marți, 6 mai 2014

Da, porumbeii sunt aici. Porumbeii sunt încă aici!



“A ridicat ochii spre porumbeii care stăteau pe pervazurile ferestrelor şi murdăriseră aşa de tare toate pervazurile ferestrelor, încât ele făceau o impresie dezgustătoare. Porumbeii erau o mare pacoste la Wolfsegg, se aşezau an de an cu sutele pe clădiri şi le murdăreau, distrugându-le. Am urât mereu porumbeii. Privind porumbeii de pe cornişele ferestrelor, i-am spus Caeciliei că aş avea chef să otrăvesc toţi porumbeii, ei distrugeau clădirile, miroseau urât şi, în plus, că aproape nimic nu-mi era mai nesuferit decât uguitul lor. Încă de copil detestam uguitul porumbeilor. Problema porumbeilor era într-adevăr veche de un veac, nu fusese niciodată rezolvată, mereu se vorbise doar şi se blestemase, dar niciodată nu se ajunsese la o soluţie. Am urât mereu porumbeii, i-am spus Caeciliei şi am început să-i număr unul câte unul, pe un singur pervaz stăteau treisprezece, strâns înghesuiţi unul lângă altul în propria lor murdărie.
.........................
Porumbeii uguiau atât de tare, încât am privit din nou spre ferestre, mai ales spre cele de la etajul de sus. Totdeauna când o să plouă, uguie îngrozitor, am spus. De altfel, elevul meu Gambetti, am spus, detestă şi el porumbeii. Roma e plină de porumbei, distrug tot ce e frumos la Roma, toată arhitectura. Porumbeii trebuie decimaţi, am spus...”

(Thomas Bernhard – Extincţie)


Un comentariu:

Persoane interesate