luni, 28 noiembrie 2011

Apostu şi presa


Când am auzit prima dată de Apostu, în urmă cu destul de mulţi ani, am auzit şi de celebra lui poreclă: Fifty-Fifty. Poreclă cunoscută atât în Cluj, cât şi-n alte locuri în ţară. Se pare că, la fel cum tot românul se pricepe la fotbal şi, mai nou, la muzică de când cu youtube, aşa se pricepea clujeanul de rând la mita pe care se zicea c-ar lua-o Apostu  începând de la pepenari până la şpăgari mai spălaţi. Se discuta că ia mită încă dinainte de-a fi primar. Toată lumea “ştia”.  Şi iată că, acuma când l-au prins cu mâţa-n sac, repede presa s-a năpustit: oh, dar vai ce comoară de subiect! În schimb io m-am intrebat: ce coaie stafidite poate avea o presă care în atâţia ani în care se vorbea non stop că Apostu ia mită nu a fost în stare să-i însceneze un căcat de flagrant? Nici cea locală, nici cea centrală, teoretic mai coioasă. Nu, nu l-a deranjat nimeni pe domnul Apostu. N-a fost în stare presa sau n-a vrut?


vineri, 25 noiembrie 2011

Spune-mi ce câine ai ca să-ţi spun cât de papagal eşti!


Dintre toţi indignaţii de eutanasierea câinilor care sunt şi posesori de câini, câţi au oare câine de rasă acasă?


joi, 24 noiembrie 2011

Recurenţă


E uimitor acest mecanism natural de perpetuare a speciei, de autoconservare, care te face să uiţi că fiecare pizdă e identică la cap cu precedenta. E ca un ştergător de parbriz care-şi face treaba la fiecare ploaie murdară până se strică de tot.


miercuri, 23 noiembrie 2011

Am muci de dat


Eşti răcit. Tuşeşti. Strănuţi. Pui mâna la gură. Eşti în autobuz, la birou sau într-un mediu mai oficial, într-o şedinţă poate. Îţi dai seama că ţi-au sarit muci din nas sau flegma din gât în palmă. Nu ştii cum să ascunzi mucii cleioşi şi galbeni, bagi mâna în buzunar să te ştergi de căptuşeală, o bagi sub birou, te ştergi discret în mers de vreun perete, ţii palma căuş încercând totodată să te comporţi  firesc, ţi se pare jenant să te ştergi în palmă cu şerveţelul de faţă cu străini. Blestemi în gând. Muie frig!


marți, 22 noiembrie 2011

Marfarul


La standul cu mici şi cârnaţi de la ieşirea din Kaufland, muncitorii, cu căciuli negre, salopete albastre şi geci matlasate înnegrite în coate şi la capătul mânecilor, chicoteau stând în picioare şi uitându-se lung la ceva ce trecea prin faţa lor. Un bărbat de vreo 50 de ani împingea un cărucior cu rotile în care era o fiinţă ce părea, după toate indiciile, a fi chiar nevastă-sa handicapata fizic care la rândul ei împingea din căruciorul ei un alt cărucior, de supermarket, plin cu bunătăţi. Găsiseră soluţia optimă, e adevărat. Dar pula mea, n-ai cum să nu râzi.


luni, 21 noiembrie 2011

Sondaj cu Milf. ŞiPetrov


De când cu blogul mă încearcă un nou tip de invidie. Invidia pe virtualii vii. Care înţeleg că io-s o virtuală inexistentă pentru unii. Băi, am ajuns să fiu invidioasă pă Petrov, că el există şi pentru el şi pentru mine.

Sondajul de azi e aşa: De ce plm unii cred că Petrov e io? Nu şi invers. Adică de ce să nu fiu io Petrov? Ha? Câte nopţi tre să mai plâng din cauza voastră?

joi, 17 noiembrie 2011

Pe sau pe lângă gură?


Iar am văzut un ţăran pupându-şi copilul pe gură. L-a luat în braţe cu drag şi i-a futut o ventuză direct pe buzele alea mici. M-am umplut de greaţă. Când vă pupaţi copiii ăia micuţi pe buze nu vă încearcă aşa o jenă, nu vi se pare că nu e tocmai în regulă ce faceţi, nu aţi auzit de pedofilie? N-am înţeles niciodată obiceiul ăsta scârbos, nefiresc şi total neigienic. Cum oare a supravieţuit grozăvia asta până azi? Probabil e ca şi cu abuzul sexual (de care nici nu e foarte departe), un copil pupat pe gură nu va ezita să-şi pupe ulterior propiii copii pe gură.  Dacă vă place aşa de mult, io zic să le bagaţi şi limba pe gât. Sau să-l lăsaţi şi pe unchi, naş, altă rudă sau chiar pe prieteni să-i pupe pe gură. N-ar fi rău, nu? Pupici!


marți, 15 noiembrie 2011

Apelare humanum est


Un bărbat vorbind la mobil pe trotuar:

„Ştiu domnule consilier că sunteţi alături de mine, da’ mai mult n-aveţi ce! Când o să fie nevoie o să apelez, n-aveţi grijă!”


duminică, 13 noiembrie 2011

M


Numele meu e M. Trăiesc în România de când m-am născut, acum 20 - 30 de ani.

Părinţii mei m-au născut de tineri şi de-aia acum par bătrâni. Am început deja să le aduc câte o cană de apă şi să aprind lumânarea în fiecare seară, să nu mă vorbească lumea că nu-i ajut şi n-am grijă, cum se zice.

Marea mulţime a tinerilor de seama mea vor să mă ia de nevastă. Şi marea mulţime a bărbaţilor în etate mai avansată vor să aibă o aventură sentimentală sau de care pot cu mine. Totuşi puţinii care nu mă cunosc îmi spun domnişoară şi încă nu ştiu ce vor.

Muncesc ca o angajată la un CAP de furaje agricole pentru bovine. Coordonez. Puteam să lucrez şi ca o suplinitoare la o şcoală, dar nu-l cunoşteam aşa bine pe director.

În fiecare dimineaţă când mă trezesc pot să fac ce vreau. Că nu-s datoare la nimeni. Dar de marea mulţime de dăţi tac sau ţip. După cum mi-e prea somn sau chiar mă doare. Alteori îmi place. Când bem ceaiul sau chiar vorbim.

Când eram mai mică eram implicată c-un alt băiat. Acuma l-am văzut din nou şi-i de-o seamă cu tata. Puţin mai mic. Nu ştiu cum să mă exprim, în 10 ani poa să treacă şi 20 de ani şi mai mult. Păcat.

În zilele libere merg la discotecă. Mai consum un pahar două, încă nu-s rea la beţie şi-mi sclipesc ochii. Pe baza dansului, mulţi se cer la mine-acasă sau în alt loc. Eu le râd şi le arăt junincile ca la CAP. Ei zic "cine, pensionarele alea?". E umoristic dar nu mai mult.

Duminica e zi de gospodărie, gătit, spălat. Dar nu prea mult. Că nu-s datoare la nimeni. Mai mult aşa, că-mi stă frumos în şorţ şi, nu ştiu cum să mă exprim, dacă m-aş freca cu ceapă tot n-aş mirosi.

Orişicât, când mă mai uit aşa la mine ca femeile, încep să mă gândesc la trecut. Că timpul trece, viaţa trece. Şi peste 10 ani o să am cu 20 mai mult, ca băiatu ăla. Şi nu mă supăr aşa rău, că poate o să fie bine, da ca acuma n-o să fie.

vineri, 11 noiembrie 2011

Avortoni


Imbecila urlătoare din tren, concluzionând o discuţie socio-politică-gospodinică: “Aşa demonstrăm că suntem gospodari!”


