la adresa limbii române. Probabil în iad veceurile se cheamă veceauă.

Arta e mare nu mică, băi pulică!

petrov: da si

petrov: am intrat la o expozitie

petrov: de diapozitive pictate auzi tu

petrov: io nu stiam in plm ce e

petrov: ma uit pe pereti

petrov: n-am observat alea puse mici pe-acolo

petrov: pe-o singura linie

petrov: cand sa zic

petrov: UNDE PLM IS PICTURILE?

petrov: zice asta

petrov: ah stiu is diapozitive

petrov: ma uit mai jos

petrov: plm

petrov: o linie de diapozitive de-a lungul salii

petrov: in gandu meu

petrov: futu-va-n gura de ciudati

milf: =))

milf: =))

petrov: daca eram singur

petrov: plecam fara sa realizez

milf: am fost si io la o expozitie de-asta mai demult

milf: f comic

milf: plus la una

milf: la care trebuia sa te uiti printr-un fel de telescop

milf: sa vezi picturile

petrov: f inteligenti acesti artisti

milf: care erau un fel de poze sepia asa

milf: =))

petrov: e ca si cum ai vrea sa futi cu pula mica

milf: exact exact

milf: si apelezi la tertipuri

petrov: da =))

milf: o droghezi p-aia

milf: sau iti pui extensie de pula

milf: sau ambele

petrov: =))

milf: artistii-s niste mincinosi

petrov: da, erau si multe sticle de bere goale

petrov: =))

milf: plus ca io am probleme cu arta asta moderna

milf: pe care n-o inteleg

milf: nicicum

milf: e ca muzica rock

milf: pt mine

milf: niste grohaieli

milf: neinteligibile

petrov: =))

petrov: io nici nu ma stradui

petrov s: e ca si cu fructele

petrov: au gust bun sau nu

milf: =))

..................

Eternal sunshine pe dracu!

La celălalt capăt al trecerii de pietoni, pe trotuar, un cuplu discută. Un fel de ceartă de fapt. Mă apropii mergând pe zebră înspre ei. Tipa stă cu spatele, el e cu faţa la mine ascultând aparent spăşit ce zice ea. Nu reţin nimic din ea, decât că pare o găină care dă din aripi şi cotcodăceşte neîncetat isteric. El, şaten, fără căciulă, se uită în jos , scurmă fără grabă zăpada murdară cu vârful bocancului drept. O ascultă. Apoi, obosit, se uită în ochii ei: „Iară o luăm de la capăt cu asta? Iară?!” Ea nu realizează că ăsta e sfârşitul chiar dacă urmează 20 de ani şi 2 copii împreună. E gata.