miercuri, 27 noiembrie 2013

Lăsați subtitrările să se ducă la Domnul


Nu mai suport subtitrările corecte. Mi se pare că-s de-un snobism îngrozitor. Aproape că nu mai pot urmări un film în condiții de TVR1. Parcă nici nu-s subtitrate în română. E ca și când, în loc de veveritza_bc sau avocatul31, să vedeți în plm Riddick subtitrat de patapievici_icr sau de liiceanul69. E cumva ca un anus contranaturii să citești replici de supererou într-un fel de latină deja. Păi cum ar suna scoate-ți curvo kilo-ți futuți morți mătii, tradus dezbracă-te mai repede, la naiba. Care-ar mai fi farmecul? În prima traducere se vede că ăla a simțit pasiunea personajului și-a redat-o mișto, iar în a doua, parcă Irina Margareta Nistor traducea mecanic în timp ce cârpea ciorapi. Sau te vreau, hai să ne-o tragem, tradus te privesc cu concupiscență, hai să ne copulăm. Să nu facem pe deștepții, zic. Că și mă-sa lu Patapievici se cacă și râgâie și nu cred că fiu-su o privește cu condescendență.
 
În primu rând că subtitrările oricum aproape că nu-și mai au rostul, că nici pasionatu contemporan de film nu mai e ce era pasionatu antic de film. Păi nu mai ai timp, mă, să citești subtitrarea dacă chiar vrei să vezi ce se întâmplă acoloșa. E ca la operă: te duci, râzi de ce cântă ăia acolo pă scenă, după care mergi frumos acasă, și, dacă ești chiar așa de hipstăr, dai sărci pă google să și citești lyricsurile sau ce-s alea la opere.
 
Apoi, io am și făcut un experiment. Am încercat să și citesc subtitrările astea corecte cum ar veni. După ce c-am pierdut o scenă întreagă, am pierdut gesturi cu semnificație majoră mai târziu în film, mi-a scăpat niște artă regizorală non-verbală în plm, am și citit ceea ce înțelesesem deja din engleză. Deci fix pula. Care de-aia n-au învățat părinții noștri o limbă străină, că așteptau să le dea subtitreuru mură-n gură și poate-i și mințea corect gramatical.

Păstrați subtitrările pentru filmele românești, unde nu se-aude nimic și nu se-nțelege nimic. De ce n-au făcut traducere în română pentru Polițist, adjectiv? Măcar titlul. De-aia a fost Nicolaescu mare, băi, că dădea titluri clare și făcea filme cu bătălii unde se urla, normal, știind omu cum stăm cu sunetu în general.
 
Io atâta zic: terminați dracu odată cu meseriile inutile, cum e asta de subtritrăcios, încetați să mai dați banii pe la zone studiouri oradea, anulați sintagme ca traducerea și adaptarea și lăsați băieții de pe net s-o facă moca dacă nu înțelegeți cum rage lion king în engleză.

luni, 25 noiembrie 2013

Maimuţa strângătoare



După o noapte destul de solicitantă în club, a două zi am simţit nevoia să mănânc o ciorbă. Am mers cu D. la Maimuţa Plângătoare, mă gândisem la Agape iniţial, dar era închis deja. Ne-am luat câte-o ciorbă de văcuţă, nu foarte ieftină, pentru Cluj cel puţin, adică 13 lei, smântâna şi ardeiul iute incluse. Excelentă ciorbă. De fiecare dată mi-a plăcut ciorbă lor de văcuţă. Însă despre pâine vreau să vorbesc acuma. Deşi încă relativ beat de la porceala din seara precedentă, am observat că pâinea din coşuleţ se prezenta în nişte forme destul de ciudate, tot felul de pătrăţele şi dreptunghiuri inegale, ceea ce m-a dus imediat la concluzia că era pâine reciclată de pe la alte mese, cu muşcăturile decupate. Adică mulţi alţi oameni au pus mâna pe pâinea mea. După ce poate în prealabil s-au prins de penis, s-au şters la vagin, poate chiar fără să se spele pe mâini. De parcă asta nu era de ajuns, am găsit două bucăţi care prezentau amprente dentare vizibile, mai precis muşcături circulare. Cu finalizare. N-am avut putere să mă cert cu chelnerii, foarte amabili de altfel, dar asta a fost ultima mea experienţă cu mâncare la Maimuţă. Pentru că n-am cum să nu mă întreb ce dracu mai reciclează oamenii ăştia în ciorbă aia sau în alte mâncăruri.


