vineri, 18 mai 2012

Şi când se lasă seara...


Când am ieşit de la curs, am luat-o sprinten pe jos spre centru pe Dorobanţilor. Se înserase bine deja. Şi era frig. Bătea tare vantul din faţă şi-mi răcea fruntea într-un mod foarte plăcut. Mergeam cu mâinile îndesate în buzunare, bucuros c-am fost inspirat să-mi iau bocancii. Aveam aproape aceeaşi senzatie ca atunci când te plimbi dimineaţa foarte devreme pe răcoare. Poate chiar mai plăcuta datorită întunericului şi luminilor oraşului. Îmi place oraşul. N-aş rezista mai mult de-o lună la ţară. Mergeam,    gândeam şi mă miram cum naiba poate fi viaţa mea atât de oribilă şi atât de frumoasă în acelaşi timp.


9 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. You like fish sticks, you're a gay fish, Petrov!

      Ștergere
    2. mă gândeam şi mă miram cum naiba poate fi viaţa mea atât de oribilă şi atât de frumoasă în acelaşi timp.


      e vina lui fram, ursul bipolar!

      Ștergere
  2. ... şi scîrţîiau coroanele de plumb.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se gândi că poate momente acestea sunt cele mai frumoase din viaţa lui. Dar acest lucru mai mult îl întristă... (dintr-un film irlandez pe care l-am văzut mai demult pe HBO).

    RăspundețiȘtergere
  4. nu e asta, e alta stare, ce zici tu se intampla, dar n-a fost asa atunci:D

    RăspundețiȘtergere
  5. da, ştiu... dar de-asta mi-am adus eu aminte :)

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate