marți, 12 martie 2013

Armata



G., cel care s-a prezentat ultimul la încorporare, nu a mai găsit loc într-un dormitor de terişti şi doarme cu trupa. Dimineaţa aude goarna, dar, aşa cum fac şi toţi ceilalţi încearcă să profite cît mai mult de cele cîteva secunde cît mai poate rămîne în căldura patului. În chiar secunda cînd începe un vis ultrascurt aude comanda „drepţi!” strigată de un căpitan slăbănog oprit în uşa dormitorului. Sar ca arşi. Încremenesc în poziţia ordonată. Izmenele lor n-au nasturi la şliţ, dar în poziţia drepţi nimeni n-are voie să mişte. Căpitanul le administrează o morală scurtă, stabileşte o pedeapsă, apoi rosteşte o serie de comenzi, care pot sta la baza unui gag simplu. Pe loc repaus! Toţi duc piciorul stîng cu talpa goală în faţă pe linoleumul rece. Aranjaţi-vă ţinuta! Toţi îşi pun la loc în şliţ ce stătuse pînă atunci afară. Drepţi! Toţi iau poziţia de drepţi, dar unele sliţuri ar trebui din nou aranjate. La revedere! Să trăiţi, tovarăşe căpitan! În urma lui se aude vocea somnoroasă a lui Zare: Cum îl cheamă pe ăsta, mă?

(Mircea Nedelciu – Zmeura de cîmpie)


2 comentarii:

Persoane interesate