vineri, 31 mai 2013

Eu bei



Dacă la buda de la muncă am cheie JAZZ, la casa cea nouă am observat că am cheie BEY. Încerc să nu mă gândesc că e vreun semn rău, dimpotrivă probabil voi ajunge curând foarte bogat.


luni, 27 mai 2013

Sfârşitul Zorilor


În mai 2003 m-am mutat în Zorilor, dat afară din Căminul 14 din cauza unui imbecil nespălat membru ASCOR, această asociaţie mucegăită de cretini ortodocşi. Au trecut 10 ani şi iată că-mi fac bagajele, tot în luna mai. La fel ca mulţi alţi oameni tâmpiţi m-am ataşat şi eu foarte tare de locul ăsta, însă e timpul să merg mai departe. Poate ăsta e primul pas către fugitul în lume, dacă nu mor anul ăsta.

sâmbătă, 25 mai 2013

Limbajul de lemn, azi plop şi tei


După cum se vede n-au murit toţi comuniştii, dimpotrivă îs vii, salariaţi la stat şi creativi. Îmi pare rău că n-am pozat şi partea cu fotografia plopului “pe ultimul drum”.

Zece tei în pula mea? Zece tei? Mai iahiiiii mai iahoooooooooo mai ia pulaaaaaa!



marți, 21 mai 2013

Geambook



Laleaua. Nu ştiu de ce pula mea îmi tot vine să zic laleaua când de fapt vreau să zic orhideea. În fine, despre orhidee e vorba aici la Cluj-Napoca. E vorba în sensul că nu există bloc care să n-aibă orhidee măcar în 4-5 ferestre, iar la case întâlnim o situaţie similară, tot a doua casă are cel puţin o  orhidee în geam. Preferatele clujenilor par a fi cele albe şi cele mov. Orhideele sunt frumoase, dacă sunt frumoase trebuie să le privim desigur, să le admirăm ÎN CASĂ şi nu să le strecurăm între geam şi perdea, zic io. Desigur orhideele sunt SCUMPE, mai scumpe oricum decât alte flori, aşa că vecinii noştri ţărani trebuie să ni le arate, nu? Ba da! Poate vă puneţi şi buton de like la pervaz  sau plozi împăiaţi în geam cu orhidee în mânuţe.


luni, 20 mai 2013

Jazz la jazz trage



A schimbat şoferul butucul uşii de la budă că intrau prea mulţi vizitatori în buda noastră a bărbaţilor şi făceau mizerie. Am primit fiecare o cheie ca să închidem acolo permanent. Pe-a mea scrie JAZZ. Iată că jazzul se întoarce în sfârşit acasă.


marți, 14 mai 2013

Am picat Bach-ul!


Am fost ieri la Biserica Reformată la concertul lui Tomescu, băiatul cu vioara Stradivarius, concert numit Bach to Basics. Din nefericire am ajuns doar cu 15 minute înainte de începere, aşa că am fost nevoiţi să stăm în picioare. Nu vă recomand să ascultaţi Bach în picioare! Şi nu, nu m-a forţat nimeni să mă duc, ştiu că unii o să vă întrebaţi asta.

Tomescu a fost foarte simpatic, a început aproape la timp, într-un decor feeric, alcătuit din fum şi lumini. Omul e un profesionist foarte simţit, pe care îl apreciez pentru actiunile lui caritabile. În spatele lui erau doi bodyguarzi discreţi cu feţe de manelişti periculoşi, care cred că se bucurau enorm că au privilegiul de-a-l asculta pe Bach la vioara Stradivarius.

După circa douăzeci de minute a început să mă doară spatele foarte rău, să mă mănânce pielea de pe faţă, fundul, urechea, nasul. Mă mişcam de pe un picior pe altul, îmi flexam degetele de la mâini, făceam joc de glezne. Parcă simţeam şi nişte mâncărimi în zona omoplaţilor care mă făceau să mă gândesc cu groază c-ar putea să-mi crească aripi albe. Mi-am adus aminte cum mă ducea mama cu forţa la biserică şi-i mulţumeam tatei în gând că m-a luat de mic cu el la pescuit şi m-a învăţat răbdarea.

Nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple în scurt timp, decât poate răsuflarea cu aromă de cârnaţi a băiatului din dreapta mea care-şi dădea mesaje pe whats app cu băiatul din spatele meu. Trecându-mi mâna peste faţă într-un gest care se voia profund, dar prin care încercam să închid ochii o secundă, am văzut cum sub Tomescu se deschide brusc o trapă prin care el cade scăpându-şi vioara din mână, vioară care rămâne o fracţiune de secundă în aer, ca-n desenele animate cu Tom şi Jerry, şi pe care o înşfacă la timp bodyguardul din stânga lui Tomescu. Imediat scena s-a luminat puternic şi la amvon l-am văzut pe Florin Salam care, strigând “Haidaaaaaaaaaa!!!” a sărit ca o panteră pe scenă urmat de întreg taraful lui căruia i s-au alăturat cei doi bodyguarzi. Salam a început să cânte şi întreaga biserică s-a dezlănţuit, femeile au rămas în sutiene, unele chiar în chiloţi, iar bărbaţii aveau cel puţin cămăşile desfăcute şi scoase din pantaloni, care nu erau chiar la bustul gol urcaţi pe băncuţele alea. În mai puţin de jumătate de oră cutiile milei erau pline cu zeci de mii de euro. Am cules chiar şi eu câteva sute de pe jos pe care le-am băgat în buzunar iute. Să ştiţi că Salam poate duce un concert de două ore foarte lejer, concert din care am fost deranjat în cele din urmă de soneria unui telefon mobil, nu al meu. Atunci Tomescu a anunţat că mai există o ultimă parte a concertului, imediat după aplauzele furtunoase ale mulţimii care credea că tocmai scăpase. Profitând de moment ne-am furişat afară şi nici măcar nu am plecat direct în Atelier, care sărbătorea trei ani de existenţă şi unde nu am avut deloc nevoie de trei pahare de vin ca să-mi revin după halucinanta experienţă.


luni, 13 mai 2013

Domnul cerşetor



Din dreapta s-a ivit un copil de vreo 10 ani cu tricou verde care cerşea pe la mese. I se vedea o sticluţă cu dop portocaliu în buzunar. Domnul cu mustaţă de la masa din faţa noastră a scos să-i dea o bancnotă de un leu.

Eu: Nu-i daţi domnule nu vedeţi că are droguri în buzunar?
(Către cerşetor): Ce-ai mă acolo, droguri, aşa-i?

Cerşetorul, scâncit: N-am droguri, e portofelul!