vineri, 22 noiembrie 2013

Transmigraţia sufletului



Pentru că mă plictiseam acasă, mă simţeam singur şi mă gândeam că s-ar putea să fie amuzantă, interesantă sau ambele m-am dus la conferinţa despre transmigraţia sufletului. Sala a fost superplină, surprinzător chiar şi pentru organizatori, am fost uimit de câţi oameni bătrâni, de 60-70 ani, erau prezenţi. În deschidere au cântat un tip şi-o tipă la chitară, am impresia că-s din trupa OM, şi printre sunetele alea am auzit ceva cu hare krishna de unde mi-am dat seama că nu e o adunare de pocăiţi care încearcă să demonstreze că nu există reîncarnare.

Domnul Balakhilya das ne-a anunţat că începem c-o meditaţie, în prealabil am primit un bileţel cu mantre, aşa că am ne-am apucat să inspirăm la comandă spunând în gând goo raa ann gaaaa şi să expirăm zicând  cu voce tare aceleaşi silabe goo raa ann gaaa.

A urmat treaba cu nemurirea. Chestii pe care le ştiam, n-am auzit nimic nou, comparaţii care se doreau pline de umor dar erau doar goale de conţinut, fără valoare de argument, pilde fără legătură directă cu subiectul, încât la un moment dat era să adorm pe scaunul pe care l-am prins cu mare noroc doar pentru că am ajuns mai repede cu 15 minute înainte de ora începerii, mulţi au stat pe jos sărăcuţii.

În încheiere, domnul B. ne-a anunţat că a două zi urma o sesiune de întrebări şi răspunsuri, precum şi continuarea prelegerii despre înţelepciunea vedică. Am finalizat c-o mantra cântată, tot de pe bileţel, bucata cu haribol, care a sunat foarte bine, m-a relaxat complet sau poate mă relaxasem tocmai fiindcă se terminase, în fine nu contează, ne-a salutat cu “Haribol!”, io uitasem de bileţel şi am înţeles haribo şi m-am gândit ce salut drăguţ aşa ursulos. La plecare am luat un cd cu muzică de meditaţie (îl ascult chiar acum şi e ok) şi ne-au servit cu nişte prăjituri excepţionale. Doar la tanti S. de pe scara mea de-acasă am mai mâncat aşa bunătăţi. 

Am plecat cu un prieten cu care m-am întâlnit la conferinţă spre Krajczar unde am supermeditat pe parcursul a două beri Harghita (cea mai ieftină din oraş) şi a trei partide de table.




miercuri, 20 noiembrie 2013

Mortua est


Fiindcă toți, cred, am trecut prin faza de copil-frumos-tu-nu-știi-oare-că-s-mic-și-eu-și-că-mă-doare, mărturisiți-vă și pocăiți-vă aci, până nu va fi prea târziu, ce vietăți ați asasinat prin imprudență ori din prea multă dragoste.
PS: Poesis, să ne scutești cu vrabia ta, că știm, ne-ai tâmpit cu remușcările. Elena Farago, această BB moralizatoare care ești, numără picioare de câini în continuare și vezi-ți de gândacii tăi, te rugăm.

marți, 19 noiembrie 2013

Advertorial


Aflându-mă eu sâmbătă prin curte la Transylvania College, iată peste ce-am dat:



luni, 18 noiembrie 2013

Reflux



Am fost să mănânc. Am băgat nişte grătar cu iahnie şi am luat şi-un doboş absolut minunat. Am pornit încet spre birou savurând gustul delicios de doboş care-mi rămăsese în gură până ce s-a întâmplat ceva îngrozitor. Am râgâit. Şi căcatul ăla de gust de iahnie cu grătar a năvălit peste aroma de doboş şi mi-a futut toată armonia. Urăsc asta. Parcă aş fi aruncat banii pe geam!


miercuri, 13 noiembrie 2013

Boala cititului cu voce tare


Căutam audiobookuri gratis  în română pe net. Google m-a dus la un articol unde cineva trecea în revista nişte linkuri cu audiobookuri, în engleză şi în română. Şi astfel am dat peste blogul ăsta:

http://cartiaudiomp3.blogspot.ro/

Părea suspect că se găsesc pe el sute de cărţi (care mai de care mai mişto) în format audiobook. Am luat o carte de Tournier şi am dat play. M-am lămurit imediat cum de aveau aceste individe sute de audiobookuri. Le citeau chiar ele.  Fără nici un talent, fără nici o modulaţie, fără nici o tensiune, fără  punctuaţie. Până şi calitatea înregistrării e incredibil de proasta, parcă s-ar fi înregistrat la fierul de călcat. Am rezistat aproximativ două minute. De evitat cu mare grijă!

