duminică, 25 octombrie 2015

Prequel



Citeam şi-mi zgândăream un fir de păr din nas care mă cam deranja. Într-un final a căzut negru, sârmos între paginile cărţii. L-am luat, m-am uitat la el mulţumit, apoi am dat să-l arunc pe jos. M-am răzgândit brusc când m-am gândit că poate peste 50-100 de ani voi putea fi înviat pornind de la acest fir de păr, de la informaţia genetică din el. L-am băgat grijuliu între nişte pagini din urmă.


miercuri, 14 octombrie 2015

The Focusing Illusion



"… This is the essence of  the focusing illusion, which can be described in a single sentence:

Nothing in life is as important as you think it is when you are thinking about it."




marți, 13 octombrie 2015

Circul Satriani



Satriani la Polivalentă. Tehnocratul se ţine bine la 59 de ani. Prea multă virtuozitate, prea puţină muzică din păcate. Sonorul dat foarte tare, mă durea capul la ieşire.

Merită văzut. O dată. Şi nu doar pentru că e el foarte simpatic.

P.S. Oribile scaunele albe de pe mijloc, mai ales că nu s-au ocupat toate, se vedeau cred şi de pe scenă contrastând cu masa întunecată a spectatorilor.


sâmbătă, 10 octombrie 2015

Mari ascultători de muzică din Bucureşti



Concert Krokofant la Halele Carol. După primele două piese jumătate din sală pleacă la ţigară, bere, Control, muie. Dă-l dracu de concert! Remarc o tipă care periodic intră în sală, face o poză cu mobilul, iese, vine din nou, nu stă mai mult de-un minut. Aşa înţelege ea că e la concert. Concert=poză. Ce păcat că nu pot s-o împuşc în cap. Asta se întâmplă când e gratis.


marți, 6 octombrie 2015

Barbellion



Trebuie să fie o formă incipientă de nebunie. Îmi amintesc cum încă din copilărie eram neobişnuit de absorbit de mine însumi şi neobişnuit de nemulţumit. Mă deprinsesem  să-mi epuizez mintea cu cele mai agresive interogatorii – n-a fost vreodată consiliu sau juriu mai nemilos faţă de vreun martor. După o zi întreagă petrecută astfel, întrebându-mă fără încetare, tăcut şi morbid, în fiecare clipă de răgaz, la masă, la şcoală, pe drum, „Care e valoarea finală a strădaniei tale, cui bono?” ş.a., seara mergeam la culcare cu o senzaţie de deznădejde şi nemulţumire – istovit de evaluări şi reevaluări ale aspectului meu, ale talentului meu, ale caracterului, ale viitorului meu. Mă foiam în pat de pe-o parte pe alta, cu mintea obosită de încercările de a ajunge la vreo concluzie satisfăcătoare – sperând mereu şi hotărât până-n pânzele albe să-mi pun la punct problemele mele mărunte înainte să adorm. Dar din toată masa aceasta de gânduri, haotică şi agitată, n-a venit nici o satisfacţie. Îmi spuneam că acum – sau în clipa următoare – sau imediat ce mă analizez şi mă pun la punct în cutare sau cutare privinţă, am să fiu mulţumit. Şi continuam astfel, cu demolări şi reforme, cu corecturi şi revizuiri, până când, în cele din urmă, de epuizare, adormeam foarte nefericit.

În dimineaţa următoare n-aveam nici o problemă.

(W.N.P.Barbellion – Jurnalul unui om dezamăgit)


Oglinda sufletului



În metrou am văzut prima dată în viaţa mea gene false de foarte aproape. Era să vomit.