Un gând ce mi-a venit dintr-o halbă la berărie: “într-o misiune sau intromisiune?”


Fata insipidă, transparentă, ştearsă, cu haine decolorate, fără personalitate, un puzzle anost ţinut laolaltă de nişte legi ciudate.


Nebunul cartierului: “N-ai n-ai n-ai n-ai un ban de-o monedă?”


Altă fată cu ten acneic, semănând c-o felie alb-roz de salam de vară.


Ţiganca în roz fără dinţi cu iepuraşi de aur playboy în urechi.


Reclama alb-negru la Hotel Paradis, cocoţată pe un stâlp.


miercuri, 9 noiembrie 2011

CTP despre moarte, când era mai mic


- Da, scuză-mă ... Redric. Deci ce-ai face dacă n-ai mai avea prea mult de trăit?

Brunkker zâmbi.

- Întrebarea e destul de confuz şi inabil formulată pentru un sistemist de forţă ca tine. În primul rând, nu e vorba de a avea sau nu prea mult de trăit, ci de a şti sau nu asta. Faptul că, să zicem, când vom pleca de aici vei profita de întuneric şi de faptul că o să fiu foarte beat ca să mă ucizi, nu mă afectează în nici un fel, pentru că nu ştiu. Moartea nu există, există doar teama de moarte. Ţinând seama de asta, se poate imagina un mod de a deveni nemuritori. Gândeşte-te puţin: ar fi suficient să se împiedice circulaţia oricărei informaţii cu privire la moarte prin organismul social. Oamenii ar trebui dezintegraţi până la atomi în clipa încetării funcţiilor vitale. În aceeaşi clipă se va şterge din memoria INFORMONDIEI* şi a tuturor celor care l-au cunoscut pe răposat orice informaţie având o cât de mică legătură cu acesta. Greu de presupus, dar teoretic posibil. Astfel, în câteva generaţii am deveni nemuritori, pentru că n-am mai şti ce ne aşteaptă.


(Cristian Tudor Popescu – Pythia/Planetarium)


*un fel de supercomputer mondial

luni, 7 noiembrie 2011

Te-aştept diseară la portiţă


petrov: tocmai am dat like la rosia montana gold corporation

milf: =))

milf: hai cu cianurile

milf: si cu ciorapeii

milf: =))

milf: incredibila reclama cu ciorapeii

petrov: da

petrov: de aia am si dat like

petrov: papagalii astia verzi ma calca pe nervi

petrov: astia macar fac adevarate filme

milf: ma doare la basca sincer si de rosia montana si de copsa mica

petrov: si pe mine

petrov: in schimb vreau sa-i futa-n gura pe ecologisti

petrov: si sa se faca acolo mina odata

milf: exact

petrov: si sa nu mai tricoteze aia ciorapi

petrov: sa mearga dracului in mina =))

milf: exact =))

milf: si ce munca pulii e in mina?

milf: aduni pietricele sau ceva

...

petrov: Tainele baschetului, dezvăluite de Ghiță Mureșan copiilor din Roșia Montană =)

petrov: poza e geniala

milf: ia

milf: mor

milf: =)))))))

petrov: ti-am spus =))

milf: mi se face rau =))

petrov: oamenii astia n-au simtu ridicolului

petrov: da ce-are ghita la mana?

milf: io-s in coma deja=))

petrov: zici ca-i la perfuzie

petrov: perfuzie cu romantism pedofilic

milf: da de ce a facut el ceva atat de penibil?

petrov: pt bani evident

milf: ce dracu-i in capu lui?

milf: da ceva mai nenatural si neveridic

milf: n-am vazut

petrov: exact

milf: nici in desene animate

petrov: nici nu stie tine de trandafiru ala

petrov: trebuia sa-i ofere un copac=))

petrov: puteau dracu sa puna un trandafir mai mare

milf: da de ce el tine departat?

petrov: sau e mare de fapt?

