miercuri, 13 iulie 2016

Coarne


Trecând ieri pe trotuarul de la marginea Parcului Tineretului am văzut lângă gard un arbust cu fructe roşii. Coarne, mi-am spus, astea sunt coarne! Nu mai mâncasem de mai bine de 30 de ani de când aducea bunicul meu de undeva din satul vecin, iar bunica punea 5-6 compoturi de coarne. Am luat una direct din pom, am băgat-o în gură, dar mi-a strepezit dinţii. Pula mea, dacă nu-s coarne m-am gândit, şi am scuipat-o. Uitându-mă pe traseul scuipatului am văzut o femeie amărâtă care culegea fructele căzute pe jos într-o găleată veche de lavabilă, cât pe ce s-o scuip în cap. “Astea sunt coarne?” “Da.” mi-a zis continuând să culeagă grăbită, de parcă i-era frică să nu vină cineva să i le fure. Am mai mâncat câteva, la fel de necoapte, dar liniştit că nu-s otrăvitoare.


Azi am găsit doi corni în Cişmigiu, de data asta am cules un pumn de pe jos, foarte coapte numai bune de mâncat. M-au văzut doi bătrâni şi au început să culeagă şi ei. E amuzant cum lumea încet încet nu mai înţelege nimic din natura înconjurătoare. Corcoduşele cad pe jos nu le mănâncă nimeni, dudele la fel, peste 10 ani, o să se uite lumea la mere ca la o boală.


4 comentarii:

  1. Fiindca ești cuminte, află că în parc la tine sunt și migdale. Pe partea cu restaurantul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frunze ascuțite, îți arăt când treci pe aici.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate