Umorul de pe haine 1

Un nou serial începem azi. Ideea e simplă: oameni care poartă haine a căror semnificaţie le scapă, nu-i interesează  (gunoieri cu tricouri Manowar, deşi poate nu-i cel mai bun exemplu...) sau al căror mesaj nu-l înţeleg pentru că nu cunosc limba respectivă şi care astfel devin o sursă de umor involuntar.

Ieri, în staţie era un individ ginecomastic cu şapcă, burtă de tip Nicoleta Luciu cu tripleţi, pungă în mână şi un tricou negru pe care scria mare: Simply the best grandmother in the world!

Piţiponci emasculaţi

O nouă specie de bărbat: bărbatul care plimbă câini de femei. Shih tzu, caniche, westie, chihuahua… Îl vezi dimineaţă devreme sau seara plimbând pigmei canini şi uitându-se în jur jenat sau încercând să pară firesc. Arată de parc-ar purta în echilibru pe pulă o floare de colţ. Câinele aleargă vesel şi tâmp, el de-abia aşteaptă să se cace patrupeduţul să-l bage-n casă. O consecinţă directă a combinării cu piţipoance. Cel mai penibil e când câinii îs şi îmbrăcaţi cu diverse hăinuţe colorate.

Fătat sincron

“Dacă am naşte deodată? Hihihi!” se hlizeau avansând către mine pe trotuar două tinere anoste, mimând rotund simultan din mâini o sarcină.

Numa’ căcat aveţi în cap!

1984 de autobuz

"Doamnă, toate televizoarele au în ele un circuit care transmite înapoi la ce emisiuni se uită oamenii. Dacă toată lumea s-a uitat la nunta lu' Borcea, o să mai vedeţi încă o sută de nunţi a lu' Borcea!"

Eternal sunshine of the spotless nail

Cu o staţie înainte de cea la care urma să cobor s-a urcat un cuplu c-un copil înfofolit în hăinuţe roz. Un cuplu banal, după mutră, după port, la fel de interesant ca un burete de bucătărie. El, blonduţ, cu tricou polo, ea cu ţâţe mari şi decolteu generos, păr negru prins în coadă. Ea s-a aşezat pe locul liber de lângă mine, şi-a aranjat un pic ţâţele uitându-se în şanţul decolteului, apoi a luat copilul din braţele lui. El a rămas în picioare lângă ea. M-am uitat la copil, era foarte dulce, m-au apucat iar filmele cu copii, ce copil drăguţ, vreau şi eu unul etc. Copilul arunca un pic de praf de stele roz pe cuplul ăla insipid. “Coborâţi?” am întrebat. El mi-a zis că da, iar ea i-a întins copilul. Întinzând mâna să ia copilul, am observat că avea un inel argintiu pe inelarul mâinii stângi, inel care mi-a atras mai departe privirea spre degetul mic care avea oroarea supremă la capăt: o unghie de peste un centimetru. Ce-i drept o oribilitate crescută bine, îngrijită, mai lipsea să-şi monteze un cristal swarovski pe ea.

Dezbrăcare - sondaj

Zilele trecute i-am dus lui Mo, care se afla pe-o terasă, o bluză că-i era frig şi ieşise doar in tricou. Ieri mi-a adus-o, întoarsă pe dos.

Nu vă enervează oamenii care întorc hainele pe dos cînd se dezbracă?

Nielcoşag

Cărucioarele erau de două feluri: vopsite în galben sau doar nichelate. Când am ieşit din magazin, am dat să-l duc înapoi pe al meu la standul de cărucioare. M-am trezit însă că o mână hotărâtă cu permanent roşu mi-l înşfacă de mâner zicându-mi: “Staţi că-l iau io pe ăsta că-i mai frumos!”. I-am cedat râzând căruciorul meu galben, ea abandonându-l imediat pe al ei, doar nichelat.

Prostie cu capişon

Unii oameni sunt atât de idioţi încât îşi închipuie că, dacă poartă glugă când afară mori de cald, par mai interesanţi, mai frumoşi sau chiar mai periculoşi.

Io piş tu bei, ok?

În afara faptului că nu suport să se fâţâie diverşi indivizi cu pula scoasă din pantaloni în jurul pulii mele şi, mai rău, să se zgâiască la pula mea întru confirmarea propriilor nelinişti genitale, nu suport să ma piş în pisoar dintr-un motiv la fel de important: aburul ăla cald, umed şi gros care se ridică din vasul respectiv, care vas parcă ia în palme tot norul ăla de pişat şi ţi-l trimite prinos direct în faţă, adică în nas şi-n gură. Astfel, din cauza faptului că nu prea se trage apa la pisoar, există şansa să inhalezi un potpuriu de aburi de pişat din diverse puli antrenat de propriul pişat cald.

Idei care nu vor deveni niciodată afaceri 6 - sejur de despărţire dincolo de cercul polar

Să te desparţi de cineva e uneori greu, chiar foarte greu. Mai ales dacă-l şi iubeşti. Dimineaţa te trezeşti cu capul limpede şi puteri sporite şi zici: “Gata, azi îmi bag picioarele, ajunge, n-are nici un sens, nu se mai poate aşa!” Hotărârea e luată, aparent. Mai urmează s-o pui în practică. Asta până când vine seara şi te trezeşti singur sau singură şi gândurile vin vin se adună te macină te rod, te doare-n piept şi încet încet hotărârea de despărţire se duce pe pulă, pui mâna pe sticlă, pui mâna pe mouse, pui mâna pe telefon ... Of, de n-ar exista seri, de n-ar exista noapte! Câte cupluri ar fi scutite de chinuri cu prelungiri. Un sejur dincolo de cercul polar, în perioada când ziua durează câteva luni ar putea fi o soluţie? Cine ştie...

...câte-un pic, acum n-a stat!

În faţa Librăriei Universităţii era adunată multă lume. Poliţie, trecători, muncitori care adunau bucăţi de tencuială căzută pe trotuar. S-a întâmplat asta:

„Trei copii cu vârste între 7 şi 9 ani au fost loviţi de o bucată de tencuială în faţa librăriei Universităţii. Ambulanţele au venit de urgenţă să le acorde îngrijiri. Bucăţile de tencuială au căzut de pe un balcon situat deasupra librăriei.”

(sursa - aici)

Adică o chestie despre care scriam acum ceva vreme aici. Care nu preocupă pe nimeni.

Lasă copilul să vină la tine!

După ce am citit ultimul roman al lui Sorin Preda, care mi-a plăcut mult, am fost un pic surprins de faptul ca n-a mai scris altul atâta vreme. Adică din 1988. Apoi am citit mirat că e nu ştiu ce şef la … Formula Ass. Alaltăieri l-am vazut la TVR 3. Împreună c-un şobolan lingău comenta un documentar despre SUA: beatnici, hipioţi, pop art etc. Am avut un mic şoc. Sorin Preda nu vorbea despre altceva decât despre dumnezeu: “să ne întoarcem la dumnezeu”, “lipsa de sens cu care se confruntă tineretul care ar trebui să-şi întoarcă faţa spre dumnezeu”, bla bla bla. Orice întrebare îi punea dobitocul celălalt el răspundea cu ceva legat de dumnezeu. Există creştini foarte inteligenţi, care îs în stare să argumenteze răspunsuri. Sorin Preda nu argumenta nimic. Era ca un martor al lui Iehova tras cu cheia şi lăsat în scara blocului, care bâzâie pe la uşi. Cred că, dacă Sorin Preda îşi dădea jos pantalonii, ar fi rămas într-un şorţ verde de bucătărie pe care ar fi scris Formula Ass. Iar, dacă i-am fi ridicat şorţul, am fi văzut nişte muguri de floci pe-o pizdulice puberă rozalie. Am înţeles astfel de ce nu mai scrie Sorin Preda literatură. Pentru că a dat în mintea copiilor!

Ipocrizii livreşti

Blogul de recenzii de cărţi băgat în blogroll - noua formă a bibliotecii pictate.

Labe de urs, democraţie, trenuri, fericire, Flaubert

De la bucătarul-şef al Maiestăţilor Lor de Prusia, Dumas a obţinut reţeta mâncării din labe de urs, a la Moscova. Se cumpără labele gata jupuite. Se spală, se sărează, se marinează timp de trei zile. Se fierb cu slănină şi legume şapte-opt ore; se scurg, se şterg, se presară cu piper şi se înmoaie bine în untură topită. Se tăvălesc în pesmet şi se frig pe grătar o jumătate de oră. Se servesc cu sos picant şi cu două linguri de peltea de coacăze.

.....

„Tot visul democraţiei”, scria Flaubert, „se rezumă la a ridica proletariatul până la nivelul de idioţenie atins de burghezie.”

.....

Dar el nu ura căile ferate doar pentru ceea ce erau; le antipatiza pentru felul cum îi linguşeau pe oameni cu perspectiva unei emancipări iluzorii. La ce folosea progresul ştiinţific, dacă nu era însoţit de unul moral? Transportul feroviar nu avea alt rol decât să pună în mişcare şi mai mulţi indivizi, care să se întâlnească pentru a-şi reuni prostia.

.....

Spunea că fericirea presupune trei premise: prostia, egoismul şi sănătatea – şi că el e sigur că o posedă numai pe cea de-a doua.

.....

(Julian Barnes – Papagalul lui Flaubert)

P.S. se pare că există ceva probleme cu postarea comentariilor, nu e de la noi, e de la blogger, de obicei trece repede.

Sondaj cu cartea cărţilor

În timp ce popa slujbuia, am observat un detaliu vesel în mijlocul acelei mocirle negre a spiritului. Biblia avea margini vopsite în roz! Am mai văzut vopsite şi-n roşu în unele cazuri. Oare de ce?

'Til the very next day

O explicaţie a geloziei

Gelozia este o expresie a fricii de moarte.

Poate nu murim niciodată

Era o vreme când mă credeam sensibilă, fragilă, debilă (muie anticipat retarzilor glumeţi!). Tânjesc după vremurile alea în care viaţa mea era simplă şi uniformă, ca un serial BBC, în care trăiam aceeaşi frică mereu. Bine, sub diferite forme, ca să nu mă plictisesc, dar în principiu aceeaşi.

Mi-e dor de perioada în care eram convinsă că o să mor din cauza unei infecţii grave în urma unor răni provocate în timp ce spăl aragazul, răni pe care betadina o să le închidă la suprafaţă, dar ele or să sape pe dedesubt. Că o să dispar pur şi simplu când o să mă refuze un bărbat. Că o să fac apoplexie după ce voi fi abandonată o oră întreagă într-o cameră complet închisă împreună c-un fluture. Că o sa-mi cedeze inima într-o seară, pe o stradă pustie, înconjurată de un câine oribil care mă urăşte. Că o să crăp după ce o să mă violeze un boschetar urât şi împuţit. Că o s-o belesc la un moment dat la metrou la Romană, unde sigur mă voi dezechilibra pe cei 2 cm de peron. Că o să sfârşesc de alergie sau ceva şoc anafilactic după ce o să mă pişte un purice fiindcă am mângâiat o pisică.

Mi-e dor de vremurile în care credeam că n-aş rezista o zi singură-n casă fiindcă aş intra în comă numai dac-ar trosni mobila sau ar bate vântu'-n perdea. Şi de epoca în care o furtună mă paraliza complet şi sigur urma să mor fiindcă nici o locuinţă nu e aşa de sigură. Şi, desigur, toţi liliecii ar trage bezmetici la părul meu, şi toţi şobolanii mi-ar sări la gât, şi toţi gândacii mi-ar intra în nas şi-n pizdă în timp ce dorm, şi orice tuse înseamnă cel puţin TBC.

Mi-era frică să nu crăp în cele mai cumplite moduri, de la tetanos la dizenterie, de la atac de panică la comă alcoolică, de mers la birou sau de dormit. Asta mi se trage de la bunică-mea, care, şi senilă, un lucru nu uita: "mamă, întotdeauna să arăţi bine, să ai chiloţi curaţi, ciorapi ca lumea, că dacă mori brusc să nu te faci de ruşine!".

De la o vreme însă sunt extrem de obosită şi-a-nceput să-mi încolţească un gând care mă sperie de mă cac pe mine. Mă tot gândesc că, la cât de ghinionistă sunt, e posibil să supravieţuiesc. Şi nu numai. Dacă-s, în pula mea, nemuritoare? (Io rece-s mai mereu, probleme cu circulaţia.). Dacă mi se fură toate fricile astea? Şi, totuşi, nu trăim în filme, să pot ucide un nemuritor principal pentru a reveni la condiţia mea confortabilă. Dacă-s nemuritoare şi toate astea or să se-ntâmple, da' n-or să mă omoare, numa' o să mă chinuie? Dacă din cauza asta o să mă piş grav pe bunică-mea şi-o să devin o hipioată jegoasă sau o rocheriţă nespălată? Sper că punkul mai trăieşte şi dacă da, sper că nu în Moldova.

Pe drum

Roşii de vânzare. Dovlecei de vânzare. Lebeniţă de vânzare. Caşcaval afumat, miere de albine de vânzare, caşcaval afumat verde de vânzare. Kitschuri multicolore de vânzare. Câini striviti, pisici strivite, câini vii răpciugoşi, pisici traversând. Mere de vânzare. Struguri albi de vânzare. Mure la găletuşă, mure la găleată de vânzare. Mici mari. Hotel Horoscop. Terasa Cuba. Moara domnească – Din spicele domnului! Cruci comemorative, troiţe. Şoferi pişându-se degajaţi. Atenţie căprioare! Danger of accidents! Cruci colorate din leduri pe parbriz, “Sovieticu” din leduri. Bărbaţi la bustul gol în balcoane. Râuri, lacuri, păduri, zi, noapte, ploaie, soare, dealuri, munţi, câmpii, biserici.

Siua?!

Există o categorie de oameni care nu zic “Bună ziua!”. Nu, ei îţi intră în birou c-un zâmbet fals întins pe toată faţa şi spun: “Bună siuaaaaaaa!” lungind a-ul din final şi înlocuind pe z cu s, mimând căldura şi amabilitatea. Să-mi zugeţi pulaaaaaaaaaaaaaaa! Mă simt ca şi cum mi-aţi arunca miere-n ochi!