vineri, 18 iulie 2014

Cum am decis să donez 1 leu în scopuri caritabile



Am luat două banane şi vânzătoarea mi-a strecurat în rest o bancnotă foarte ruptă lipită grosolan cu scoci. De fiecare dată când păţesc asta se întâmplă o mică dramă în mintea mea. Cum voi scăpa de această bancnotă, cum o voi strecura între altele să nu mi-o refuze, se va face vânzătorul că n-o vede, o va accepta indiferent cu gândul c-o dă repede mai departe, ne vom ţigăni, voi câştiga eu, va câştiga el, va trebui să-i demonstrez că e obligat legal să o accepte etc. La C.T.P. (Compania de Transport Public) nu primesc bancnote rupte, dar ţi le dau cu drag dacă nu eşti atent. De ieri am această bancnotă, pe drum spre muncă am început din nou să mă gândesc la soluţii. O bancnotă foarte ruptă ce-i drept, dar nu vreau să rămân cu ea pe cap, sunt totuşi nişte bani, seria nu e afectată, trebuie să scap urgent de ea m-am gândit, că prea multă energie îmi suge. Am încercat s-o dau acolo unde am primit-o dar n-am reuşit, nu s-a nimerit nicicum s-o ascund printre altele. La bilete desigur că mi-au refuzat-o. Având drum la banca mi-a venit o idee, o s-o arunc naibii în cutia aia transparentă din plastic pentru donaţii, mă voi simţi mai bine fără ea şi nici orgoliul nu-mi va fi ştirbit că n-am găsit o soluţie, ieşind cu cu capul sus din acest stres monetar.


9 comentarii:

  1. Isărescu al doilea, mai bun!

    RăspundețiȘtergere
  2. bă, nu. pune în cutia de donații de la mc donald's. așa mâncare, așa bani. poate se prind

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. n-am intrat anu asta la mac.

      Ștergere
    2. saracule, nu mai ai ce vinde pe oser sa faci de-un mcchicken>

      Ștergere
  3. in sfarsit un post un pic mai bun, un pic mai psihologic!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, dupa multe luni un post bun. Felicitari!

    Anonim

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc domnule critic anonim, inainte de asta care-a mai fost bun?

      Ștergere
  5. Porumbeii sunt aici.
    Tradari?
    Astea au fost bune.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ceva asemămător am păţit şi eu în trecut. Am reuşit performanţa de a rupe greşit un tichet de masă şi atunci a trebuit sa găsesc soluţia salvatoare. Ea a venit sub forma unor pizze comandate la domiciliu. Am dat 3 bonuri, printre care, logic, s-a găsit şi bonul rupt. Iar ca să consolez curierul pentru şocul ce avea să-l răpună, i-am dat 1 leu bacşiş.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate