vineri, 31 ianuarie 2014

Femei şi masculi



Muierea asta Hite a scris o carte despre sexualitate pe baza unor chestionare aplicate iniţial unor femei din SUA, iar apoi şi din alte ţări. Citatul de mai jos e un răspuns la o întrebare dintr-un astfel de chestionar. Dincolo de feminismul degrabă castratoriu de mascul nevinovat, precum şi de unele pasaje traduse absolut hazliu, consider că e carte care merită citită de toată lumea.

Am fantezii cu păduri din Statele Unite sau Elveţia, în general cu o cărare pe dreapta sau pe stânga, foarte clară şi uşor de memorat vizual. Aceste fantezii sunt pur mentale şi mă ajută să stau închisă în mine, să nu fiu distrasă în cele cinci minute de dinainte de orgasm. Sunt „filmele” mele şi le „vizionez” întotdeauna, negreşit.

(Shere Hite – Raportul Hite. Noul studiu Hite despre sexualitatea feminină)

În acest context, menţionez şi romanul lui Silviu Gherman, Hârtiile Masculului, care mi-a produs o surpriză foarte plăcută. Gherman e ăla care-a făcut chestia aia cu „Du-te-n pizda mă-tii!”. A meritat fiecare leu cartea asta, mai ales că am primit-o cadou. Recunosc, eu n-aş fi cumpărat-o niciodată.


4 comentarii:

  1. (la multi ani, ca numai maine nu-i duminica.)

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/nicolae-bacalbasa-opriti-drcul-mortul-asta-nu-a-dat-plicul-448728.html



    uite asta sunt sigur ca-i o carte excelenta.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate