luni, 24 aprilie 2017

În această zi - 24.04.2013


O să mor în plm înecat cu scuipat, asta pare să mă aducă cel mai aproape de moarte în ultima vreme. Cu propriul scuipat. Scuipatule, potoleşte-te!


sâmbătă, 22 aprilie 2017

"Recunoaște că-i un cântec prost!"


Expirat – Halele Carol. Am ajuns cam devreme, erau mai mulţi chelneri şi ajutoare de chelneri p-acolo decât clienţi. Locul arată foarte bine, muzica, în surdină, era ok. Urma un show (nu ştiu cum pula mea să-l numesc altcumva) cu Alt Om. Am greșit că nu m-am documentat asupra acestui altom. Seara a început cu o minciună spusă de barmanul din interior, căruia de-abia puteai să-i ajungi c-o rudă de căcat la nas, cum că nu poţi aduce berea la halbă de pe terasă înăuntru după ce începe „show”-ul. Până la urmă am lămurit asta cu bodyguardul de la intrare, se poate deci aduce berea cea “ieftină” (Ciuc la halbă, 10 lei) înăuntru şi nu e musai să cumperi din aia scumpă de la barul interior. De notat armata asta de barmani aroganți din cluburile din București care se cred cel puțin împărați, plin de bășini între urechi și tatuaje penibile. Coaie, ești un pic peste femeia de servici!

Pe la 11 şi ceva cred a început să presteze Alt Om, sincer să fiu n-am reuşit să identificăm care era alt om pentru că erau alţi doi-trei oameni care chinuiau două mac-uri urcaţi pe un podium. Foarte proastă muzică, când aduni nişte oameni care aşteaptă să danseze, să agaţe, să se îmbete pe muzică ta, e trist să le pui un căcat aproximativ ritmat şi atât.

Am lăsat la final cel mai de căcat lucru despre acest loc. O armată de oameni care păreau angajaţi ai barului, deşi arătau că nişte atârnători, un fel de chelneri informali, pândeau viclean din toate direcţiile, şi, cum te apropiai de fundul halbei zvâcneau de undeva şi pac! se băgau printre oamenii de la masă cu mâna lor lungă şi rapidă şi smulgeau cu satisfacţia lucrului bine făcut halbe şi sticle aproape goale. Dacă nu aveai nimic gol, oricum veneau să te întrebe , să verifice, să fie siguri în pula mea, că n-au ratat nimic. Un fel de martori ai lui Iehova, cărora nu le puteai trânti uşa în nas. Nu ştiu cine a gândit această strategie, dar e absolut penibilă.

Intrare 15 lei, prea mult.


joi, 6 aprilie 2017

Altruism



Scanam fețe în metrou agățat de bară. O urâtă mi-a prins privirea și mi-a returnat o ocheadă languroasă. M-am uitat imediat scârbit în altă parte, dar apoi, din milă, m-am întors la ea încă o dată să nu se simtă prost cumva.



duminică, 26 martie 2017

sâmbătă, 25 martie 2017

În această zi - 25.03.2015


Oribil acest nou tip de iegări pe care-i poartă toate proastele. Iegării cu fâşii de muşama neagră, vai de capul meu câtă urâţenie!
 
............
 
Numai când aud cuvântul pricesne îmi vine să borăsc.


duminică, 19 martie 2017

În această zi - 19.03.




2016
Întotdeauna am fost de părere că fumatul e un semn al unei probleme psihice, mai grave sau nu. Acum va trebui să va confruntaţi mai des cu ea, dragi fumători, va trebui să gândiţi mai des, nu să pufăiţi, nu va fie frică, n-o să muriţi din asta, nu mai agonizaţi penibil că îmi vine să vomit când vă citesc.
.....
A câştigat un compatriot un concurs de fugit pe la Polul Nord. Ar trebui să fim toţi mândri de acest circar după mintea multor idioţi. Pentru mine e ca şi cum şi-ar fi supt pula făcând podul.

2015
A câştigat Halep, mi-a crescut valoarea de român, mă simt mai frumos, mai bogat, mai sănătos. Sau nu.


sâmbătă, 18 martie 2017

În această zi - 18.03.2015


M-am uitat ieri vreo 20 min la Dinamo - Concordia. Incredibil cât de slab e campionatul românesc. Incredibil! Mi s-a făcut milă de armata asta de jurnalişti sportivi care sunt efectiv obligaţi să scrie despre asemenea mizerii pentru a-şi câştiga traiul. Mi-a trecut repede mila, gândindu-mă că de fapt ei n-ar trebui să existe defel.


joi, 9 martie 2017

Simțământ



Am luat de la Mega două pungi de mozzarella Delhaize, le-am adus în mână să nu mi se spargă prin rucsac. Cum le ţineam în palmă pe amândouă am asociat cele două bucăţi rotunde de brânză plutind moi  în apa din pungă cu două testicule mari. Apoi m-am gândit că pot fi niște sâni mai mici. Şi totuşi prima dată m-am gândit la testicule.


duminică, 5 martie 2017

În această zi - 05.03.2013


În liceu, oferta firmei de cablu cuprindea un post softporn, să zicem, deși mai scăpau și câte-o pizdă zemoasă "din greșeală". Se chema Babylon Blue. Începea după 12 noaptea emisia. De atunci nu mi-au mai trecut niciodată cearcănele.


vineri, 3 martie 2017

Micul dejun



În faţa mea un moş cu bundă bej, servietă neagră şi o pungă roşie Profi întinsă pe genunchi peste servietă scoate staţie după staţie bucăţi de covrig din pungă şi le molfăie amplu, cu poftă, cu ochii închişi. O singură dată a deschis ochii să se uite la ceas. I-a închis imediat fără să se oprească din molfăit. De mult n-am văzut ceva mai greţos. Singura comparaţie ce-mi vine în minte e monstrul ăla din Star Wars care arată ca un morman de căcat, într-o ipostază cu ochii închişi. Cinci staţii de metrou m-a molfăit.


miercuri, 22 februarie 2017

Mari proprietari


Pe lângă prăjiții care citesc în metrou cărți de rugăciuni, condace, Osho, gunoaie motivaționale ș.a.m.d., i-am remarcat pe cei care îmbracă grijulii toate copertele în hârtie de ambalat. Nu-mi dau seama ce simț chinuit al proprietății îi animă.


marți, 21 februarie 2017

În această zi - 21.02.2016


Am fost în Parcul Titan, foarte frumos! Păcat că pentru a ajunge la el a trebuit să trec printr-o groapă de gunoi când am ieşit din metrou la Titan. Nu pot să înţeleg cum primăria sectorului respectiv şi locuitorii se fac că nu observă lângă frumosul parc sute de metri pătraţi de boscheți între care se lăfăie gunoiul. 


luni, 2 ianuarie 2017

Top 5 cărți 2016




Junot Diaz – Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao

Salman Rushdie – Versetele satanice

Dos Passos – Trilogia SUA

Ayn Rand – The Fountainhead

Adrian Schiop – Soldații. Poveste din Ferentari


(Mențiuni:
Josh Richman & Anish Sheth, M.D. – What’s your poo telling you?
Adrian Marino – Viața unui om singur)


Persoane interesate