 Bănuiesc că trebuie să fie şi asta vreo boală al cărei nume nu-l cunosc eu încă. Această megalomanie a cititului pe net. Probabil că nu este nici măcar legal ce fac aceşti demenţi, dar cine pula calului i-ar da în judecată? Pot stârni cel mult milă.


luni, 11 noiembrie 2013

+18


Deci, ajungi să ai lângă tine de niște ani un nene. Are buze mișto, ochi superbi, maxilare masculine, limbă perfectă, gât sexy, mâini calde și puternice, e înalt, hainele vin ca lumea pe el. E inteligent, cult, face glume excelente. Nu-i roacher, nu-i hipiot, nu-i în Misa, nu-i bețiv, nu-i curvar. Îți spune că te iubește, chiar te iubește, îți aduce cafeaua la pat, îți ia cafeaua de lângă pat, merge cu tine să te piși noaptea la două că ți-e frică de gândaci, te ia de la metrou sau de la blocul prietenelor unde n-a venit cu tine că erați ca între fete, nu e posesiv, dar nici nu te uită o zi întreagă, se ceartă cu mă-sa pentru tine, nu-i zgârcit, acceptă să mintă că nu ești acasă când n-ai chef să vorbești cu cineva, îi place mâncarea mamei tale care nu-i niciodată "mă-ta". Are pula de dimensiuni perfecte, te fute în toate pozițiile, dă limbi, geme superporno când v-o trageți, îți adoră corpul, îl surprinzi privindu-te cu dragoste când te trezești după futai, mâncați dezbrăcați brocoli că numa aia ai gătit. Sigur, are și defecte. Îți pune mereu mâna pe țâțe, te pupă pe gât când vorbești ceva important, urlă în troleu că te iubește și te face de râs, arată la fel de bine ca la început spre deosebire de tine.
 
Băi, și pentru toate astea îl iubești. Îl iubești și după atâția ani. Îl iubești și pentru că-l iubești pur și simplu, că l-ai iubit din prima clipă, îl iubești și pentru că el te iubește încă. Nu-ți dai seama cum ar fi fără el, nu-ți imaginezi să nu te mai înghesuite într-o treime de pat toată noaptea. Nu știi cine ar mai putea accepta, dacă nu el, să-l faci de căcat cand zici "pulă, pizdă, cur" la interfon în semn de salut când mai așteaptă vreo 2 vecini să intre în bloc.
 
Și te trezești într-o zi că îți faci laba cu gândul la un broscoi. Cu Făt Frumos în pat lângă tine. O perioadă, după ce ai orgasm cu gândul la toți broscoii din univers, te simți scârbită. Ce pula mea am văzut la ăla? Uite ce bărbat am lângă mine. După altă perioadă, nu te mai simți scârbită. Fututul e bun în continuare cu omul pe care-l iubești. Dar toți mai urâții decât el îți par din ce în ce mai sexy. În continuare nu-ți imaginezi viața fără el, dar ți-o imaginezi și cu altcineva pe lângă el.
 
Nu poți să speri, la limita rezistenței, decât că o să te înșele el primul. Ca să poți să nu-l mai iubești, să fii ocupată să-l urăști. Să vă despărțiți. Și într-o zi să apară tot el, dar parcă altfel, ca la-nceput.

duminică, 10 noiembrie 2013

Două culte



Pe vas erau două baruri: unul jos, în faţa sufrageriei, iar celălalt sus, între bazin şi sala de biliard. Emiliei şi lui Ivan le plăcea să-şi petreacă serile în barul de sus. Acesta era mai mic, înţesat cu flori tropicale, inundat de muzică şi cu o ambianţă plăcută. Beau bere cu alune, cîteodată Koka-cola cu coniac. Dansau înăuntru şi afară pe punte. Se aplecau peste parapet şi scuipau în apă. El susţinea că noaptea Marea Neagră e într-adevăr neagră.

(Doncio Ţoncev – Elefanţii roşii în „Tînăra proză bulgară”. Ed. Albatros, 1978)

În altă ordine de idei am fost la spectacolul Notebook în cadrul Festivalului Temps d’Images. O porcărie cu un băiat, care face linii din orez pe podele cu ajutorul unei mături mari, şi o fătucă cam bondoacă. Ieşiţi acasă!