milf: cred ca in lumea reala e mare =))

milf: sa nu-l ofileasca cu respiratia

milf: mutatiile sunt bune

petrov: =))))

petrov: poluarea este buna

petrov: frumoasa si bestia

milf: bestia si bestia =))

milf: da ei au crezut

milf: ca daca-l pun sa stea pe vine pare mai normal=))

...

petrov: a zis una la comentarii pe fb

petrov: cu o floare nu se face primavara

milf: =))

petrov: asta n-a vazut fondu problemei si-al pozei deloc

milf: asta si la copsa mica respira aer curat =))

petrov: daca ei i-a sarit in ochi doar floarea e grav =))

milf: oribil saracu

milf: si dupa ce ca e oribil

milf: se mai si lasa umilit

milf: in plm

...


 


vineri, 4 noiembrie 2011

Profesioniştii

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum "people get married to have a personal life". Pentru ca l-am iubit de la "Particulele elementare" pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind "Extension du domaine de la lutte" taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.
[interviu houellebecq]
* * *
Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner's Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.
* * *
bicicleta galbenă
Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.
[interviu herta müller]

* * *
delaskela
când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.
* * *
milfUnde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu' Eugenia Voda! [interviu tom waits]
* * *
Simona Radoi Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.
* * *
S(f). Vasile Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!
Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.
* * *
mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși - de altfel caracterizantă pentru mișel - se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.
[alt interviu houellebecq]
* * *
Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.
[interviu thompson]
* * *
[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.
* * *
fiction addiction
Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]
* * *

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]
* * *
pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]
* * *
voroncas
interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii '60-'70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)
[interviu woody allen]

miercuri, 2 noiembrie 2011

Urinal acut


Se făcea că încă mai stăteam cu chirie la foştii proprietari. Şi încercam să mă piş pe întuneric în fosta baie. Şi m-am pus pe budă şi-am început să mă piş. Imediat mi-am dat seama că făceam pe cocul sofisticat al fostei proprietare. M-am oprit, mi-am cerut scuze îngrozită, am reperat adevărata budă şi-am dat drumul iară. În secunda următoare am realizat că iar mă pişam pe cocul doamnei. M-am oprit. Mai greu, dar am reuşit. Nu înţelegeam de ce se întâmpla aşa ceva. Îmi ceream iertare în continuu, panicată, terifiată, plângând cu sughiţuri. M-am dus spre veceu a treia oară, l-am pipăit, iar senzaţia de rece la contactul cu colacul m-a asigurat că era ok. M-am pişat până la capăt. Când să mă şterg, de sub mine capul fostei proprietare îşi întoarce cocul şi-mi spune: "Nu-i nimic. Nu se vede pe blond.".

marți, 1 noiembrie 2011

Grajduri urbane


Nu mai suport garajele, cutiile astea de tablă, lemn  şi beton absolut înfiorătoare care umplu toate oraşele României. N-ajunge că trăim în nişte monstruozităţi cu multe etaje, mai trebuie să suportăm şi avortonii lor mohorâţi în fiecare cartier. Dimineaţă m-am împiedicat într-o bară dintr-un şir paralel de bare încastrate în betonul  în pantă din faţa uşii unui garaj ruginiu de tablă şi-am înjurat de toţi dumnezeii. Nu înteleg de ce nu dărâmă primăria mizeriile astea, chiar aşa li-e de frică de pierderea alegerilor? Măcar ăştia de la PDL ar putea curăţa din ele, dacă tot pierd viitoarele alegeri. Nu se găseşte unul cu sânge-n pulă să dărâme toate dughenele astea infecte? Chiar trebuie să avem catedrala mântuirii neamului şi milioane de garaje doar pentru ca nişte rahaţi să fie siguri că îs realeşi? Pentru ce pula calului se elaborează planuri urbanistice fără să precizeze clar dărâmarea garajelor? Ce oraşe europene îs astea? Câte generaţii mai trebuie să moară până dispar garajele?