vineri, 22 februarie 2013

Un copac cu floci



Există filme la care merită să te uiţi doar ca să-i poţi spune ulterior unui cretin care se nimereşte la masa ta şi începe să elogieze filmele respective: “Taci în morţii mă-tii de beşinos cultural că mănânci căcat!” Un astfel de film e The Tree of Life, o lăbărţare de sensuri nu lipsită de oarecare sensibilitate difuză dezorientată şi cu o coloană sonoră reuşită, dar per ansamblu o labă tristă care are nişte momente absolut halucinante cu planete, dinozauri, vulcani ş.a.  fără nici un rost.

În urmă cu ceva ani am mai văzut un căcat, de care mi-a amintit The Tree of Life, se numeşte Baraka. Astea două  îs cele mai plictisitoare filme lăudate cu care m-am chinuit în viaţa mea! Şi mai îs şi lungi căca-m-aş pe ele.


joi, 21 februarie 2013

Micile bucurii ale vieţii - Muncitorul în construcţii



Seară. Doi muncitori cu veste portocalii discută. Unul se uită cum celălalt sparge asfalt c-un târnăcop şi-l întreabă când trec eu pe lângă ei:

- Şi atunci de ce lucri?

- Am trei copii, mâncu-ţi pula! îi răspunde cu năduf cel cu târnăcopul.


luni, 18 februarie 2013

Brandul de (la) ţară



În urmă cu vreo trei săptămâni am urcat într-un autobuz în care ne-am întâlnit c-un prieten de-al colegului de serviciu cu care eram. N-am putut să nu remarc  unghiile crescute la ambele degete mici ale prietenului colegului meu. Colegul meu, mai stilat, avea doar la o singură mână unghie utilitară. Nu mai văzusem o astfel de oroare dublă până atunci. De-a dreptul uluitor era când îşi împreuna  mâinile şi cele două unghii crescute se atingeau ghiduş, repetat, se adulmecau parcă, funcţionând probabil ca un mic dispozitiv antistres.

Întorcându-mă de la Bucureşti cu autobuzul am văzut oroarea supremă. Un tânâr cu părul lins cum avea Crin pe vremuri doar că un pic mai scurt, din ale cărui dialoguri cu alt tânăr tovarăş de-al lui am înţeles că ştie cânta la chitară, avea unghie crescută la degetul mare. Da, chiar la degetul mare o unghie crescută mare, mare. Era îngrijită, trebuie să recunosc. Vedeai prin ea ca prin sticlă. O fi cântând la chitară cu ea m-am gândit eu, făcând legătura cu abilităţile artistice ale tânărului. Băiatul părea foarte degajat, se simţeau bine, el şi unghia lui, încât mi-era şi jenă să poposesc prea mult cu privirea pe unghia cea scârboasă a cărei explicaţie convingătoare n-o puteam găsi nicicum. A coborât la Piteşti.


vineri, 15 februarie 2013

Micile bucurii ale vieţii - Boschetarul



În faţa mea un boschetar bătrân pune un morman de monede de 10 şi 5 bani pe tejghea. Casiera jenată îi numără cu atenţie. Îi lipsesc 15 bani ca să cumpere sticla albastră de spirt de 500 ml, constată ea. Îl asigură însă că nu e nici o problemă, că-i poate aduce data viitoare. Eu pun două sticle de Jidvei pe bandă şi pentru câteva secunde, foarte puţine, mă simt bogat. Mărinimos, mă gândesc chiar să pun eu ăia 15 bani. Îmi trece repede.


joi, 14 februarie 2013

Cenuşăreasă pe viaţă



Prin semiîntunericul umed am zărit două siluete.  M-am apropiat şi am identificat  un tip împingând un scaun cu rotile în care era o tânără. Trecând pe lângă un second hand, iluminat parţial ca după ora închiderii, fata i-a cerut s-o împingă spre vitrină. Ajunsă  acolo a început să se uite la nişte pantofi. Mi-am dat seamă că niciodată nu am asociat handicapaţii ăştia din scaune cu rotile cu cumpăratul de pantofi sau haine. Ăştia nu poartă aceeaşi pantofi toată viaţa? Doar nu se tocesc. Iar mai frumos n-ai cum să fii dacă n-ai picioare, îmi pare rău pentru ei săracii, dar nici c-un scaun cu rotile din aur nu-i sigur ca se uită cineva la ei cu alte sentimente în afară de milă.


miercuri, 13 februarie 2013

Malaga



În prima noapte la Malaga, influenţat de decorul camerei şi de oraş, am visat că eram într-o trupă care trebuia s-o salveze pe o principesă numită Pepula, care avea o rochie bufantă pe ea şi-o emblemă vişinie în piept, o inimă cu doi de P în ea. În a doua m-a trezit un ţânţar, m-a luat paranoia şi-am început să caut pe net “malarie Malaga”. Abia dimineaţa am reuşit să-l omor. În timpul zilei am constatat că majoritatea oamenilor din partea locului n-au habar de limba engleză. Sau de altă limbă în afară de spaniolă.

În afară de chestiile astea trei şi de faptul că majoritatea spanioloaicelor îs de-o urâţenie cabalină şi chiar cabalistică (excepţiile îs superbe) n-am nimic de reproşat Malagăi.