miercuri, 26 septembrie 2012

Două decenii la mâna a doua


La începutul anilor ‘90 eram elev la o şcoală generală care funcţiona într-o clădire cu aspect de castel în formă de L. Latura stângă era ocupată de-o casă de copii. Orfanii primeau  ajutoare din străinătate. Zilnic veneau tiruri cu haine, mâncare, jucării. Atunci am vazut eu primul băiat cu cercel. Un tânăr olandez blond c-un cercel de aur. Prin micul oraş se vorbea că angajaţii casei de copii fură majoritatea ajutoarelor. Asta era un fel de bonus pe lângă bătaia pe care-o administrau copiilor probabil. Într-o zi învăţătoarea a venit în clasă c-un sac plin de haine vechi. Cineva se gândise să ne dea şi nouă o porţie de “ajutoare”. Pe vremea aia oamenii nu se prea înghesuiau la haine vechi, mai degrabă considerau că-i o ruşine să porţi hainele altcuiva. Eu, însă, mi-am ales ceva. O bluză bleumarin cu dungi orizontale colorate. Am fost foarte încântat de ea, dar, cum am ajuns acasă, am văzut pe faţa mamei nemulţumirea că am venit cu ceva de la “ajutoare”. Mi-a zis s-o las în baie la spălat, am lăsat-o deci şi aia a fost ultima oara când am văzut-o pentru că a aruncat-o direct în gunoi. Asta a fost prima mea experienţă cu îmbrăcămintea second hand.

La câţiva ani distanţă s-a deschis piaţa de vechituri la noi în oraş. I se mai zicea şi “la help”, reminiscenţă de pe vremea ajutoarelor desigur. Mândria, trecând şi ea prin stomac, la fel ca dragostea, se mai diminuase, mama nu mai făcea mofturi în privinţa achiziţiilor second hand. La început era cel mai mişto, când ţiganii, care erau cu foarte puţine excepţii vânzătorii de vechituri, habar n-aveau de mărci, care-s cele mai căutate, mai faimoase, mai de calitate. Pe vremea aia puteai să-ţi iei încălţăminte ca lumea, mai ales sport, foarte ieftin. Era greu de găsit aşa ceva în magazine atunci. Astfel că, o dată pe săptămână, când era zi de piaţă (miercurea parcă, apoi miercurea şi joia) mergeam la “help” sau la “vechi”. Negociam la sânge, mă holbam p-acolo şi niciodată nu mă întorceam fără un tricou, o cămaşă măcar. Ulterior ţiganii au început să înveţe care-s hainele de firmă. Când ceva era de firmă costa dublu comparativ cu alte chestii care nu erau de firmă. Exagerau deja, dacă li se părea că o etichetă arată într-un anumit fel, brusc produsul li se părea de firmă. Un prieten M., cu care mergeam mereu la "vechi" obsedat  şi el de hainele de firmă, cumpăra diverse chestii no name de la vechituri, după care mergea şi fura etichete tot de-acolo, pe care le cosea pe hainele cumpărate anterior. La un moment dat preţurile ajunseseră destul de piperate, mai ales pentru geci, blugi şi încălţăminte. Apăruse un individ, poate mai erau şi alţii ca el, cu care puteai merge în piaţă, dacă-l cunoşteai cât de cât, îi arătai ce doreşti, el se întorcea şi îţi fura produsul dorit pentru jumătate din preţul cerut în piaţă. Vânzătorii aveau tot felul de sloganuri : “nu daţi banii pe prostii, investiţi în jucării!” (erau şi jucării second), “nu daţi banii pe prostii, luaţi haine la copii!” sau celebrul  “5000 orice bucatăăăă!” spre spartul pieţei, ofertă la care luai mai degrabă zdrenţe decât haine.

Şi pe vremea aia erau oameni care cumpărau ciorapi, chiloţi, sutiene de la vechituri, eu nu am îndrăznit niciodată, deşi prietenul meu, cel cu etichetele, îşi cumpăra chiloţi “cu bandă” (adică aveau banda aia din elastic lat cu numele firmei scris pe ea), care încă nu apăruseră în zona noastră, pe care şi-i etala mulţumit în public ori de câte ori avea ocazia. Mi-aduc aminte o imagine cu el scărpinându-se tacticos la ouă în chiloţii lui CK pe un tăpşan însorit la munte. “Second hand, but first class!” cum zice motoul unui magazin de gen.

Hainele, în piaţa din oraşul meu, nu erau aranjate pe suporturi sau umeraşe, erau pur şi simplu trântite grămadă pe mese de lemn sau pe folii de plastic întinse direct pe jos. M. avea un talent deosebit să scoată hainele mai interesante din mormanul ăla, pur şi simplu se ghida după textură şi culoare, îl vedeai că întinde mâna spre marginea grămezii şi trage afară câte o chestie mişto. Apoi verifica gradul de uzură şi începea să se târguiască. După o vreme s-a introdus taxă de intrare în piaţă şi cum n-aveam prea mulţi bani preferam să sar gardul cel nou care înconjura piaţa decât să dau banii ăia cu care mi-aş fi putut cumpăra ceva. Mi-amintesc că la o săritura de asta mi s-a agăţat  bluza în sârma gardului şi am aterizat pe partea cealaltă cu bluza toată sfâşiată. Era un model crem, lucrătură bob de orez, mi-a reparat-o mama şi-am pierdut-o ulterior la o beţivăneală în defunctul Music Pub din Cluj. Prima mea pereche de Levi’s i-am luat din piaţa asta prin 2002 cu 10 mii lei vechi. Îi am şi-acum sub formă de pantaloni scurţi şi se ţin bine. Singura mea cămaşă army, verde cu steagul Germaniei pe mânecă, foarte la modă într-o vreme printre rockeri, tot de acolo am luat-o. Am obţinut o reducere de 15000 lei după ce l-am convins pe ăla ca aşa ceva nu se poate purta şi c-o iau doar să lucreze tata în grădină cu ea. 5000 de lei m-a costat. Odată mi-am luat o pereche de bocanci gore tex de la care am făcut o ciupercă oribilă, câteva zile, până mi-am luat inima-n dinţi să merg la doctor, de-abia am putut umbla.

La începutul anilor 2000 eram student la Cluj. Aici am văzut primele magazine second hand. Preţurile erau mai mari şi nu puteai negocia nimic, ceea ce mi se părea şi ciudat şi trist. Multă vreme n-am cumpărat nimic din ele. Preferam să merg în vacanţe la  vechituri la mine în oraş, unde lucrurile nu se schimbaseră foarte mult. Trebuie să recunosc că în facultate majoritatea hainelor mele erau second hand. Nici n-aş fi putut supravieţui altfel, dar oricum ce se găsea atunci în second era cu mult peste ce puteai găsi în majoritatea magazinelor din orice punct de vedere: calitate, preţ, design etc. Situaţia nu mai e la fel astăzi, dar eu am rămas un client fidel al secondurilor. Am experienţă multă. La un moment dat am văzut magazine second şi-n orasul meu natal. N-am cumpărat niciodată nimic din ele, mai ales că piaţa de vechituri încă există acolo. Prin 2006 se vorbea de interzicerea second hand – urilor, iar mai apoi, când nu s-a putut, de limitarea importurilor de genul ăsta. Nu s-a putut nici asta evident, ar fi fost o tâmpenie să te pui rău cu câteva milioane de alegători îmbrăcaţi cu haine vechi.  Prin 2009 treceam c-un portughez pe lângă un second şi l-am întrebat dacă ei au magazine de genul ăsta. Mi-a zis că nu aveau până de curând, dar că-n acel an se deschiseseră şi la ei vreo două-trei probabil din cauza crizei economice.

În Cluj-Napoca există două tipuri de magazine second hand: lanţuri de magazine, cum ar fi Tabita, Helofita, Visul Imaginaţiei şi magazinele, să le zicem, no name. La magazine ca Tabita, care sunt mai mari decât celelalte, găseşti marfă bună, dar care poate fi la fel de scumpă ca-n  magazinele cu haine noi. De fapt multe din hainele lor sunt chiar haine noi, de firmă, dar cu mici defecte. Nu-mi dau seama exact pe ce filieră ajung la ei în magazine. Recent am găsit un bileţel în buzunarul unei bluze noi Jack&Jones: “buco sulla manica sinistra dietro”. Am verificat, chiar avea o găurică mică pe mânecă.  La fel ca magazinele de haine noi şi acestea pot avea reduceri foarte bune. Cele mai mişto sunt însă second hand - urile de cartier, unde preţurile sunt mult mai mici şi, dacă te pricepi la scotocit în lăzile cu haine la ofertă, poţi găsi chestii superfaine  la preţuri derizorii. Mai nou au apărut şi secondurile în care, pe lângă haine şi încălţăminte, găseşti electrocasnice, veselă, jucării etc. În Cluj, în cadrul vechii pieţe de vechituri poţi găsi haine şi încălţăminte la preţuri negociabile, amintind de piaţa de vechituri de la mine din oraş. Aşa că Oserul e una din destinaţiile mele preferate de sâmbăta dimineaţa. De fapt, întotdeauna am considerat că orice turist care trece prin Cluj ar trebui să vadă neapărat Oserul.

Multă lume susţine că magazinele second hand n-au ce căuta în centrul Clujului. Sincer chiar nu înţeleg care-i problema oamenilor ăstora. Există baruri, fast-food-uri insalubre fix în centru. Câtă vreme lumea cumpără de la second nu văd de ce n-ar fi magazine de gen în centru. Mai ales dacă arată decent. Şi când zic lumea, mă refer la toate păturile sociale. Mie îmi lipseşte doar pitorescul negocierii din vremurile de început. Mai nou au apărut târgurile şi magazinele cu haine vintage (Târguţul Vintage, de exemplu - se putea găsi o denumire mai scârboasă?), multe din ele fiind de fapt haine luate din magazine second hand, eventual un pic transformate. Aceeaşi Mărie, însă o ocazie bună pentru izmeniţii care n-ar pune piciorul într-un second hand. La ora când scriu materialul ăsta am pe mine blugi, cămaşă, tricou luate din magazine second hand. Alte câteva milioane de români poartă haine second hand. E o estimare personală, întrucât nu ştiu să se fi făcut sondaje serioase pe tema asta. Nu cred că se va schimba prea curând situaţia şi nici nu-mi pare rău. 



15 comentarii:

  1. misto.
    io nu-mi gasesc blugi, ba, decat la second. toate magazinele au blugi de hipster de-aia stramti jos si cu turul de parca te-ai cacat proaspat pe tine.
    o singura pereche clasici am gasit la mustang da erau gata murdari de motorina. cica asa era modelu.
    ostap bender

    RăspundețiȘtergere
  2. da, numa cacaturi gasesti in magazine, si io-mi iau blugi numa second.

    RăspundețiȘtergere
  3. “buco sulla manica sinistra dietro”
    Am crezut că e o înjurătură, buco fiind gură şi sulla fiind pulă.

    RăspundețiȘtergere
  4. fain in second hand, la fel e si in anticariat. oare japonezii merg la second hand?

    RăspundețiȘtergere
  5. Vezi Petrov daca nu esti programator...
    Acuma inteleg de ce ai boala pe ei, aia isi iau haine din Iulius.

    Sa te futa bacteriile altora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar tre sa mearga pan la iulius pt camasile alea penale in carouri? io creca tu esti genu de programator care-si ia camasile in carouri din tabita.

      Ștergere
  6. petroafe, ciupercar simpatic ce eşti tu, deci să-ţi iei haine de la ştailman (aşa se zice în bv la seconduri) e ok (nici io nu-s vreun cocalar cu topuri de bancnote, gen becali, care-şi face costume la comandă la londra la croitorul casei imperiale, bineînţeles o duzină şi bineînţeles toate la fel). le speli, plm, se duce jegu şi ciupearca. băăă, da şi păpuci cu şampinioane?!... dăstul dă rău...

    RăspundețiȘtergere
  7. aia era in zorii second hand, acuma nu mai cresc ciuperci in papucii aia.

    RăspundețiȘtergere
  8. am bani, dar mai bine ma imbrac de la second hand decat sa iau porcariile alea de haine chinezesti (parca as fi in salopeta, jumatate din oras are aceleasi haine)
    p.s. Am gasit la un second un tricou mortal cu Rolling Stones - original facut de ei. Mor dupa chestiile astea!

    RăspundețiȘtergere
  9. ma petrovski, esti aproape o victima a shoppingului undermaldar(sau morman).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa stii ca e un fel de drog:))

      Ștergere
    2. cunosc si eu sunt un fel de schnäpchenjäger(perk hunter, ca sa nu´ti fracturezi retina). ba pepe, orice textila se poate scurta, petici, sufleca, ii pui un elastic nu conteaza, da´la incaltari sa nu te calicesti.

      Ștergere

Persoane interesate